Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


PROBLEME DE DIAGNOSTIC IN ENCEFALOMIELITA ACUTA DISEMINATĂ. CONSIDERAŢII PE MARGINEA UNUI CAZ CLINIC

Autor: Magdalena Budişteanu Carmen Burloiu Anamaria Dumea Catrinel Iliescu Sanda Măgureanu

Rezumat: 

Obiectiv: Scopul lucrării este de a prezenta criteriile de diagnostic şi diagnosticul diferenţial în encefalomielita acută diseminată pornind de la un caz clinic.

Material şi metodă: Este prezentat cazul pacientei N.N. in vârsta de 17 ani care a fost internata in clinica noastră pentru deficit motor la membrele inferioare si membrul superior drept, pareze de nervi cranieni, tulburări de sensibilitate, tulburări sfincteriene, manifestări debutate de aproximativ o luna, cu agravare progresiva. Examenul neurologic, care a relevat tripareza, sindrom bipiramidal, tulburări de sensibilitate cu nivel T7, acuitate vizuala scăzuta la ochiul drept, a fost completat cu investigaţii paraclinice, ce au inclus: puncţie lombară, potenţiale evocate, MRI cerebral şi de coloană cervico-toraco-lombară, teste serologice pentru Borrelia.

Rezultate: Examenul MRI a evidenţiat leziuni demielinizante difuze, fără enhancement patologic după administrarea substanţei de contrast, la nivelul bulbului, punţii, măduvei spinării cervicale şi toracale. Acest aspect, coroborat şi cu restul datelor clinice şi paraclinice, a permis stabilirea diagnosticului de encefalomielita acuta diseminata, excluzandu-se alte afecţiuni (cum ar fi scleroza multipla, boala Lyme etc). Sub tratament corticosteriod, asociat cu kinetoterapie, evoluţia clinica a fost favorabila.

Concluzii: Encefalomielita acuta diseminata poate pune probleme de diagnostic, confuzia cea mai frecventa fiind cu scleroza multiplă. Diferenţierea de aceasta din urma trebuie făcuta cat mai precoce, având in vedere prognosticul diferit al celor doua afecţiuni.

 


 

Introducere

Encefalomielita acută diseminată (acute disseminated encephalomyelitis, ADEM) este o afecţiune demielinizantă inflamatorie nonvasculitică care prezintă un tablou clinic şi anatomopatologic foarte asemănător sclerozei multiple (SM). Totuşi, în majoritatea cazurilor, ADEM şi SM la copii pot fi uşor diferenţiate pe baza manifestărilor clinice şi a datelor paraclinice. SM este o boală cronică cu remisiuni şi recăderi ce apare, tipic, la adultul tânăr. ADEM este, tipic, o boală monofazică ce apare la copiii prepubertari. Valori anormale ale imunoglobulinelor în LCR sunt găsite în SM, dar foarte rar în ADEM. Debutul ADEM este, de obicei, după o boală febrilă prodromală identificabilă sau după imunizare şi în asociere cu semne constituţionale şi encefalopatie de diferite grade, manifestări rare în SM.

Totuşi, separarea celor două procese este indistinctă, fapt ce sugerează un continuum clinic. în plus, alte condiţii ce sugerează un continuum includ nevrita optică, mielita transversa, sindrom Devie, entităţi clinice care pot exista ca manifestări ale SM sau ADEM. Alte manifestări ale ADEM sunt greu de diferenţiat de o varietate de boli vasculitice şi encefalitice inflamatorii ca şi boli postinfecţioase monosimptomatice care ar trebui să rămână distincte de ADEM, cum ar fi ataxia cerebeloasă acută (ACA). Aceeaşi relaţie există între ADEM şi sindromul Guillain-Barre, probleme de diagnostic diferenţial apărând în cazurile de sindrom Miller-Fisher şi encefalomieloradicu loneuropatie (EMRN).

Susceptibilitatea la una din aceste condiţii este, probabil, secundară unor factori multiplii, incluzând o interrelaţie complexă între factori genetici şi expunerea la agenţi infecţioşi şi, posibil, alţi factori de mediu. Majoritatea cazurilor de SM sau ADEM apar, posibil, ca rezultat al unui răspuns inflamator provocat de infecţia prepubertară cu un virus, vaccin viral sau alţi agenţi infecţioşi.

Prezentarea Cazului

N.N., de sex feminin, în vârstă de 17 ani, din mediul rural, a fost internată în Clinica de Neurologie pediatrică în perioada 01.04.2007 -01.05.2007 pentru:

  • deficit motor la membrele inferioare şi membrul superior drept
  • tulburare de acuitate vizuală
  • hipoestezie la membrele inferioare
  • tulburări sfincteriene

Istoricul bolii:

  • noiembrie 2006 – suferă o operaţie de apendicectomie, postoperator prezentând vărsături, singultus, cu remiterea simptomatologiei sub tratament specific;
  • ianuarie 2007 – apar leziuni maculo-papulare pruriginoase la nivelul degetelor III – IV de la mâna dreaptă, leziuni veziculoase pe antebraţul drept (pe traiectul nervului median), însoţite de durere intensă; după circa 1 săptămână a prezentat leziuni veziculoase la nivelul zonei retroauriculare drepte şi eritem periorbitar stâng;
  • februarie 2007 – prezintă slăbiciune musculară la membrul infehordrept cu evoluţie progresivă, diplopie, ulterior cu agravarea stării generale, tulburări respiratorii, tulburări de deglutiţie, comă 3-4 zile; după revenirea din această stare prezintă hemipareză dreaptă; a fost internată la Spitalul Clinic “Sfânta Măria” din laşi, unde a efectuat: CT cerebral – aspect normal; EMG – examen normal; PL repetate -30-12-15 elemente/mmc, însămânţare pentru culturi – negativă;
  • martie 2007 – prezintă deficit motor la membrele drepte şi hipoestezie la acest nivel, erupţie eritematoasă, dureroasă pe traiectul dermatomului T11-T12; RMN cerebral a arătat arii difuze infracentimetrice cu hipersemnal T2 şi FLAIR, hiposemnal T1 la nivel bulbo-pontin şi coliculi cvadrigemeni, fără modificări ale semnalului după administrarea substanţei de contrast; după circa 10 zile prezintă agravarea tabloului clinic: deficit motor la membrele inferioare cu hipoestezie la acest nivel, glob vezical; se suspicionează diagnosticul de scleroză multiplă şi se îndrumă spre clinica noastră.

 Antecedente herodocolaterale

  • nesemnificative. Antecedente personale fiziologice
  • normale.

Antecedente personale patologice

  • vahcelă la 12 ani.

EXAMEN CLINIC GENERAL:

  • stare generală mulţumitoare
  • echilibrată cardio-respirator, digestiv

EXAMEN NEUROLOGIC:

  • AV scăzută – OD 20/50, OS 20/40;
  • Facies discret asimetric: frustă pareză facială centrală stângă;
  • Ortostaţiune, mers imposibile;
  • MAS, FMS scăzute la membrul superior drept şi membrele inferioare, probe de pareză pozitive la nivelul acestora; hipertonie piramidală la membrele inferioare;
  • ROT vii bilateral; RCAnu se obţin; RCP în extensie bilateral; reflex Hoffman prezent bilateral; clonus plantar inepuizabil bilateral;
  • Parestezii la nivelul membrelor inferioare; anestezie cu nivel T6-T7;
  • Sondată vezical

EXAMENE PARACLINICE:

  • Examene de laborator – valori normale
  • Test HIV negativ; teste pentru Borrelia în ser şi LCR – negative.
  • RMN cerebral şi vertebral – plaje de demielinizare difuz delimitate (hipersemnal T2 şi FLAIR, izosemnal T1) la nivelul bulbului şi punţii, fără enhancement după administrarea substanţei de contrast; la nivelul măduvei cervico-toraco-lombare apar leziuni multiple demielinizante difuz delimitate, confluente, fără enhancement după administrarea substanţei de contrast (hipersemnal T2 şi hiposemnal T1) cu arie de proiecţie mai mare la nivel C2-C3, C4-C5, T6-T7.

 

DIAGNOSTIC POZITIV: datele anamnestico-clinice (boala virală prodromală, debutul brusc, afectarea statusului mental) coroborate cu datele paraclinice au condus la stabilirea diagnosticului de encefalomielită acută diseminată.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL: au fost  excluse, pe baza datelor anamnestico-clinice şi paraclinice, alte afecţiuni cum ar fi:

scleroza multiplă – exclusă prin modalitatea de debut, existenţa de semne şi simptome constituţionale, prezenţa semnelor corticale

  • neuroborelioza – exclusă prin faptul că anticorpii antiBorrelia au fost negativi
  • complicaţiile SNC asociate infecţiei HIV – exclusă deoarece serologia HIV a fost negativă
  • boli metabolice, neurodegenerative – excluse pe baza aspectului RMN cerebral, evoluţiei clinice
  • neoplazie – exclusă pe baza aspectului imagistic

TRATAMENT:

  • corticoterapie, în doză de 1 mg/kgc/zi, iniţial injectabil (dexametazonă), apoi per os (prednison), cu scădere progresivă a dozelor, timp de 2 luni, vitamine de grup B;
  • kinetoterapie, efectuată pe toată durată internării

EVOLUŢIE:   evoluţia   clinică   a   fost favorabilă cu ameliorarea semnificativă a tulburărilor de vedere, a deficitului motor şi senzitiv, dispariţia tulburărilor sfincteriene.

COMPLICAŢII:

Vor fi urmărite cele mai frecvente complicaţii cunoscute a apărea la pacienţii cu ADEM, incluzând tulburări de vedere, ale funcţiei motorii, ale micţiunii sau defecaţiei. Recurenţa este rară.

PROGNOSTIC:

Recuperarea este, în general, bună, dar pot rămâne o serie de tulburări funcţionale motorii.

Riscul pe termen lung al pacienţilor cu ADEM de a dezvolta SM este 25%. Deoarce cel mai mare risc de SM îl prezintă copiii cu ADEM al cărui debut a fost (1) afebril, (2) fără boală virală sau imunizare prodromale, (3) fără modificarea statusului mental, (4) fără EEG cu unde lente generalizate, sau (5) asociat cu un profil imun al LCR anormal, în cazul pacientei prezentate (care nu a fost în nici una din situaţiile de mai sus), apreciem că riscul de SM este mic.

DISCUŢII

 

SM şi ADEM prezintă aspecte anatomopatologice şi fiziopatologice asemănătoare. Mecanismele acestor boli demielinizante rămân incomplet înţelese. Studiile experimentale susţin conceptual ca ADEM şi SM reprezintă un continuum. în primele stadii ale inflamaţiei,atât ADEM, cât şi SM sunt mediate de clone stimulate ale celulelorThelper sensibilizate la autoantigene cum ar fi proteinele mielinei. Complexul cascadei inflamatorii include acţiunea locala a citokinelor şi chemokinelor, ca şi chemotaxia indusă de limfokine a altor mediatori celulari ai inflamaţiei (de exemplu, alte linii celulare T, microglia, fagocite).

Diferenţele patogenice dintre SM şi ADEM sunt urmarea, în parte, a diferenţelor dintre chemokinele şi citokinele proinflamatorii şi anti-inflamatorii. Interleukinele (IL)-1beta, IL-2, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, IL-10, interferonul (IFN)-gama, factorul de necroză tumorală-alfa şi proteina macrofagică inflamatorie-1 beta sunt semnificativ crescute în LCR comparativ cu LCR subiecţilor de control. Factorul stimulator al coloniilor de granulocite prezintă

0   creştere marcată de până la de 38 de ori concentraţia normală faţă de LCR subiecţilor de control. Creşterile IFN-gama, IL-6, IL-8 au fost corelate semnificativ cu numărul de celule şi concentraţia proteinelor din LCR la pacienţii cu ADEM. Pattern-ul creşterii citokinelor sugerează că ADEM implică activarea macrofagelor, celulelor microgliale şi diferitelor celule Th (T helper)-1 şi Th2. în plus, s-a demonstrat că adulţii cu ADEM au concentraţii în LCR mai mari ale chemokinelor care recrutează sau activează neutrofile (CXL

1   şi CXL 7), monocite (CCL3 şi CCL5), celule Th1 (CXCL 10) şi celule Th2 (CCL 1, CCL 17, CCL22) comparativ cu cubiecţii de control sănătoşi. Concentraţiile anumitor neutrofile (activatorul neutrofilic CXL7 şi activatorii CCL33 Th2, CL1, şi CCL17) sunt mai mari în LCR pacienţilor cu ADEM decât al celor cu

SM. Pe de altă parte, concentraţiile LCR ale chemokinei CCL11 sunt mai mici la adulţii cu SM decât la cei cu ADEM sau la subiecţii de control normali.

Din punct de vedere clinic, ADEM este uşor de diferenţiat de SM prin prezenţa anumitor manifestări clinice, incluzând:

  • istoric de boală infecţioasă sau imunizare precedând manifestările neurologice;
  • asocierea cu semne şi simptome constituţionale cum ar fi febra;
  • prezenţa semnelor corticale cum ar fi modificarea statusului mental sau crizele;

afectarea rareori a coloanelor posterioare

ADEM este mai frecventă în lunile de iarnă (65-85% din cazuri apar între octombrie şi martie). Cazurile tipice de ADEM apar după 1-20 de zile de la o boală infecţioasă, care este febrilă în peste 94% din cazuri. Există, de obicei, o fază clar definită de ameliorare afebrilă cu durată de 1 -20 de zile sau mai mult înaintea debutului manifestărilor neurologice.

Majoritatea cazurilor aparîn urma unei boli respiratorii sau gastrointestinale presupusă a fi de etiologie virală, deşi un virus specific este rar identificat.

Debutul manifestărilor neurologice este brusc în peste 95% din cazuri şi include iritabilitate şi letargie (>94%); coma este prezentă în 65-85% din cazuri. în majoritatea cazurilor, semnele şi simptomele se instalează în câteva zile. Modificarea statusului mental (88% din cazuri) este frecvent observată în ADEM.

Deşi aproape orice parte a SNC poate fi afectată, anumite sisteme par mai predispuse la dsifuncţie; astfel, tracturile motorii descendente, nervii optici, şi măduva spinării sunt cel mai frecvent afectate. Mai mulţi nervi cranieni pot fi afectaţi. Semnele de tract lung sunt prezente în 80% din cazuri. Deficitul motor poate fi hemiparetic, diparetic sau generalizat. în cazul mielitei transverse asociate ADEM exsita anomalii ale funcţiei de micţiune şi defecaţie.

Cauze: ADEM apare după o largă varietate de boli infecţioase sau imunizări. Dintre agenţii cel mai frecvent identificaţi sunt virusul Ebstein-Barr, citomegalovirus, virusul herpes simplex şi micoplasma. Totuşi, un anumit agent este identificat doar într-o minoritate de cazuri de ADEM.

Diagnosticul diferenţial include o serie foarte largădeafecţiuni:poliradiculoneuropatia demielinizantă inflamatorie acută; meningita aseptică; paralizia Bell; bruceloza; stroke cardioembolic; sindroamele de coada de cal si de con medular; sindromul de sinus cavernos; tromboza venoasă cerebrală; boala Churg-Strauss; scleroza difuză; sindroamele de disecţie; statusul epileptic focal; glioblastomul multiform; sindormul Guillain-Barre; complicaţiile SNC asociate infecţiei HIV; encefalita cu herpes simplex; boli metabolice moştenite; boala Lyme; meduloblastomul; MELAS; metastaze cerebrale; scleroza multiplă; sechele neurologice ale endocarditei infecţioase; neurosarcoidoza; neurosifilis; boala Pelizaeus-Merzbacher; poliarterita nodoasă; limfom primar al SNC; scleroza laterală primară; sarcoidoza şi neuropatie; infarct de măduva spinării; abces epidural spinal; lupus eritematos sistem ic; encefalita virală; meningita virală; granulomatoza Wegener; boala Whipple.

Alte afecţiuni care trebuie luate în consideraţie includ: paralizia de nerv abducens (VI); adrenoleukodistrofia; adrenomieloneuropatia; instabilitatea atlanto-occipital non-Down; malformaţia Chiari; boala Behget; vasculita SNC; Echinococcosis; boala Moyamoya; distrofia neuroaxonală; panencefalita sclerozantă subacută; encefalopatiatoluenică;mieloopticoneuropatia subacută toxică.

Diferenţierea de aceste afecţiuni se face pe baza investigaţiilor paraclinice:

– studii imagistice – leziuni de hiper-semnal la peste 80-90% din cazuri, caracteristic, centrifuge la joncţiunea substanţa cenuşie profundă şi substanţa albă subcorticală; pot fi prezente în substanţa albă profundă, nervii optici, ganglionii bazali (30-40%), talamus (30-40%), trunchiul cerebral (45-55%), cerebel (30-40%), şi măduva spinării. Leziunile periventriculare (30-45%) şi de corp calos (20-25%) sunt rare la copiii cu ADEM comparativ cu SM. Marginile leziunilor sunt difuze. 90% prezintă enhancement după administrarea de gadolinium. Gradul contrastului este, tipic, uniform şi nu foarte dens.

Studiile radiografice şi alte teste de laborator sunt utile pentru excluderea sau confirmarea unor diagnostice alternative.

-Studiidelaboratonnumăruldetrombocite este crescut la mulţi copii cu ADEM. VSH este ocazional uşor crescut. Creşterea uşoară-moderată a leucocitelor şi hematiilor în LCR poate fi găsită la copiii cu ADEM. Rezultatele testării profilului imun în LCR sunt pozitive la sub 10% din copiii prepubertari cu ADEM (Rust, 1988). Concentraţia proteinei bazice mielinice în LCR, reflectând demielinizarea, este frecvent crescută.

– Scanarea CT cu emisie monofotonica, single photon emission CT scanning, sau spectroscopia prin rezonanţă magnetică nucleară pot ajuta la diferenţierea ADEM de alte diagnostice, deşi obţinerea unui aspect imagistic patognomonic este improbabilă.

Este de reţinut faptul că, diagnosticul de ADEM doar pe baza aspectelor imagistice este periculos. Diagnosticul de ADEM trebuie să se bazeze, întotdeauna, pe tabloul clinic.

Bibliografie

  1. Apak RA, Kose G, Anlar B, et al: Acute disseminated encephalomyelitis in childhood: report of 10 cases. J Child Neurol 1999 Mar; 14(3): 198-201 [Medline].
  2. Atalar MH: Acute disseminated ence­phalomyelitis in an adult patient. Magnetic resonance and diffusion-weighted imaging findings. Saudi Med J 2006 Jan; 27(1): 105-8[Medline].
  3. Baum PA, Barkovich AJ, Koch TK, Berg BO: Deep gray matter involvement in children with acute disseminated encephalomyelitis. AJNR Am J Neuroradiol 1994 Aug; 15(7): 1275-83[Medline].
  4. Dale RC, Branson JA: Acute disseminated encephalomyelitis or multiple sclerosis: can the initial presentation help in establishing a correct diagnosis?. Arch Dis Child 2005 Jun; 90(6): 636-9[Medline].
  5. Franciotta D, Zardini E, Ravaglia S, et al: Cytokines and chemokines in cerebrospinal fluid and serum of adult patients with acute disseminated encephalomyelitis. J Neurol Sci 2006 Sep 25; 247(2): 202-7[Medline].
  6. Garg RK: Acute disseminated encephalomyelitis. Postgrad Med J 2003 Jan; 79(927): 11-7[Medline].
  7. Holtmannspotter M, Inglese M, Rovaris M, et al: A diffusion tensor MRS study of basal ganglia from patients with ADEM. J Neurol Sci 2003 Jan 15; 206(1): 27-30[Medline].
  8. Ishizu T, Minohara M, Ichiyama T, et al: CSF cytokine and chemokine profiles in acute disseminated encephalomyelitis. J Neuroimmunol 2006 Jun; 175(1-2): 52-8 [Medline].
  9. John L, Khaleeli AA, Larner AJ: Acute disseminated encephalomyelitis: a riddle wrapped in a mystery inside an enigma. Int J Clin Pract 2003 Apr; 57(3): 235-7[Medline].
  10. Kadhim H, De Prez C, Gazagnes MD, Sebire G: In situ cytokine immune responses in acute disseminated encephalomyelitis: insights into pathophysiologic mechanisms. Hum Pathol 2003 Mar; 34(3): 293-7[Medline].
  11. Murthy JM: Acute disseminated encephalomyelitis. Neurol India 2002 Sep; 50(3): 238-43[Medline].
  12. Oksuzler YF, Cakmakci H, Kurul S, et al: Diagnostic value of diffusion-weighted magnetic resonance imaging in pediatric cerebral diseases. Pediatr Neurol 2005 May; 32(5): 325-33[Medline].
  13. PenaJA, Montiel-NavaC, Hernandez F, et al: [Disseminated acute encephalomyelitis in children]. Rev Neurol 2002 Jan 16-31; 34(2): 163-8[Medline].
  14. Rust RS: Multiple sclerosis, acute disseminated encephalomyelitis, and related conditions. Semin Pediatr Neurol 2000 Jun; 7(2): 66-90[Medline].
  15. Rust RS, Dodson WE, Trotter JL: Cerebrospinal fluid IgG in childhood: the establishment of reference values. Ann Neurol 1988 Apr; 23(4): 406-10
  16. Sakakibara R, Yamanishi T, Uchiyama T, Hattori T: Acute urinary retention due to benign inflammatory nervous diseases. J Neurol 2006 Aug; 253(8): 1103-10
  17. Trotter JL, Rust RS: Human cerebrospinal fluid immunology. In: Herndon RM, Brumback RA, eds. The Cerebrospinal Fluid. Boston, Mass: Kluwer Academic Publishers; 1989: 179-226.
  18. Weng WC, Peng SS, Lee WT, et al: Acute disseminated encephalomyelitis in children: one medical center experience. Acta Paediatr Taiwan 2006 Mar-Apr; 47(2): 67-71
  19. Wingerchuk DM: The clinical course of acute disseminated encephalomyelitis. Neurol Res 2006