Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


Din istoria expertizelor medico-legale. Despre un dosar penal pentru un dolar

Autor: Constantin Lupu

REZUMAT

Sunt descrise aspecte din activitatea Comisiilor medico-legale pentru adulţi și minori din perioada anilor 1966-1989. În continuare este relatată situaţia unui minor de 12 ani care a deţinut o bancnotă de un dolar USA. Șeful de Post al Miliţiei locale a întocmit în 1982 un dosar penal pentru deţinere ilegală de valută. Minorul este anchetat în comuna și la Miliţia Judeţului, care solicită “conform legii” efectuarea unei Expertize Medico-Legale Psihiatrice. Organele Miliţiei au știut că în conformitate cu legislaţia în vigoare minorul nu are răspundere penală, totuși au pornit urmărirea și întocmirea dosarului penal. Plutonierul miliţian înarmat și mama băiatului îl însoţesc pe minor în tren, călătorind în compartimente separate de vagon, reţinute pentru transport de infractori. În cadrul Comisiei se efectuează Expertiza cazului. Relatăm evoluţia acestei situaţii până la încheierea urmăririi penale.

Cuvinte cheie: expertize medico-legale psihiatrice, minori, dosare penale, miliţie, deţinere de valută

Conform legislaţiei din perioada anilor 1965-1989, Comisiile de Expertiză Medico-Legală (CEML) funcţionau la sediile judeţene arondate la Centrele universitare proxime, având două organisme: CEML pentru adulţi şi CEML pentru minori. Aceste comisii funcţionau o dată pe săptămână cu recomandarea de a avea sediul la Serviciul Medico-Legal Judeţean [1].

La Timișoara sediul Serviciului Medico-Legal era situat într-un bloc de locuinţe la parter şi etaj I. Se lucra greu, cu aglomeraţie, medici specialiști puţini, se eliberau certificate medico-legale pentru agresaţi la solicitarea persoanelor afectate şi la cererea instanţelor juridice sau a Inspectoratelor de Miliţie [2]. Am cerut ca expertizele pentru minori să fie efectuate la sediul Centrului de Neuro-Psihiatrie Infantilă Timișoara, ceea ce a fost aprobat la București. Comisiile erau formate din: președinte – medic specialist medicină legală, un procuror, un medic specialist psihiatru sau expert psihiatru legist, un asistent social şi un psiholog [6].

La examinarea adultului sau minorului miliţia aducea dosarul de urmărire penală, dar organele de  anchetă (miliţieni şi procurori) nu aveau acces la procedurile CEML. Împreună cu examinatul minor putea să participe un membru al familiei care era chestionat pentru amănunte sau relatări despre expertizat [2].

În unele cazuri, specialiștii psihiatri de adulţi sau minori recomandau internare în secţia de specialitate pentru precizarea diagnosticului. Pentru toate aceste participări săptămânale ale noastre nu am fost remuneraţi niciodată. Dar, conform unor indicaţii specialiștii legiști erau plătiţi cu state de plată complementare pentru fiecare participare la expertize în orele de serviciu. De cele mai multe ori expertizele ML au durat 8-10 ore [6].

Am asistat uneori la expertize speciale în care erau examinaţi adulţi cu acuzaţii penale excepţionale: crime, manifestări politice “antistatale” etc, la care era inclus şi Prof. Dr. Eduard Pamfil. “Maestrul” avea experienţa cazurilor penale expertizate în Franţa în echipa savantului Henri Ey. Cele mai tragice expertize în Comisiile de adulţi erau ale femeilor (cel mai frecvent femei singure, sau cu mulţi copii, trăind în condiţii paupere) care erau arestate după avorturi provocate. Aceste cazuri ajungeau la CML după anchete, interviuri şi agresiuni ale anchetatorilor care trebuiau să descopere pe făptuitorii avorturilor [2].

Erau frecvente expertizele cazurilor penale de adulţi sau minori cu făptuire în complicitate la acţiuni penale, dar cu tulburări mintale precum întârziere mintală de diferite grade care necesitau examinări psihiatrice suplimentare, chiar cu internare. Concluziile expertizelor erau cerute de judecători deci de complete de judecată, cu specificare clară: expertizatul are sau nu are discernământul faptelor comise.

În aceste situaţii Prof. Dr. Eduard Pamfil a stabilit o nouă încadrare (care nu era prevazută în legislaţia oficială), introducând pentru prima dată în ţara noastră noţiunea de răspundere parţială, numită “discernământ diminuat” [7], constatare urmată de propunerea ca instanţa de judecată “să stabilească încadrările corespunzatoare legislaţiei, după analiza, dezbaterea şi luarea în considerare a datelor socio-familiale şi a concluziilor expertizei medico-legale care stipulează responsabilitate psihică redusă a făptuitorului sau făptuitorilor”.

La o şedinţă de expertiză la care am asistat, erau aduși doi criminali (adult şi adolescentă) acuzaţi de două crime dovedite şi recunoscute, el fiind proxenet şi criminal în complicitate cu minora, iar cei doi nu erau bolnavi psihic. Concluziile dictate de Prof. Dr. E. Pamfil au fost de răspundere cu discernământul păstrat în legătura cu faptele comise.

Comisia încheiase ședinţa, iar Profesorul ne-a spus că-i pare rău de cei doi expertizaţi. Noi, participanţii la expertiză am fost surprinși de această părere. Dânsul ne-a răspuns că “şi aceștia sunt oameni, dar cu probleme mintale ale etniei lor şi astfel vor pierde 20-30 ani din viaţă în detenţie”.

Era o viziune a umanistului, a unui om despre oameni, cu încărcătură empatică şi cu părere de rău pentru marile deficienţe mintale pe care le parcurg unii oameni [5].

Revenind la descrierea evenimentelor trăite de un băiat de 12 ani din Deta relatăm următoarele: minorul a fost adus sub escortă, cu dosar penal realizat de miliţienii din acea localitate, în care băiatul era acuzat într-un dosar gros cu 76 file, rezultat din ancheta care a durat 6 luni, pentru deţinere ilegală de valută. Se  cerea încadrare în lege cu condamnarea corespunzătoare. Anchetatorii solicitau instanţei de judecată încadrare într-o pedeapsă legală [1].

Instanţele judecătorești puteau să hotărască prin decizie următoarele variante:

-minorul era declarat fara răspundere juridică şi  rămâne la domiciliu sub supravegherea părinţilor;

-amendarea părinţilor pentru nesupravegherea minorului;

-condamnare la încadrare într-o instituţie de recuperare, de ex. Spitalele NPI Lugoj, Târgoviște sau

Timișul de Sus; -condamnare la închisoare pentru minori cu detenţie, spre ex. Institutul de recuperare din Târgu Ocna sau Târgoviște.

Băiatul Gh. de 12 ani ne-a relalat următoarele: într-o zi, venind de la şcoală, elevul a fost întrebat dintr-o mașină venită din ţara vecină (Serbia) dacă ştie unde este casa familiei B. A răspuns că ştie şi a fost rugat să-i ghideze până la casa respectivă. La destinaţie s-a despărţit de acești străini veniţi din SUA în căutarea rudelor din Deta. Ca mulţumire pentru această însoţire, a primit o ciocolată şi o bancnotă de un dolar drept amintire. Spre seară adolescentul a mers la o cârciumioara din vecini unde a arătat dolarul respectiv. A doua zi a fost ridicat de la şcoală şi condus la postul de miliţie pentru anchetă, declaraţie şi întocmire de dosar penal. La anchetă au fost chemaţi părinţi, vecini, profesori şi un preot.

Am participat la Expertiză în comisia acestui minor care era apreciat ca elev liniștit cu rezultate bune la învăţătură. Miliţianul care-l însoţea pe minor, a declarat că era adjunctul şefului de post din localitate şi a participat la interogatorii şi la anchetele pentru dosarul respectiv [5].

Pe procurorul delegat în CEML din ziua respectivă, îl cunoșteam ca fiind un om cult, liniștit, înţelegător şi blând. L-a chemat pe miliţian şi i-a dat ordin să pună pistolul jos şi să stea în poziţie de drepţi. I-a spus plutonierului: “toţi aţi fost anormali!” şi a subliniat că toate cheltuielile pentru acest dosar de 1 dolar depășeau 2000 dolari. Am auzit cuvinte precum “nu v-a fost rușine?”, “vă bateţi joc de voi şi de miliţia voastră”, “am să vă reclam la Comandantul Miliţiei Judeţene” etc.

Răspunsul a fost destul de comic: “Vă rog să mă iertaţi tovarașe Procuror”. În continuare procurorul a luat dosarul, a rupt la întâmplare 1-2 foi, şi a tras cu pixul peste alte foi, predându-l miliţianului cu observaţia: “Să vă fie rușine. Ţara asta are multe probleme cu voi pentru că vă faceţi de cap”, etc. Această situaţie a fost unică în activitatea CEML pentru minori din Timișoara.

Ca urmare a constatărilor expertizei, dosarul respectiv a fost cancelat ca nereal şi inutil. De atunci nu am mai auzit nimic despre acest caz “penal”, dar am ră mas cu o amintire de neuitat despre expertiza minorului Gh. din Deta.

BIBLIOGRAFIE

  1. Bogdan F. şi colab.: Aspecte medico-legale la copii şi tineri în judeţul Bihor în perioada 1966-1975 (625 cazuri); Consfătuirea NPI 1976;
  2. Bzudch A.: Contribuţii la problema delicvenţei minorilor; Consfătuirea NPI 1976;
  3. Dinu Veronica, Irina Minescu, Daniela Handolescu: Interferenţe medico-legale în psihiatria copilului şi adolescentului; Comunicare la Congresul SNPCAR 2012; Supliment al Revistei SNPCAR, Vol.15 Nr.3, sept 2012, pag.42-44;
  4. Lupu C.: Fișe personale anuale;
  5. Lupu C., Tocea C.: Poziţia specialistului neuropsihiatru de copii şi adolescenţi în Comisia medico-legală psihiatrică pentru minori; Comunicare la Congresul XIII SNPCAR; Suplimen al Revistei SNPCAR, Vol.15 Nr.3, sept. 2012, pag.40;
  6. Oancea C., Budișteanu B.: Problematica Medico-Legală în psihiatria copilului şi adolescentului; Revista de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului; Supliment al Congresului XIII al SNPCAR, Vol 15. Nr.3, sept 2012;
  7. Pirozynski Tadeusz, Scripcaru Gh. si colab.: Psihopatologie relaţională; Ed. Junimea, Iaș,i; 1996; pag.184-195;