IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


EVENIMENTE TRAUMATIZANTE IN COPILARIE §L CONDUITE SUICIDARE LA ADOLESCENTA

Autor: Adriana Panaitescu

Rezumat:

Constatam adesea in antecedentele adolescentilor care au conduite suicidare existenta unor evenimente traumatizante.de natura si de severitate diversa.Desigur,prin impactui lor asupra vietii psihice a subiectului.aceste evenimente pot fi un factor suplimentar de vulnerabilitate in aceasta perioada sensibila a dezvoltarii.Practicianul va trebuisa fie in mod particular,atent la acompanierea terapeutica a copiilor si adolescentilor care au suferit traumatisme. ln fata unor conduite suicidare la adolescenta,cercetarea evenimentelor traumatizante nu trebuie sa se faca in mod sistematic si intruziv.Specialistii care vor interveni,vor incerca mai curind sa amenajeze un spatiu al reflectiei si schimbului pentru ca expresia suferintei sa fie posibila.lnainte de orice abordare evenimentiala sau factuala ,se va permite adolescentului o resituare a traumatismelor traite in istoria sa,o relansare a capacitatilor de reprezentare si legatura si, ,ulterior,conturarea unui sens a actelor sale.

 


 

Fata in fata cu un adolescent care a tentat sa se sinucida sau care prezinta idei suicidare, parintii si terapeutii sunt confruntati cu o veritabila “acuzare a realului”.

Atitudinea cea mai intilnita este de a vrea sa intelegi si sa explici ceea ce,a priori,este inacceptabil si de negindit,fie si cu pretul obiectivitatii. Se cauta cauze rationale, chiar, dupa cum exprima Pommereau, “cauze logice”, tocmai acolo unde, pentru subiectul insasi, totul scapa si totul este secret. Ideea ca unul sau mai multe evenimente traumatice, survenite in copilarie sau mai recentjoaca un rol important intr-un anume numar de treceri la actul auto-agresiv al adolescentului este deja retinuta.Chiar daca aceasta idee este reductoare ,chiar daca ea poate participa la o atmosfera de banalizare, chiar de negare, care inconjoara gesturile suicidare ale tinerilor, aceasta idee are totusi avantajul, intr-o anumita masura, de a stabili o legatura intre trecerea la act si suferinta,vulnerabilitate proprie adolescentului. Este vorba deja de un inceput de poveste a actului, care situeaza tinarul intr-o dinamica si un mediu care ii sunt proprii, cu istoria sa,cu potentialul sau evolutiv si locul sau particular in cadrul generatiilor. Printr-o astfel de abordare.articulata cu studiile epidemiologice, s-ar putea intrevedea,cu toata prudenta necesara , caile spre masuri de preventie si, eventuale terapii.

Traumatisme

Notiunea de traumatism nu este usor de definit. Fiintele umane nu sunt egale in fata evenimentelor traumatizante de aceeasi natura si de aceeasi severitate. Numerosi autori au studiat impactul pe termen scurt asupra copiilor care au trait evenimente catastrofice, in contexte culturale, sociale si istorice foarte diverse, uneori extreme. Fiecare subiect va mobiliza mecanisme de aparare si va gasi amenajari care-i sunt proprii, pentru a face fata efractiei traumatice, in functie de personalitatea sa, de nivelul sau de organizare psihica, de baza afectiva si de suportul pe care il gasesc in mediu.

O lectura exclusiv evenimentiala sau fenomenologica a vietii individului ar neglija elementele ssi factorii multipli care sustin constructia personalitatii si modurile de expresie.chiarsicelemaicomportamental, ale vietii afective si emotionale. Subiectii isi reconstruiesca posteriori istoria si se povestesc intr-un mod necesarmente subiectiv, am putea spune intr-o maniera “impresionista”. Aceasta subiectivitate este alcatuita in acelasi timp din personalitatea individului, din procesele si mizele interactive in care a fost prins foarte precoce.din mijloacele de aparare pe care le-a mobilizat, din modelele de identificare pe care le-a gasit, din fragilitatile individuate, ale contextului afectiv si material si chiar, din starea fiziologica, care, la adolescenta, este departe de a fi un factor neglijabil.Se stie, in fond, cat de mult corpul si imaginea de sine, foarte investite la aceasta virsta ,sunt la originea unor suferinte profunde, atunci cand sunt degradate sau traite ca diferite. Acest corp care este obiectul atator atentii si asteptari, poate, mai ales in trecerile la act suicidare, sa sufere in prima linie atacurile adolescentului impotriva lui insusi.

Pot fi vizate diferite tipuri de traumatisme si se poate stabili o tipologie sau o clasificare,dar acest demers nu ar avea sens.Ne gindim in mod prioritar la copilul si adolescentul a carui personalitate este in constructieja impactul traumatismelor sexuale, al violentei fizice si psihice ,dar si la separarijn particular la cele legate de decese si la problemele legate de abandon. Si alte evenimente, carora le-am atribui o valoare traumatica mai putin importanta ,pot interveni si pot avea repercursiuni particulare, intr-un context particulantotul depinde de intilnirea dintre eveniment,o anumita istorie personala si personalitatea vulnerabila. Poate fi vorba de o mutare a domiciliului, de schimbari ale mediului scolar,de reamenajarea structurii familiale, de sosirea unor noi membri in familie, de aparitia unei boli in anturaj. Fara indoiala, trebuie citat suicidul unui membru al familiei sau al anturajului, eveniment care capata adesea o dimensiune particulara si care poate, prin jocul complex al identificarilor, al culpabilitatii si idealizarii, sa reprezinte pentru adolescent o iluzie de solutie la dificultatile sale.

Violul in copilarie si adolescenta este un eveniment particular de traumatizant. Anchetele efectuate pe mii de adolescenti scolarizati, au confirmat ca exista o legatura frecventa la adolescenta, intre violurile suferite si tentativele de suicid, dar si cu conduitele violente, cu fugile, consumul de toxice, absenteismul scolar si furtul. Exista o asociere de asemenea importanta intre viol si ideile suicidare, cosmaruri, ideile depresive si plangerile somatice. Impulsivitatea si trecerile la act sunt intotdeauna in prim plan. Totul se petrece ca si cand agresivitatea dirijata contra sa sau a altora ar produce ruperea unor legaturi de atasament si inscrierea atat in realitatea externa cat si in cea interna. Unei tradari din partea unui adult investit, unei deceptii, unei prabusiri a imaginilor idealizate, traite ca o veritabila rana narcisica, i se raspunde, ca intr-o oglinda, prin conduite, atitudini, ganduri si cuvinte care ataca legaturile, cadrele, reperele, in mod violent, neelaborat, negandit. Este ca si cand traumatismul si amintirea traumatica care decurge din acesta, ar invada gandirea adolescentului, facind-o inoperanta. Emergenta reprezentarilor, elaborarea si legaturile psihice sunt mai dificile si lasa locul impulsivitatii, trecerii la act care scurt-circuiteaza gandirea, ca in conduitele adictive. La copii si adolescenti, fiinte in dezvoltare, trecerile la act se vor repeta, putand ajunge sa-si piarda din sens, intr-o tentativa disperata de control al situatiei, care nu reprezinta decat o fuga inainte: se pune actul inainte, ca un ultim cuvant, crezand ca el va opri totul. in astfel de contexte, cand traumatismele se repeta si hartuiesc apararile individului, putem intalni depresii narcisice veritabile in cursul carora culpabilitatea subiectului agresat sau abandonat este in prim plan. Anumiti autori au insistat totodata asupra unei dimensiuni a traumatismului la adolescenta, cu ecou in practica noastra clinica; pentru Ladame si col.,la adolescenta, revelatia faptului de a fi “altul”, de a fi, de exemplu, “sexualmente” altul, poate fi traumatica. Medicii de familie ar trebui sa stie bine cat de mult intrebarile si indoielile adolescentilor asupra sexualitatii lor si in privinta alegerii partenerului, obiect al dorintei lor, sunt frecvente. Acest sentiment de anormalitate, chiar de boala, trait uneori in singuratate si in rusine, poate fi resimtit ca un veritabil “echivalent de traumatism”, cu atat mai amenintator si dificil de stapanit, cu cat vine din sine, din interior. Anumite tentative de suicid survin in acest context si surprind cu atat mai mult anturajul cu cat nimic din comportamentul si din discursul tanarului nu a revelat suferinta sa.

Pierderea

Autorii care s-au ocupat in mod particular de nevrozele traumatice in timpul razboaielor, au aratat rolul major pe care Tl joaca pierderea, fie ca este vorba de pierderea celuilalt sau de pierderea sinelui, sau a unei parti din sine. Ei au insistat asupra intricarii simptomelor depresive si a sindromului psihotraumatic si asupra importantei repetitiei. Negarea si clivajul sunt mecanisme frecvent intalnite. Pentru Freud, prototipul situatiei de pericol ar fi pierderea obiectului. Atacul asupra legaturii primare intre mama si copil ar deveni, destul de devreme, figuraemblematica a pierderilorde obiect ce vor urma. Resimtirea unui eveniment ca traumatic ar fi mai curand, rezultanta maturitatii psihice si, evenimente de viata care nu sunt neaparat traumatice, devin astfel pentru ca rezoneaza cu angoasele primare ale pierderii obiectului.

Studiile epidemiologice care s-au interesat de pierdere in timpul copilariei si adolescentei si la influenta lor asupra conduitelor suicidare, au aratat prevalenta importanta a deceselor parentale, a separatiilor, a divorturilor, a discordiilor familiale. Printrefactorii individuali de risc suicidar regasim pierderile, rupturile, boala fizica, abuzurile sexuale dar, si evenimente traumatice recente, care pot avea rol de factor declansator.

Este interesant de relevant ca, in ceea ce numim astazi stari limita sau patologii narcisice, in care trecerile la act, in particular suicidare, sunt frecvente, studiile anglo-saxone au subliniat importanta traumatismelor din mica copilarie, mai ales abuzul sexual, a violentei fizice si a evenimentelor patogene. Unele din aceste studii au stabilit chiar un paralelism intre dezvoltarea a ceea ce numim stari de stress post-traumatic si cea a tulburarilor limita de personalitate.

Conceptul de nevroza traumatica este vechi si Freud insusi abandonase ipoteza unei cauze traumatice unic e la originea tuturor relelor, pentru a propune o conceptie mai deschisa, a “naturii factorului traumatic”. In “Cunoasterea copilului prin psihanaliza”, Lebovici si Soule scriu, apropo de traumatismul patogen si de experienta traita: “Valorizarea evenimentului dramatic nu este lipsita de pericol in materie de igiena mintala.” Aceasta asertiune ne-ar lasa sa credem ca sunt importante doar conflictele educative majore, marile drame familiale, alaturi de care atitudinile legate de organizarea caracteriala a parintilor si impactul interactiunilor precoce ar fi neglijabil. Asa dupa cum arata Lebovici si Soule, experientele pe care le traiesc copiii au consecinte imprevizibile: evenimentele cele mai dramatice pot ramane fara consecinte in timp ce, situatii ordinare se pot dovedi dezorganizatoare.

Concluzie

Am putut observa cat este de complexa abordarea conduitelor suicidare pornind de la notiunea de traumatism. In antecedentele adolescentilor care au conduite sucidare nu este rara descoperirea unor evenimente traumatice de natura si de severitate diverse. Anumite traumatisme se intilnesc acolo unde oricine le poate atribui o puternica incarcatura de suferinta. Altele sunt traite in secret, in totala neintelegere, intr-o imposibilitate de comunicare. Prin impactul lor asupra vietii psihice a subiectului, aceste evenimente pot fi un factor suplimentar de vulnerabilitate in aceasta perioada sensibila a dezvoltarii.

In fond, toate traumatismele, oricare ar fi natura lor, severitatea lor obiectiva, pot participa la aceasta miscare misterioasa, care, in mod paradoxal, este adesea un apel la viata si care conduce adolescentul la trecerea la act si la distructivitate.

Terapeutii care intalnesc adolescenti in viata de zi cu zi sau intr-un context de idei sau de conduite suicidare, au o sarcina dificila: sa nu se lase invadati de ideea de traumatism sau de cautare sistematica a acestuia, pentru ca sa ramana in ascultare, disponibili sa inteleaga, sa resimta suferinta, plangerea, semnalul, care iau uneori, forme neasteptate. Practicianul va fi deci, in mod particular, atent la acompaniamentul terapeutic al copiilor si adolescentilor care au suferit traumatisme.

Bibliografie

  1. Chabrol H. Les comportaments suicidares de I’adolescent. PUF-Nodules, 1984
  2. Freud S. Au-dela duprincipe deplaisir. In Essais de psychanalyse. Payot 1981
  3. Jeammet Ph., Birot E. Etude psychopathologique de tentatives de suicide chez I’adolescent et le jeune adulte. PUF 1994
  4. Ladame F, Ottino J, Pawlk C Adolescence et suicide. Paris : Masson 1995
  5. PommereauX. L ‘adolescentsuicidaire. Paris: Dunod, 1996