ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

FACTORI DE RISC ŞI MĂSURI DE PROFILAXIE ÎN JOCUL PATOLOGIC DE NOROC LA ADOLESCENŢI


Autor: Viorel Lupu


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Jocul patologic de noroc este caracterizat printr­un discontrol impulsiv asociat cu compulsivitate, manifestat prin recurgerea la comportamentul de joc care duce la dezadaptare în viaţa personală, familială, şcolară şi/sau profesională. Debutul acestei afecţiuni este în adolescenţă. Dependenţa circumscrie modificări comportamentale, cum ar fi nevoia de creştere a mizei jocului de noroc pentru satisfacerea căutării de senzaţii, rezistenţă asociată cu iritabilitate şi anxietate, preocupare faţă de joc şi sustragerea faţă de probleme prin jocul de noroc . Abordări recente dezbat conceptualizarea jocului patologic ca dependenţă nonfarmacologicâ sau ca tulburare obsesiv-compulsivă .

Lupu şi colab. (2001) au analizat factorii de risc pentru jocul patologic de noroc la adolescenţii din România, pe un lot de 231 de elevi de liceu şi de şcoală profesională, cu vârste cuprinse între 14­18 ani, din judeţele Cluj, Satu-Mare şi Argeş. Cei mai semnificativi factori de risc pentru acest tip de adicţie, au fost: divorţul /separarea părinţilor,o boală fizică gravă a unui membru al familiei ,decesul unui membru al familiei ,întreruperea unei relaţii afective, o boală psihică gravă a unui membru al familiei, prezenţa în antecedente a unui accident grav. La 14% dintre jucătorii patologici, s-a constatat comorbiditatea cu utilizarea de droguri ilegale. De asemenea, s-a constatat că abuzul sexual asupra puberilor şi adolescenţilor pare a fi un factor important de risc pentru jocul patologic. Există două portrete "robot"ale jucătorilor patologici adolescenţi:

1)   Adolescent de 15-16 ani provenit din mediu familial şi social nefavorabil, în care se confruntă cu diverşi stimuli stresogeni şi traumatizanţi, variind de la neglijare până la abuz fizic şi sexual. În acest context, putem interpreta dependenţa de joc ca mecanism de coping la stresul cronic;

2)   Adolescent de 15-16 ani provenit din mediu familial şi social favorabil, cu un venit mediu spre mare, în care motivul neglijării adolescentului este cel mai frecvent programul încărcat al părinţilor. În acest caz, jocul de noroc pare a fio manieră de a-şi umple timpul liber şi de a atrage atenţia asupra lor.

Pentru prevenţia primară,care ar trebui aplicată cât mai precoce, începând cu vârsta de 10 ani ar fi indicate prelegerile informative însoţite de materiale video pe tema jocului de noroc, prin care să se furnizeze informaţii despre joc, despre problemele create de acesta şi despre piaţa jocurilor . Totodată, vor fi expuse strategiile care trebuie urmate pentru deprinderea controlului asupra jocului şi informaţiile asupra riscurilor la care se supun cei care devin dependenţi de jocul de noroc.

Prevenţia secundară se referă la cei care au început deja să joace şi care fac parte din grupurile de risc. Trebuie arătate de către profesionişti care sunt riscurile şi consecinţele negative pe termen lung precum şi metodele de deprindere a autocontrolului în timpul jocului. Programele de prevenţie trebuie să se bazeze ca principiu pe scăderea influenţei factorilor de risc şi pe creşterea concomitentă a ponderii factorilor protectivi, cum ar fi :Abilitatea de problem-solving la contextele cognitive şi sociale; Comportamentul pro-social: aptitudini sociale bune, flexibilitate şi abilităţi de comunicare; Autonomie puternică manifestată prin: încredere în propriile abilităţi, posibilităţi de autocontrol şi responsabilitate pentru propriile acţiuni; Crearea unor perspective de viitor optimiste.

Prevenţia terţiară presupune alocarea unor resurse importante pentru îngrijirea şi tratamentul jucătorilor patologici şi a afecţiunile psihiatrice asociate, cum ar fi: depresia, anxietatea, adicţia pentru alcool şi droguri, agresivitatea excesivă, precum şi consilierea familiilor acestora.



 

Articolul nu are continut...