Al XIX-lea Congres SNPCAR,

Predeal, 19-22.09.2018

Detalii privind
al XIX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 41-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


CONSECINŢE MEDICO – PSIHO – SOCIALE ÎN FAMILIILE CU FENOMENUL – “VIOLENŢA ÎN FAMILIE” INSTITUŢII – ÎNCERCĂRI DE REABILITARE PSIHO-SOCIALĂ

Autor: Oprica Cravcevschi Mihail Milea Veronica Drăghici Anca Bistriceanu Cipriana Sava Liliana Şerban Doina Ciornei

Lucrarea este efectuată în Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie” al Fundaţiei „Sf. Sava” Buzău

Violenţa în familie” este un fenomen negativ al inter-relaţiilor între membrii celui mai important nucleu social – FAMILIA – aspect care în ultimul secol creşte pe tot mapamondul.

  1. Pe scala celor cinci caracteristici ale familiilor, după finlandezi – ultimele două tipuri:
    – familia rigidă – sintonă;
    – familia sever perturbată, realizează prin consecinţele lor asupra copiilor, disfuncţii afective, stress-uri cronice (Rutter) cu: anxietăţi şi dificultăţi adaptative.
  2. Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie” unitate care din necesitatea de a rezolva problemele acestui fenomen social, reprezintă  unul din proiectele Fundaţiei „Sf. Sava” Buzău care prin comisia interdisciplinară (formată din medic, asistent social, preot, psiholog, asistent medical, educator, etc.) rezolvă în mare parte situaţia familiilor cu aceste conflicte tinzând să asigure dezideratele unei vieţi familiale normale.
  1. Respectarea factorilor care trebuie să intervină şi în rezolvarea programului juridic al familiilor de violenţă se face în urma analizei fiecărui dosar de către comisie.
  2. Dinamizarea instituţiilor de bază (Primăriile Municipale, Orăşeneşti, Comunale şi Serviciile de asistenţă socială) pentru urgentarea măsurilor de rezolvare a situaţiilor acestor familii internate în Centrul de Urgenţă.
  3. Din cele 96 de familii analizate în Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie” al Fundaţiei „Sf. Sava” s-au rezolvat favorabil 75 de cazuri reprezentând 78% din totalul acestora.
    Familiilor internate li s-a asigurat: cazare, igienizare, masă gratuită, program de consiliere, asistenţă socio – medico – psihologică, asistenţă religioasă, precum şi asistenţă juridică (la solicitarea acestora). S-a asigurat de asemenea şi program de şcolarizare şi meditaţie prin Centrul de Zi al Fundaţiei „Sf. Sava”.
  4. Se completează prin discuţii unele reguli de aplicare  a tratamentului medicamentos şi tehnici de reabilitare prin cele două perspective: developmentală şi dimensională.

În final, comisia trebuie să se orienteze asupra unor decizii de menţinere a copilului în mediul lui sau autorii enunţă procedee de reabilitare care sunt aproape similare cu cele aplicate în C.Z. axându-se deci pe disfuncţionalitatea comportamentului afecto-adaptativ a copilului la care se instituie un program de educaţie specială.

 


 

INTRODUCERE

Fenomenul „Violenţa în familie” este configuraţia negativă a inter-relaţiilor între membrii celui mai important nucleu social – familia.

Familia este un sistem structurat în care fiecare persoană ocupă un rol şi are o inter-dependenţă cu rezonanţă asupra celeilalte persoane. După modelul Mc Master, evaluarea familiilor este complexă:

  • după cum rezolvă problemele familiei;
  • după felul comunicării;
  • după felul cum se implică afectiv în rezolvarea problemelor de familie;
  • după comportament şi controlul acestuia.

După finlandezi, familiile sunt evaluate după o scală cu cinci caracteristici:

  1. familia sănătoasă fără conflicte, cu empatie între membrii acesteia;
  2. familia uşor perturbată având conflicte tranzitorii care pot genera membrilor componenţi
  3. stări de anxietate, depresii uşoare, membrii păstrându-şi o apreciere clară asupra realităţii;
  4. familia nevrotică care are  frecvente conflicte nerezolvate, de intensitate uşoară sau mediocră. Pattern-urile inter-personale din familie sunt limpezi. Într-o oarecare măsură fiind conflicte repetitive, percepţia familiei asupra realităţii între crize este totuşi satisfăcătoare;
  5. familia rigidă – sintonă cu disfuncţii provocate de conflicte nerezolvate, neconştientizate, cu o limită ştearsă în perspectiva realităţii realizând o homeostazie rigidă;
  6. familiile sever perturbate având conflicte deschise. Aici nivelul anxietăţii este ridicat şi încrederea între membrii familiei este scăzută. În acest tip de familii consecinţele asupra copiilor sunt dezastruoase. Relaţiile intra-familiale se pot reface, în general, slab dar şi cu intervenţii speciale.

După Rutter, se crează stress-ul cronic cu tulburări cronice când:

  • temperamentul copilului se schimbă dovedindu-se incapabil să se adapteze;
  • în general se păstrează relaţii bune cu un părinte (rude, prieteni) deci, mecanismul de coping este satisfăcător;
  • succesele în muncă cât şi randamentul şcolar încep să scadă în timp,  în general, la toţii membrii familiei;
  • consecinţele disfuncţionalităţii în relaţiile intra-familiale, sociale, culturale sunt evident importante.

 

*

 

În ultimul secol o pleiadă de cercetători (psihologi, medici, sociologi, etc.) conştientizaţi de influenţa negativă a conflictelor, a neglijării, a necomunicării, mai ales a carenţelor afective au descris consecinţele disfuncţionalităţii asupra dezvoltării celorlalte comportamente (motorii, funcţiile de comunicare cognito-verbale, a limbajului recepto-expresiv, cât şi a comportamentului afecto-adaptativ a copilului încă de la vârstă mică): Spitz, Bender, Bowlbi, Micheaux, Levi, ş.a. cât şi la cele enunţate recent pe etape mai evoluate ca vârstă descrise de Robertson, Mayer, Solovey (psihologi din Boston) care subliniază importanţa, mai ales a disfuncţiilor afective evidenţiate la copii clinic prin sindrom de tristeţe, depresie, detaşare, etc. Acestea presupun deductiv următoarele:

A. Neglijarea:

  • neglijarea copilului privind latura fizică, deci acesta este privat de alimente, medicamente, nevoi biologice, etc.;
  • neglijare educaţională care obligă copilul la alte activităţi generând mai târziu eşecul şcolar, vagabondaj;
  • neglijare emoţională ce presupune ignorarea evenimentelor din viaţa lui.

B. Abuzul la copil:

  1. fizic cu pedepse corporale excesive;
  2. emoţional prin:- violenţă verbală, insultare, umilire;
    – denigrare, respingere şi refuz;
    – izolare pentru câteva ore;
    – ameninţare.
  3. abuz sexual (nu viol) este un act de a satisface nevoile sexuale cu incitare la prostituţie.

Intervenţia în situaţii de urgenţă solicită:

  1. constituirea unei echipe (cu asistent social, psiholog, poliţist pentru stabilirea agresorului şi un reprezentant al Primăriei ca mediator, cât şi un vecin);
  2. se întocmeşte fişa de intervenţie (vezi anexa model) şi se termină cu interviul cu copilul care solicită:- loc neutru şi liniştit pentru convorbiri;
    – să fie prezent la convorbiri un părinte, rude, profesori sau dirigintele lui;
    – se evaluează consecinţele abuzului la copil,
    – se pun tipuri de întrebări copilului în diversele situaţii plăcute sau neplăcute prin care a trecut, privind comportamentul lui, şi comportamentul părinţilor şi reacţia acestora la abuzul copiilor lor;
    – unii copii trăiesc doliul separării de părinţi şi mutarea în alt mediu cu proceduri intruzive a noilor substituienţi de familie prin expresii neadecvate, maltratări care generează stress-uri mai puternice. În aceste condiţii copilul are o serie de nevoi specifice. Astfel sunt:a. nevoi specifice pentru depăşirea situaţiei de criză prin care trece copilul în efortul lui de adaptare la noul mod de viaţă. Sentimentele dureroase şi confuze ale copilului, conflictele în care se simte prins, amestecul de dragoste şi ură, spaimă, durerea şi nesiguranţa necesită atenţie şi implicare din partea intervenienţilor psiho-pedagogi, asistenţi sociali, consilieri, familii substitutive).

    b. nevoi speciale legate de aranjamente care se vor face în viitor în legătură cu persoana sa asupra cărora are un control insuficient şi despre care au puţine informaţii.

    Indiferent de comportamentul din trecut al familiei de origine, cât şi de calitatea relaţiilor cu membrii familiei, fiecare copil rămâne cu fantezia de a se reîntoarce la propria familie şi de a creşte în „casa lui”.

     

  3. este important ca profesioniştii din sistemul de asistenţă socială trebuie să înţeleagă următoarele:
    • copiilor abuzaţi şi neglijaţi nu li s-au oferit siguranţă şi protecţie, ca atare capacitatea lor de a avea încredere şi de a forma relaţii apropiate este foarte diminuată;
    • ei au fost ignoraţi sau trataţi ca pioni în conflictele interrelaţionale ale adulţilor din familiile violente;
    • pentru a oferi sprijin emoţional copiilor care trec prin asemenea situaţii este necesar să dezvoltăm empatia, să le înţelegem nevoile, să îi ajutăm în a-şi exprima suferinţa şi să îmbunătăţim abilităţile de comunicare.

Neţinând seamă de condiţiile mai sus relatate aceste conflicte generează suferinţa copilului care are un efect negativ şi cu repercursiuni asupra disfuncţiilor cerebrale de mai târziu.

Stress-ul este o reacţie psihică care survine la schimbările de mediu, şi el reprezintă trăiri emoţionale induse unui copil în 3 condiţii:

  • întreruperea legăturilor copilului cu familia;
  • producerea unor evenimente neaşteptate care solicită brusc capacitatea de adaptare a individului nepregătit;
  • realizarea unor performanţe într-un mediu descurajant, ostil, neîncrezător, care generează tulburări psihice de tip depresie, anxietate este aproape imposibil.

Pot fi indicate mai multe feluri ale suferinţei:

  1. stress-ul simplu care produce modificări neuro-biologice reversibile, în general este cauzat de o frustrare care duce la nevroză, astenie, epuizare;
  2. doliul – este un stress provocat de pierderea semnificativă din viaţa copilului în primul rând a unei persoane dragi dar şi o deposedare a unor obiecte materiale faţă de care copilul are un ataşament deosebit. Doliul ia aspectul crizei care parcurge următoarele etape:
    • şocul şi negarea  (panică, pierderea controlului, negarea evenimentului, instaurarea unor sentimente de dezastru şi neputinţă, furie şi comportamente distructive, epuizare);
    • protest şi disperare (devine agresiv, ostil faţă de ceilalţi, este iritabil, anxios, percepe lumea ca un loc periculos, neglijează persoanele din jur, trăieşte un sentiment de „gol”.

 

Ieşirea din criză se face prin 2 modalităţi:

  1. pozitivă prin reorganizare, acceptarea pierderii, adaptare la situaţie, refacerea relaţiilor şi a vieţii sociale, care este o viziune realistă, creându-se noi relaţii care vor substitui pierderea;
  2. negativă – cronicizarea stării de protest şi de depresie.

Trauma este o trăire emoţională de o extremă intensitate provocată de evenimente care pun sub semnul riscului supravieţuirea individului. Catastrofa are o dimensiune absurdă, inexplicabilă. În asemenea situaţii copilul are nevoie de explicaţii, de găsirea cauzelor, a vinovaţilor de acest lucru, altfel acesta se va autoculpabiliza, va resimţi nevoia răzbunării şi se dezvoltă şi un spirit justiţiar. Trauma generează situaţii de stress post-traumatic care pot apărea în interval de 2 săptămâni până la 6 luni de la producerea evenimentului traumatizant.

Daniel Marcelli în tratatul de „Psiho-patologia copilului” face următoarele precizări în legătură cu sindromul de stress post-traumatic la copil – sindromul de repetiţie, în care mai mult decât reminiscenţa traumatismului însăşi, se pot observa:

  1. jocuri repetitive în care o parte a traumatismului este expus în scenă (jocuri cu maşini mici, simulând un accident, jocuri cu păpuşi agresate, desene în care revine aceeaşi temă);
  2. coşmaruri cu conţinut cu atât mai imprecis cu cât copilul este mai mic;
  3. reacţii uneori inadecvate prin intensitatea lor cu ocazia unor poveşti sau a unei istorioare imaginare la şcoală sau chiar acasă.

 

ANALIZA CENTRULUI DE URGENŢĂ „VIOLENŢA ÎN FAMILIE” AL FUNDAŢIEI „SF. SAVA” BUZĂU

O etapă importantă a Centrului de Urgenţă este examenul medical complex al fiecărui membru al familiei internaţi în Centrul de Urgenţă al Fundaţiei „Sf. Sava” Buzău, de către un medic cu specialitate N.P.I., echipa de asistenţi sociali, este foarte impoartant pentru luarea unei decizii corecte ţinând seama de cauzele multiple generante a fenomenului negativ.

  1. Se începe cu analiza anchetelor sociale care trebuie să evidenţieze:- condiţiile de locuit;
    – posibilităţile materiale şi financiare pentru întreţinerea acestei familii, şi precizarea contribuţiei fiecărui părinte la acest deziderat.;
    – trăsături psiho-patologice ale părinţilor conflictuali: etilismul, boli cronice somatice sau neuro-psihice, nivelul intelectual al părinţilor, gradul de ataşament afectiv faţă de copii, care frecvent provin din familii anterioare;
    – se precizează situaţia constiuirii familiei (căsătorii legale sau legături de concubinaj).Aceşti factorii, enunţaţi pe scurt, sunt generanţi principali în conflictele intra-familiale.
  2. în antecedentele personale ale copilului se menţionează: morbiditatea psiho-somatică dar mai ales sechelară sau un proces în evoluţie (AD/HD,  debut de psihoză, comiţialitate, etc.) sau alt factor nevrozant al familiei. În aceste condiţii, la un procent de 12% din copii s-a solicitat pentru precizarea unui diagnostic şi investigaţii clinice de multi-specialişti, analize de laborator, examene imagistice, etc. Aceste investigaţii sunt foarte importante pentru luarea unei decizii de plasament a copilului într-un mediu echilibrat, în unităţi de reabilitare (de tip CZ) cu specialişti în recuperare: psiho-educatori, logopezi, kineto-terapeuţi, cei cu deficienţe NPM, etc.

Un model de echilibrare a copiilor din cadrul Centrului de Urgenţă „Violenţa în familie” îl reprezintă şi Centrul de Zi al Fundaţiei „Sf. Sava” constituit sub forma unui „after school”.

I. Dinamica internărilor familiilor în Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie” al Fundaţiei „Sf. Sava” Buzău de la înfiinţare şi până în prezent:

Analizând dinamica, vârfurile de internare sunt în 2007, 2008, 2009. Numărul redus de internări (2005, 2012) a coincis cu reparaţii capitale cu reamenajări a Centrului de Urgenţă pentru asigurarea unei funcţionalităţi optime.

Grafic 1. Dinamica internărilor familiilor din Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie” din cadrul Fundaţiei Sfântul Sava Buzău- de la înfiinţare şi până în prezent –.

II. Cei 193 de beneficiari provin din 96 de familii. 97 de beneficiari au fost copii, reprezentând 50,2% din totalul beneficiarilor.

 

Grafic 2. Structura beneficiarilor internaţi.

III. Provenienţa familiilor internate în Centrul de Urgenţă:

  • urban – 53, reprezentând 55,2%
  • rural – 43 reprezentând 44,8%

 

Grafic 3.  Provenienţa beneficiarilor după mediu.

Rezultă deci, că mediul urban cu o frecvenţă mai mare a fost mai informat şi mai accesibil la Centru. Aici mulţi locuitori ai oraşelor au fost sesizaţi în această problemă şi astfel au fost înlesnite aceste rezolvări.

IV. Analiza cauzelor conflictuale din familie:

  1. trăsături psihopate, mai frecvent etilici, cu accese de gelozie extremă = 72 cazuri;
  2. deficienţe în dezvoltarea psihică: analfabeţi, hipofreni, boli psihice şi neurologice (psihoze, boli neurologice sechelare = 54 cazuri);
  3. boli cronice ale organelor interne şi de sistem (diabet, sechele encefalită, tumori operate, traumatisme fizice, nefropatii, hepatite cronice progresive, bronşite astmatiforme, dislipidemii) = 41 cazuri;
  4. cauze cu influenţe negative sunt reprezentate şi de membrii colaterali: socri, prieteni, vecini, fraţi = 12 cazuri.

 

Grafic 4. Dinamica etiopatogeniei morbidităţii în familie (la cele 98 de familii).

Din dinamica expusă mai sus rezultă:

  1. aspectele diverselor stări morbide se intrică şi sunt concomitente cu alte aspecte morbide;
  2. afecţiunile cronice organice extracerebrale şi sistemice se întrepătrund;
  3. suferinţele psihice, în general, sunt de intensitate mediocră creând trăsături psihopate la majoritatea cazurilor.

V. Aspectul căsătoriilor:

  • legale 23 =23,5%
  • consensuale 73 =76,5%

 

Grafic 5. Statutul legal al familiilor.

Situaţia beneficiarilor Centrului de Urgenţă a fost favorabilă prin cele 75 de cazuri rezolvate conform obiectivului propus schimbându-se prin consiliere comportamentul, creşterea gradului de toleranţă intrafamilială.

 

Persoanele care ajung la Centrul de Urgenţă beneficiază de următoarele servicii:

  • asistenţă medicală: consultaţii şi asigurarea medicaţiei corespunzătoare. Acest serviciu este asigurat de către un medic şi un asistent medical, ambii în regim de voluntariat;
  • asistenţă psihologică: consilierea psihologică a victimelor cât şi a întregii familii pentru asigurarea unui climat corespuzător. Acest serviciu este asigurat de către un psiholog, de asemenea în regim de voluntariat;
  • asistenţă socială: întocmirea de anchete sociale în urma discuţiilor cu victimele cât şi în urma deplasării la domiciliul acestora. Serviciul este asigurat de către un asistent social;
  • coordonarea activităţilor zilnice prin programe educative, de recreere, precum şi menţinerea legăturii cu şcoala (acolo unde este cazul) pentru a nu întrerupe activitatea educativă;
  • asigurarea cazării pentru victimele violenţelor domestice pe o perioadă de maxim 14 zile. Acestea sunt repartizate în două dormitoare a câte patru paturi în fiecare cameră;
  • asigurarea meselor gratuite: prepararea hranei necesare pentru trei mese zilnice plus două gustări. Acest serviciu este asigurat de 2 bucătari care deservesc în regim de voluntariat Fundaţia Sf. Sava;
  • asigurarea securităţii victimelor pe perioada internării prin doi supraveghetori de zi şi de noapte care vin în regim de voluntariat;
  • reintegrarea în cadrul familiei şi a societăţii a persoanelor abuzate. Acest serviciu se realizează cu ajutorul asistentului social;
  • asigurarea asistenţei religioase (spovedanie, îndrumare, reabilitare psihologică). Aceasta se realizează cu ajutorul Preşedintelui Fundaţiei Sf. Sava – Pr.Prof.Dr. Milea Mihail.

Centrul de urgenţă „Violenţa în familie” se organizează şi funcţionează pe baza unor principii:

  • Egalitate de şanse pentru fiecare membru al familiei;
  • Respectarea demnităţii fiecăruia;
  • Asigurarea intimităţii pentru orice beneficiar;
  • Asigurarea confidenţialităţii;
  • Recunoaşterea valorii fiecărei fiinţe şi respectarea reciprocă între membrii familiei.

 

Funcţiile Centrului de urgenţă sunt următoarele:

  • Primire- evaluare-ieşire-informare;
  • Asistenţă temporară multidisciplinară;
  • Arhivare date;
  • Asigurare condiţii de locuit – siguranţă şi accesibilitate, ambianţă de tip familial, igiena prin două puncte sanitare, dormitoare, spaţii comune, spaţiu pentru prepararea şi servirea hranei;
  • Asigurarea îngrijirii personale;
  • Resocializare – activităţi de recuperare
  • Reintegrare familială şi comunitară prin consiliere;
  • Drepturi de reclamaţii, de protecţie, asigurarea autonomiei şi luarea deciziilor în deplin acord cu membrii familiei;
  • Asigurarea personalului calificat necesar cerinţelor procesului de oferire a serviciilor în Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie”.

Obiectivul general al Centrului de Urgenţă este acela de a răspunde necesităţilor specifice ale populaţiei vulnerabile din cadrul acestei categorii de persoane.

 

DISCUŢII

A. Despre atmosfera familiilor cu conflictualitate, psihologul Dan Valentina relatează experimentul psihologului Edgar N.Jackson pe 100 de persoane provenite din familii agresive – violente. Din acest total, 20 au prezentat depresii reactive, 30 de persoane au avut probleme emoţionale de cuplu şi 50 de mame au fost traumatizate emoţional foarte serios. Tot autorul sus-numit, subliniază estimativ, că în S.U.A. 3 mil.de femei sunt victime ale violenţei fizice iar 1/3 din acest lot au fost afiliate religios, astfel că ele au devenit mai labile, mai vulnerabile la abuz.

În România sunt foarte multe cazuri de victime ale abuzului fizic la femei. Principala cauză este gelozia exagerată iar victima dezvoltă sentimentul de traumă, vinovăţie încercând să suprime mânia agresorului. Unii agresori după o criză de abuz devin mai calmi urmând faza ciclului „luna de miere”. Unele victime se îmbolnăvesc în „crizele de stress” cu indigestie, migrene, altralgii sau rahialgii, ameţeli, erupţii alergice, etc.

Se vorbeşte de aşa-zisul „ciclu al violenţei” când abuzul naşte încercări a unei persoane de a deţine controlul asupra celeilalte persoane printr-un comportament de intimidare. Abuzul de cuplu sau violenţa domestică operează în cicluri succesive având 3 faze:

  1. acumulare de tensiune;
  2. explozie urmată de mânie care generează violenţă fizică datorită unei lipse de control emoţional, mimica devenind cu modificări uneori terifiante;
  3. ”luna de miere” sau o stare de bliss cu jurăminte şi cereri de iertare apoi abuzul devenind din ce în ce mai violent, victimele ajungând să creadă că sunt vinovate.

Profilul agresorului este comun, indiferent de pregătirea profesională. Ei sunt egoişti, înguşti, căutând un confort personal permanent, o atenţie continuă şi solicită un devotament necondiţionat. Ei sunt posesivi, anxioşi, iritabili, cu teamă de abandon, nu suportă să fie singuri, au nevoie de aprobare continuă, manipulează şi profită de alţii, sunt suspicioşi, dependenţi, instabili, imaturi emoţional şi le place să fie percepuţi de alţii ca indivizi puternici, independenţi.

  • au o atitudine de superioritate dar viaţa lor interioară este marcată de: frică, anxietate generată de un respect de sine scăzut.

În afara familiei au o viaţă dublă fiind plăcuţi, joviali, politicoşi, manieraţi şi sunt consideraţi oameni de încredere, respectaţi şi apreciaţi în societate; unii doresc să domine („ca tatăl lor”, aşa numitul model masculin). În aceste familii copiii poartă poveri emoţionale premature.

În metamorfozarea familiei se constată schimbări de roluri, numite de specialişti „paternizarea copiilor” care sunt forţaţi de circumstanţe să preia responsabilitatea adultului neglijând nevoile proprii devenind duri, rigizi.

Femeile victime cu istoric în familia lor de etilism, abuzuri la împotriviri, le învaţă să nu contrazică, astfel devenind victime a acestor conflicte. Ele au o dificultate în explorarea universului emoţional alimentând astfel abuzul. Mentalitatea femeii se modelează pe principii religioase, să şlefuiască „colţurile aspre” prin blândeţe, răbdare şi aşa sporeşte abuzul.

 

B. Este necesar să expun şi câteva date documentare care ne-au ajutat la întocmirea unor modele de terapeutică.

1. Psihoterapia copiilor internaţi împreună cu mamele lor în Centrul de Urgenţă „Violenţa în familie, prezentând tulburări psihice de tip reactiv (descrise mai sus), prevede:

  • modificarea unui tip de relaţie în familie impunându-le o disciplină a comportamentului care trebuie respectată şi supravegheată de mamă;
  • ajutorarea copilului să îşi asume responsabilitatea faptelor sale;
  • controlul problemelor emoţionale ale copilului şi cu ajutorul mamei să găsească modalitatea de a face faţă stress-ului acestora;
  • terapeutul trebuie să găsească semnificaţia simptomelor frecvent întâlnite: minciuna, chiulul, vagabondaj, etc.;
  • îmbunătăţire a „stimei de sine” a copilului condiţionată multifactorial.

 

Pentru copiii violenţi se prevede:

  • să fie învăţaţi cum să-şi controleze furia;
  • să-şi exprime mânia, frustrarea;
  • să devină responsabili pentru acţiunile lor;
  • să accepte consecinţele.

Planul terapeutic comportă fazele:

  • faza iniţială – realizarea relaţiilor şi motivarea copilului pentru schimbare;
  • faza de mijloc în care copilul să conştientizeze capacităţile sale relaţionale;
  • faza terminală în care copilul îşi stabileşte şi o autonomie cu relaţii afective: cu membrii familiei, cu şcoala, cu Fundaţia.

Felurile de psihoterapie:

  • terapia individuală concentrată asupra comportamentului social al copilului. Întărirea acestui comportament se face cu o recomopensă din partea părinţilor, profesorilor şi chiar copilul semnează un contract;
  • tehnici punitive: retragerea recompenselor, „time-out”. Ei cedează simbolurile şi punctele acumulate, etc.;
  • super-corecţia: restituirea recompenselor, re-
  • petarea comportamentului potrivit, întărirea pozitivă asupra comportamentului bun;
  • antrenarea aptitudinilor copilului prin in-
  • teracţiuni cu scop care vizează dezvoltarea aptitudinilor sociale prin oferirea de modele, deci acordarea premiilor sau acţiunilor plăcute sociale.

Terapie de grup – Se aplică la copii retraşi, cu teamă de alţii sau speriaţi de necunoscut. Aici se stimulează prin jucării comune, cu reguli în care li se cere să-şi elaboreze teme mai ales prin jocurile cu marionete.

Consilierea părinţilor copiilor:

  • se aplică la copiii cu hiperkinetism şi cu deficit de atenţie;
  • se lămurește copilul şi familia că tratamentul este necesar un timp îndelungat;
  • se analizează cauzele sindromului comportamentului tulburat;
  • comisia găsește modelul de autorespect faţă de copil;
  • se atenţionează mama în atitudinile neadecvate faţă de copil.

Reguli de bază în psihoterapia copilului cu tulburări afective

Trebuie reţinut:

  • scoaterea copilului din mediul traumatizant;
  • realizarea unui contact afectiv permanent cu copilul;
  • lămurirea familiei privind condiţionarea evoluţiei tulburărilor şi aportul care trebuie să-l ajute în recuperare;
  • tehnicile de antrenare afectivă a copilului în diverse programe trebuie să contribuie la stimularea acestora creând în primul rând o atmosferă relaxantă. Ex.: utilizarea testului antrenant tip Dexter sub formă de joc, care linişteşte, se concentrează, învaţă cuvinte noi, stimulează acţiuni plăcute, atenţia, percepţia, memoria, gândirea, etc.

Analiza desenului copilului care trebuie să respecte regulile de asimilare a noţiunilor de vârstă.

Analiza modelajului din plastilină – aici observăm reacţiile afective ale copilului.

Şi muzica joacă un rol important în relaxarea copilului. Îl atrage, îl ajută. Psihoterapeutul găseşte şi metode de stimulare a rezonanţei muzicale „prin aqvariu cu apă distilată” care stimulează percepţia sunetelor antrenându-i în însuşirea unor melodii uşoare.

  • jocurile în oglindă, îl antrenează, îl atrag, îi corectează poziţia corpului, îl stimulează în percepţia unei imagini vesele, reconfortante.
  • jucăriile, teatrul de păpuşi, imagini mobile în acţiunile dintr-o poveste, poezie, cântec îl atrag, îl destind şi îi măreşte capacitatea de asimilare cognitivă.
  • A. Escudero, prin noesiterapie la un copil mic, prin asocieri cu jocuri relaxante, îi solicită prin muzică să fie asimilate reacţiile de echilibrare emoţională accentându-le prin excitaţii verbale, mimică, gestică, utilizând mulaje, măşti care îi dau satisfacţie.

 

2. Terapia medicamentoasă

În lumina datelor de patogenie a tulburărilor afecto-adaptative expuse mai sus, pe lângă tehnicile de recuperare comportamentală, în raport cu entităţile morbide se intervine în corectarea simptomelor neuropsihice, somatice, vegetative.

În primul rând tratamentul medicamentos la care am apelat la acest grup de copii, comportă în general specificul terapiei psiho-active care se adaugă patogeniei formei clinice, evoluţiei, etc.

După S.Milea, pentru aceasta, în atitudinea terapeutică medicamentoasă trebuie respectate nişte reguli de aplicare a schemelor care solicită:

  • un diagnostic precizat vizând cauzele, formele clinice, evoluţia cazului;
  • existenţa comorbidităţilor concomitente;
  • să se cunoască particularităţile farmaco-cinetice ale medicamentului: timp de înjumătăţire, toleranţă mai bună pe kg/corp la copil;
  • specificitatea de acţiune a preparatelor (anxiolitice, sedative, narcotice, AE, în raport cu noile clasificări ale lui Kaplan, Sadock, 2001)  (vezi tabelul anexat);
  • individualizarea terapeutică în raport cu neurobiologia vârstei copilului;
  • respectarea acţiunilor secundare a medicamentelor cât şi contraindicaţiile;
  • interacţiunile cu alte medicamente;
  • prudenţă în dinamica utilizării medicamentelor psiho-active.

 

CONCLUZII

Fenomenul de „violenţă” este o conflictualitate reală în familii, indiferent de gradul de cultură, etnie, provenienţă socială, numărul de copii, etc.

Acest fenomen a crescut în ultimii ani pe tot mapamondul şi a impus:

  1. Înfiinţarea unor Centre de Urgenţă „Violenţa în familie”  bine dotate şi amenajate pe lângă biserici, dar şi în centre de sine stătătoare cu ajutorul organelor administrative locale, ONG-uri a căror contribuţii în funcţionalitate este evident benefică.
  2. Aceste centre de urgenţă funcţionează cu o comisie multidisciplinară constituită ad-hoc la internare cu specialişti din domeniul medico-social care iau măsuri imediate pentru întreaga familie prevăzând un program de ocrotire, ajutor financiar, măsuri de continuarea şcolarizării, educării copiilor cât şi frecventarea unor instituţii de reabilitare a copiilor cu diverse disfuncţionalităţi N.P.;
  3. Pentru asistaţii acestui Centru, specialiştii constituie un amplu program de consiliere a părinţilor şi o şcoală de educare a comportamentelor acestora, de stimulare a toleranţei în familie şi într-ajutorare şi educare reciprocă (a membrilor familiei);
  4. Asistenta socială prin ancheta pe care o întocmeşte la fiecare internare ne informează asupra:- felului familiei (vezi categoriile enunţate în lucrare);
    – situaţiei economico-materiale a familiei
    – nivelului cultural al părinţilor apreciind potenţialul educativ al copiilor;
    – se apreciază, de asemenea, alături de cadrele medicale starea de morbiditate din familie, stadiul bolilor, potenţialul de eficienţă al tratamentului şi se impune un program de reabilitare la cei cu deficienţe multiple contribuind astfel la ameliorarea stării de sănătate şi a unei homeostazii emoţionale. Desigur şi aportul investigaţiilor de laborator şi imagistice ne-a ajutat la un număr de 7 beneficiari, reprezentând 3,5% din totalul acestora, la precizarea diagnosticului şi luarea unei atitudini corecte de tratament. 
  5. În familie, ţinând seamă de nevoile familiei, specialiştii comisiei solicită în cazuri speciale luarea în plasament de urgenţă a copiilor. Această decizie trebuie instituită cu mare responsabilitate;- temporar s-a făcut internarea unui număr redus de beneficiari pentru realizarea investigaţiilor şi intervenţii chirurgicale monitorizate.În sistemul de reabilitare a comportamentelor deficitare neuro-psiho-somatice au fost incluşi în programele de reabilitare specifică în instituţii de tip CZ
  6. În condiţiile celor relatate mai sus, primarilor oraşelor, comunelor le revin sarcinile:- găsirea unei locuinţe corespunzătoare familiei;
    – oferirea unui loc de muncă a unui părinte astfel realizând o homeostazie afectivă normală;
    – asigurarea unui ajutor material mai substanţial în familiile cu mulţi copii, mai ales şcolari;
    – persoanelor substitutive ca „asistenţi sociali” din incinta primăriilor, comunelor în mod special, să urmeze cursuri de orientare în probleme de asistenţă socială devenind apte pe viitor să rezolve problemele familiilor cu situaţii de violenţă, semnalate mai sus.
  7. Se întocmeşte fişa de intervenţie (vezi anexa) când se efectuează interviul şi cu copilul.

În aceste condiţii copilul are o serie de nevoi specifice (enunţate în lucrare) fiind ajutat în acest sens pe cale corecpunzătoare.

După ieşirea din Centrul de Urgenţă, familiile sunt monitorizate atât de Centrul de Urgenţă prin asistent social, D.G.A.S.P.C. cât şi prin Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriilor locale pe o durată maximă de 12 luni încheindu-se la final un raport de închidere de caz.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Albert Ellis D.M. – T.C.E.R. (Terapia comportamentală emotiv – raţională) – Ed.Antel XX, 2006;
  2. Beldiceanu Iolanda – „Formator pentru munca de prevenire şi interes comunitar în situaţia de violenţă domestică” – Curs 2009, Braşov;
  3. Bradu Ioan Iamandescu – Psihologie medicală, psihoterapie – , Ed.Medica, 2006, Bucureşti;
  4. Dan Valentina – „Violenţa în familie” – Rev. Viaţă şi Sănătate, nr. 11, 2011, p. 20;
  5. Goleman Daniel – Inteligenţa emoţională – Ed.Cartea Veche, Bucureşti, 2008;
  6. Milea Ştefan – „Agresivitatea – un concept complex interactiv eterogen şi deschis” – Rev.SNPCAR nr.3, 2010, p. 71;
  7. Neamţu Cristina – Devianţa şcolară – Ed.Polirom, Bucureşti, 2003;
  8. Nussbaum Laura – Abilitarea şi reabilitarea psihiatrică la copii şi adolescenţi – Ed. ArtPress, 2011, Timişoara;
  9. Zamfir Elena – Ghid de intervenţie în caz de violenţă în familie – Ministerul Muncii, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, Bucureşti, 2009.