ISSN (print): 2068-8040



prepress / press / postpress

Revista de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania

< Inapoi la lista articole

TIPARE DE IDENTIFICARE A EMOŢIILOR LA PĂRINŢII COPIILOR CU TULBURARE DE SPECTRU AUTIST


Rezumat: (Ascunde rezumatul)

Recunoaşterea emoţiilor în fenotipul tulburărilor de spectru autist este un subiect intens studiat, dar există puţine studii care se adreseazăvalenţei atribuite emoţiilor ambigue la indivizii cu această patologie. Scopul acestui studiu a fost de a identifi ca diferenţe în percepţia emoţiilor la părinţiicopiilor cu tulburări de spectru autist în comparaţie cu părinţii copiilor cu alte patologii. 136 participanţi cu vârsta cuprinsă între 19 şi 56 ani au fost incluşiîn acest studiu, după semnarea consimţământului informat şi obţinerea aprobărilor etice locale. 14 dintre aceştia au copii diagnosticaţi cu tulburare despectru autist (pASD), 16 au copii diagnosticaţi cu alte tulburări psihice (pPD-nASD), 36 au copii care nu au fost niciodată diagnosticaţi cu o tulburarepsihică şi 70 subiecţi nu au avut niciodată copii (NC/CNP). Subiecţii au fost expuşi la o serie de fotografi i cu actori ce imită diverse expresii faciale şi aufost rugaţi să le atribuie acestora valenţe şi să recunoască emoţiile. Au fost identifi cate diferenţe semnifi cative în recunoaşterea expresiei faciale doar în cazulexpresiei neutre (χ2(123,2) =20.31, p<0.001). Latenţa în atribuirea valenţei diferitelor emoţii a fost semnifi cativ diferită între cele două grupuri. Latenţeleîn răspunsuri au variat în funcţie de valenţele atribuite fi ecărei emoţii, cum ar fi latenţa pentru emoţiile cărora le-au fost atribuite valenţe pozitive a fostsemnifi cativ mai mare pentru subiecţii din gupul NC/CNP (Z=35407.5, n1(valenţă negativă) =355, n2(valenţă pozitivă) =173, p=0.04.Bazându-ne pe rezultate, putem concluziona că părinţii copiilor cu tulburări psihice pot interpreta diferit emoţiile faciale.



 

De la teoriile epigenetice până la cele legate de mariajul asortativ [1], a fost acordată multă atenţie investigării trăsăturilor specifice părinţilor copiilor cu tulburări de spectru ca posibili factori predictivi. [2, 3].

În 2001 şi 2006 Baron-Cohen şi echipa sa au publicat două articole [4, 5] care au arătat că mamele copiilor cu tulburări de spectru autist au un coefficient de empatizare scăzut (EQ), în timp ce taţii au prezentat un coeficient de sistematizare crescut (SQ). Această descoperire a devenit mai târziu numită ca teoria mariajului asortativ [6,7], făcând cunoscută astfel ideea că părinţii copiilor cu tulburări de spectru autist prezintă fenotipuri specifice de comportament, fiind mai puţin predispuşi la interacţiuni sociale extinse [8]. Aceste teorii au ridicat semne de întrebare privind influenţa educaţiei versus cea a bagajului genetic [9] în dezvoltarea tulburărilor de spectru autist. Cu alte cuvinte, dacă părinţii prezintă comportamente de ataşament atipic în mica copilărie, este foarte posibil ca aceştia să aibă o influenţare importantă a maturării corticale, în special dacă există o predispoziţie genetic a copilului privind trăsăturile de spectru autist.

În plus, a fost recent raportat faptul că părinţii copiilor cu tulburări de spectru autist au o dezvoltare mai lentă a abilităţilor legate de limbaj şi o evoluţie inegală a performanţelor în diferite domenii educaţionale în anii de şcoală, ce se corelează cu severitatea simptomelor copiilor acestora [10]. De asemenea, de la descrierea fenotipului tulburărilor de spectru autist de către Asperger şi Kanner, s-a observat că rudele de gradul întâi ale copiilor cu tulburări de spectru autist prezintă pattern-uri particulare de interacţiune socială, cu o scădere a interesului faţă de relaţiile sociale şi cu un grad mai mare de retragere socială [11,12]. Acesta a fost descris ca un fenotip autist extins [13]. Toate aceste observaţii au dus, de fapt, la mai multe întrebări decât răspunsuri: dacă fenotipul autistic extins a existat înainte, de ce abia acum se înregistrează o creştere atât de mare a incidenţei acestei patologii? Ce anume o determină? Ce s-ar întâmpla cu toti acei copii care sunt acum diagnosticaţi la o vârstă foarte mică fără terapie? Este aceasta o consecinţă a patternurilor de parenting curente sau sunt responsabili alţi factori de mediu? Toate aceste întrebări au fost abordate în diverse lucrări de cercetare dar rămân încă în dezbatere [14, 15].

În prezent, „standardul de aur” în tratamentul tulburărilor de spectru autist este terapia comportamentală personalizată [16]. Totuşi, doar intervenţia psihoterapeutică nu este suficientă, fiind necesară o abordare comportamentală permanentă pentru familie [16]. În general, copii cu formele mai uşoare de tulburare de spectru autist, vor prezenta o îmbunătăţire semnificativă în ariile cogniţie şi limbaj, la marea majoritate menţinându-se dificultăţile în interacţiunea socială în stadiile de dezvoltare ulterioare [17]. De aceea, este foarte important pentru părinţi să devină sensibilizaţi la indiciile emoţionale pe care trebuie să le prezinte copiiilor acestora. În situaţia în care, ei inşişi au dificultăţi în perceperea emoţiilor, este crucial să se lucreze şi cu aceşti părinţi, pentru a obţine rezultate optime în procesul de terapie al copiilor [18].

În acest context, scopul principal al studiului nostru a fost să verifice dacă părinţii copiilor cu tulburarede spectru autist prezintă anumite dificultăţi în recunoaşterea expresiilor faciale şi în atribuirea valenţelor potrivite pentru acestea.

MATERIAL ŞI METODE

O sută treizeci şi şase de participanţi cu vârsta cuprinsă între 19 şi 56 ani au fost incluşi în acest studiu, după semnarea consimţământului informat şi obţinerea aprobării etice locale. Dintre aceştia, 14 (un tată) au avut copii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist, 16 (3 taţi) au avut copii diagnosticaţi cu alte tulburări mintale, 36 (12 taţi) au avut copii care nu au fost niciodată diagnosticaţi cu o tulburare mintală şi 70 subiecţi fără copii (25 bărbaţi).

Diagnosticul copiilor a fost stabilit în Departamentul de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al.

Obregia” din Bucureşti, România, conform criteriilor ICD 10 şi după aplicarea testelor coprespunzătoare.

Un actor calificat a fost fotografiat exprimând următoarele emoţii: frică, furie, fericire, surprindere, dezgust, dispreţ, tristeţe şi o expresie neutră, în concordanţă cu Sistemul de codare al expresiilor faciale al lui Paul Ekman [19]. Un program personalizat a fost conceput în OpenSesame 3.1.2 [20], folosind fotografiile. Testul a constat în doua faze. În prima fază, subiecţii au văzut imaginile, fiecare emoţie pe rând rulând pe ecranul calculatorului. Au fost rugaţi să apese o anumită tastă dacă consideră emoţia din imagine pozitivă şi o altă tastă dacă o consideră negativă, cât mai repede posibil. Fotografiile s-au schimbat la apăsarea unei taste. Valoarea atribuită şi latenţa în răspuns au fost înregistrate. În cea de-a doua parte a experimentului, subiecţii au fost rugaţi să aleagă emoţia potrivită pentru fiecare fotografie dintr-o listă de emoţii.

Toţi subiecţii care nu au reuşit să completeze partea respectivă a testului din cauza unor erori tehnice (au apăsat tasta prea rapid sau au raportat că nu au acordat suficientă atenţie imaginilor de pe ecran) au fost excluşi din analiză. În total, 123 părinţi au completat prima parte a testului (94 părinţi ai copiilor fără patologie psihiatrică şi adulţi fără copii (NC/

CNP), 15 părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu alte tulburări mintale (PD-nASD) şi 14 părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist (ASD).

Cea de-a doua parte a experimentului a fost completată cu success de 94 subiecţi (66 NC/CNP, 15 PDnASD, respectiv 13 ASD).

Datele au fost analizate folosind SPSS 22.0, respective Excel. Distribuţia datelor a fost verificată folosind testul Shapiro-Wilk şi teste parametrice au fost utilizate pentru p>0.05. Comparaţii post-hoc au fost utilizate pentru testarea multiplelor variabile pentru a determina diferenţele specifice dintre cele două grupuri.

REZULTATE

În prima parte a experimentului, majoritatea subiecţilor din grupul NC/CNP au recunoscut emoţiile în concordanţă cu descrierea acestora din

FACS. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între părinţii cu copii neurotipici şi adulţii fără copii, aşa că au fost consideraţi un singur grup în analizele ulterioare.

Tabelul 1 prezintă procentul emoţiilor faciale recunoscute în fiecare grup.

Având în vedere faptul că inspecţia vizuală a distribuţiei datelor în interiorul grupurilor sugerează că ar putea fi diferenţe între subiecţi din diferitele grupuri, testul binomial asociat a fost aplicat pentru a verifica nivelul de semnificaţie al acestor diferenţe. S-au observat diferenţe semnificative în recunoaşterea expresiei faciale doar în cazul emoţiei neutre, (χ2(123,2) =20.31, p<0.001), pentru că subiecţii din grupul PD-nASD au avut o rată mai mică de recunoaştere a emoţiilor în comparaţie cu celelalte două grupuri

Tabelul 2 – Rezultatele testului Kruskall-Wallis privind latenţele în atribuirea unei valenţe pentru fiecare emoţie. Pentru fiecare testare, df=2, n=94. LpTD = latenţa răspunsului la părinţii copiilor cu dezvoltare tipică, LpOP= latenţa răspunsului la părinţii copiilor cu altă patologie psihiatrică, LpASD= latenţa răspunsului la părinţii copiilor cu tulburări de spectru autist.

(p<0,01 în ambele cazuri) (figura 1).

Latenţa în atribuirea valenţei diferitelor emoţii a fost semnificativ diferită între grupuri, verificată prin testul Kruskall-Wallis, cu comparaţii post-hoc utilizate (tabelul 2).

Variaţiile în interiorului grupului între latenţele în asocierea de valenţe a fost semnificativă în toate cele trei grupuri, acestea fiind verificate cu testul non-parametric Friedman ANOVA (pentru NC/CNP x2(7, 66) =397.59, p<0.001, pentru pASD (χ2(7, 13) =87.02, p<0.001, pentru pPD-nASD (χ2(7, 15) =102.95, p<0.001).

Latenţa în răspunsuri a variat în funcţie de valenţa atribuită fiecărei emoţii, ca de exemplu în cazul latenţei pentru emoţii cărora li s-au atribuit valenţe pozitive, aceasta fiind semnificativ mai mare la subiecţii din grupul NC/CNP (Z=35407.5, n1(valenţă negativă) =355, n2(valenţă pozitivă) =173, p=0.04, latenţa mediană pentru emoţiile cu valenţă negativă = 3.9s, IQR=2.8s, latenţa mediană pentru emoţiile cu valenţă pozitivă =4.5s, IQR=3.7s). La subiecţii din celelalte două grupuri nu au fost identificate variaţii în latenţa răspunsului în funcţie de valenţa atribuită.

Tabelul 1- Procentul emoţiilor faciale recunoscute de membrii fiecărui grup în concordanţă cu definiţia FACS

Figura 1. Numărul de subiecţi care au recunoscut corect/incorect emoţia de surprindere din fiecare grup

CONCLUZII ŞI DISCUŢII

Având în vedere aceste rezultate, poate fi concluzionat că părinţii copiilor cu tulburări psihiatrice pot interpreta diferit emoţiile faciale. Acest aspect necesită cercetări ulterioare, având în vedere importanţa educaţiei în interpretarea expresiilor faciale. Un aspect remarcabil care a fost observat în rezultatele noastre este acela că în grupul părinţilor cu copii neurotipici/ subiecţi fără copii, latenţa răspunsului la cerinţe a fost mai mare pentru imaginile percepute ca pozitive, în comparaţie cu cele percepute ca negative. Acesta este un fenomen studiat în comportamentul uman, unde în loc de a evita stresul indus de stimuli neplăcuţi, tendinţa este de a minimiza expunerea la acesta, maximizând expunerea la stimuli plăcuţi [21]. Interesant însă, este faptul că, părinţii copiilor cu patologie psihiatrică, fie că vorbim despre tulburări de spectru autist sau alte patologii psihiatrice, nu au prezentat răspunsuri discriminative în grupul nostru de studiu. Acesta poate fi explicat printr-o alterare a răspunsului la stress la aceşti părinţi, aşa cum a fost descris anterior [22]. În plus, performanţa la cerinţe, măsurată prin viteza răspunsului a fost mai mare la subiecţii fără copii/ cu copii neurotipici în comparaţie cu celelalte două grupuri de studiu. Aceasta se poate datora, cel puţin parţial dificultăţilor percepute în recunoaşterea expresiilor faciale, observându-se şi prin diferenţele semnificative în recunoaştere, în mod particular pentru emoţiile ambigue. În situaţiile sociale, poate fi dificil pentru părinţii acestor copii să răspundă adecvat sau să înţeleagă întrebări subtile, acesta fiind un aspect important de luat în considerare în abordările psihoterapeutice şi în managementul cazului.

Aceste rezultate subliniază idea că, pentru un rezultat pozitiv al terapiei comportamentale aplicată copiilor cu tulburări psihiatrice, în special celor cu tulburări neurodevelopmentale, o abordare sistemică ar trebui luată în considerare. În plus, pare să fie crucială asigurarea că interpretarea întrebărilor legate de emoţii la care părinţii acestor copii răspund este adecvată şi în concordanţă cu interpretarea standard.

Un alt aspect important de luat în considerare este acela al fenotipurilor subclinice ale părinţilor copiilor cu patologii psihiatrice, ceea ce ridică mai departe întrebări privind intricarea educaţiei cu natura plus educaţia mediului de dezvoltare al diverselor patologii psihiatrice. S-a dovedit deja că, caracteristicile fenotipale ale părinţilor copiilor cu tulburări de spectru autist pot influenţa rezultatele copiilor în terapie.

Concluzionăm prin sublinierea necesităţii urmăririi subiectului şi abordării terapeutice sistemice pentru patologiile de neurodezvoltare ale copiilor şi adolescenţilor.



Adresa de corespondenta:
magdalena.sandu@gmail.com