IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


IMPLICAȚIILE FACTORILOR DE PERSONALITATE ÎN NIVELUL AUTOEFICACITĂȚII

Autor: Camelia Stanciu

Cu patru decenii în urmă, A. Bandura a definit autoeficacitatea ca fiind încrederea oamenilor în capacităţile lor de a produce nivelurile de performanţă dorite, niveluri care exercită influenţă asupra evenimentelor ce le afectează viaţa.

Autoeficacitatea – ca proces cognitiv – generează motivaţii, opţiuni, emoţii, idei şi comportamente. Persoana nu numai că îşi evaluează abilităţile în lumina succeselor sau eşecurilor trecute, dar optează pentru sarcini anume, îşi dozează efortul, îşi monitorizează efectele în funcţie de experienţa anterioară.

Prezentul studiu îşi propune identificarea diferenţelor existente între nivelul autoeficacităţii în funcţie de gen, precum şi corelarea autoeficacităţii cu o serie de factori de personalitate (căutarea de senzaţii, sociabilitatea şi activitatea).

Delimitări conceptuale

Studiul personalităţii constituie una dintre preocupările esenţiale ale psihologiei, însă complexitatea acesteia a generat dificultăţi şi controverse în surprinderea ei.

În definirea personalităţii nu s-a ajuns la un consens; fiecare teoretician oferă versiunea lui unică asupra acestui concept.
Termenul de personalitate provine din latinescul „persona” care însemna în teatrul antic roman masca pe care o utiliza actorul în jocul său, faţa pe care o prezenta publicului.

I. Dumitru (2001) a analizat sensurile termenului de personalitate şi a constatat că ea poate fi definită „din interior” ca ansamblu structurat de elemente biologice, înnăscute (instincte, trebuinţe, tip de activitate nervoasă superioară, etc.), psihologice (limbă, gândire, etc.) – formate în timpul dezvoltării sale şi componente socio-morale (valori, convingeri, norme comportamentale) dobândite în procesul integrării sociale, cât şi elemente „din exterior” – ca efect produs asupra celorlalţi de către un individ (ansamblul trăsăturilor şi conduitelor umane care determină reacţii psiho-comportamentale din partea celor din jur). Personalitatea este constituită din acele caracteristici unice care ne deosebesc pe unii de alţii, care au o oarecare constanţă şi care ne permit să facem predicţii în ceea ce priveşte conduita noastră pentru viitor (Opre, 2004).

Personalitatea este definită de U. Şchiopu (1997) ca fiind un termen care se referă la disponibilităţile generale şi caracteristice pe care le exprimă o persoană (faţă de altele) şi care conturează identitatea ei specifică.

Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.

N. Sillamy (2000) definea personalitatea ca fiind un element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.

Formarea personalităţii începe cu prima zi de viaţă, continuă pe tot parcursul educaţiei realizate în şcoală şi în afara ei, în copilărie şi adolescenţă, dar nu se opreşte odată cu începerea activităţii profesionale. Alegerea profesiei şi adaptarea la cerinţele ei presupun continuarea unei direcţii de evoluţie a personalităţii, care să permită dezvoltarea aptitudinilor, exprimarea unor valori şi atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimă instanţă, o rezultantă a interacţiunii dintre structura de personalitate şi mediul ocupaţional. Personalitatea şi identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate – munca (Alexandrescu, 1998).

Performanţa în muncă depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstă, sex, aptitudini, interese şi motivaţii, sistem de valori, trăsături de personalitate, experienţă), cât şi de variabile externe, de natură fizică-ambientală (spaţiu de lucru, echipamente, metode de lucru) şi organizaţional-socială (caracterul şi politica organizaţiei, ambianţa socială).

Poate părea absurdă asocierea acestor trei concepte, însă cunoscând faptul că satisfacţia profesională este o condiţie esenţială în obţinerea performanţelor profesionale, iar satisfacţia este condiţionată şi de anumite trăsături ale propriei personalităţi, atunci se consideră că alăturarea acestor trei elemente este nu doar adecvată, ci şi necesară pentru desfăşurarea unei munci de cea mai înaltă calitate.
Conceptul de autoeficacitate a fost introdus de psihologul A. Bandura (citat de Băban, 1998), care a utilizat Teoria socială (ulterior denumită Teoria social cognitivă) ca pe o bază conceptuală a acestui construct.

În teoria social–cognitivă a personalităţii, autoeficacitatea percepută reprezintă o variabilă centrală în mecanismele de autoreglare a organismului la cerinţele mediului.

În formularea şi dezvoltarea teoriei sale, Bandura a fost interesat mai mult de principiile care guvernează comportamentul uman în situaţii de sarcini care trebuiesc îndeplinite.

Teoria social-cognitivă reprezintă un model triadic de reciprocitate cauzală în care comportamentul unei persoane, caracteristicile acelei persoane şi mediul în care comportamentul se manifestă interacţionează constat. Astfel, comportamentul nu este doar rezultatul interacţiunii dintre mediu şi persoană, la fel cum mediul nu este pur şi simplu rezultatul interacţiunii dintre persoană şi comportament. O schimbare într-o singură componentă are implicaţii pentru celelalte.

Confruntarea cu mediul implică un set complex de comportamente. Competenţele cognitive, sociale şi comportamentale trebuie să fie integrate în realizarea de acţiuni, să exercite un anumit control asupra evenimentelor care afectează vieţile oamenilor. Concepţia lui Bandura este suţinută de un număr tot mai mare de rezultate, ale unor cercetări din diverse domenii, iar utilizarea eficientă a acestor competenţe este strâns legată de convingerile oamenilor, de eficacitatea personală (Lillie and Shortridge-Baggett, 2001).
Eficienţa propriei valori este un predictor semnificativ pentru conflictul muncă / familie şi respectiv supraîncărcare şi de asemenea pentru starea de bine a angajaţilor, satisfacţia profesională şi parentală.

Bandura indică un aspect specific – conceptul de autoeficacitate are trei dimensiuni: magnitudinea (nivelul), puterea (forţa) şi generalitatea.

Nivelul se referă la cât de dificil consideră o persoană că este să adopte un comportament specific. Forţa reflectă modul în care o anumită persoană este capabilă să efectueze o sarcină specifică. Generalitatea se referă la gradul în care convingerile autoeficacităţii sunt legate pozitiv. Autoeficacitatea mai este măsurată prin obţinerea de rating de putere, de amploare şi generalitate.

Teoria autoeficacităţii sugerează faptul că autoeficitatea, credinţele oamenilor în abilităţile lor de a efectua comportamente specifice, reprezintă un indicator important al modului lor de funcţionare în ceea ce priveşte alegerile, cheltuielile, efortul, persistenţa, fiind un model de gândire şi de reacţii emoţionale. Cu alte cuvinte, autoeficacitatea influenţează modul în care oamenii gândesc, simt, se motivează şi acţionează. Astfel, autoeficacitatea contribuie la calitatea funcţionării psihosociale în diferite contexte.

Obiectivul cercetării:

 
Compararea autoeficacităţii în funcţie de gen şi corelarea acesteia, pozitivă sau negativă, cu diferiţii factori de personalitate.

Ipotezele cercetării – se presupune că:

Ipoteza 1. Există diferenţe semnificative statistic între autoeficacitatea la femei în comparaţie cu autoeficacitatea la bărbaţi.
Ipoteza 2. Există o corelaţie pozitivă între autoeficacitate şi căutarea impulsivă de senzaţii (căutarea noului), atât la femei, cât şi la bărbaţi.
Ipoteza 3. Există o corelaţie pozitivă între autoeficacitate şi sociabilitate, atât la femei, cât şi la bărbaţi.
Ipoteza 4. Există o corelaţie pozitivă între autoeficacitate şi activitate, atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Material şi metodă

Eşantion / Material: Investigaţia s-a desfăşurat pe două loturi de subiecţi:
lotul 1 a fost  format din 30 de persoane de gen masculin, angajate pe postul de brancardieri în cadrul a două unităţi spitaliceşti din Târgu-Mureş, cu vârsta cuprinsă între 24 – 41 ani;
lotul 2 a fost  format din 30 de persoane de gen feminin, angajate pe postul de infirmiere în cadrul a două unităţi spitaliceşti din Târgu-Mureş, cu vârsta cuprinsă între 23 – 52 ani.

 

Metode / Tehnici de lucru

În vederea evaluării, în cazul celor două loturi, a autoeficacităţii şi a factorilor de personalitate corelaţi cu aceasta au fost utilizate următoarele instrumente de lucru: un chestionar şi o scală, specifice pentru subiectul abordat, prelucrarea statistică a rezultatelor obţinute (cu calcularea coeficientului Pearson), discutarea şi interpretarea rezultatelor. Cele două instrumente folosite sunt:
Chestionarul de evaluare a factorilor de personalitate ai modelului alternativ cu cinci factori (ZKPQ), din cadrul Bateriei CAS ++ (Miclea, Porumb, Cotârlea, Albu, 2009).
Chestionarul ZKPQ (Zuckerman-Kuhlman Personality Questionnaire) este destinat evaluării a cinci factori care constituie dimensiunile personalităţii Modelului alternativ cu cinci factori (the Alternative Five-Factor Model AFFM): căutarea impulsivă de senzaţii, sociabilitatea, neuroticismul-anxietatea, agresivitatea-ostilitatea şi activitatea (Miclea, Porumb, Cotârlea, Albu, 2009).
Scala de autoeficacitate a fost construită pentru a măsura autoeficacitatea, respectiv convingerea cuiva că propriile acţiuni pot fi responsabile de succesul unei anumite activităţi.
Datele obţinute în urma aplicării testelor au fost prelucrate cu ajutorul programului SPSS, varianta 16.0. A fost utilizat testul t pentru eşantioane independente.

 

Rezultate

 Analiza / discutarea şi interpretarea datelor

Prima ipoteză operaţională presupune existenţa unei diferenţe semnificative statistic a autoeficacităţii în funcţie de gen. Rezultatele privind testarea acestei ipoteze cu ajutorul instrumentelor amintite mai sus şi a prelucrării lor statistice pentru cele două loturi (lotul 1= bărbaţi, lotul 2= femei) sunt sistematizate în tabelele I, II, III şi în figurile 1 şi 2, prezentate mai jos.

Tabel I. Mediile obţinute de cele două loturi la Scala de autoeficacitate

Din analiza datelor din tabelul I, reprezentate grafic şi în figura 1 se observă existenţa unei diferenţe importante. Pentru a verifica în ce măsură diferenţele au o importanţă semnificativă s-a procedat la prelucrarea lor statistică şi a indicelui t, iar rezultatele, care confirmă ipoteza nr.1, sunt redate în tabelele II şi III.

 

Tabel II. Diferenţa pe medii între cele două loturi la Scala de autoeficacitate

Legendă: A.EF.F = nivelul autoeficacităţii la femeiA.EF.B. = nivelul autoeficacităţii la bărbaţi

Fig. 1 Mediile celor două loturi la Scala de autoeficacitate

După cum se observă din Fig.1,  lotul format din bărbaţi înregistrează o medie mai mare a scorurilor (m = 28.4) comparativ cu media lotului de femei (m = 22.4). Interpretarea rezultatelor din tabelele II şi III indică faptul că diferenţa între scorurile celor două loturi este semnificativă statistic (t = 4.298 la p = .000).

Tabel  III. Semnificativitatea diferenţei pe medii la cele două loturi

În ceea ce priveşte cea de-a doua ipoteză operaţională, prin care am presupus existenţa unei corelaţii pozitive între autoeficacitate şi căutarea de senzaţii (“căutarea noului”), în cazul ambelor loturi, am urmărit verificarea ei. Pentru confirmarea / infirmarea ipotezei s-a utilizat coeficientul de corelaţie Pearson.După cum se observă din următoarele tabele (tab. IV, V) între eficacitate şi căutarea de senzaţii există o corelaţie pozitivă, semnificativă la p = 0.01, atât în cazul lotului 1, cât şi în cazul lotului 2.

Tabel IV. Corelaţia autoeficacităţii cu căutarea de senzaţii (căutarea noului) în cazul lotului 1 (coeficientul Pearson)

Legendă: A.EF.B = nivelul autoeficacităţii la barbaţiC.S.B. = nivelul căutării de senzaţii la bărbaţi

 

Rezultatele prezentate în tabelul IV arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi căutarea de senzaţii la bărbaţi, valoarea r fiind ,962, semnificativă la p = 0.01.

Rezultatele prezentate în tabelul V arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi căutarea de senzaţii la femei, valoarea r fiind ,666, semnificativă la p = 0.01.În ceea ce priveşte cea de-a treia ipoteză operaţională, prin care am presupus existenţa unei corelaţii pozitive între autoeficacitate şi sociabilitate, în cazul ambelor loturi, am expus rezultatele testării şi prelucrării lor statistice în tabelele VI şi VII. Pentru confirmarea / infirmarea ipotezei s-a utilizat coeficientul de corelaţie Pearson. Rezultatele pentru lotul 1 şi 2 sunt expuse succesiv în tab. VI şi VII (vezi tabelele).

 

Tabel V. Corelaţia autoeficacităţii cu căutarea de senzaţii în cazul lotului 2 (coeficientul Pearson) –

Legendă: A.EF.F. = nivelul autoeficacităţii la femeiC.S.F. = nivelul căutării de senzaţii la femei

Tabel VI. Corelaţia autoeficacităţii cu sociabilitatea în cazul lotului 1 (coeficientul Pearson)

Legenda: A.EF.B. = nivelul autoeficacităţii la bărbaţi SOC.B. = nivelul sociabilităţii la bărbaţi

 

Rezultatele prezentate în tabelul VI arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi sociabilitate la bărbaţi, valoarea r fiind ,863, semnificativă la p = 0.01.

 

Tabel  VII. Corelaţia autoeficacităţii cu sociabilitatea în cazul lotului 2 (coeficientul Pearson)

Legenda: A.EF.F. = nivelul autoeficacităţii la femeiSOC.F. = nivelul sociabilităţii la femei

 

 

Rezultatele prezentate în tabelul VII arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi cel al sociabilităţii la femei, valoarea r fiind ,661, semnificativă la p = 0.01.

În ceea ce priveşte cea de-a patra ipoteză operaţională, am presupus existenţa unei corelaţii pozitive între autoeficacitate şi activitate, în cazul ambelor loturi. Pentru confirmarea / infirmarea ipotezei s-a utilizat coeficientul de corelaţie Pearson.

După cum se observă din următoarele tabele (VIII şi IX), între eficacitate şi activitate există o corelaţie pozitivă, semnificativă la p = 0.01, atât în cazul lotului 1, cât şi în cazul lotului 2.În tabelele VIII şi IX este analizat coeficientul Pearson pentru lotul 1, respectiv pentru lotul 2 (vezi tabelele).

Tabel VIII. Corelaţia autoeficacităţii cu activitatea în cazul lotului 1 (coeficientul Pearson)

Legenda: A.EF.B. = nivelul autoeficacităţii la bărbaţiACTIV.B. = nivelul activităţii la bărbaţi

 

 

Rezultatele prezentate în tabelul VIII arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi cel al activităţii la bărbaţi, valoarea r fiind ,671, semnificativă la p = 0.01.

Rezultatele prezentate în tabelul IX arată prezenţa unei corelaţii pozitive între nivelul autoeficacităţii şi cel al activităţii la femei, valoarea r fiind ,803, semnificativă la p = 0.01.

 

Tabel IX. Corelaţia autoeficacităţii cu activitatea în cazul lotului 2 (coeficientul Pearson)

Legenda: A.EF.F. = nivelul autoeficacităţii la femeiACTIV.F. = nivelul activităţii la femei

 

 

Concluzii

Prezentul studiu şi-a propus identificarea diferenţelor existente între nivelul autoeficacităţii în funcţie de gen, precum şi corelarea autoeficacităţii cu o serie de factori de personalitate (căutarea de senzaţii, sociabilitatea şi activitatea).

S-a demonstrat că există o diferenţă semnificativă statistic între nivelul autoeficacităţii înregistrat de bărbaţi şi cel înregistrat de femei (media lotului de bărbaţi fiind 28.4, iar media lotului de femei fiind de 22.4).

În ceea ce priveşte calculul coeficientului de corelaţie, s-a demonstrat existenţa unei corelaţii pozitive între autoeficacitate şi căutarea de senzaţii, autoeficacitate şi sociabilitate, autoeficacitate şi activitate, atât în cazul lotului 1, cât şi în cazul lotului 2.

Bandura şi alţi autori au definit autoeficacitatea ca fiind încrederea oamenilor în capacităţile lor de a produce nivelurile de performanţă dorite, niveluri care exercită influenţă asupra evenimentelor ce le afectează viaţa.

Investigaţia noastră a confirmat întrutotul constructul de autoeficacitate şi corelarea sa pozitivă cu unii factori de personalitate, cât şi importanţa lor în economia internă a persoanei.

Convingerile despre autoeficacitate afectează şi procesele gândirii şi atenţionale, în direcţia potenţării sau reducerii eficienţei lor.

Persoanele cu o autoeficacitate percepută îşi focalizează atenţia spre analiza şi găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă.

Persoanele care se consideră pe sine ineficace, tind să îşi limiteze comportamentele de iniţiere şi implicare în sarcini, dificultăţile sarcinii fiind apreciate ca insurmontabile.

În contrast cu acestea, persoanele încrezătoare în competenţa lor, vor căuta căi diferite de a exercita control asupra mediului şi de a obţine performanţele dorite.

 

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Miclea M, Porumb M, Cotârlea P, Albu M. (coord.), (2009), CAS++, Personalitate şi interese, Editura ASCR, Cluj-Napoca
  2. Alexandrescu I. (1998). Persoană, personalitate, personaj, Ed. Junimea, Iaşi
  3. Băban A. (1998). Stres şi personalitate, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
  4. Dumitru I. (2001), Personalitate. Atitudini şi valori, Editura de Vest, Timişoara
  5. Lillie E, Shortridge-Baggett M. (2001). Self-efficacy in Nursing, Springer Publishing Company, New York
  6. Opre A. (2004). Noi tendinţe în psihologia personalităţii. Diagnoză, cercetare şi aplicaţii, vol.II, Editura ASCR, Cluj Napoca
  7. Sillamy N. (2000). Dicţionar de psihologie Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti
  8. Şchiopu U. (1997). Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, Bucureşti.