Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


Posturologia – disciplină medicală pluridisciplinară

Autor: Ligia Robănescu Cristina Bojan

REZUMAT
Posturologia studiază procesele biomecanice și neurofi ziologice care permit elaborarea și menținerea activă a diferitelor segmente corporale. Este o metodă pluridisciplinară.
Patologia posturală survine când centrii integratori ai sistemului nervos central nu reușesc să realizeze o sinteză a informațiilor obținute de către receptori.
Sindromul defi cienței posturale (SDP) se traduce printr-o simptomatologie foarte variată: tulburări musculo-scheletice, tulburări cognitive și de percepție, perturbări ale schemei motorii. Practica posturologiei necesită cunoștiințe din două domenii: neurofi ziologie și biomecanică. Înainte de a studia postura unui copil sau adolescent este necesară cunoașterea refl exelor arhaice și dezvoltarea psihomotorie a acestuia.
Cuvinte cheie: posturologia, control postural, dezvoltare psihomotorie, reabilitare
De la naștere până la sfârșitul adolescenței, achiziția și maturizarea sistemului postural, implică aspecte de diagnostic și terapeutice specifice.
Sistemul postural şi locomotor al copilului devine funcțional când circuitele neuronale implicate în realizarea tonusului muscular vor fi mature.
Maturația acestor circuite se efectuează proximodistal, deci etapele de dezvoltare posturo-motorii vor fi [1]:
– Realizarea controlului capului
– Postura șezând
– Mersul în patru labe
– Mersul independent Pentru controlul postural, copilul utilizează informații neurosenzoriale cefalice (vizuale, vestibulare), cele din sfera bucală (deglutiție, ventilație) şi informații de suport (podal, proprioceptiv, articular și cutanat). Posturologia copilului este o abordare pluridisciplinară care intervine într-un număr apreciabil de tulburări ale dezvoltării psihomotorii și posturale.
Ce este specific în posturologia copilului ?
1. Copilăria și adolescența reprezintă perioada achiziției și maturării sistemului postural în timpul cărora copilul este sensibil la tulburările interne sau externe.
2. Tratamentul postural al copilului și adolescentului diferă de al adultului. El trebuie să respecte ierarhia specifică fiecărui stadiu ontogenic al maturației posturale [2]. Patologia posturală survine când centrii integratori ai sistemului nervos central nu pot realiza o sinteză a informațiilor primite de la diverși receptori.
Sindromul de deficiență posturală (SDP) are o simptomatologie foarte variată:
a) Tulburări musculo-scheletice (cefalee, cervicalgia, lombalgii, hernii discale, artroze, repetate leziuni ale sportivilor);
b) Tulburări perceptive și cognitive (vertij, dezechilibrări, tulburări ale localizării spațiale, tulburări de învățare, atenție și concentrare);
c) Tulburări ale schemei motorii (dispraxie, tulburări ale controlului și poziționării corpului în spațiu).
Specificul SDP la copil:
– Un nou născut poate prezenta o disfuncție a receptorilor neurosenzoriali în legătură cu un torticolis sau plagiocefalie. Urmarea este o lipsă de integrare armonioasă a informațiilor senzoriale exteroceptive sau proprioceptive. Astfel, postura antigravitară, mersul în patru labe sau mersul din ortostatism pot fi alterate.
– SDP este uneori remarcat într-un stadiu tardiv de dezvoltare al copilului, în timpul școlarizării, când apar tulburări perceptive și proprioceptive (dislexie, tulburări de atenție și concentrare, neîndemânare sau căderi repetate).
– La adolescent se descriu forme musculoscheletice, tulburări ortodontice, de ventilație sau de învățare.
În posturologie, metodă pluridisciplinară pot interveni: medicul de reabilitare, kinetoterapeutul, oftalmologul, pedologul, stomatologul, ORL-istul, ortofonistul, neurologul, chirurgul, radiologul, psihologul, pediatrul etc.
Pentru abordarea posturală a copilului și adolescentului sunt necesare cunoștințe de bază: reflexele arhaice și dezvoltarea psihomotorie.
REFLEXELE ARHAICE trebuiesc bine cunoscute de către kinetoterapeut, mai ales privind vârsta la care ele trebuie să dispară: reflexul de supt, mersul automat, Moro, grasping, reflexele tonice simetrice și asimetrice ale gâtului. Aceste reflexe joacă un rol esențial în realizarea schemelor motorii. Neintegrarea lor contribuie la dificultați în activitățile fizice, emoționale, cognitive.
DEZVOLTAREA PSIHOMOTORIE A COPILULUI: nou-născutul are o motricitate spontană anarhică, difuză, cu hipertonie model flexie a membrelor și trunchiului. Dezvoltarea tonusului și posturii ne informează asupra maturației neurologice ale sugarului [3]. Noul născut va putea stabiliza capul în funcție de deplasarea reală a corpului, dar și datorită sistemului vizual [4]. La 2 luni se poate observa diferența de postură între nevăzători și ceilalți [5]. În cursul diferitelor stadii ontologice, schema corporală se bazează pe informațiile senzoriale în interacțiune cu mediul fizic și social [6]. Tonusul muscular al noului născut se va aprecia în funcție de: manevra fularului, măsurarea unghiului popliteu. La naștere motricitatea depinde de sistemul cortico-spinal, a cărui maturizare este descendentă. Pentru motricitatea globală, achizițiile motorii depind de controlul tonusului axial care va permite: controlul capului la 3 luni, postura ”în șezând” la 7 luni, ortostatismul cu sprijin la 10-12 luni, mers între 12-15 luni, urcă scara cu alternanță la 30 de luni, menține sprijinul unipodal 5 secunde la 4 ani, mers de-a lungul unei linii la 6 ani. Pentru motricitatea fină (după dispariția reflexului grasping), sugarul dezvoltă prehensiunea de contact aproximativ la 4 luni, iar cea voluntară spre 5 luni. Studiile relevă că 4-10% dintre copiii școlarizați prezintă tulburări de dezvoltare psihomotorie (în absența unui deficit motor, senzitiv sau senzorial sau a leziunilor cerebrale) și necesită program de reabilitare [7]. Optimizarea dezvoltării motorii se maturizează spre 18-19 ani. Bourgeois, a demonstrat că procesul de control al echilibrului este imatur la 7 ani, începe să se dezvolte spre 14 ani și se perfecționează la 18 ani [7]. Assaiante (1995 și 2010) a identificat diferitele stadii ontogenetice care corespund perioadelor de schimbare a strategiei posturale la copil și adolescent [8,9].
CONSECINŢELE STADIULUI ONTOGENETIC I (0-14 luni) – Orice afectare a controlului cefalic va avea repercusiuni majore asupra dezvoltării posturale și psihomotorii. – Orice restricție a jocului liber articular al joncțiunilor cranio-cervicale, cervico-dorsale (plagiocefalie, torticolis) are consecințe majore asupra dezvoltării psihomotorii. – Achiziția mersului în 4 labe necesită o bună mobilitate a joncțiunilor cranio-cervicale și cervico-dorsale [2]. – Dezvoltarea posturala în acest stadiu este descendentă, cefalo-caudală.
CONSECINŢELE STADIULUI ONTOGENIC II (14 luni-6ani) – În acest stadiu are loc achiziția mersului, care prezintă progresiv o diminuare a bazei de susținere. – Organizarea posturală fiind ascendentă la aceasta vârstă (caudo-cefalică), există deseori tulburări ale mersului. – Existența unei mobilități fără restricție a zonei de tranziție dorso-lombară și lombo-sacrată care funcționează ca o roată de scripete între trunchi și membrele inferioare. – Orice restricție a jocului articular în zona dorsolombară și lombo-sacrată au consecințe asupra dezvoltării posturale [2].
PERIOADA DE TRANZIŢIE STADIUL III (6-7 ani) – Copilul reorganizează controlul echilibrului postural cefalo-caudal. – Trece de la modul de funcționare în bloc ”captrunchi”, la un mod disociat [10]. – În această perioadă de tranziție copilul pierde parțial și tranzitoriu controlul vederii periferice în favoarea controlului vestibular, deci evoluează strategii de echilibru. – În cazul copilului patologic (cu dispraxie, dislexie, tulburări de mers), perioada de tranziție este întârziată.
CONSECINŢELE STADIULUI ONTOGENIC IV (8-18-19 ani) – Se constată o neglijență tranzitorie a informațiilor proprioceptive. – Control mai performant al gradului de libertate a articulațiilor cervicale (deci organizare descendentă a controlului echilibrului). – Creștere a contribuțiilor vizuale [11]. – Orice afectare, mai ales a receptorilor vizuali sau mandibulari, vor influența dezvoltarea posturală și psihomotorie.
CONSECINȚELE STADIULUI ONTOGENIC V (peste 19 ani) – Adultul sănătos se bazează aproximativ 70% pe informații proprioceptive, 10% pe vedere și 20% pe informațiile vestibulare. – Există o disociere completă „cap-trunchi”, control selectiv al gradelor de libertate la nivelul rahisului cervical. – Informațiile proprioceptive sunt suficiente pentru orientarea verticală a adultului [2,12].
CONCLUZIE Orice perturbare a receptorilor cefalici sau de suport în unul din stadiile ontogenetice are repercusiuni majore asupra dezvoltării posturale și psihomotorii ale copilului, cu adoptare la vârsta adultă a unei strategii posturale inadaptate, asociate unor comorbidități.

BIBLIOGRAFIE
1. Assainte C, Amblard B. Peripheral vision and age- related differences in dynamic balance. Human Movement Science vol nr. 5, pp 533-548 – 1992.
2. Assainte C, Amblard B. Ontogenesis of head stabilization in space during locomotion in children : infl uence of visual cues. Exp Brain Res, 1993, 93: 499 – 515.
3. Assainte C, Amblard B. An ontogenetic model of sensorimotor organisation of balance control in humans. Hum Mov Sci 1995 ;14 : 13-43.
4. Assainte C, Chabrol B. Developmental and locomotor disorders in children. Rev neuro 2010: 166 – 149-57.
5. Assainte C, Action et representation de l ”action : construction du schema corporel au cours de l”enfance et de l”adolescence. Congres Posturopole de Posturologie de l” enfant et de l”adolescent. Lyon 2016.
6. Bougeois P. Evolution de la posture de l”enfant et de l ”adolescent de 8 a 21 ans. Sport et cognition in Posturologie clinique ; Dysfonctions motrices et cognitives. ( sous la coordination de B. Weber et P. Villeneuve.) Ed. Masson (21-35). 2007.
7. Bullinger A, Mellier D. Infl uence de la cecite congenitale sur les conduites sensoriomotrices chez l”enfant. Cahiers de Psychologie cognitive. European Bulletin of Cognitive Psychology. 8. 2. 191 – 203, 1988
8. Bullinger A. Le développement sensorio – moteur de l”enfant et ses avataires. Ed. Eres. 2004.
9. Gesell A. Maturation on infant behaviour patterns. Psychol Rev 1929 : 36, 307 – 19.
10. Jouen F, Lepeq J.C. La sensibilité au fl ux optique chez le nouveau – ne. Psychologie Francaise 1989 ; 34 (1) pp. 13-18.
11. Jover M. Perspectives actuelles sur le développement du tonus et de la posture. In J. Riviere (Ed). Le developpment psychomoteur du jeune enfant, idées et approches actuelles (pp. 17 -52) Marseille: Solal 2000.
12. Roncesvalles M.N., Schmitz C , Zedka M, Assainte C , Woolacot M. From egocentric to exocentric spatial orientation, development of posture control in bimanual and trunk inclination tasks. J Mot Behav 2005, Sep 37 (5) 404 – 16.
13. Vallier G. Traite de posturologie clinique et therapeutique. Edition Posturopole, 1 eme Edition 2012.
14. Vallier G. Traite de posturologie clinique et therapeutique. Ed. Posturopole 2 eme Edition 2014, 196 pages.
15. Vallier G. Traite de posturologie de l”enfant et de l”adolescent. Ed. Posturopole, ed. 2018, 295 pages.