ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

DEZVOLTAREA NEURONALĂ ÎN ADOLESCENŢĂ - O MUNCĂ PROGRESIVĂ


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Lucrarea de faţă îşi propune să sublinieze importanţa înţelegerii schimbărilor cerebrale care au loc în adolescenţă. Chiar dacă la această vârstă o persoană atinge un maxim de sănătate fizică, putere şi capacitate mentală, pentru unii, aceasta rămâne încă o vârstă fragilă.



 

INTRODUCERE

Procesul adolescenţei nu este sinonim cu pubertatea. Adolescenţa cuprinde întreaga tranziţie de la copilărie la maturitate; pubertatea este doar o fază mai discretă în timpul căreia apar modificări fiziologice şi neuroendocrine asociate cu maturizarea sexuală. Pubertatea este doar una dintre modificările ontogenetice care apar în timpul adolescenţei, este o fază ce variază ca timp de apariţie şi durată în funcţie de persoană [1].

La oameni, adolescenţa este de obicei definită ca al doilea deceniu de viaţă, de la 25 de ani în sus se consider adolescenţa târzie după unii cercetători [2,3].

Adolescenţa este o etapă a vieţii care trebuie cultivată atent, transformările cerebrale din adolescenţă sunt transformări de importanţă vitală în dezvoltare, care permit formarea unor noi abilităţi. Ele se datorează parţial informaţiei genetice pe care am moştenit-o şi parţial experienţelor de viaţă în care ne implicăm. Modul în care navigăm prin anii adolescenţei îşi pune amprenta asupra modului în care ne vom trăi viaţa.

Cunoaşterea convenţională a fost că, creierul adolescentului este pe deplin dezvoltat şi funcţionează în mod similar cu un creier de adult. De fapt, creierul nu arată ca cel al unui adult până la vârsta de aproximativ 20-25 de ani. Cercetări recente au arătat că există un volum maxim de materie cenuşie în timpul adolescenţei timpurii.

Datorită transformărilor remodelatoare ce au loc în zonele integrative frontale ale cortexului, în această perioadă adolescenţii încep să devină mai conştienţi de ei înşişi şi să privească viaţa în moduri conceptual şi abstracte. Ei încep să exploreze conştient şi creative sensurile mai profunde ale vieţii, ale prieteniei, ale familiei, ale tuturor lucrurilor, abilitatea de a reflecta la propria personalitate se formează tot în această perioadă.

MODIFICĂRILE CEREBRALE ŞI

COMPORTAMENTALE ÎN ADOLESCENŢĂ

O mare parte din ceea ce ştim acum despre creierul adolescentului este încă în curs de dezvoltare. Dezvoltarea creierului este un amestec de expansiune şi de regresie, creierul unui adolescent este un creier în flux [4,5]. Cercetările ştiinţifice au arătat o rată de formare de noi neuroni de 4-5 ori mai mare în timpul adolescenţei decât la maturitate. Viaţa adolescentului este modelată de factori cum ar fi: familia, prietenii, şcoală şi instituţii comunitare, dar există, de asemenea, modificări neurologice puternice care intră în scenă.

Este bine cunoscut faptul că, în timpul adolescenţei au loc două schimbări cerebrale majore:

1. De „tăiere” a neuronilor (celulele de bază ale creierului) şi a conexiunilor lor (sinapse), adică eliminarea conexiunilor stabilite în prealabil între neuroni şi chiar a unor neuroni, lăsând în urmă circuitele neuronale de care are nevoie cel mai mult individul.

Această “tăiere” în timpul adolescenţei este foarte specifică rezultând într-o pierdere de aproximativ 50% din conexiunile sinaptice în unele regiuni şi mai puţin pronunţată în altele [6]. Sinapsele „exersate” prin experienţă supravieţuiesc şi sunt consolidate, în timp ce altele sunt îndepărtate.

2. Formarea de mielină. Procesele de mielinizare ajută la reconfigurarea creierului în forma adultă.

Majoritatea noilor descoperiri privind creierul adolescenţilor au fost dobândite folosind tehnicile de neuroimagistică. De exemplu, ştim datorită neuroimagisticii, adolescenţilor cărora li se arată o fotografie cu o faţă umană neutră li se activează o zonă majoră a regiunii limbice, amigdala, pe când la adulţi, aceeaşi fotografie activează numai cortexul prefrontal, sediul raţiunii [7].

Funcţiile cognitive şi comportamentale ale cortexului prefrontal sunt următoarele: organizarea de sarcini multiple; inhibarea impulsurilor; autocontrolul; stabilirea obiectivelor şi priorităţilor; empatizarea cu alţii; iniţierea unui comportament adecvat; utilizarea de strategii; planificarea; ajustarea comportamentului atunci când situaţia se schimbă; oprirea unei activităţi; insight-ul.

Folosind abordări diferite, cercetările arată că, în adolescenţă au loc următoarele modificări [8,9]:

  • subţierea „materiei cenuşii” urmată de creşterea „materiei albe”
  • creşte numărul de conexiuni neuronale dintre diferitele părţi ale creierului de-a lungul copilăriei până la vârsta adultă.
  • răspunsurile adolescenţilor la imagini şi situaţii încărcate emoţional sunt accentuate în raport cu copiii mai mici şi adulţii.
  • hormonii de reproducere, influenţează nu numai de dezvoltarea comportamentulului sexual, dar şi comportamentul social global.

De asemenea, sistemul hormonal implicat în răspunsul la stres este de asemenea în schimbare în timpul adolescenţei.

  • capacitatea unei persoane de a învăţa niciodată nu va fi mai mare decât în timpul adolescenţei.
  • zonele creierului implicate în răspunsurile emoţionale sunt pe deplin activate sau chiar mai active decât la adulţi, în timp ce zonele creierului implicate în menţinerea răspunsurilor emoţionale, precum şi a răspunsurilor bazate pe impuls nu au ajuns încă la maturitate
  • se amplifică activitatea circuitelor neuronale care utilizează dopamina, principalul neurotransmiţător responsabil de căutarea satisfacţiei.

ROLUL DOPAMINEI

Dopamina este eliberată atunci când ne confruntăm cu situaţii noi, necunoscute. Natura probabil a creat această schimbare în sistemul de recompense, astfel încât adolescentul ca individ să fie condus de nevoia de a încerca ceva nou, ceea ce înseamnă că va dori să plece departe de casa lui familiară, de condiţiile de siguranţă şi confort pentru a fi împreună cu alţi membri ai speciei umane departe de familia de origine.

Nivelurile de dopamină sunt relativ scăzute în adolescenţa timpurie, ceea ce ar putea explica comportamentul reactiv al adolescenţilor. Creşterea nivelurilor de dopamină odată cu înaintarea în vârstă are drept rezultat o judecată mai matură şi un control al impulsurilor mai bun. Dar, până când acest sistem este matur, deciziile sunt adesea făcute pe baza impulsurilor de moment. Adolescenţii manifestă, pur şi simplu, un răspuns mai rapid, nefiltrat prin judecata corticală.

Studiile sugerează de fapt un nivel de bază al dopaminei mai scăzut, dar secreţia acesteia ca răspuns la experienţă este mai crescută – ceea ce explică de ce adolescenţii susţin că sunt plictisiţi dacă nu sunt implicaţi în activităţi noi şi stimulatoare.

Impulsul de căutare a satisfacţiei, amplificat în adolescenţă, se manifestă în viaţa adolescenţilor în trei moduri principale:

  • impulsivitate crescută, când comportamentele se manifestă fără reflecţie prealabilă, impulsurile îndeamnă la acţiune imediată.
  • mai mare predispoziţie către adicţii. Studiile demonstrează că, alimentele cu indice glicemic ridicat, alimentele procesate şi chiar carbohidraţii simpli precum cartofii sau pâinea conduc la o creştere rapidă a nivelului glicemiei conduc şi la o creştere rapidă a nivelului dopaminei şi activităţii circuitelor de satisfacţie din creier.

Unele studii sugerează că, în cazul persoanelor expuse la riscuri, în special pe parcursul vârstei adolescenţei, ingerarea unei substanţe anume activează o genă care face parte din circuitele motivaţionale ale creierului. Odată ce gena este activată, circuitul dopaminei se setează pe o anumită „substanţă aleasă”.

Alcoolul, cocaina, amfetaminele, barbituricele şi heroina pot activa toate acel circuit [10,11].

Studiile susţin că o creştere bruscă a dopaminei este provocată nu numai atunci când consumăm substanţa, dar şi atunci când plănuim să o consumăm, când ne gândim la ea, când suntem în preajma oamenilor cu care am luat substanţa, într-o cameră care seamănă cu cea în care am consumat-o etc. Acesta este ciclul dependenţei.

  • hiperraţionalitatea: modul în care adolescentul gândeşte în termeni literali, concreţi. Examinează doar detaliile de suprafaţă ale unei situaţii şi nu vede imaginea de ansamblu, neglijând circumstanţelesau contextul în care se desfăşoară evenimentele. Adolescenţii care gândesc literal oferă mai multă importanţă beneficiilor calculate ale unei acţiuni, decât riscurilor sale potenţiale. Centrii de evaluare din creier atenuează însemnătatea unui rezultat negativ, în timp ce o amplifică pe cea a rezultatului pozitiv. Cercetările sugerează că, adolescenţa aduce cu ea schimbări în reglarea somnului care pot contribui la tendinţa adolescenţilor de a sta până noaptea târziu. Pe lângă efectele evidente ale deprivării de somn, cum ar fi oboseala şi dificultăţile de menţinere a atenţiei, somnul inadecvat este un factor care conduce la stări de iritabilitate şi chiar depresie. De asemenea, studii efectuate pe copii şi adolescenţi au constatat că, privarea de somn poate conduce la comportamente impulsive, care la rândul lor se pot afla la originea actelor de delincvenţă.

Cercetătorul Maria Carskadon [10] de la Spitalul Bradley Brown University a demonstrat că adolescenţii, departe de a avea nevoie de mai puţin somn decât au copiii, dimpotrivă au nevoie de mai mult somn. Pentru a putea funcţiona bine şi să rămână alerţi în timpul zilei, adolescenţii au nevoie de 9 ore şi 15 minute, probabil pentru că hormonii critici pentru creşterea şi maturizarea sexuală sunt eliberaţi în cea mai mare parte în timpul somnului.

O a doua constatare pe care o face Carskadons este faptul că, ceasurile biologice ale adolescenţilor par a fi stabilite mai târziu decât cele ale copiilor sau adulţilor. Cei mai mulţi adolescenţi nu sunt gata să se trezească până la 8 sau 9 dimineaţa, oră la care ei ar trebui de fapt să fie la şcoală. Adolescenţii care trebuie să se trezească înainte de ceasul lor intern ratează o fază importantă a somnului REM, esenţială pentru memorie şi de învăţare. Cele mai dramatice aspect vizibile în adolescenţă sunt cele datorate modificărilor hormonale.

O serie de cercetări au examinat impactul developmental al maturării timpurii versus târzii la băieţi şi fete [12, 13].

Pentru băieţi, maturarea timpurie este benefică în privinţa popularităţii, imaginii de sine, a abilităţilor intelectuale, dar creşte riscul pentru probleme comportamentale sau delincvenţă [13].

Pentru fete situaţia este mai complexă. Fetele maturizate mai devreme, au tendinţa să aibe mai multe dificultăţi de adaptare (incluzând stimă de sine scăzută şi o vulnerabilitate mai mare pentru depresie, anxietate şi tulburări de alimentaţie sau să se angajeze în comportamente mai riscante, sau să experimenteze actul sexual precoce.

MITURI DESPRE ADOLESCENŢĂ

Cultura noastră modernă încurajează anumite mituri profund răspândite despre adolescenţă.De exemplu, auzim tot timpul ca adolescenţii sunt „înnebuniţi de hormoni”, că sunt „doar imaturi şi trebuie să crească.” Toate acestea sunt idei preconcepute, care nu numai că influenţează modul în care noi, ca adulţi îi vedem pe adolescenţi, dar de asemenea, influenţează modul în care adolescenţii se comportă.

Dr. Dan Siegel [14], unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în domeniul sănătăţii relaţionale, psihoterapeut şi un pasionat cercetător al creierului uman, în cartea sa „Vâltoarea minţii: Rolul transformărilor cerebrale în adolescenţă” încearcă să demonteze aceste mituri:

  • Mitul 1: Adolescenţa e o perioadă de imaturitate.

Adevărul: adolescenţa este o perioadă de transformăriîn care creierul se remodelează. Testarea limitelor,pasiunea de a explora necunoscutul şi misterelespecifice acestei perioade susţine D. Siegel pot pregăti terenul pentru dezvoltarea trăsăturilor de ca racter fundamentale care vor permite adolescenţilor să trăiască vieţi aventuroase şi împlinite. Cu cât renunţăm mai repede la eticheta de „imatur”, cu atât mai repede adolescentul are şansa să îşi descopere capacităţile, abilităţile şi nivelul intelectual. Adolescentul are dreptul să îşi expună propriul punct de vedere în ceea ce priveşte deciziile de familie, ideile sale trebuie luate în considerare.

  • Mitul 2: Hormonii îi fac pe adolescenţi să reacţioneze într-un mod necontrolat.

Adevărul: studiile recente arată că modificăriledin structura şi funcţionarea creierului sunt în primul rând responsabile pentru schimbările din gândire, emoţii şi comportament ale adolescenţilor. Studiile sugerează că, în adolescenţă comportamentele riscante sunt mai puţin legate de vreun dezechilibru hormonal şi mai mult de transformările sistemului de obţinere a plăcerii, prin eliberarea de dopamină. Eliberarea amplificată de dopamină ne orientează către recompensă şi către satisfacţie în sensul că, ne atrage atenţia către argumentele PRO, ne expune riscurilor şi diminuează importanţa argumentelor contra pe parcursul acestor ani.

  • Mitul 3: A te face mare presupune tranziţia de la dependenţa de adulţi la o totală independenţă faţă de aceştia.

Adevărul: Tranziţia sănătoasă către vârsta adultă se face prin interdependenţă, nu prin izolare. Este adevărat că prietenii devin mai importanţi în această perioadă, însă adolescenţii au nevoie în continuare de sprijinul părinţilor. Adolescenţii au nevoie să se desprindă de părinţii lor pentru a fi pregătiţi să plece de acasă, în acelaşi timp ei au nevoie în viaţa lor şi de alţi adulţi, în afară de părinţii lor, în care să aibă încredere.

  • Mitul 4: Adolescenţii fac lucruri periculoasepentru că sunt impulsivi sau neinformaţi.

Adevărul: schimbările din creier creează aşa numita gândire “hiper-raţională”, prin care adolescenţii aleg să facă lucruri riscante, fără să se gândească prea mult la eventualele pericole.

  • Mitul 5: Adolescenţii îşi urăsc familia.

Adevărul: Reacţiile de respingere pe care le au adolescenţii faţă de membrii familiei lor, sunt cauzate de nevoia de a avea propria identitate, de a-şi delimita spaţiul privat şi personalitatea, de a porni în căutarea propriului drum, în plus, adolescentul poate acum să conştientizeze şi chiar să critice greşelile părinţilor săi. Studiile arată că adolescenţii ce discută cu părinţii despre problemele lor în această perioadă, vor fi mult mai adaptaţi vieţii mai târziu.

  • Mitul 6: Adolescenţii trec mai uşor peste probleme.

Adevărul: Se spune că adolescenţii trec mai uşor peste problemele şi situaţiile dificile din viaţă decât adulţii. În timp ce adultul are structura psihică necesară pentru a face faţă oricărei situaţii, adolescentul nu are toate instrumentele necesare pentru a se adapta mediului social şi vieţii.

CONCLUZII

Adolescenţa este o perioadă de urcuşuri şi coborâşuri care se caracterizează prin: explorare creativă, intensitate emoţională, căutarea lucrurilor noi şi creare de noi prietenii. Fiecare din aceste patru caracteristici amintite sunt date de schimbările care au loc în creier şi prezintă atât riscuri, cât şi oportunităţi.

Ca părinţi şi profesori avem oportunitatea de a-I educa şi informa pe adolescenţi în privinţa schimbărilor neuronale ce au loc în creier în această perioadă.

În acelaşi timp, trebuie să învăţăm să comunicăm şi să oferim suport, să-i înţelegem când sunt iritabili, când stările lor sunt labile, când emoţiile irup la suprafaţă atunci când ne aşteptăm mai puţin.

Aşa cum spune şi dr. Siegel: „De fapt învaţă-i pe adolescenţi ce sunt emoţiile şi cum să stăpânească valul emoţiilor lor. Trebuie să-i învăţăm pe adolescenţi cum să meargă pe creasta valului. Asta înseamnă ca ei să dobândească această abilitate. Este vorba despre inteligenţa emoţională care este foarte utilă de-a lungul întregii lor vieţi.”



Adresa de corespondenta:
magdalena.sandu@gmail.com