ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

IMPORTANŢA DECONTRACTURĂRII ÎN TRATAMENTUL DE RECUPERARE AL COPILULUI CU PARALIZIE CEREBRALĂ


Autori: Ligia Robănescu, Cristina Bojan, Mirela Coltoş



Cititi INTREGUL articolul in format .PDF


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Manevrele de decontracturare permit în cursul examenului clinic şi al tratamentului de recuperare, aprecierea posibilităţlor de alungire pentru diferite grupe musculare. Aceste manevre urmăresc corectarea posturilor, iniţierea şi dezvoltarea mişcării cât mai aproape de normal, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii.



 

În funcţie de sediul leziunilor SNC apar tulburări de tonus muscular: spasticitate, rigiditate sau hipotonie.

Hipersensibilitatea arcului refl ex, datorită lipsei controlului supraspinal,este anomalia fundamentală ce antrenează spasticitatea, hiperrefl ectivitatea şi clonusul – elemente caracteristice sindromului piramidal [3, 21, 22].

În cazul spasticităţii, răspunsul la elongaţia rapidă este alterat. Sunt posibile două reacţii:

a. un răspuns fazic scurt în "lamă de briceag" (spasticitate intrinsecă fazică).

b. un răspuns tonic, în care rezistenţa la întindere persistă în cursul mobilizării pasive rapide (spasticitate intrinsecă tonică).

Spasticitatea extrinsecă: exagerarea refl exelor extrinsece spinale în flexie sau extensie.

Spasticitatea predomină în general la nivelul muşchilor flexori ai membrelor superioare şi extensorilor membrelor inferioare. [1, 3, 11, 25]

În cazul persistenţei hipertoniei, se pot instala retracţii musculo-tendinoase, ce trebuiesc evitate pe cât posibil.

Au fost alcătuite mai multe scale pentru măsurarea spasticităţii, cele mai folosite în prezent sunt: scala Ashworth modifi cată Bohannon şi scala Tardieu. [3]

Scala Ashworth modificată:

0: fără modifi cări ale tonusului muscular.

1: creştere discretă a tonusului ce se manifestă fi e printr-un obstacol în mişcarea pasivă de fl exie sau extensie, urmat de relaxare, fi e printr-o rezistenţă minimă până la sfârşitul mişcării.

1+: creştere discretă a tonusului ce se manifestă printr-un obstacol urmat de o rezistenţă minimă percepută cel puţin pe jumătatea amplitudinii articulare.

2: creştere mai marcată a tonusului pe parcursul majorităţii amplitudinii articulare, articulaţia putând fi mobilizată cu usurinţă.

3: creştere importantă a tonusului muscular provocând difi cultăţi mobilizării pasive.

4: articulaţia respectivă este fi xată în fl exie sau extensie, abducţie sau adducţie, mobilizarea pasivă imposibilă.

Scala Tardieu (intensitatea refl exului de întindere):

0: fără rezistenţă pe parcursul mişcării pasive.

1: discretă creştere a rezistenţei pe parcursul mişcării pasive, fără să se perceapă un obstacol la un unghi anume.

2: oprire bruscă a mişcării pasive la un anumit unghi, urmată de relaxare.

3: clonus epuizabil (< 10 sec. dacă se menţine întinderea),ce survine la un anumit unghi.

4: clonus inepuizabil (>10 sec. dacă se menţine întinderea), ce survine la un anumit unghi. Examenul clinic din primele zile de viaţă ale copilului urmărind motricitatea şi tonusul muscular, va permite evaluarea trecerii de la spasticitatea fi ziologică la cea patologică. [1, 11]

Trebuie avut în vedere faptul că mielinizarea este progresivă cefalo-caudal şi proximo-distal.

Rădăcinile spinale se mielinizează mai devreme decât circuitele centrale medulare, iar rădăcinile anterioare mai devreme faţă de cele posterioare. Astfel maturarea este mai tardivă pentru muşchii distali (gastrocnemieni, solear). [2]

Evaluarea copilului trebuie făcută deci periodic pentru a adapta tratamentul simptomelor observate şi pentru a favoriza mecanismele de adaptare (plasticitatea cerebrală). [3]

Către 5-6 ani, repartiţia spasticităţii se stabilizează şi tablourile clinice sunt bine conturate.

Metode de decontracturare:

A. kinetoterapie, diminuând mecanismele refl exe.

B. mijloace fi zice (frig, căldura, electroterapie).

C. mijloace chimice (infi ltraţii cu alcool, toxina botulinică, pentru scăderea eferenţei gamma asupra plăcii motorii).

D. tratament medicamentos (activarea rolului inhibitor al cortexului prin neurotrofice).

E. tratament ortopedic.

F. tratament chirurgical.

A. Kinetoterapia

Reprezintă metoda de bază în tratamentul spasticităţii din P.C. Decontracturarea prin mişcare se bazează pe specularea unor mecanisme fi ziologice de inhibare a neuronilor motori.

În cadrul metodei Bobath acest deziderat se realizează prin poziţii reflex inhibitorii.

Inhibiţia spasticităţii se produce:

– plecând de la punctele cheie – central, reprezentat de poziţionarea capului

– al mobilităţii – centura scapulară

– al stabilităţii – centura pelvină

– prin întindere lentă şi mentinută a muşchiului spastic.

– prin poziţionare sau prin autoinhibiţie.

Deci, în primul rând kinetoterapeutul trebue să fi xeze capul, gâtul, apoi trunchiul, umerii şi şoldurile, pentru a obţine o redistribuire a tonusului.

Exemple de poziţii reflex inhibitorii:

— legănarea copilului în poziţie fetală. (fig. 1)

— folosirea refl exului Moro sau a RTC.

— poziţionarea în DV pe mingea Bobath, cu MI în extensie, abducţie şi rotaţie externă, picioarele în extensie.

— instalarea în hamac a copilului care prezintă extensie exagerată a axului corpului.

Fig. 1. Legănarea în poziţie fetală

Pe fondul facilitării posturilor, metoda Bobath a dezvoltat în continuare reacţiile de redresare şi echilibru, respectând stadiile de dezvoltare normală neuromotorie.

Metoda Kabat, prin tehnicile sale de alternare a antagoniştilor cu stabilizare ritmică, poate fi folosită pentru diminuarea spasmului muscular. Această metodă foloseşte principiile legii Sherington de inervaţie reciprocă şi inducţie succesivă – cu cât e mai puternică contracţia agonistului, cu atât mai mare va fi relaxarea antagonistului.

Principiul metodei se bazează pe folosirea unor stimuli proprioceptivi care se adaogă eforturilor voluntare ale pacientului. Aceasta are ca urmare facilitarea funcţiei şi o contracţie mai puternică decât cea obtinuţă prin efort voluntar.

Desigur însă că metoda se poate aplica numai copiilor mai mari care pot colabora la executarea acestor exerciţii cu rezistenţă maximală. [12,18]

Metoda Guy Tardieu se bazează pe câştigarea deprinderilor motorii indispensabile vieţii. Relaxarea este o problemă de poziţionare, postura vicioasa fi ind la originea spasticităţii crescute, după acest autor. [23, 24].

Metoda Vojta descrie ca bază a terapiei sale locomoţia refl exă. Exercitând stimuli precişi, din posturi bine defi nite, se declanşează reacţii şi modele de mişcare având caracteristicile unei deplasări. [26]

În această terapie nu se învaţă primar rostogolirea, verticalizarea, mersul, ci este stimulat creierul să "activeze" modelul de mişcare "înăscut" şi să-l transfere musculaturii trunchiului şi membrelor.

Decontracturarea automată Metayer. Se provoacă decontracturarea unor grupe musculare prin manevre care permit corectarea posturilor anormale, oferind informaţiile proprioceptive necesare unei mişcări corecte. [13,16]

Principii:

— copilul va fi menţinut în aşa fel, încât priza să fi e în relaţie cu centrul de gravitate al copilului.

— se procedează la o alungire lentă a muşchilor

sau a grupelor musculare antagoniste celor spastice (deci nu alungim musculatura spastică!)

Se vor corecta posturile anormale la nivelul membrelor, axelor corpului, capului.

De exemplu:

— dacă extensori ai şoldului, genunchiului, flexori plantari sunt în contracţie,

— elongaţia progresivă a extensorilor degetelor urmată de cea a gambierului anterior, va provoca decontracturarea antagoniştilor.

— apoi, odată obtinută relaxarea acestor antagonişti, o continuare a elongţtiei

— extensorilor degetelor şi a gambierului ant., va provoca o triplă fl exie automată a întregului membru inferioare, urmată de o contractie a fl exorilor dorsali ai piciorului. Astfel se va obţine o relaxare totală a tricepsului sural. (fig. 2)

Fig. 2. Decontracturarea automată a membr. inferioare

— musculatura membrelor inferioare ale sugarului se poate relaxa printr-o flexie pasivă a degetelor MI, urmată de fl exia genunchilor şi şoldurilor. Terapeutul aşează capul copilului pe umărul său, ceea ce va diminua contractura paravertebrală. Copilul se va destinde total dupa această manevră. (fig. 3)

Fig. 3. Relaxarea sugarului spastic

— pentru decontracturarea adductorilor coapsei şi a ischiogambierilor, copilul este aşezat pe masă cu spatele la terapeut, înclinat uşor spre spate şi concomitent cu sprijin pe coapsa opusă membrului examinat.

Apoi se execută tripla fl exie a membrului inferior de partea sprijinului, simultan cu o înclinare laterală a trunchiului şi o rotaţie a axei corpului, pentru a produce o reacţie antigravitaţională automată.

Înclinarea laterală accelerată va permite o extensie a membrului inferior opus decontracturării, fără durere sau disconfort. (fig. 4)

Fig. 4. Decontracturarea adductorilor şi ischiogambierilor

— la membrul superior, pronaţia şi flexia cubitală a mâinii provoacă relaxarea automată a fl exorilor degetelor. (fig.5)

Fig. 5. Relaxarea flexorilor degetelor.

— extensia pasivă, progresivă a degetelor mâinii, provoacă decontracturarea fl exorilor pumnului, apoi plasarea mâinii la nivelul umarului (mâna cu tava), provoacă relaxarea muşchilor întregului membru superior. (fig. 6)

Fig. 6. Extensia degetelor (mâna cu tava)

— terapeutul va executa apoi o extensie şi supinaţie a întregului membru superior, menţinând degetele copilului extinse, cu cealaltă mână menţinând cotul, pentru o extensie completă a membrului. (fig. 7)


Fig. 7. Extensia completă a membrului superior

Procesul neurofiziologic care stă la originea acestor reacţii automate, nu a fost încă clarifi cat şi face astăzi obiectul unor cercetări.

În orice caz, unghiurile obtinuţe, măsurate goniometric, sunt apreciabil crescute după aceste manevre.

Metoda Margaret Rood prin modelele sale de postură globală şi unele stimulări (pensulări, percutări, stimulări cu ghiaţă), facilitează contracţia unor muşchi, inhibând spasticitatea antagoniştilor. [18]

De exemplu:

— mângâierea uşoară a cefei în zona C2-C5 produce relaxare paravertebrală.

— percutarea maleolei peroniere produce contracţia peronierilor, ceea ce va relaxa tibialul post. spastic.

— percutarea maleolei tibiale activează supinatorii şi adductorii piciorului, relaxând antagoniştii, respectiv peronierii.

— în acelaşi mod se obţin efecte asemănătoare prin percutarea apofi zei stiloide radiale sau cubitale.

— îndoirea rapidă a unui membru duce la inhibarea fl exorilor.

— legănarea copilului cu capul în jos, apucat la nivelul glesnelor este relaxantă ca şi legănarea în poziţie fetală.

Relaxarea prin alungire musculară (stratching)

Stratching-ul urmăreşte creşterea mobilităţii articulare. Se realizează desfacerea miofi brilelor de actina şi miozină prin ruperea punţilor transversale, ajungându-se la lungimea normală a muşchiului în repaos. [12, 17, 21].

La copil executăm de obicei stratching pasiv, întinzând muşchiul foarte încet, menţinând-ul astfel un anumit timp.

Stratching-ul pasiv poate dura 10 sec.- 1 min. cu repetiţii în seturi de 2-5, având 30 sec. repaos după fi ecare întindere.

Stratching-ul realizează:

— creşterea supleţei ţesuturilor

— creşterea abilităţii de a învăţa diverse mişcări

— determinarea relaxării fizice şi psihice

— scăderea tensiunii musculare

— încălzirea ţesuturilor.

Copilul va fi pregătit pentru stratching printr-o eventuală aplicare de căldură.

— se începe cu articulaţiile distal

— se întinde iniţial o articulaţie, apoi se trece la 2-3 articulaţii.

— tracţiunea va fi lentă, uşoara, în ax, fără să provoace durere, pentru evitarea rupturilor fi brilare.

atenţie, la sugarul mic sub 6-7 luni nu se va extinde complet genunchiul şi cotul, aceste articulaţii prezentând o semifl exie fi ziologică la această vârstă.

La sugar stratching-ul se realizează în condiţii bune atât pe masa kineto, pe mingea Bobath sau pe rulou.

A.MIJLOACE FIZICE

Masajul

Nu este recomandat în hipertonia piramidală, care se accentuează prin excitaţiile cutanate şi musculare. Cel mult se poate practica un efl euraj pe musculatura antagonistă celei spastice.

Hidroterapia

Imersia şi exerciţiile în apă caldă a copilului spastic are, pe lângă efectul inhibitor al tonusului muscular, şi un benefi c efect psihologic ca activitate recreativă. [12, 18].

Crioterapia

Decontracturarea prin răcire locală este frecvent folosită.

Explicaţia fi ziopatologică constitue încă obiectul unor discuţii, părerile împărţindu-se între teoria reducerii conductibilităţii nervoase şi aceea a unor corelaţii simpatice cu efect asupra contractilităţii musculare sau asupra vasoconstricţiei.

În sfârşit, se mai poate lua în consideraţie posibilitatea ca frigul să acţioneze asupra gradului de polimerizare a moleculei de miozină. [12, 18].

În orice caz, efectele aplicării de ghiaţă sunt evidente asupra contracturii tricipitale din P.C. sau în cazul piciorului plat, ca şi în contractura reziduală a gambierului post. prezentă la piciorul strâmb congenital varus echin.

Practic se aplică punga de gel ţinută la congelator pe tendonul achilian spastic şi partea inferioară a tricepsului sural, se înveleşte cu un prosop, iar terapeutul va executa elongaţii tricipitale cca 10 -15 min. [18].

Imersia antebratului şi a mâinii în apă cu cuburi de gheaţă, reduce spasticitatea fl exorilor mâinii. Se introduce segmentul respectiv de 3 ori timp de 3 secunde cu pauze de câteva secunde între imersii.

Se mai practică şi imersia generală în apă de 20-22 grade timp de 10-15 min., desigur dacă pacientul e receptiv la această procedură. [12, 15, 18].

În cazul pacienţilor cu hemipareză spastică, stimularea cu ghiaţă a plantei va induce contracţia dorsifl exorilor plantari cu relaxarea extensorilor.

Termoterapia

Se folosesc imersii în apă călduţă, sau împachetări cu parafi nă. Suprafaţa pensulată trebue să îmbrace complet regiunea muşchiului şi a tendonului spastic.

Procedura are rezultate şi în cazul retracţiilor incipiente, după aplicarea parafi nei urmând elongaţii ale muşchiului respectiv. [18]

Electrostimularea funcţională. [12, 14, 20]

Se induc contracţii grupurilor antagoniste muşchilor spastici. Astfel pot fi asistate mişcările de extensie a pumnului şi degetelor, sau dorsifl exia piciorului.

Parametrii tehnici: frecv. impulsuri 20-30 Hz., durata impuls 0,05-0,7 milisec., tren de impulsuri 3 sec., pauza între trenuri 3sec.

Actinoterapia.

Se foloseşte căldura radiaţiilor infraroşii pentru decontracturare.

B. MIJLOACE CHIMICE

Infiltraţiile cu alcool 45-60 grade în punctele motorii, utilizate in anii '60 iniţiate de prof. G. Tardieu, au demonstrat suprimarea selectivă a spasmului gamma, cu păstrarea contracţiei voluntare. [24]

În ultimii 20 ani se foloseşte toxina botulinică, ce realizează un blocaj presinaptic al transmisiei neuromusculare, antrenând o stare de denervare pentru 3-6 luni, uneori defi nitivă. [5, 7]

Tratament medicamentos [14]

Implică sistemul acidului gammaaminobutiric (GABA), utilizând agenţi inhibitori ai eliberării neurotransmiţătorilor sinapselor la nivelul motoneuronilor.

Benzodiazepine cu efect scăderea hipertoniei la nivelul receptorilor din trunchiul cerebral şi măduvă.

Diazepamul (Valium) este cel mai utilizat la copii, începând cu 1-2 mg. x 2/zi cu un maxim de 1 mg/Kg. corp/zi.

Baclofenul (Lioresal) acţionează la nivel medular, presinaptic, ca antagonist al receptorilor GABA. Doza este per os de 0,75 mg./Kg.

La copiii de la 12 luni la 2 ani doza de întreţinere este de 10-20 mg., între 2 ani- 10 ani 30-60 mg. Se începe cu doze mici, fracţionate de 4 ori pe zi, mărinduse treptat până la doza de întreţinere.

În occident se practică administrarea intratecală de baclofen prin pompă, dar în măsură foarte mică la copiii mici, din cauza complicaţiilor generate de depresia respiratorie şi hipotonia majoră.

Dandrolenul acţionează ca antagonist al calciului, folosit la adulţi, mai puţin studiat la copii, comportând risc hepatic.

Tratament ortopedic si ortetic.

— Alungirea musculară prin gipsuri succesive timp de 2-3 săptămâni, în special pentru tricepsul sural, ischiogambieri, fl exorii pumnului şi ai degetelor. [6]. După G. Tardieu numărul sarcomerelor scade. [24]

Începând cu instalaţiile de postură, verticalizare şi terminând cu ortezele funcţionale de mers şi poziţionare, ortezele sunt destinate prevenirii şi corectării deformaţiilor.

De ex.: orteza antiechin de repaos sau de mers, orteza anti genu flexum, orteza încheietura mâiniimână etc. [9]

Larg răspândită este gama de încălţăminte ortopedică, care necesită indicaţii exacte şi amănunţite necesare proteziştilor.

De mai nouă generaţie este orteza " Kiddie gait" antiechin, care se poate monta în încălţăminte. (fig. 8a, 8b, orteza Kiddie gait nemontată si ea montată în adidas).

Fig. 8a. Orteza Kiddie gait nemontată

 

 Fig. 8b. Orteza Kiddie gait montată în adidas
 
Orteza SWASH (Sitting, Walking and Standing Hip orthosis) tot o achiziţie relativ nouă, şi-a dovedit utilitatea realizând:

— flexia independentă a şoldului

— abducţia maximă a şoldului în timpul flexiei

— abducţia minimă a şoldului în timpul extensiei pentru evitarea forfecării membrelor inferioare

Se evita astfel riscul subluxaţiei coxo- femurale secundare, destul de frecventă la copiii cu dipareză sau tetrapareză spastică. (fig. 9a – orteza SWASH nemontată, fig. 9 b, orteza montată unui copil, fig. 10 radiografi a bazin – dipareză sp. fără orteza, fig. 11, radiografi a cu orteză).

Fig. 9 a. Orteza SWASH nemontată

 

Fig. 9 b. Orteza SWASH montată unui copil

 

Fig. 10. Radiografie bazin - dipareză sp., fără orteza SWASH

 

Fig. 11. Radiografi e cu orteza SWASH

Cea mai nouă achiziţie în materie de orteze este orteza dinamică senzorială, un costum compresiv dinamic, menit să asigure un feedback sensorial constant prin intermediul presiunii şi rezistenţei. Astfel se facilitează o schemă mai bună motorie şi o reechilibrare posturală.

Orteza se confecţionează după măsurători amănunţite fie pentru membre, fie pentru trunchi şi membre. (fig. 12 – orteza dinamică senzorială trunchi, fig. 13 – orteza dinamica senzorială pt. MS).

Fig. 12. Orteza dinamică senzorială pt. trunchi

 

Fig. 13. Orteza dinamică senzorială pt. MS.



Controlul postural este ameliorat, creşte calitatea funcţiei membr. superior,a posturii în şezând, calitatea ortostatismului, a mersului. (fig. 14a - dipareza sp. - şezând fără orteză, fig. 14b - şezând cu orteză, fig. 15a - hemipareză sp. - poziţia mâinii fără orteză, fig. 15b - poziţia mâinii cu orteză)

Fig. 14a. Şezând fără orteză – dipareză sp.

 

Fig. 14 b. Şezând cu orteză – dipareză sp.

Orteza se poartă 10-15 min. la început, crescând progresiv timpul până la 6-8 ore.

 

Fig. 15a. Poziţia mâinii fără orteză – hemipareză sp.

 

 Fig. 15 b. Poziţia mâinii cu orteză – hemipareză sp.

Chirurgia ortopedică recuperatorie [6, 8, 18, 19]

Poate fi corectoare sau funcţională şi ameliorează situaţia spasticului când mijloacele fizioterapice şi ortopedice sunt depăşite.

De reţinut faptul că momentul intervenţiei chirugicale trebue atent ales, unele operaţii nu se pot face înaintea unei anumite vârste (osifi carea unor nuclei).

Apoi trebuie apreciat just potenţialul funcţional al copilului, vârsta osoasă reală, dezvoltarea sa intelectuală., starea generală.

În decursul anilor, frecvenţa recidivelor deformaţiilor la copiii cu P.C. a făcut ca la un moment dat, să se exagereze cu tenotomiile şi alungirile tendinoase, provocând uneori inversarea unor deformaţii, mult mai grave decât cele iniţiale. De ex. după alungirea tend. achilian s-a obţinut un picior în talus, sau după intervenţia pe ischiogambieri un genu recurvatum supărător.

Alt gen de intervenţie, radicotomia parţială senzitivă, a avut la un moment dat multi adepţi printre chirurgii americani în special.

Accesul către rădăcinile posterioare implică însă laminectomie posterioară. La un diplegic se intervine pe 4 vertebre, 2 coaste, cu secţiune parţial ale ultimelor 3 rădăcini lombare şi primele 2 sacrate.

Regresul funcţional post operator este de 6 luni - 1 an şi mai pot surveni deformaţii rahidiene secundare.

Această intervenţie trebue gândită foarte bine, căci există spasticitate utilă menţinerii posturale şi cocontracţii indispensabile stabilităţii articulare.

În literatura internaţională sunt ezitări în ceea ce priveşte indicaţia radicotomiei sensitive, neexistând încă studii controlate convingătoare.

În ultimii ani, chirurgia P.C. s-a schimbat mult.

Toxina botulinică, pompa cu baclofen, gipsurile successive, posibilitatea analizei mersului, kinetoterapia, au diminuat indicaţiile neurotomiei şi neurectomiei, cândva frecvent practicate.

Chirurgia percutanată, ameliorarea tehnicilor au permis de asemeni diminuarea perioadei de imobilizare şi optimizarea rezultatelor.

Consultul interdisciplinar este cel menit să precizeze momentul optim pentru o intervenţie chirurgicală, tehnica cea mai bună, ca şi recuperarea postoperatorie.

Actul chirurgical nu este niciodată limita. Recuperarea funcţională intensa îi urmează, punând în valoare câştigul realizat de chirurg.

În concluzie, decontracturarea în cazul P.C. este extrem de importantă, spasticitatea generând:

— o funcţie anormală segmentului respectiv

— întreţinerea unui cerc vicios de fenomene ce impiedică ameliorarea motilităţii pacientului

— instalarea diformităţilor

— îngreunarea procesului normal de reeducare.

 

BIBLIOGRAFIE / BIBLIOGRAPHY

1. Amiel Tison C. 1997.L'infi rmité motrice d' origine cérébrale. Paris Masson, p.18-21,213-25.

2. Bérard C.,De Lattre C.,2006. Evolution des thérapeutiques appliqués a l'enfant infi rme cerebral. Archives de pédiatrie: 13:614-20.

3. Bérard C. et al.2008. La paralysie cérbrale de l'enfant. Sauramps med. p. 79-81.

4. Bobath K, Bobath B.1964.Physiotherapy. p.1, 8.

5. Boyd R.N., Graham E.A., Nattrass G.R., Graham H.K. 1999.Medium-term response characterisation and risk factor analysis of botulinum toxin type A in the management of spasticity in children with cerebral palsy. Eur J Neurol 6 (suppl 4):37-45.

6. Cassardo L., Ameloti M., Bruno R.S., Cartello R. 2009. L'allongement des triceps suraux par bottes succesives. Mot cérébrale vol.30 Nr.1, p.1-44.

7. Corry I.S., Cosgrove A.P., Duff y C.M. et al. 1998. Botulinum toxin A compared with stretching casts in the treatment of spastic equinus: a randomised prospective trial. J Pediatr Orthop: 18(3) : 304-11.

8. Decq P.2003.Traitement neurochirurgical de la spasticité. Introduction au rapport de la Societé de Neurochirurgie de langue française. Neurochirurgie: 49; 135-6.

9. Dursun E., Dursun N., Alican D.,2002. Ankle-foot orthosis: effect on gait in children with cerebral palsy. Disabil Rehabil: 24(7); 345-7.

10. Flett, Peter J.2007.Cerebral palsy: evaluation and physical rehabilitation. Séoul: ISPRIM, 12 Juin.

11. Gosseling J.,Amiel-Tison C.2007. Ėvaluation neurologique de la naissance a 6 ans. Ed. CHU Sainte-Justine Masson, 2-ème ed. P. 35-40.

12. Jackson J.2007. Specifi c treatment techniques.In : Physical Management in neurological Rehabilitation. Stokes M. Elsevier Mosby, p.394-404.

13. Joris M., Libert- Gritten D., Wos R.2009. Intérèt des manoeuvres de décontraction lors du maniement d'enfants IMC. Mot cérébr vol 30 Nr.1, p. 29-35.

14. Khanderia M. 2007. Drug treatments in neurological rehabilitation. In : Physical Management in neurological Rehabilitation. Stokes M. Elsevier Mosby, p. 471-72.

15. Kiss I. 1999. Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala in aff ect. Ap locomotor. Ed. Medicala.p.233-34.

16. Le Metayer M. 2005.L'examen de members sup. chez les sujets IMC. Eval.clinique factorielle. Technique d'examen. Mot cérébr Nr.4, Tome 26, p. 167-76.

17. Pastay Z. 2004. Kinetoterapia in neuropediatrie. Ed Arionda, p. 261-265.

18. Robanescu N.si colab. 2001. Reeducarea neuromotorie. Ed. Medicala. P 133-38, 224-243,271-76.

19. Robert M., Khouri N., Lespargot A. 2003. Neuroclasie chirurgicale des nerfs du triceps sural chez 14 enfants IMC. Mot cérébr; 24: 178-95.

20. Rosciogno C.I. 2002. Adressing spasticity related pain in children with spastic IMC/IMOC. J. Neuroscience Nursing: 34; 123-33.

21. Sbenghe T. 1999. Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei. Ed. Medicala. P. 112-119.

22. Sheean G.2002. Th e pathophysiology of spasticity. Eur J Neurol: 9(suppl): 3-9: discussion 53-61.

23. Tardieu C., Huet de la Tour E., Bret M.D., Tardieu G. 1982. Muscle hypoextensibility in children with cerebral palsy: clinical and experimental observation. Atch phys Med Rehab: 63; 97-102.

24. Tardieu G. 1984. Le dossier clinique de l'IMC. Paris. Masson.

25. Truscelli D. et al. 2008. Les infi rmités motrices cérébrales. Elsevier Masson. P. 135-140.

26. Vojta V., Peters A. 2001. Das Vojta Prinzip. Muskelspiele in Refl exfortbewegung und motorische Ontogenese. Ed. Springer. p. 1-16.



Adresa de corespondenta:
Ligia Robănescu Calea Dorobanţi nr. 135-145, sc. B2, ap. 91 sector 1, Bucureşti ligiarobanescu@yahoo.com