Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


PSIHOTRAUMELE ÎN ISTORICUL UNOR TULBURĂRI PSIHIATRICE LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

Autor: Roxana Toma

Lucrarea de faţă îşi propune identificarea corelaţiilor dintre psihotraumele apărute în perioada copilăriei precoce şi dezvoltarea ulterioară a bolilor psihice la adolescenţi.Acesta este un studiu retrospectiv, efectuat în cadrul Clinicii de Psihiatrie Pediatrică, Cluj-Napoca. Au fost incluşi în studiu 83 de subiecţi ce au fost expuşi la diverse psihotraume şi s-a urmărit patologia dezvoltată după acestea. Vârsta subiecţilor a fost cuprinsă între 5-17 ani. Au fost excluşi din studiu pacienţii care au prezentat diverse comorbidităţi psihiatrice în momentul diagnosticării tulburării de stres posttraumatice. Prelucrarea statistică a datelor a fost realizată cu ajutorul programului SPSS 20. S-a observat că cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice apărute la adolescenţii cu psihotraume în antecedente sunt reprezentate de tulburările depresive şi cele anxioase.

Introducere

Tulburarea de stress posttraumatic (PTSD) este o afecţiune severă, care se poate dezvolta după ce o persoană este expusă la unul sau mai multe evenimente traumatice. Dacă în DSM-IV această tulburare a fost inclusă în cadrul Tulburărilor anxioase, în DSM-V aceasta este inclusă într-un nou capitol numit Tulburări cauzate de traumă şi stress.(“Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders”). Expunerea trebuie să rezulte din unul sau mai multe dintre următoarele scenarii, în care individul:

  • experimentează direct evenimentul traumatic
  • este martor la un eveniment traumatic
  • o persoană apropiată a fost expusă unui eveniment traumatizant
  • expunere repetată sau expunere la detalii aversive ale evenimentului traumatic (nu prin
    media, imagini)

Spre deosebire de DSM-IV, criteriile de diagnostic din DSM-V stabilesc o delimitare netă a evenimentului traumatizant.

DSM-V acordă mai multă atenție simptomelor comportamentale care însoţesc PTSD și propune patru grupuri de diagnostic distincte în loc de trei: re-experimentarea, evitarea, modificări în sens negativ ale cogniţiei şi dispoziţiei, excitaţia crescută.

Re-experimentarea cuprinde amintiri spontane ale evenimentului traumatic, vise recurente legate de acesta, flashback-uri sau alte forme de distress intense şi prelungite.

Evitarea se referă la amintiri neplăcute, gânduri, sentimente corelate evenimentului traumatizant.

Cogniţiile negative se referă la ideile de autoblamare, retragerea socială, scăderea interesului pentru activităţi, dar şi în incapacitatea de a-şi aminti aspectele cheie ale evenimentului traumatizant.

Excitaţia crescută se remarcă prin agresivitate, comportament auto-distructiv, tulburări de somn, probleme de relaţionare (Prof. Dr. Iuliana Dobrescu, Kaplan & Sadock).

DSM-5 are nevoie doar ca o perturbare să continue pentru mai mult de o lună şi elimină distincţia între acut şi fazele cronice de PTSD.

DSM-5 include adăugarea a două subtipuri: PTSD la copii cu vârsta mai mică de 6 ani şi PTSD cu simptome predominant disociative (sentimente de detaşare de propria persoană sau sentimente în care lumea pare ireală, ca în vis sau distorsionată).

 

Obiective

Studiul de faţă îşi propune identificarea relaţiei dintre prezenţa unei tulburări de stress posttraumatic şi apariţia ulterioară a tulburărilor psihice la copii şi adolescenţi, cu scopul de a îmbunătăţi metodele de tratament în PTSD, precum şi pentru a dovedi necesitatea unei terapii susţinute, multidisciplinare în astfel de cazuri.

 

Metoda de lucru

Studiul realizat este unul retrospectiv, desfăşurat în cadrul arhivei Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj-Napoca. Lotul a fost alcătuit din 83 de subiecţi ( 47 fete, 36 băieţi), cu vârste cuprinse între 5-17 ani. S-au urmărit toate evaluările psihiatrice şi internările din Clinica de Psihiatrie Pediatrică a acestor subiecţi din intervalul ianuarie 1993 – decembrie 2008 (15 ani). Criteriul de includere a fost reprezentat de faptul că pacienţii au trebuit să aibă ca prim diagnostic PTSD, ulterior fiind urmărite noile diagnostice apărute pe parcursul intervalului mai sus menţionat. Au fost excluşi din studiu pacienţii care prezentau antecedente personale patologice psihiatrice înainte de momentul diagnosticării tulburării de stress postraumatic.

 

Rezultate

 

Statistica descriptivă

Pacienţii incluşi în lotul nostru au fost atât din mediu urban (62 de subiecţi – 74%), cât şi din mediu rural (21 de subiecţi – 26%), condiţiile de mediu fiind precare în cazul a 61 de subiecţi (73,4%).

Repartiţia pe vârste a lotului la momentul diagnosticării tulburării de stress posttraumatic:

 

Vârsta (ani) 4 5 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Număr pacienţi 1 2 8 6 7 5 8 9 11 13 10 3

 

 

Repartiţia pe vârste a lotului la momentul apariţiei altor tulburări psihiatrice:

 

Vârsta (ani) 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
Număr pacienţi 2 2 5 5 6 3 4 6 5 13 13 12 7

 

 

În cazul a 46 de subiecţi a fost identificată prezenţa antecedentelor familiale psihiatrice pozitive, iar la 28 dintre subiecţi s-au identificat probleme la naştere
(prematuritate, naştere distocică, travaliu prelungit).

Deşi 37 dintre subiecţi au provenit din familii organizate prin căsătorie, 33 dintre aceste familii erau cu conflictualitate crescută, cu relaţii intrafamiliale tensionate, cu multiple conflicte conjugale şi episoade de agresivitate domestică faţă de mamă şi copii. 36 dintre subiecţi proveneau din familii dezorganizate prin divorţ. 7 subiecţi erau institutionalizaţi.

Urmărind situaţia şcolară a pacienţilor am observat că 37 dintre aceştia (44,5%) aveau rezultate şcolare slabe, 27 dintre subiecţi aveau corigenţe, 17 au fost cu repetenţie, 24 cu absenteism şcolar, iar 12 dintre aceştia au avut nota scăzută la purtare. Menţionam că s-a observat o scădere progresivă a rezultatelor şcolare de la momentul psihotraumei.

Principalele simptome pentru care pacienţii s-au prezentat la evaluare au fost reprezentate de: hipoprosexie (78%), iritabilitate şi irascibilitate (84%), toleranţă scăzută la frustrare (91%), comportament disruptiv (74%), scăderea randamentului şcolar (92%), negativism (88%), insomnii (96%), labilitate emoţională (98%), dispoziţie depresivă (78%).

Cele mai frecvente psihotraume, în cadrul lotului studiat, au fost reprezentate de abuzul fizic (27 subiecţi – 32,5%), abuzul emoţional (23 de subiecţi –
27,7 %), decesul unui părinte sau al unei rude apropiate (19 subiecţi – 23%), divorţul părinţilor (18 subiecţi –
21%). Au fost întâlnite şi cazuri de abuz sexual (7 subiecţi – 8%), afecţiuni somatice severe (3 subiecţi – 3%), accident rutier (2 subiecţi – 2%).

Intervalul de timp dintre prezenţa psihotraumei şi apariţia diagnosticelor psihiatrice secundare:

 

Interval de timp 2 luni 3 luni 4 luni 5 luni 6 luni 1 an 2 ani 3 ani 4 ani Peste 4 ani
Număr pacienţi 3 6 5 5 16 12 12 12 6 6

 

 

Principalele diagnostice psihiatrice ulterioare au fost reprezentate de: tulburarea neorganică de somn (61 de subiecţi – 73,5 %), Tulburările de conduită (33 de subiecţi – 40%), Tulburarea anxioasă (25 de subiecţi – 30%), Tulburarea depresivă (21 de subiecţi – 25%), tulburări de eliminare (10 subiecţi – 125), tentative autolitice (8 subiecţi – 10%), tulburare de somatizare (5 subiecţi – 6%), ticuri (4 subiecţi – 4%), tulburări ale relaţionării sexuale (3 subiecţi – 3%).

 

Statistica analitică

Am urmărit existenţa unor posibile corelaţii între tipul psihotraumei şi diagnosticele psihiatrice secundare, iar după aplicarea testelor statistice (Fisher Test, Chi test), am observat următoarele rezultate cu semnificaţie statistică (p<0.05):

  1. pacienţii ce au fost abuzaţi fizic (27 subiecţi), au prezentat ulterior mai frecvent tulburări de conduită (20 de subiecţi), tulburări de somn (17 subiecţi) şi tulburări anxioase (13 subiecţi).
    tulburări anxioase p=0.0207
    tulburări de somn p=0.0001
    tulburări de conduită p=0.0001
  2. pacienţii ce au avut ca psihotraumă decesul unui părinte sau al unei rude apropiate (19 subiecţi), au prezentat ulterior mai frecvent tulburări depresive (13 subiecţi) și tulburări anxioase (10 subiecţi)
    tulburare depresivă p=0.0001
    tulburări anxioase p=0.0224
  3. tulburarea de stress postraumatic determinată de divorţul părinţilor a dus mai târziu la apariţia cu o frecvenţă mai ridicată, în cadrul lotului studiat, a tulburărilor de somn (7 pacienţi), tulburărilor de eliminare (5 subiecţi).
    tulburări de somn p=0.007
    tulburări de eliminare p=0.038
  4. pacienţii cu abuz emoţional au dezvoltat în timp în principal tulburări anxioase (13 subiecţi) şi tulburări de eliminare (6 subiecţi)
    tulburări anxioase p=0.0026
    tulburări de eliminare p=0.0241
  5. pacienţii abuzaţi sexual au dezvoltat după un anumit interval de timp tulburări anxioase (5 subiecţi), tulburare depresivă (4 subiecţi), tentative autolitice (4 subiecţi), tulburări de somn (7 subiecţi), tulburări ale relaţionării sexuale (3 subiecţi) şi tulburare de somatizare (3 subiecţi).
    tulburare anxioasă p=0.023
    tulburare depresivă p= 0.046
    tentative autolitice p=0.0012
    tulburări de somn p=0.0035
    tulburări ale relaţionării sexuale p=0.0004

 

 

Concluzii şi discuţii

În cadrul lotului studiat s-a observat o corelaţie pozitivă între tipul psihotraumei şi tulburările psihiatrice apărute ulterior, astfel:

  • cel mai frecvent întâlnite au fost tulburările anxioase, apărute la copiii abuzaţi fizic, emoţional, sexual, dar şi la copiii care au trecut prin pierderea unei rude apropiate
  • tulburările de conduită au apărut predominant la copiii şi adolescenţii abuzaţi fizic, cu o frecvenţă mai ridicată în rândul băieţilor
  • tulburările de somn, manifestate prin coşmaruri, deambulări nocturne, insomnii au apărut cu precădere după abuzul sexual şi fizic (Kovachy B et al, 2013)
  • tentativele autolitice au fost întâlnite majoritar la fete, prin ingestie plurimedicamentoasă, dupa abuzul sexual (O’Brien BS, Sher L.; Browne, Angela; Finkelhor, David; Wherry JN, Baldwin S, Junco K, Floyd B.).

În acord cu studiile anterioare, care demonstreaza impactul negativ al abuzului, neglijarii sau oricarei psihotraume la copil, se dovedeşte necesitatea unei abordări terapeutice prompte, multimodale, precum şi urmărirea continuă a copiilor care au suferit o tulburare de stress posttraumatic (Cyr C, Michel G, Dumais M.; David M. Benedek).

 

Limitele studiului:

  • adresabilitatea inconsecventă a pacienţilor a dus la apariţia lacunelor în evoluţie – informaţii incomplete
  • pe viitor-studiu prospectiv, comparativ

 

Bibliografie

  1. Kaplan & Sadock (2000) “Manual de buzunar de psihiatrie clinică”, Ediția a III-a, Editura Medicală
  2. American Psychiatric Association: “Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders,” 5th edition 2013
  3. David M Benedek, and Gary H Wynn (2011): “Clinical Manual for Management of PTSD”, Editura: American Psychiatric PUBLISHING
  4. Iuliana Dobrescu,  (2010): ”Manual de psihiatrie a copilului și adolescentului”, Editura Medicală
  5. Daniel David (2006): ”Metodologia cercetării clinice”, Editura Polirom
  6. H Rudolph Schaffer (2010): “Introducere în psihologia copilului”, Editura ASCR
  7. Florin A Sava (2011): ”Analiza datelor în cercetarea psihologică”, Editura ASCR
  8. Anica Pless Kaiser, Jennifer Wachen, and Eve Davison, The Stress, Health, and Aging Research Program (SHARP) VA National Center for PTSD, VA Boston Healthcare System, (2012): “Aging, Trauma, and the Life Course”
  9. Browne Angela; Finkelhor David Jan (1986):  Impact of child sexual abuse: A review of the research, Psychological Bulletin, Vol 99 (1), 66-77
  10. O’Brien BS, Sher L (2013): Child sexual abuse and the pathophysiology of suicide in adolescents and adults, Int J Adolesc Med Health. 25(3):201-5
  11. Wherry JN1, Baldwin S, Junco K, Floyd B (2013): Suicidal thoughts/behaviors in sexually abused children, J Child Sex Abus. 22(5):534-51
  12. Lev-Wiesel R1, Markus L (2013): Perception vs. circumstances of the child sexual abuse event in relation to depression and post-traumatic stresssymptomatology, J Child Sex Abus. 22(5):519-33
  13. Kovachy B1, O’Hara R, Hawkins N, Gershon A, Primeau MM, Madej J, Carrion V (2013): Sleep disturbance in pediatric PTSD: current findings and future directions, J Clin Sleep Med. 9(5): 501-10
  14. Cyr C, Michel G, Dumais M (2013): Child maltreatment as a global phenomenon: from trauma to prevention, Int J Psychol. 48(2):141-8