ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

CONCEPŢII ÎN NEUROIMUNOLOGIE


Autori: Axinia Corcheş, Doina Drugarin, Constantin Lupu


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Imunitatea organismelor este o funcţie sintetică datorată multiplelor structuri: bariere nespecifice şi specifice care contribuie la homeostazie. Dintre macrobarierele nespecifice necesare în apărarea organismului, enumerăm tegumentele şi mucoasele ca prim obstacol între organism şi mediu, toţi componenţii bactericizi şi bacteriofagi, inclusiv microorganismele asociate corpului uman. Considerăm bariere specifice aparatele imune ale organismului. Sistemele imune care asigură viaţa noastră sunt inventariate ca organe, ţesuturi, ganglioni, celule şi molecule, ele reprezintă 1%

Existenţa homeostatica şi de apărare a organismului, circulaţia antigenelor şi anticorpilor, efectul sistemic al activării imune, modularea acestor mecanisme, se realizează direct, cât şi prin mediatorii SNC şi prin mediatorii neuroendocrini. în circulaţia antigenelor şi anticorpilor se ţine cont că bariera hematoencefalică (BBB = brain blood barrier) se interpune între sistemul circulator sanguin şi SNC, iar sistemul limfatic având circuite proprii cu rol în captarea şi transportul antigenelor potenţiale, este al doilea obstacol în relaţiile imunologice ale creerului. în aceste funcţii etajate SNC are o poziţie imunologică strategică de producător şi mediator de substsnţe specifice imunitare. Reiese că SNC este nevoit să-şi producă propriile molecule imunitare, adică citokinele. Sursa celulară a citokinelor, incluse în interacţiunile neuropsihoimunologice este multiplă: celulele gliale secretă un grup special de citokine: IL-1, IL-6 Şl TNF-a, implicate în răspunsul imun şi în reacţiile inflamatorii ale SNC; alte citokine: IL-2 şi TGF-8, sunt modulate genic în toate celulele SNC. Celulele gliale sunt celule imunocompetentealeSNC, având ca reprezentanţi funcţionali şi fenotipici două subgrupe distincte: celulele macrogliale (astrocite, oligodendrocite şi celule ependimare) cât şi celule microgliale (care sunt macrofagele creerului). Sursele celulare ale citokinelor cerebrale sunt reprezentate în tabelul 2.

Citokinele sunt molecule solubile, care realizează comunicarea bidirecţională între celulele neuroendocrine şi celulele imunocompetente. Iar sistemul imunitar modulează activitatea neuroendocrină, urmând ca prin sistemul turn de etajare a funcţiilor, să influenţeze imunologic funcţiile SNC. Circuitul bidirecţional este un schimb informaţional în care interacţiunile mesageriale între celulele imunogene şi celulele nonimune neuroendocrine, se datorează citokinelor şi chemokinelor. Deci existsă funcţii imunitare proprii SNC, care activează cu „circuit închis propriu" impus de BHE (BBB), care este virtual impermeabilă pentru imunoglobulinele circulante, pentru factorul de creştere şi pentru leucocitele circulante (limfocite şi macrofage), exceptând micromoleculele. Există totuşi în BHE, o zonă permeabilă din aria cribriformă (postrema) din regiunea hipotalamo-pituitară, prin care se pot produce schimburi de macromolecule. Componenţii esenţiali ai sistemului imunitar: celuleleT (CD4+ şi CD25+) şi alte subseturi de limfocite T cu rol în răspunsurile imunogenetice adaptative, au rol în echilibrul balanţei imunitare homeostazice. Această descoperire a direcţionat folosirea celulelor T reglatoare(CD4+ şi CD25+) în imunoterapia Sclerozei Multiple, a bolilor Parkinson, Alzeimer, Autismului Kanner, boală Rett, etc.

Familia neuropeptidelor Y, recent descoperite, care acţionează asupra receptorilor Y1-Y5, larg răspândiţiîn neuroni, în celulele gliale şi endoteliale, sunt mediatori neuronali în SNC şi SN periferic. Aceşti receptori de neuropeptide Y(NP-Y) cât şi de dipeptide-peptidaza IV (DPP-IV), sunt implicaţi ca imunomodulatori în imunitatea înăscută şi în bolile autoimune. Recenta introducere în atenţia clinică a sin-dromului antifosfolipidic, utilizarea anticorpilor antifosfolipidici şi a medicaţiei defibrotide, aduce un nou mod de intervenţie în imunologia moleculară, de la care aşteptăm rezultate în bolile neurologice inflamatorii şi autoimune cronice, alături de Se conturează tot mai mult valoarea imunoterapiei specifice ca modalitate de tratament in controlul simptomelor imunopatologice. Strategiile tera­peutice actuale în bolile autoimune cu principale­le medicamente imunosupresoare nespecifice: glucocorticoizi,ciclosporina,tacolimus,rapamicina, ciclofosfamida, azotioprina, metrotrexatul, etc. se completează cu cele actuale specifice ca interferonul 8, anticorpii monoclonali, citokinele şi anticorpii anticitokine, imunoglobulinele polivalente intravenoase, vaccinarea cu celule T, vaccinarea peptidică şi anticorpii antifosfolipidici. Imunologia şi imunoterapiile specifice pot fi un viitor pozitiv al medicinei moderne. Prin ele neuroimunologia are şanse de a ameliora bolile specifice care au avut până în prezent un statut neaccesibil.



 

Articolul nu are continut...