IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ (E. Q.)

Autor: Constantin Lupu

Recenzie dr. Constantin Lupu

Editorii consideră cartea lui D. Goleman, că a marcat o revoluţie uluitoare in psihologie prin analiza covarşitoare a emoţiilor in dezvoltarea personalităţii umane. Preluand cercetările asupra creierului şi comportamentului, autorul a propus extinderea conceptului de inteligenţă. Pe langă termenul cunoscut de Q. I. – coefi cientul de inteligenţă, D. Goleman susţine o studiere a inteligenţei sentimentelor prin coefi cientul de inteligenţă emoţională: Q.E., care presupune: conştientizarea de sine, autodisciplină şi empatie. Inteligenţa emoţională ca termen şi ca valoare a fost lansată in 1990 de Salovery şi Mayer şi de atunci cercetările s-au extins iar direcţia nouă in psihologie a condus la o teorie demonstrabilă ştiinţifi c şi o formulă reală de măsurare a acestei capacităţi de a trăi mai bine.

Din aceste constatări au fost create programe de educare a caracterului, de prevenire a violenţei, a agresivităţii, de prevenire a consumului de droguri şi de disciplină şcolară. D. Goleman susţine că educaţia emoţională şi socială reprezintă elementul activ din programele şcolare, de imbunătăţire a capacităţii de invăţare a copilului şi concomitent previn violenţa şi agresiunea. S-a dovedit că dacă ii invăţăm pe copii săşi imbunătăţească conştiinţa de sine, increderea in ei inşişi, să-şi controleze emoţiile şi impulsurile negative şi să-şi dezvolte empatia, vom obţine comportamente pozitive şi performanţe şcolare imbunătăţite. Teoria despre delincvenţă şi tiparul de gandire al agresivităţii pot fi de asemenea ameliorate prin programe de educaţie emoţională, iar stările depresive se reduc simţitor.

Autorul analizează şi costurile analfabetismului emoţional care conduce la delicte violente, sinucideri, consum de droguri, agresivităţi severe, impulsivitate fără raţionament, aderarea la grupări de negare a vieţii de tip emo şi alte aspecte negative emoţionale.

Publicaţia concepută in cinci părţi, prezintă in Partea intai descoperirile imagistice recente despre arhitectura emoţională a creierului, oferă localizări pentru comportamentele şi emoţiile pozitive dar şi cele mai nefavorabile din viaţa noastră. Inţelegerea interacţiunii structurilor creierului care comandă furia, agresiunea, frica sau bucuria şi pasiunea, ne autorizează să intelegem felul in care ajungem la obiceiurile şi impulsiunile emoţionale.

In Partea a doua ne arată cum sistemul limbic este parte esenţială a creierului emoţional ceea ce este cunoscut de peste 50 de ani. Joseph Le Doux citat de D. Goleman, a demonstrat că nucleii amigdalieni din sistemul limbic cerebral sunt conectaţi prin circuite specializate cu lobii prefrontali şi astfel se constituie mecanismele neurologice ale vieţii emoţionale. Studiile specialistului in neuroştiinţe Joseph Le Doux au mai precizat că fi ecare emoţie se plasează in zone specifi ce ale creierului. Aceste zone au legături directe cu sistemul limbic şi prin această intercomunicare se realizează registrul memeoriei emoţionale. Acţiunile memoriei emoţioanale la care participă hipocampul sunt datorate şi sistemului neuroendocrin uman, care este antrenat de centrii emoţionali cerebrali ( referinţă la hipofi ză şi glandele suprarenale). Reţinem deci ca nucleul amigdalian este responsabilul reacţiilor vegetative impulsive directe şi imediate, iar reacţiile neocorticale prefrontale pozitive sunt mai lente. Este important să ştim că la copil putem pregăti reacţiile emoţionale prin programe de cunoaştere a stărilor pozitive şi negative. Reiese că aportul educaţionale al emoţiilor este clar şi foarte important la varsta corespunzătoare. In secolul trecut, cand s-a practicat lobotomia prefrontală, se desfi inţa legătura intre cortex şi sistemul bazal limbic (amigdala cerebrală). După aceste ablaţii pacienţii deveneau inafectivi şi pierdeau toate calităţile emoţionale. Analiza pe care o face autorul despre posibilităţile de armonizare a emoţiilor şi gandurilor, cunoscand structurile creierului, incluse in viaţa psihică, ii permite să afi rme că ” avem două creiere, două minţi şi două feluri diferite de inteligenţă : cea raţională şi cea emoţională”. Din această parte a cărţii reţinem că suportul neurologic cerebral are rolul esenţial in trăirile inteligenţei emoţionale. In această a doua parte a volumului, intitulată “Natura inteligenţei emoţionale” sunt descrise seturi de avantaje ale persoanelor cu inteligenţă interpersonală.

Salovey prezintă aceste inteligenţe in cinci domenii principale:

1. cunoaşterea emoţiilor personale, care implică recunoasterea unui sentiment atunci cand el apare, respectiv conştientizarea propriului eu (numită de traducătoarea Irina Margareta Nistor ” conştientizarea de sine”), această proprietate fi ind piatra de temelie a inteligenţei emoţionale. Această insuşire a inceput cu Socrate care ne-a indemnat: ” cunoaşte-te pe tine insuţi”;

2. gestionarea emoţiilor, prin stăpanirea lor;

3. motivarea de sine, care se reia pe parcursul acestui capitol;

4. recunoaşterea emoţiilor celorlalţi deci empatia, care este fundamentul capacităţii de inţelegere al celorlalţi;

5. manevrarea relaţiilor, adică arta de a stabilii relaţii care inseamnă ” capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi”.

Găsim in carte o analiză a optimismului, a invăţării prin transă ( aptitudine descrisă de Mihaly Csikszentmihaly), a empatiei.

Deprinderea cea mai investigată in ultimii 20 de ani este empatia. Noţiunea a fost folosită iniţial in psihologia modernă de E.B. Titchener in 1920, pornind de la grecescul empatheia: ” a se simţi in”. Studiile acuale au stabilit că empatia se construieşte prin conştientizarea de sine: cu cat suntem mai deschişi faţă de propriile noastre emoţii, cu atat suntem mai capabili să interpretăm şi să ne apropiem de sentimentele altora. Această capacitate de a şti ce simt ceilalţi este o insuşire umană şi umanitară. Lipsa empatiei ( apatie sau alaxitimia – difi cultatea de descrie şi de a trăi propriile emoţii), este detectată la criminali, la agresori sadici, violatori, la cei care molestează şi chinuie copiii, animalele, oamenii. Capacitatea empatică permite formarea de relaţii corecte şi bune cu semenii noştrii. Copiii care au aptitudini empatice exprimate prin limbaj corporal, semnale nonverbale in principal prin mimica feţei, sunt cei mai indrăgiţi de colegii lor. S-a stabilit ca mesajele emoţionale sunt mijloace de comunicare in mare majoritate: 90%-nonverbale.

Rădăcinile empatiei sunt in prima copilărie. Practic, nou-născuţii şi sugarii suferă cand aud un alt copil plangand. Aceasta ar fi o situaţie precursoare timpurie a empatiei. Psihologii dezvoltării au constatat că sugarii reacţionează cu multă intelegere la suferinţa mamei sau a altcuiva. Se ştie că empatia copiilor se formează şi prin imitarea reacţiilor adulţilor cand aceştia suferă. Imitand ceea ce văd, copiii işi dezvoltă un repertoriu empatic reactiv, ajutandu-i pe cei necăjiţi.

Daniel Stern este primul care a susţinut că ” mamele transmit din minut in minut conexiunea emoţională atunci cand interacţionează cu sugarii lor “, iar copilul trebuie să simtă emoţiile mamei, nu numai cuvintele ei. Cand copilul incepe să simtă că alte persoane pot şi ii transmit emoţii, el va impărtăşi aceleaşi emoţii cu aceştia. Transmiterea emoţiilor este un simţ care apare la opt luni, cand sugarii incep să-şi dea seama că sunt entităţi separate şi că pot prelua stări empatice. Absenţa relaţiilor dintre părinte şi copil este un chin emoţional sever, care-l transformă in apatic, depresiv şi necomunicativ. Dar aceste lacune ale empatiei sunt corectate prin relaţii cu rude, cu prieteni sau prin psihoterapii. Empatia este un proces permanent, care durează o viaţă intreagă.

In prezent, se consideră că viaţa emoţională empatică işi are işi are sediul in nucleii amigdalieni care comunică cu zona asociativă a contextului vizual prin circuite care constituie fundamentele vieţii empatice. Viaţa fără empatie este cauza multor acte grave. De obicei empatia le lipseşte celor care comit cele mai oribile crime (holocaust, gulaguri, crimele etnice din Armenia, Cambodgia, etc., etc.). Profi lul psihologic al criminalilor şi a agresorilor extrem de violenţi este acelaşi: ei sunt incapabili de a inţelege suferinţa victimelor, deci sunt incapabili de empatie. Blocarea empatiei la aceşti oameni in momentele in care işi chinuiesc victimele este intotdeauna parte componentă a unor stări emoţionale care accelerează actele de cruzime. Sentimentele victimelor: teama, groaza, dezgustul etc., nu sunt luate in seamă de agresori.

In Partea a treia este mai pragmatică. Capitolul este intitulat ” Inteligenţa emoţională aplicată” cu exemplifi cări clare, care susţin ideile autorului. Reiese că “moştenirea genetică te inzestrează cu o serie de emoţii care determină temperamentul”, iar circuitele creierului sunt capabile de o maleabilitate extraordinară şi continuă care poate fi dirijată. Autorul se bazează pe forţa vindecătoare a sprijinului emoţional şi pe aportul inteligenţei emoţionale la ingrijirile medicale.

Ceea ce este demonstrat in Partea a patra, in care autorul susţine că:

— ” lecţiile emoţionale pe care le invăţăm in copliărie – acasă şi la şcoală – modelează circuitele emoţionale, făcandu-ne adaptabili mai uşor, sau inadaptabili” la exprimările inteligenţei emoţionale. Aceasta inseamnă că adolescenţa şi copilăria sunt ferestre de oportunitate pentru formarea manifestărilor emoţionale emoţionale esenţiale care ne vor domina existenţa. Această parte ” Oaze de oportunităţi” relatează cele mai adecvate tipare emoţionale pe care le folosesc părinţii:

— ignorarea tuturor sentimentelor, tratand orice supărare emoţională a copilului ca pe ceva neinsemnat, cand de fapt ar trebui să se apropie de el;

— să fie prea indulgenţi ajungand să cumpere liniştea şi revenirea;

— manifestarea dispreţului faţă de sentimentele copilului, insoţită de interdicţii severe.

Capitolul “Maltratarea – dispariţia empatiei”, incepe cu explicaţia că bătăile părinţilor distrug inclinaţia firească a copilului spre empatie. Răutatea şi violenţa, iau locul empatiei. Cruzimea copiilor maltrataţi in familie sau societate (refugiaţi, abandonaţi, copii cu părinţi plecaţi, crescuţi de străini, etc.), este rezultatul condiţiilor de viaţă emoţională inexistentă. Sunt importante şi capitolele “Trauma şi reinvăţarea emoţională” , ” Groaza ingheţată in memorie ” şi ” Tulburarea de stres postraumatic ca tulburare limbică”, prin exemplele descrise şi motivarea neuroendocrină a comportamentelor negative ca violenţa, agresiunea, distrugerea şi crima.

Partea a patra se incheie cu capitolul “Temperamentul nu este predestinat”. Autorul reaminteşte că temperamentul genetic se constată din cele patru tipuri: timid, indrăzneţ, vesel şi melancolic, şi că fi ecare se datorează unui tipar diferit al activităţii creierului. Totuşi există nenumărate diferenţe de temperament, fi ecare avand ca suport diferenţe innăscute la nivelul circuitelor emoţionale din creier ( J. Kagan). Aici este prezentat şi studiul neurochimiei timidităţii dar şi ” imblanzirea nucleului amigdalian prea excitabil”. Sunt citaţi deţinătorii premiului Nobel: Th arsten Wiesel şi David Hubel ambii neurosavanţi care au lucrat in domeniul circuitelor cerebrale.

Partea a cincea analizează “Costurile analfabetismului emoţional”, care este imputabil societăţii şi “Imblanzirea agresivităţii”, care este problema psihoterapeuţilor. De ştiut că băieţii sunt predictibili din primele clase fi indcă vor creea probleme, vor fi ostili, şi au tendinţa la mici delicte care vor deveni hoţii, bătăi fără motiv, interes pentru droguri şi supunerea in bande organizate, chiar inainte de 14 ani. Fetele cu aceleaşi obiceiuri, nu devin violente, ele răman gravide. Scurtcircuitarea acestor situaţii negative este posibilă dacă copiii sunt invăţaţi să se cunoască pe sine şi să-şi creeze o gandire empatică, evitand astfel violenţele şi depresiile şcolare. Este abordată şi problematica alcoolului, a drogurilor, a dependenţei de medicamente, a victimelor pedofi liei şi a practicării pedogfiliei.

Autorul propune diferite scheme de alfabetizare emoţională in funcţie de orarul emoţional, structura optimă fi ind la varste foarte mici, străbătand şi anii de şcoală.

Fără educaţie emoţională şi fără empatie putem să ne afl ăm in pragul unei ” furtuni de delincvenţă şi crime” ce se vor abate asupra noastră in următorii ani. Este ştiut că omorurile săvarsite de adolescenţii de 14-15 ani sunt in creştere, iar delictele grave s-au inmulţit la toate varstele.

D. Goleman atrage atenţia cititorului asupra unor erori care s-ar produce din absolutizarea I.E. prin mitul potrivit căruia E.Q. “contează mai mult decat I.Q.”. El susţine că inteligenţa emoţională trece inaintea Q.I. ” in special in acele domenii umane in care intelectul este mai puţin relevant pentru obţinerea succesului”, in acele situaţii in care empatia şi autocontrolul ar putea reprezenta abilităţi mai remarcabile decat cele pur cognitive. Ca exemplu, el prezintă situaţia pozitivă a celor care reuşesc să-şi conducă viaţa emoţională cu calm şi conştiinţa de sine. Aceştia ar avea un avantaj clar şi in ceea ce priveşte menţinerea sănătăţii. Reiese că intre cele două sisteme de coefi cienţi de inteligenţă, Q.I. şi Q.E. nu este o excludere sau concurenţă, din contră, este o imbinare şi corespondenţă de calităţi. H. Gardner care a dezvoltat “teoria inteligenţelor multiple”, a lansat un nou fel de a aborda funcţiile creierului. Astfel putem accepta existenţa unor domenii incă nestudiate in domeniul inteligenţelor.

Să nu uităm insă ca D. Goleman, este de formaţie ziarist implicat de o viaţă in studii psihologice şi este susţinător a tot ceea ce este nou in aceste domenii. Tot dansul a susţinut şi a lansat noţiunea de Inteligenţă socială ( I.S.) cu al său Coeficient social ( Q.S.) la care noi mai adăugăm şi noţiunea de Inteligenţă culturală ( incă neabordată in cuantifi cările psihologiei).

Volumul de 430 de pagini al lui D. Goleman: “Inteligenţa emoţională”, este atat de captivant şi plin de asocieri care ne completează cunoştinţele, incat il recomand cu răspundere să fi e citit de toţi specialiştii PSI.

 

Adresa de corespondenta:
Constantin Lupu Cabinet NPI Hipocrate Str. Dr. I. Nemoianu nr. 9, 300100 Timişoara