Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


ABORDARE TERAPEUTICĂ A UNEI PATOLOGII DEOSEBITE; TRAUMATISMELE CRANIOCEREBRALE LA COPIII CU VÂRSTE ÎNTRE 0 ȘI 3 ANI

Autor: A. Mohan Ionuț Luca Husti A. V. Ciurea

Patologia traumatică a primilor 3 ani de viață este complet diferită atunci când e comparată cu cea a adulților. Raimondi (1998) a subliniat importanța diferențelor dintre patologia pediatrică și cea a adulților concluzionând „copiii nu sunt adulți tineri”. În această perioadă există o patologie traumatică specifică legată, în primul rând, de etapele inițiale ale deprinderii mersului, cu frecvente traumatisme, de obicei minore prin căderi de la același nivel, fără leziuni cu caracter posttraumatic la nivelul coloanei cervicale. Există însă și cazuri în care leziunile posttraumatice craniene sunt mult mai complexe și, uneori mai severe, cauzele fiind reprezentate de cele mai multe ori de căderile de la înalțime, accidentele rutiere, accidentele sportive, agresiunile etc.

În ceea ce privește epidemiologia leziunilor posttraumatice cranio-cerebrale, distribuția pe vârste a traumatismelor cranio-cerebrale (TCC), există două grupe majore de risc: primul grup între 0 și 4 ani iar al doilea între 15 și 19 ani, băieții fiind de 2 ori mai predispuși decât fetele. Autorii au analizat retrospectiv toate cazurile internate pentru TCC cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani de la departamentul de neurochirurgie pediatrică al spitalului Bagdasar-Arseni și de Spitalul Sanador din București (509 cazuri). Perioada studiului se întinde între 1 ianuarie 1999 și 31 decembrie 2014 (16 ani). Autorii insistă pe aspectele cu caracter de specificitate ale acestei grupe de vârstă, 0-3 ani, reprezentate de fractura ”ping-pong”, fractura diastatică și fractura progresivă. În analizarea pacienților autorii utilizează principalele scale utilizate la nivel mondial de evaluare traumatică și de prognostic, Pediatric Glasgow Coma Scale și, respectiv Glasgow Outcome Scale. Rezultatele generale ale studiului, din punct de vedere al prognosticului, au evidențiat o recuperare bună în 57,8% din cazuri, dar au existat din nefericire și decese în 14 cazuri adică 2,8% din cazurile studiate. Concluziile studiului converg către faptul că prevenția reprezintă cheia unor rezultate foarte bune din punct de vedere al terapiei traumatismelor cranio-cerebrale, leziuni atât de invalidante la această grupă de vârstă.

Introducere

Din punct de vedere al cauzelor de mortalitate și de morbiditate și dizabilitate în populația de vârstă pediatrică, traumatismele cranio-cerebrale (TCC) sunt una dintre cele mai importante, dacă nu chiar pe primul loc. În SUA incidența leziunilor traumatice cranio-cerebrale la 0-4 ani este de aproximativ 1256/100.000 locuitori [1].
Atunci când ne aflăm în fața unei leziuni, în special de natură traumatică, care afectează substanța cerebrală, în mod instinctiv ne punem întrebarea dacă putem identifica care dintre structurile anatomice cerebrale sunt afectate și care este semnificația acestora din punct de vedere funcțional, dacă se află în arii corticale elocvente sau nu. În cazul evenimentelor traumatice care survin la copii cu vârstă mai mică de 3 ani, aceste întrebări au o importanță și mai mare întrucât creierul este încă imatur și nu toate structurile funcționale și anatomice sunt complet dezvoltate. În analizarea unui eveniment traumatic survenit la această categorie de vârstă trebuie, în mod obligatoriu, evaluate atât reactivitatea cât și capacitatea de recuperare a substanței cerebrale lezate.
Un TCC survenit la un pacient de vârstă pediatrică este un eveniment încărcat cu o doză mare de stress, atât pentru copil cât și pentru părinți și familie. Deasemenea un traumatism survenit în perioada copilăriei poate avea efecte importante asupra calității ulterioare a vieții prin sechelele fizice, emoționale sau tulburările de comportament importante ce pot reprezenta stigmatul traumei suferite. Atitudinea și strategiile terapeutice dedicate leziunilor sechelare posttraumatice implică toate serviciile de asigurare a sănătății fiind mari consumatoare de resurse pe termen lung, mai ales având în vedere vârsta pacienților și speranța de viață crescută a acestora.
Patologia traumatică la vârsta pediatrică și în mod particular a primilor 3 ani de viață este complet diferită atunci când e comparată cu cea a adulților. Raimondi (1998) a subliniat importanța diferențelor dintre patologia infantilă și cea a adulților spunând că ”nou-născutul nu este un copil mic”, ”copilul mic nu este un copil”, așa cum nici ”adolescentul nu este un copil” și cu atât mai mult ”adulții sunt complet diferiți de copii”[2].
Din punct de vedere al frecvenței cele mai des întâlnite cauze pentru TCC la copii sunt căderile de la înalțime, accidentele rutiere, accidentele sportive, agresiunile sau traumatismele obstetricale în momentul nașterii. În ceea ce privește distribuția pe vârste a TCC-urilor, există două grupe majore de risc: primul grup între 0 și 4 ani iar al doilea între 15 și 19 ani. Băieții sunt mai predispuși la leziuni traumatice, fiind totuși la grupa de vârstă 0-4 ani urmați la distanță mică de fetele de aceeași vârstă (incidență de 1.357 și, respectiv 1.150 la 100.000 de locuitori în SUA) [1].
Din punct de vedere anatomic creierul unui individ evoluează de la un volum de 365 cm3 și o greutate de 372g la naștere până la 1600 cm3 și, respectiv 1450-1500g la vârsta adultă cu o populație celulară de aproximativ 1011 neuroni. La fel gradul de dezvoltare a creierului este maxim în primii trei ani de viață, lucru reflectat și în modul de dezvoltare a cutiei craniene al cărei diametru crește de la 35 cm la naștere până la 51 cm, aproape de dimensiunile de la adult, la vârsta de 3 ani.
Cele mai frecvente cauze ale leziunilor traumatice cranio-cerebrale și la această grupă de vârstă sunt căderile accidentale de la același nivel sau de la înălțime, legate și de perioada de învățare a mersului, accidentele rutiere în care copiii pot fi implicați atât ca pasageri cât și ca pietoni și traumatismele prin agresiune. O categorie aparte de leziuni traumatice este reprezentată de traumatismele obstetricale legate de nașterea instrumentală, care au și tipuri lezionale distincte legate de caracteristicile anatomice deosebite întâlnite la această categorie de pacienți.
Tipurile de leziuni traumatice cele mai frecvent întâlnite la pacienți în vârstă de până la 3 ani sunt fracturile craniene care au anumite caracteristici speciale de tipul fracturii tip ”ping-pong”, fracturi cu înfundare, fractură diastatică și fractura progresivă. Din punct de vedere al leziunilor hemoragice posttraumatice leziuni caracteristice la această vârstă sunt cele de tipul cefalhematomului, a hematomului subgaleal și caput succedaneum, ultimele două tipuri de leziuni fiind foarte frecvent secundare traumelor obstetricale. O altă categorie de leziuni posttraumatice intracerebrale sunt leziunile difuze de tipul edemului cerebral difuz și a leziunilor axonale difuze (diffuse axonal injury).
Evaluarea stării de conștiență a pacienților pediatrici se face pe baza unor scale derivate din scala Glasgow Coma Scale, adaptate, în special, conform gradului de dezvoltare a limbajului la acești pacienți. Asemenea scale sunt Pediatric Glasgow Coma Scale (PGCS), Children Coma Scale (CCS)[3], Infant and Toddler Coma Scale (Raimondi & Hirschauer, 1984)[4] și altele asemenea.

Material și metodă

În perioada analizată au fost în total 1667 cazuri de traumatisme craniene la copii cu vârstă mai mică de 3 ani care au fost internate pentru supraveghere, majoritatea pentru o perioadă de 24 ore. Cazurile analizate au fost cele care au necesitat mai mult de 24 ore. Studiul de față analizează 509 de cazuri (30,5%) internate consecutiv într-o perioadă de 16 ani între
1 ianuarie 1999 și 31 decembrie 2014 în Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Sanador din București. Criteriile de includere în studiu au fost vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani și cazurile fără istoric de traumatisme craniene anterioare. Au fost excluse cazurile de traume obstetricale și cele investigate și tratate inițial în alte servicii neurochirurgicale.
Etiologia leziunilor traumatice a fost reprezentată în 121 cazuri (23,8%) de accidente rutiere, dintre care 92 cazuri (18,1%) pietoni și 29 de cazuri (5,7%) pasageri, traumatisme prin cădere de la alt nivel în 167 cazuri (32,8%) și de la același nivel în 117 cazuri (22,9%), loviri accidentale de alte obiecte în 63 cazuri (12,4%) și agresiuni în 41 cazuri (8,1%).
Au fost întâlnite 668 de tipuri de leziuni la cei 509 de pacienți incluși în studiu, fracturi craniene diverse în 443 cazuri (66,3%), cefalhematoame în 71 cazuri (10,6%), hematoame extradurale 36 cazuri (5,4%), hematoame subdurale 6 cazuri (0,9%), hemoragie intraventriculară 5 cazuri (0,7%), contuzii cerebrale hemoragice 65 cazuri (9,7%), edem cerebral cu leziune axonală difuză 42 cazuri (6,3%), leziuni combinate fiind diagnosticate la 159 pacienți (31,2%) din cei 509 analizați.

În fața unui caz de traumatism cranian, la un copil ca și la un adult, examinarea clinică trebuie să includă evaluarea funcțiilor vitale (sistem respirator și circulator), a stării de conștiență, a leziunilor posttraumatice locale, a unor eventuale leziuni traumatice ale coloanei cervicale și a leziunilor altor sisteme și organe, atunci când este cazul (politraumatisme). Examinarea neurologică, pe lângă evaluarea stării de conștiență conform scalelor utilizate frecvent în departamentul de neurochirurgie (de obicei scala Glasgow Coma Scale adaptată la vârsta pacienților), trebuie să includă și evaluarea altor semne și simptome de afectare neurologică (evaluarea funcției nervilor cranieni, deficite motorii sau senzitive segmentare etc.). În același timp cu realizarea evaluărilor generale ale pacienților trebuie stabilit și un plan de examinări paraclinice imagistice și de laborator care să obiectiveze leziunile postraumatice posibile situate profund și dezechilibrele hematologice și biochimice ce pot surveni, pentru a putea aborda o strategie terapeutică adecvată cazului investigat.
În cadrul investigațiilor imagistice la prezentarea unui pacient cu traumatism cranian în camera de gardă prima intenție este de a realiza un examen radiologic standard al craniului și, în funcție de situație și al coloanei vertebrale cervicale. În funcție de rezultatul acestui examen, respectiv evidențierea sau nu a unui traiect de fractură, dar și de starea generală și neurologică a pacienților următoarea categorie de investigații imagistice necesare, uneori adoptată și de primă intenție, este realizarea unui examen computer tomograf cranio-cerebral care va evidenția posibilele leziuni posttraumatice de la nivelul calvariei, a substanței cerebrale sau a altor structuri intracraniene. Examenul CT cerebral reprezintă investigația ”gold-standard” pentru leziunile traumatice cranio-cerebrale, find practic cea mai accesibilă și cu gradul cel mai înalt de vizualizare a leziunilor hemoragice, a soluțiilor de continuitate la nivelul calvariei și a expansiunilor durale sau cerebrale în breșa osoasă. Complementar se mai pot efectua și examinări de tip IRM cerebral care pot evidenția leziuni traumatice ale țesuturilor moi adiacente și ale substanței cerebrale, însă accesibilitatea la acest tip de examinare este limitată, are un timp de examinare mai lung și o vizualizare mai slabă a leziunilor osoase.
Tipurile lezionale caracteristice, în afara celor comune cu ale pacienților adulți, întâlnite la pacienții cu vârste mai mici de 3 ani, sunt din punct de vedere al leziunilor hemoragice cefalhematoamele, caput succedaneum și hematomul subgaleal, iar din punct de vedere al fracturilor fractura diastatică, fractura progresivă și fractura ”ping-pong”. Dintre acestea leziunile de tip caput succedaneum și hematom subgaleal au fost excluse, acestea fiind în majoritate rezultatul unor traumatisme obstetricale, cu o adresabilitate foarte scăzută.
Simptomatologia cu care se prezintă pacienții cu leziuni traumatice cranio-cerebrale este foarte variată, o constantă a acuzelor fiind reprezentată de paliditate care a fost întâlnită la toate cazurile luate în studiu. Acuzele de tip algic local au fost manifestate, la această categorie de vârstă, prin iritabilitate și agitație. O altă categorie semiologică a fost cea determinată de creșterea presiunii intracraniene.
O statistică a simptomatologiei la prezentare este redată în tabelul I.

Din punct de vedere al stării de conștiență al pacienților la prezentare, evaluată conform scalei Glasgow adaptată conform vârstei pediatrice [7] majoritatea pacienților au fost încadrați ca traumatisme cranio-cerebrale minore (PGCS >13pct) (tabel II).

Toate cele 55 de cazuri care la internare au fost încadrate ca traumatisme severe (PGCS <8) au fost internate de primă intenție în serviciul de terapie intensivă pentru supravegherea, monitorizarea și susținerea funcțiilor vitale, fiind intubați și asistați din punct de vedere respirator. Dintre acestea 14 cazuri (2,8%) au fost înregistrate cu PGCS=3 pct și în pofida tuturor eforturilor terapeutice adoptate au avut un prognostic infaust. Rezultatele studiului din punct de vedere al prognosticului pacienților, conform scalei Glasgow Outcome Scale sunt redate în tabelul III.

Discuții

Afecțiunile de natură traumatică ale sugarului și copilului mic cu vârstă sub 3 ani reprezintă un capitol important de patologie cranio-cerebrală prin prisma faptului că este o perioadă de dezvoltare rapidă a funcțiilor sistemului nervos central. Pe de o parte la această categorie de pacienți, există o capacitate mare de recuperare și cicatrizare a unor leziuni ale calvariei, însă pot fi afectate și regiuni și structuri cerebrale a căror lezare conduce la sechele importante funcționale prin lipsa de dezvoltare completă a funcțiilor controlate de respectivele zone corticale, considerate elocvente [12,13]. Cauzele cele mai frecvente ale leziunilor traumatice cranio-cerebrale, așa cum a reieșit din studiul nostru, au fost comparabile cu raportările din literatură, fiind reprezentate de căderile de la același și de la alt nivel, accidentele rutiere, loviri accidentale în mediu casnic sau în aer liber, ca și agresiunile. Dintre leziunile ce pot apare prin traumatisme obstetricale în lotul studiat am inclus doar cefalhematoamele, restul tipurilor lezionale (caput succedaneum și hematomul subgaleal) fiind leziuni care practic sunt observate strict în perioada imediat postnatală.
Cefalhematomul reprezintă colecția hematică posttraumatică localizată subperiostal. Caracteristica clinică cea mai importantă este faptul că aceasta este limitată de suturile craniului. Cauzele apariției acestei entități sunt legate de traumatismele obstetricale sau de nașterile pe cale vaginală dificile atunci când există o incompatibilitate între dimensiunile bazinului matern și dimensiunile craniului fetal. De obiecei cefalhematoamele sunt observate din primele zile de viață și se resorb spontan în câteva săptămâni. Uneori sunt asociate și cu fracturi liniare subiacente. Acestea apar predominent la nivel parietal. Intervenția chirurgicală pentru aceste leziuni este indicată doar in cazul în care colecția se suprainfectează și trebuie evacuată sau dacă se osifică și este necesară o corecție estetică a craniului. În statistica noastră au fost 71 de cazuri de cefalhematoame (10,6%) (fig. 1).

Fig. 1 – Cefalhematom(aspect CT)

Fracturile craniene, de diverse tipuri, au fost înregistrate în 443 cazuri (66,3%). Tipuri particulare de fracturi la această vârstă sunt fracturile diastatice, datorită lipsei de unire a suturilor craniului, fractura ”ping-pong”, echivalentul fracturilor ”în lemn verde” de la nivelul oaselor lungi și fracturile progresive.
În cazul fracturilor liniare este necesară internarea cazurilor depistate cu acest tip lezional, pentru monitorizarea acestora. Fracturile liniare care nu asociază și alte leziuni nu necesită tratament chirurgical, dar necesită supraveghere întrucât se poate dezvolta ulterior un hematom extradural. În cadrul lotului studiat au fost înregistrate 153 de fracturi liniare. Fracturile cominutive sunt asociate de obicei cu leziuni de tip contuzie cerebrală subiacentă și cu denivelarea calvariei, necesitând o atitudine terapeutică de tip chirurgical.
Fracturile craniene cu înfundare tip ”ping-pong”, echivalente cu fractura ”în lemn verde” de la nivelul diafizei oaselor lungi reprezintă o deformare a calvariei, practic fără soluție de continuitate la nivelul periostului. Acest tip de fractură necesită intervenție chirurgicală de redresare a calvariei (fig. 2).

Fig. 2 – Reprezentare schematică a intervenției chirurgicale pentru fractura ”ping-pong”

Un tip aparte de fractură a calvariei este reprezentat de fractura diastatică, respectiv fractura care interesează liniile de sutură a craniului cu disjuncția acestora. Acest tip de fractură este de obicei fără indicație de intervenție chirurgicală însă necesită monitorizare atentă întrucât unul dintre riscurile asociate existenței unui traiect de fractură liniar și, în mod special de tip diastatic, îl reprezintă potențialul de transformare într-o fractură craniană progresivă. Fracturile de tip progresiv sunt localizate frecvent la nivelul calvariei în porțiunea sa parietală și la examenul local se caracterizează prin prezența unei bombări a scalpului supraiacent focarului de fractură(8). Substratul anatomic al acestei bombări este reprezentat de prezența unui chist leptomeningeal format prin protruzionarea de LCR împreună sau nu cu substanță cerebrală printre marginile traiectului de fractură (fig. 3).

Fig. 3 – Fractură craniană progresivă

Consecința prezenței de structuri meningiene și țesut cerebral este împiedicarea pe de o parte a procesului de consolidare a fracturii și determină, pe de altă parte leziuni cerebrale de tip gliotic la nivelul zonelor implicate. Din punct de vedere clinic acest tip de fractură se poate manifesta cu deficite neurologice focale determinate de zonele cerebrale implicate sau cu manifestări de tip comițial.

Fracturile de tip progresiv necesită o atitudine terapeutică de tip chirurgical în care este necesară excizia țesutului gliotic cerebral și refacerea continuității durei mater prin duroplastie asociată sau nu cu cranioplastie[9].

Fracturile cominutive ale craniului, cu sau fără înfundarea fragmentelor necesită intervenție chirurgicală pentru repoziționarea fragmentelor și tratamentul leziunilor traumatice subiacente, foarte probabil asociate, întrucât acest tip de fractură se produce în cazul unor traumatisme cu energie mare (fig. 4).

Fig 4 – Fractură cominutivă frontală mediană deasupra sinusului longitudinal superior(a – aspect preoperator; b – aspect postoperator)

O atenție deosebită necesită abordarea terapeutică a fracturilor cominutive care sunt adiacente sau deasupra sinusurilor durale, din cauza riscului major al unor hemoragii importante cu șoc hemoragic asociat. În aceste cazuri trebuie evaluată preoperator patența sinusurilor și trebuie încercat de a le menține patente și a le proteja pentru a evita riscurile unor complicații ischemice sau hemoragice cu consecințe importante din punct de vedere funcțional pentru pacienți.
Leziunile traumatice intracraniene ce pot fi întâlnite în cazul traumatismelor cranio-cerebrale, atât la adulți cât și la copii cu vârste sub 3 ani, sunt contuziile cerebrale hemoragice, leziunile cerebrale difuze și colecțiile hematice extradurale, subdurale, subarahnoidiene sau intraventriculare. Orice colecție hematică, fie ea extracerebrală sau intracerebrală necesită evacuare chirurgicală și o hemostază adecvată pentru a reduce hipertensiunea intracraniană care se dezvoltă secundar existenței acestora, cu consecințe importante asupra statusului neurologic al pacienților. În cazul leziunilor cerebrale difuze, care sunt asociate de obicei și cu un status neurologic precar cu alterare severă a stării de conștiență, soluțiile terapeutice inițiale adoptate sunt adresate menținerii funcțiilor vitale și reducerii hipertensiunii intracraniene prin metode non-chirurgicale, urmând ca ulterior, după stabilizarea funcțiilor vitale, în cazul dezvoltării unor leziuni localizate, focale să poată fi adoptate și soluții terapeutice de tip chirurgical.

Din păcate însă, aceste tipuri de leziuni difuze au un prognostic extrem de sever, în pofida tuturor măsurilor terapeutice adoptate.

Aprecierea gravității unui traumatism cranio-cerebral, în mod global, din punctul de vedere al efectelor asupra sistemului nervos central, se face în principal prin evaluarea stării de conștiență a pacienților ulterior producerii traumatismului. Cea mai uzitată scală de apreciere la nivel mondial o reprezintă scala Glasgow Coma Scale dezvoltată în urmă cu mai mult de 40 ani de Graham Teasdale și Brian Jennett [11], ale cărei principii au fost adaptate conform gradului de dezvoltare al sistemului nervos la momentul traumei pentru a evalua responsivitatea pacienților pediatrici. O primă adaptare a fost făcută chiar de unul dintre ”părinții” scalei de bază, B. Jennett în 1975[6] denumind-o Pediatric Glasgow Coma Scale (PGCS) (fig. 5).

Fig. 5 – Scala pediatrică Glasgow a comei

Dintre cele mai cunoscute alte adaptări ale scalei Glasgow pentru pacienții de vârstă pediatrică mică, sugar și copil mic sub 2 ani, sunt cele propuse de către Simpson și Reilly în 1982[3] și cea propusă de Raimondi și Hirschauer[4] în 1984.

Fig. 6 – Scala Simpson & Reilly (1982)

Fig. 7 – Scala Raimondi & Hirschauer (1984)

Patologia traumatică copilului și în special a copilului mic, a reprezentat întotdeauna o provocare pentru lumea medicală, întrucât atitudinea terapeutică trebuie să se bazeze pe date de anamneză obținute indirect de la părinți sau alte persoane adulte din anturaj și pe baza unor probe directe rezultate din investigațiile clinice și paraclinice [10, 12, 13]. Ca și în cazul afecțiunilor non-traumatice, patologia de na tură traumatică a copilului trebuie să beneficieze de resurse materiale și umane dedicate acestei categorii de vârstă în cadrul unor spitale specializate în tratarea afecțiunilor pediatrice cu secții chirurgicale și medicale cu dotări specifice, adaptate și, din care să nu lipsească compartimente de anestezie și terapie intensivă dedicate. Toate aceste lucruri trebuie să existe pentru a putea reuși să avem cele mai bune rezultate în tratarea cazurilor traumatice și, în special a celor cu traumatisme cranio-cerebrale, pentru a maximiza gradul de prognostic favorabil.

Concluzii

În concluzie putem afirma că traumatologia cranio-cerebrală a sugarului și a copilului mic cu vârstă sub 3 ani reprezintă o problemă importantă de sănătate publică.
Din punct de vedere al soluțiilor terapeutice dificultățile provin din vârsta mică a pacienților, cu dificultăți multiple legate de diagnosticare și de monitorizare a leziunilor, pacienții având modalități de exprimare limitate. Pe de altă parte există și necesitatea adoptării unor procedee care să limiteze mult pierderile sangvine, având în vedere capitalul scăzut al acestor pacienți, fără a neglija riscurile unor sechele neurologice importante.
Din punct de vedere al investigațiilor paraclinice, examinarea CT cerebral reprezintă standardul de aur în cazul examinărilor ce pot fi efectuate în urgență, având un grad înalt de identificare al leziunilor cu un timp redus de examinare.
Pe de altă parte leziunile traumatice cranio-cerebrale au un impact emoțional important și major asupra mediului familial implicat, având în vedere și faptul că unele dintre leziuni survin în condițiile unei supravegheri din partea personelor adulte din anturaj care a fost deficitară la momentul apariției acestora. Identificarea simptomelor sugestive pentru leziuni posttraumatice cranio-cerebrale semnificative este foarte importantă din punctul de vedere al asistenței medicale primare, atât la nivel familial, cât și al medicului de familie.
De aceea profilaxia acestor leziuni prin supravegherea eficientă a copiilor și îndrumarea acestora în cazul apariției unor semne și simptome de alarmă cât mai precoce către un serviciu neurochirurgical joacă un rol foarte important pentru obținerea unor rezultate cât mai favorabile din punct de vedere al prognosticului vital și funcțional al acestei categorii de pacienți.

BIBLIOGRAFIE

  1. Kurowski BG, Michaud L, Babcock L, Rhine T – Paediatric Traumatic Brain Injury: Special Considerations. in Brain Injury Medicine: Principles and Practice 2nd Edition Demos Medical Publishing, New York, 2012Raimondi AJ – Paediatric neurosurgery. Springer, Berlin Heidelberg New York, 1998
  2. Simpson D, Reilly P. Paediatric coma Scale. Lancet. 1982;450
  3. Raimondi AJ, Hirschauer J. Head injury in the infant and toddler. Coma scoring and outcome scale. Childs Brain. 1984;11(1):12–35.
  4. Ciurea AV, Gorgan MR, Tascu A, Sandu AM, Rizea RE Traumatic brain injury in infants and toddlers, 0-3 years old Journal of Medicine and Life. 2011;4(3): 234-243
  5. Jennett B, Bond M. Assessment of outcome after severe brain damage. Lancet 1975 Mar 1;1(7905):480-4
  6. Reilly P. L., Simpson D. A., Sprod R., Thomas L. Assessing the conscious level in infants and young children : a paediatric version of the Glasgow Coma Scale. Childs. Nerv. Syst., 1988, 4 : 30-33.
  7. Arseni C, Ciurea AV. Clinicotheraputic aspects in the growing skull fracture. A review of the literature. Childs Brain 1981;8: 161-172.
  8. Ciurea AV, Iliescu A, Sandu AM, Gheorghita A. Grow Skull Fracture-Special Consideration on a 5 Week Old Case. Journal of Paediatric Surgical Specialities. 2014;8(3).
  9. Ciurea A.V. et al Tratat de Neurochirurgie vol. I, Ed. Medicală, 2010
  10. Teasdale G., Jennett B.. Assessment of coma and impaired consciousness. Lancet 1974 Jul 13;2(7872):81-84
  11. Arseni C., Horvath L., Ciurea AV. Probleme de diagnostic neurochirurgical în patologia infantilă. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978
  12. Arseni C., Horvath L., Ciurea AV. Afecțiunile neurochirurgicale ale sugarului și copilului mic (0-3 ani). Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978