ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

INFLUENțA AFECțIUNILOR PSIHICE șI NEUROLOGICE CRONICE LA COPIL șI ADOLESCENT ASUPRA MEDIULUI FAMILIAL


Autor: Rafaela Stehlic



Cititi INTREGUL articolul in format .PDF


Rezumat:

Problematica analizată constă în evidenţierea existenţei unor diferenţe în ceea ce priveşte nivelul de depresie, anxietate şi somatizare la părin&... Afiseaza rezumatul intreg.



 

Introducere:
Se cunosc foarte bine neliniştile care o frământă pe viitoarea mama şi problemele pe care şi le pune odată cu sarcina, mai ales dacă în familie au existat precedente sau, şi mai grav, dacă au existat anumite motive reale de îngrijorare. Se ştiu temerile legate de naştere şi bucuria fără de margini trăite de familia care constată că toate lucrurile au decurs normal. De aceea este de înţeles că orice confruntare imediată sau ulterioară a familiei cu un alt deznodământ constituie o dramă [1].
Într-adevăr, mai vizibilă sau mai bine disimulată, grija pentru sănătatea copilului există şi marchează comportamentul fiecărei familii, iar uneori o face deosebit de sensibilă. Iată de ce orice suferinţă a copilului, în general, şi cele din categoria tulburărilor neurologice şi psihiatrice, sunt percepute de către aceştia ca un fapt de neacceptat. Ca urmare, situaţia angajează familia într-un complex de probleme dificile [2] care o obligă să treacă prin mai multe etape greu de depăşit, fără să fie susţinută.
Indiferent de tulburarea pe care o are copilul, aceasta declanşează o criză în cadrul familiei, sentimente de furie, de incapacitate, de vulnerabilitate, vinovăţie, anxietate sau depresie la părinţi şi presupune schimbări majore în viaţa fiecărui membru al familiei. Părinţii sunt cei care modulează felul în care copilul percepe realitatea bolii şi se adaptează la tot ceea ce presupune aceasta şi îi asigură suport emoţional în momentele dificile.
Gradul în care părinţii reuşesc să moduleze experienţele traumatizante pentru copil este dependent de gradul în care aceştia fac faţă propriilor temeri legate de boala copilului. Din nefericire, nu toţi părinţii sunt capabili să realizeze acest lucru, iar mecanismele de adaptare a familiei nu sunt întotdeauna cele mai potrivite [3].
Studiul de faţă încearcă să pună în evidenţă efectele pe care bolile neurologice şi psihiatrice le au asupra mediului familial al acestor copii şi în ce măsură este afectată relaţia maritală a cuplului.

Obiectivele cercetării:
Nuanţarea temei de cercetare abordată în această lucrare a dus la evidenţierea următoarelor obiective:
surprinderea diferenţelor în ceea ce priveşte nivelul stimei de sine, a somatizării, a nivelului de depresie şi de anxietate din cadrul celor trei grupuri de părinţi , în funcţie de starea de sănătate a copiilor ;
un ultimul obiectiv, pe care doresc să-l
surprind este acela al satisfacţiei maritale la părinţii copiilor cu suferinţe neurologice şi psihiatrice comparative cu lotul martor a căror copii sunt clinic sănătoşi în momentul aplicării chestionarelor .

Lotul de subiecţi supuşi cercetării:
Cercetarea prezentă s-a efectuat prin aplicarea a trei chestionare unui număr de 45 de cupluri (90 de subiecţi) cu vârste cuprinse între 25-50 de ani, din mediul rural şi urban şi care au copiii diagnosticaţi cu tulburări neurologice sau cu tulburări psihiatrice şi un lot de control.
Pe baza diagnosticului prezent în momentul aplicării chestionarelor, subiecţii au constituit trei eşantioane distincte care au fost împărţite în mod egal:

  • 15 cupluri cu copiii care au ca diagnostic principal tulburări neurologice şi anume: distrofie musculară, tetrapareză spastică, paralizie cerebrală şi epilepsie parţial controlată medicamentos ;
  • 15 cupluri cu copiii care au ca diagnostic principal tulburări psihiatrice si anume: ADHD, tulburare de spectru autist , întârziere mintală medie şi severă şi tulburări comportamentale: opoziţionist provocator ;
  • 15 cupluri cu copiii care în momentul aplicării chestionarelor erau clinic sănătoşi .

Chestionarele au fost completate de către ambii părinți, iar aceştia au fost informaţi cu privire la probele care urmează să fie aplicate pentru care şi-au dat consimţământul.

Materiale şi metode:
În scopul realizării obiectivelor și plecând de la ipotezele formulate am utilizat trei chestionare şi anume: Scala de evaluare a simptomelor SCL-90, Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg şi Scala pentru Evaluarea Satisfacţiei Maritale.

a. Scala de evaluare a simptomelor SCL-90

SCL-90 este un inventar multidimensional de autoevaluare a simptomelor dezvoltat de Derogatis (1977). Acest test este o continuare a listei de bifare cu simptome a lui Hopkins (HSCL) care a ajuns de la 53 de itemi la 90. Această variantă cuprinde un spectru mai larg de acuze psihice şi suferinţe psihice influenţate de boală. 83 din cei 90 de itemi sunt cuprinşi în următorii factori: somatizare, obsesie-compulsie, socializare, depresie, anxietate, ostilitate, fobie-anxietate, ideaţie paranoidă, psihoze. Cotarea itemilor poate duce şi la construcţia unor profile simptomatologice.
Testul SCL-90 măsoară influenţa resimţită subiectiv prin simptome fizice şi psihice a persoanei într-un interval de şapte zile. Intercorelaţiile scalelor sunt în medie r=.45. încrederea pe care o putem avea faţă de profilele testelor poate fi bună pentru domeniul clinic.
Fidelitatea testului: consistenţa internă a fiecărei scale se află în probele clinice aleatorii între.79 şi.89.

b. Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg

Această scală a fost elaborată iniţial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale şi autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilităţi de răspuns între total dezacord (1 punct) şi total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se cotează invers. Scorurile
pot fi cuprinse între 10 si 40; scorurile ridicate indică o stimă de sine crescută. Coeficientul Cronbach = 0,89, raportat de autor, indică o bună consistenţă internă, iar fidelitatea test-retest e cuprinsă în studiile autorului între 0,85 (la o săptamână interval) şi 0,88 (la două săptămâni interval).
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:

  • 10-16 puncte- stimă de sine scăzută
  • 17-33 puncte- stimă de sine medie
  • 34-40 puncte- stimă de sine ridicată

c. Scala pentru Evaluarea Satisfacţiei Maritale

  • Scala a fost elaborată de Graham B. Spanier. Instrumentul cuprinde 32 de itemi şi a fost construit pentru a evalua calitatea relaţiei aşa cum este ea percepută de cuplul marital, fiind totodată şi o măsură generală a satisfacţiei în cuplul intim prin utilizarea scorurilor totale.
  • Analiza factorială indică faptul că acest instrument măsoară patru aspecte ale relaţiei: satisfacţie diadică (DS), coeziunea diadică (DC) consensul diadic (DCon) şi expresia afectivă (AE).
  • Subiecţii trebuie să răspundă la fiecare întrebare utilizând mai multe scale Likert, fiecare dintre acestea fiind notată în dreptul întrebării la care trebuie aplicată.
  • Scorul total însumând cota obţinută la fiecare item se poate întinde de la 0 la 151, scorurile mici indicând o satisfacţie maritală scăzută, iar cele mari o satisfacţie maritală crescută.

Analiza şi interpretarea datelor:
În cele ce urmează vom analiza datele din punct de vedere cantitativ, analiză care se focusează pe evidenţierea relaţiilor cantitativ-numerice între variabilele studiate, şi din punct de vedere calitativ, analiză care încearcă să evidenţieze legăturile dintre variabile, precum şi diferenţele între datele obţinute cu informaţii deja existente în literatura de specialitate.
În vederea verificării ipotezelor, s-au calculat indicatorii statistici de start ai variabilelor cercetării pentru grupurile de părinţi, în funcţie de starea de sănătate a copiilor.
Pentru verificarea ipotezelor cercetării s-a utilizat testul statistic parametric ANOVA unifactorială, deoarece variabilele dependente (Somatizare, Depresie, Anxietate, Stimă de sine şi Satisfacţie maritală) sunt definite pe scală de interval, iar variabila independentă (Starea de sănătate a copiilor) este măsurată pe scală nominală [4].
Datele au fost prelucrate statistic în programul SPSS 13.(Tab. I)

Tabelul I. Indicatorii statistici de start ai variabilelor cercetării pentru grupurile de părinţi, în funcţie de starea de sănătate a copiilor

Ipoteza 1. Există diferenţe în privinţa nivelului somatizării între cele trei grupuri de părinţi, în funcţie de starea de sănătate a copiilor.
Pentru a determina dacă există diferenţe semnificative în privinţa nivelului de somatizare între cele trei grupuri de părinţi (în funcţie de starea de sănătate a copiilor), se va calcula indicatorul general F [4].(Tab. II)

Tabelul II. Calculul indicatorului F pentru diferenţele dintre cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de somatizare

În urma verificării primei ipoteze cu ajutorul testului statistic parametric ANOVA unifactorială, s-a obţinut o valoare F(2, 87)=.436, la un prag de semnificaţie statistică p>.05 (p=.648), ceea ce înseamnă că nu există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de somatizare. Se respinge ipoteza cercetării: nu există diferenţe între cele trei grupuri de părinţi în privinţa nivelului de somatizare, eventualele diferenţe datorându-se altor cauze.
Ipoteza 2. Nivelul depresiei diferă între cele trei grupuri de părinţi, în funcţie de starea de sănătate
a copiilor.
Pentru a determina dacă există diferenţe semnificative în privinţa nivelului de depresie între cele trei grupuri de părinţi (în funcţie de starea de sănătate a copiilor), se va calcula indicatorul general F [4].( Tab. III)

Tabelul III. Calculul indicatorului F pentru diferenţele dintre cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de depresiei

În urma verificării celei de-a doua ipoteze cu ajutorul testului statistic parametric ANOVA unifactorială, s-a obţinut o valoare F(2, 87)= 4.535, la un prag de semnificaţie statistică p≤.05 (p=.013), ceea ce înseamnă că există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de depresie.
În urma prelucrării datelor putem concluziona următoarele:

  • nu există diferenţe semnificative statistic între părinţii cu copii cu tulburări neurologice şi părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice în privinţa nivelului depresiei, p>.05 (p=.967);
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul depresiei la părinţii copiilor cu tulburări neurologice şi nivelul depresiei la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p≤.05 (p=.021). Nivelul depresiei este mai ridicat la părinţii copiilor cu tulburări neurologice comparativ cu al părinţilor copiilor clinic sănătoşi;
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul depresiei la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice şi nivelul depresiei la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p≤.05 (p=.040). Nivelul depresiei este mai ridicat la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice comparativ cu cel al părinţilor copiilor clinic sănătoşi.

Ipoteza a doua se confirmă.
Ipoteza 3. Există diferenţe în privinţa nivelului anxietăţii între cele trei grupuri de părinţi, în funcţie de starea de sănătate a copiilor.
Pentru a determina dacă există diferenţe semnificative în privinţa nivelului de anxietate între cele trei grupuri de părinţi (în funcţie de starea de sănătate a copiilor), se va calcula indicatorul general F [4].(Tab. IV)

Tabelul IV. Calculul indicatorului F pentru diferenţele dintre cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelul anxietății.

În urma verificării celei de-a treia ipoteze cu ajutorul testului statistic parametric ANOVA unifactorială, s-a obţinut o valoare F(2, 87)= 9.969, la un prag de semnificaţie statistică p≤.01 (p=.000), ceea ce înseamnă că există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de anxietate.
În urma testării omogenităţii varianţelor celor trei grupuri de părinţi în privinţa nivelului de anxietate, s-a obţinut o valoare L(2, 87)= 2.049, la un prag de semnificaţie statistică p>.05 (p=.135), ceea ce înseamnă că nu există diferenţe în privinţa dispersiilor, adică acestea sunt considerate a fi egale.
Putem concluziona următoarele:

  • nu există diferenţe semnificative statistic între părinţii copiilor cu tulburări neurologice şi părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice în privinţa nivelului anxietăţii, p>.05 (p=.147 );
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul anxietăţii la părinţii copiilor cu tulburări neurologice şi nivelul anxietăţii la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p ≤.01 (p=.000). Nivelul anxietăţii este mai ridicat la părinţii copiilor cu tulburări neurologice comparativ cu al părinţilor copiilor clinic sănătoşi ;
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul anxietăţii la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice şi nivelul anxietăţii la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p ≤.05 (p=.033). Nivelul anxietăţii este mai ridicat la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice comparativ cu cel al părinţilor copiilor clinic sănătoşi ;
  • comparând mărimile efectului în cazul celor două tipuri de tulburări, observăm că tulburările neurologice ale copiilor, comparativ cu tulburările psihiatrice ale copiilor, au un impact mai mare asupra nivelului de anxietate al părinţilor ;
  • cu toate că diferenţele nivelului anxietăţii între părinţii copiilor cu tulburări (neurologice şi psihiatrice) comparativ cu nivelul anxietăţii părinţiilor copiilor clinic sănătoşi sunt semnificative statistic, mărimea efectului acestor diferenţe este mică, ceea ce înseamnă că efectul tulburărilor copiilor asupra nivelului anxietăţii părinţilor acestora este scăzut [4]. Aceasta înseamnă că există şi alţi factori, în afară de tulburările, copiilor care influenţează aceste diferenţe.

A treia ipoteză se confirmă.
Ipoteza 4. Se presupune că există diferenţe în privinţa nivelului stimei de sine între cele trei grupuri de părinţi, în funcţie de starea de sănătate a copiilor.(Tab. V)

Tabelul V. Calculul indicatorului F pentru diferenţele dintre cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului stimei de sine

În urma verificării celei de-a patra ipoteze cu ajutorul testului statistic parametric ANOVA unifactorială, s-a obţinut o valoare F(2, 87)= 10.764, la un prag de semnificaţie statistică p≤.01 (p=.000), ceea ce înseamnă că există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de stimă de sine.

Putem concluziona următoarele:

  • nu există diferenţe semnificative statistic între părinţii copiilor cu tulburări neurologice şi părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice în privinţa nivelului stimei de sine, p>.05 (p=1.000);
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul stimei de sine la părinţii copiilor cu tulburări neurologice şi nivelul stimei de sine la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p≤.01 (p=.001). Nivelul stimei de sine este mai scăzut la părinţii copiilor cu tulburări neurologice, comparativ cu al părinţilor copiilor clinic sănătoşi.
  • există diferenţe semnificative statistic între nivelul stimei de sine la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice şi nivelul stimei de sine la părinţii copiilor clinic sănătoşi, p≤.01 (p=.001). Nivelul stimei de sine este mai scăzut la părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice, comparativ cu cel al părinţilor copiilor clinic sănătoşi.
  • Comparând mărimile efectului în cazul celor două tipuri de tulburări, observăm că atât tulburările neurologice ale copiilor, cât şi tulburările psihiatrice ale copiilor, au acelaşi impact asupra nivelului de stimă de sine al părinţilor.
  • Cu toate că diferenţele nivelului stimei de sine între părinţii copiilor cu tulburări (neurologice şi psihiatrice) comparativ cu nivelul stimei de sine a părinţii copiilor clinic sănătoşi sunt semnificative statistic, mărimea efectului acestor diferenţe este mică [4], ceea ce înseamnă că efectul tulburărilor copiilor asupra nivelului stimei de sine a părinţilor acestora este scăzut. Putem concluziona că şi alţi factori stau la baza acestor diferenţe.

A patra ipoteză se confirmă.

Ipoteza 5. Nivelului satisfacţiei maritale între cele trei grupuri de părinţi este diferit, în funcţie de starea de sănătate a copiilor.
Pentru a determina dacă există diferenţe semnificative în privinţa nivelului satisfacţiei maritale între cele trei grupuri de părinţi (în funcţie de starea de sănătate a copiilor), se va calcula indicatorul general F [4].(Tab. VI)

TAB 6

Tabelul VI. Calculul indicatorului F pentru diferenţele dintre cele trei grupuri de părinţi,
în privinţa nivelului de satisfacţie maritală

În urma verificării celei de-a cincea ipoteze cu ajutorul testului statistic parametric ANOVA unifactorială, s-a obţinut o valoare F(2, 87)=.221, la un prag de semnificaţie statistică p>.05 (p=.802), ceea ce înseamnă că nu există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de părinţi, în privinţa nivelului de satisfacţie maritală.
Se respinge ipoteza cercetării: nu există diferenţe între cele trei grupuri de părinţi în privinţa nivelului de satisfacţie maritală, eventualele diferenţe datorându-se altor cauze.
A cincea ipoteza nu se confirmă.

Discuţii şi concluzii:

În lucrarea de faţă, prin mijlocirea demersurilor întreprinse am încercat să evidenţiem, în vederea susţinerii ipotezelor formulate, existenţa unor diferenţe între cele trei grupe supuse cercetării în ceea ce priveşte nivelul de somatizare, depresie,anxietate, precum şi existenţa diferenţelor la nivelul stimei de sine şi la nivelul satisfacţiei maritale la cele trei grupe de părinţi.
Boala cronică la copil poate fi considerată un factor de stres, un eveniment traumatic care are un impact atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung nu doar asupra copilului, ci şi a întregii familii. Astfel, în ultimele decenii, în domeniul cercetării tulburărilor neurologice şi psihiatrice, s-a trecut de la o perspectivă axată pe dizabilitatea şi psihopatologia pacientului, la o abordare bazată pe analiza sistemelor şi a familiei din punct de vedere sistemic, accentuându-se importanţa relaţiei dintre capacitatea părinţilor de adaptare şi felul în care copilul reacţionează la boală
şi tratament.
Grija pentru un copil cu o tulburare de sănătate mintală consumă mult timp, energie, și resurse din partea părinţilor [5].
Rezultatele unui studiu realizat pe cupluri de părinţi care au copiii cu tulburări neurologice sau psihiatrice au evidenţiat următoarele: o comunicare conflictuală între parteneri, nivele de satisfacție maritală mai scăzute și au fost raportate şanse mai ridicate de a divorța în rândul părinților copiilor cu tulburări decât în rândul cuplurilor care aveau copiii clinic sănătoşi [6].
Satisfacţia maritală poate fi, de asemenea, influențată şi de alţi factori pe lângă cea de îngijire a copilului şi anume: de locul de muncă, de reţeaua de suport, de siguranţa financiară etc. [7].
În urma aplicării instrumentelor de investigaţie şi a analizei datelor, doar unele ipoteze formulate în acestă lucrare au fost confirmate. Acest lucru ne-a ajutat să evidenţiem o serie de interpretări prin care am încercat să subliniem prezenţa unor diferenţe semnificative între nivelurile de depresie, anxietate şi stimă de sine în cadrul celor trei grupuri de părinţi:

  • prima ipoteză respinge ipoteza cercetării: nu există diferenţe în privinţa nivelului somatizării între cele trei grupuri, eventualele diferenţe datorându-se exclusiv altor cauze.
  • a doua ipoteză a confirmat faptul că există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de depresie între cele trei grupuri, mai mult decat atât, comparând mărimile efectului în cazul celor două tipuri de tulburări, observăm că tulburările neurologice ale copiilor comparativ cu tulburările psihiatrice ale copiilor, au un impact mai mare asupra nivelului de depresie al părinţilor;
  • a treia ipoteză de cercetare se confirmă, cu toate că diferenţele nivelului anxietăţii între părinţii copiilor cu tulburări (neurologice şi psihiatrice) comparativ cu nivelul anxietăţii părinţilor copiilor clinic sănătoşi sunt semnificative statistic, mărimea efectului acestor diferenţe este mică, ceea ce înseamnă că efectul tulburărilor copiilor asupra nivelului anxietăţii părinţilor acestora este scăzut [4]. Aceasta înseamnă că există şi alţi factori, în afară de tulburările, copiilor care influenţează aceste diferenţe;
  • cea de-a patra ipoteză de cercetare se confirmă, există diferenţe semnificativ statistic în ceea ce priveşte nivelul stimei de sine între cele trei grupuri, comparând mărimile efectului în cazul celor două tipuri de tulburări, observăm că atât tulburările neurologice ale copiilor, cât şi tulburările psihiatrice ale copiilor, au acelaşi impact asupra nivelului de stimă de sine al părinţilor;
  • ultima ipoteză de cercetare nu se confirmă, ceea ce înseamnă că nu există diferenţe între cele trei grupuri de părinţi în privinţa nivelului de satisfacţie maritală, eventualele diferenţe datorându-se altor cauze şi nu se datorează exclusiv stării de sănătate a copilului.

Dificultăţile întâmpinate în realizarea lucrării de faţă au fost legate de găsirea lotului format din părinţi ai căror copiii au tulburări neurologice.
Ca şi limite ale cercetării prezente putem enumera numărul mic de subiecţi pe care s-a realizat analiza, cercetarea putând să fie continuată pe un lot mai mare de subiecţi. Pot fi investigaţi şi alţi factori psiho-sociali şi familiali care pot avea impact asupra părinţiilor, a vieţii de cuplu, a mecanismelor de coping folosite etc.

Bibliografie:

  1. Milea, Ş. (2009). Profilaxia primară a tulburărilor psihice la copil şi adolescent. Vol 2, Editura Ama Best Art, Bucureşti.
  2. Aubert/Godard A, Scelles R., Gargiulo M Avant M Gortais Jr. (2008). Des médecins parlent de leur expérience de l’annonce dîune maladie grave de l’enfant a ses parents. Neuropsychiatrie de l’enfance et de l’adolescence 54, 125-132.
  3. Mrazek D. (2002). Chronic Pediatric Illness and Multiple Hospitalizations. În: Lewis M, editor. Child and Adolescent Psychiatry: A Comprehensive Textbook. 3rd ed. Lippincott Williams & Wilkins Publishers; p: 1143-1148.
  4. Sava, F.A. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare. Editura Cluj-Napoca: ASCR.
  5. Karp & Tanarugsachock. (2000). Mental illness, caregiving, and emotion management. Qual Health Res, Jan; 10(1):6-25.
  6. Hodapp, R.M., Krasner, D.V.(1995). Families of children whit disabilities: Findings from a national sample of eight-grade students. Excepionality, 5, 71-81.
  7. Lewis M, Schonfeld D. (2002). Dying and Death in Childhood and Adolescence. In: Lewis M, editor. Child and Adolescent Psychiatry: A Comprehensive Textbook. 3rd ed. Lippincott Williams & Wilkins Publishers; p: 1151-1156.
  8. Tari, R. (2014). Consecinţele psihologice ale stării de sănătate a copilului asupra părinţilor. Timişoara. (Lucrare de disertaţie).