IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


SUPRAVIEŢUITORII SUICIDULUI

Autor: Ruedi Zollinger

Rezumat:

Suicidul unui părinte poate fi descris ca “psihotraumă”. Mulţi dintre copiii aflati in procesul de doliu pot prezenta simptome din sfera tulburării de stres posttraumatic (8,9). Sinuciderea unui părinte poate fi, de asemenea, descrisă ca “durere şi doliu”. Cum şi în ce măsură trauma şi doliul sunt conectate sau interferă de-a lungul ciclurilor vieţii este greu de descris (18).

Conceptul de moarte se dezvoltă în timpul copilăriei şi tinereţii. Conceptul morţii la copil constă într-un amestec de observaţii personale, fantezii personale şi informaţii obţinute din mediu (6). Capacitatea de a accepta ireversibilitatea pierderii este într- o anumită măsură o precondiţie a procesului de doliu şi a procesului psihologic ce urmează pierderii unei persoane iubite. Într-un asemenea moment (de pierdere) un copil are nevoie de sprijinul unei persoane familiare pentru a-şi împărtăşi temerile, sentimentele şi fanteziile (6). Şi, bineînţeles, nevoile de bază ale copilului ar trebui să fie garantate, astfel încât copilul să aibă suficientă energie pentru a procesa psihologic /a plânge pierderea persoanei iubite (6). Găsirea unei imagini pozitive sau reconstrucţia picturală a unor imagini pozitive interiorizate a persoanei decedate constituie baza pentru procesarea de succes a stării de doliu. Aceasta este susţinută de o varietate de ritualuri religioase şi culturale. Succesul procesului de doliu este în pericol atunci când este dificil sau imposibil de a găsi reminiscenţe suficient de bune pentru persoana decedată şi când imaginile negative invadează şi afectează spaţiul psihic al copilului devenind predominante.Se ilustrează aceste concepte cu cazuistica personală şi istorie de celebrul pictor belgian, René Magritte (36-38).

 


 

Când vorbim aici despre supravieţuitorii suicidului,nu discutăm despre cei care au supravieţuit unei tentative de suicid. Discutăm de oamenii care au pierdut pe cineva care a optat pentru sinucidere. Se spune că o sinucidere produce, în medie, şase sau mai mulţi supravieţuitori:membrii familiei, prieteni, colegi de servici, colegi de clasă,psihoterapeuţi, co-pacienţi şi aşa mai departe (1-5).

Copiii pot fi, de asemenea, supravieţuitori ai suicidului. Ei sunt afectaţi în mod special dacă îşi pierd un părinte, un frate sau o soră. Indiferent de cauza decesului,orice copil care îşi pierde tatăl sau mama suferă o tulburare emoţională care îi afectează dezvoltarea ulterioară (6,7).Viaţa şi îngrijirea zilnică nu le mai pot fi garantate.

Îmi amintesc de o mamă singură (o văduvă) care trăia împreună cu cei trei copii ai săi cu vârste între 15 şi 17 ani. Mama era dependentă de droguri şi, în cele din urmă, s-a sinucis. Copiii părăsiţi astfel nu aveau rude mai apropiate şi au continuat să trăiască pe cont propriu în apartamentul familiei, să meargă la şcoală şi aşa mai departe. Nimeni nu a avut grijă de ei până în ziua în care unul dintre fraţi a luat o supradoză de benzodiazepam şi a fost adus de urgenţă la un spital din apropiere. Abia atunci s-au implicat serviciul de asistenţă socială pentru tineret şi un psihoterapeut. 

Sinuciderea unui părinte poate fi descrisă sub aspectul unei „ psihotraume”. Mulţi dintre copiii părăsiţiprezintă simptomele tulburărilor de stres posttraumatic. (8, 9). Sinuciderea unui părinte poate, de asemenea,să fie descrisă sub aspectul „durerii şi doliului”. Estegreu să descriem cum şi în ce măsură trauma şi doliulsunt legate între ele sau se influenţează reciproc. (18).

Sugarii şi copiii mici îşi au propria lor concepţiedespre moarte. Ei nu înţeleg faptul că moartea esteireversibilă, că ea afectează toate fiinţele umane şi cănu poate fi evitată (10, 11). Conceptul de moarte sedezvoltă în timpul copilăriei şi adolescenţei. Concepţia reală despre moarte a unui copil este un amestec deobservaţii personale, fantezii şi informaţii pe care acelcopil le deţine (6). Capacitatea de a accepta ireversibilitatea pierderii într-un anumit grad este o precondiţie aprocesului de doliu şi procesul psihologic care urmeazăpierderii unei persoane iubite (6). În special după sinuciderea unui părinte, îngrijirea copilului de către celălaltpărinte este mai dificilă deoarece acest părinte trebuie să facă faţă propriei sale dureri. De aceea este posibil caacest părinte să nu îşi dea seama suficient de necazurileşi nevoile copilului şi să nu fie în stare să aibă grijă înmod corespunzător de copil (13 – 16).

Găsirea sau reconstrucţia unor imagini interioare bune şi reconciliante ale persoanei decedate este baza unui proces de doliu reuşit şi este sprijinit de o varietate de ritualuri religioase şi culturale. Reuşita procesului de doliu este ameninţată atunci când este difi cil sau imposibil să se găsescă amintiri destul de bune despre persoana decedată şi când imaginile şi sentimentele negative sunt predominante. Acesta poate ficazul când situaţia traumatică a morţii unui părinte este dominată de sentimente severe de vinovăţie.

Îmi amintesc de un tânăr al cărui tată s-a sinucis când el era mic şi care credea că acest lucru s-a întâmplat fi indcă el îşi obosise tatăl prea mult pe vremea aceea.

Procesul doliului poate să fie, de asemenea, blocat de observaţii oribile în timpul situaţiei traumatice, de exemplu mutilări, aşa cum pot apărea ele în sinucideri.Chiar şi relatările despre sinucidere şi mutilări pot fitraumatizante.

Îmi amintesc de un băiat de zece ani care a fost prima persoană care l-a găsit pe tatăl său mort în garaj. Tatăl se împuşcase în cap şi de aceea era teribil de desfi gurat.

După moartea unui părinte, un copil se confruntatăcu consecinţe în viaţa cotidiană şi trebuie să trecă prindoliu. Aceste procese devin mai dificile atunci când tatăl sau mama moare prin sinucidere, adică prin proprialor voinţă. Din această cauză, complexitatea sentimentelor este mai mare: necazul mânia, dezamăgirea, mila,vina, sentimentul de neajutorare sau fanteziile desprecum ar fi putut să împiedice suicidul (17).

După o sinucidere, se nasc mai multe întrebări dureroase: de ce a trebuit să se întâmple acest lucru, careeste sensul tuturor acestor fapte (19 – 21)? Pe de altă parte, există relatări care susţin că suicidul poate fi văzut ca o uşurare (22, 23). Am lăsat deschisă întrebarea dacă aspectul uşurării este într-adevăr predominant de la bun la început sau dacă este rezultatul obţinut pe parcursul procesului de doliu.

Suportarea efectelor suicidului devine, de asemenea,dificilă pentru supravieţuitori prin faptul că în multeculturi acest fel de a opri cursul vieţii nu este privit cuochi buni. Acest fapt influenţează relaţiile cu rudele,prietenii şi alţi oameni pe numeroase nivele (21, 24,25).

Copiii care au pierdut pe cineva prin suicid sunt predispuşi la simptome psihiatrice şi la o adaptare socială redusă (9). Ei prezintă un risc crescut al tendinţei spre suicid (4, 32-34). De aceea, diagnosticarea timpurie şi prevenirea sunt importante.

Îmi amintesc de un băiat de 17 ani care şi-a pierdut tatăl prin suicid. Trei luni mai târziu, el a trebuit să fi e tratat într-o clinică. Avea o tendinţă severă spre suicid. Îiera dor de tatăl său şi dorea să îl urmeze. 

Specialiştii în sănătate mentală joacă un rol important în domeniul suicidului şi supravieţuitorilor suicidului (20, 35). Ei pot trata persoanele afectate şi sau acţiona ca mediatori între supravieţuitori şi societate.Totuşi, chiar dacă consecinţele traumei şi pierderii sunt suportate bine: pentru indivizii afectaţi, realiatea nu mai este aceeaşi. Ei trebuie să trăiască în continuare şi, într-o anumită măsură, cu cicatrici.

Aş vrea să închei cu relatarea vieţii faimosului pictorbelgian, René Magritte (36-38). El s-a născut în anul1898 şi a murit în 1967. René era primul născut al părinţilor săi şi a avut încă doi fraţi, născuţi în 1900 respectiv1902. Mama lui René era deprimată şi suferea de tulburări severe ale stării de spirit. Avusese numeroase tentative de suicid. Uneori mama dormea în aceeaşi cameră cu fiul mai mic. Într-o noapte din luna februarie 1912,acest frate al lui Magritte a observat că patul mamei era gol. El i-a alertat pe membrii familiei, care au început să o caute dar nu au găsit-o în casă. Apoi ei au descoperit urme de paşi afară şi când le-au urmărit au văzut că ele conduc spre un pod peste râul din apropiere. Mama sărise în râu. Când corpul a fost găsit,cămaşa de noapte îi era înfăşurată în jurul capului.

Magritte nu a fost niciodată preocupat de cronologia biografi ei sale. Terr (39) a scris că René Magritteavea probleme cu conceptul timpului, după cum estetipic pentru copiii traumatizaţi. Se spune, de asemenea,că el era fascinat de coşciuge. Pe de altă parte, se spunecă René Magritte negase faptul că ar fi traumatizat demoartea mamei. El a spus biografului său, Suzy Gablik,că uitase totul cu excepţia dragostei şi îngrijirii pe care o primise din partea celorlalţi în acea perioadă.

Toată viaţa René Magritte i-a evitat pe psihanalişti.El a creat picturi cu titlul „Terapeutul”: una prezintă opersoană fără cap şi o colivie în torace, iar cealaltă cu untorace gol. Soţia lui Magritte spunea că soţul ei nu fusese niciodată interesat de trecut şi nici de viitor, ci doarde prezent. Mai departe, spunea că nu există simboluriîn picturile soţului ei şi că el s-ar fi supărat foarte taredacă cineva ar fi pretins că el picta simboluri.

Ca specialişti, noi ştim că testele sau desenele proiective ne pot da indicii importante despre lumea interioară a unei persoane şi despre strategiile acesteia dea-şi conduce viaţa (40, 41). Întrebarea este: suntem noi,pe baza acestui fundament, îndreptăţiţi să interpretămpicturile lui Magritte? Putem fi siguri că Magritte le-arfi respins pe ambele: atât impulsul nostru de a interpreta picturile sale cât şi conţinutul interpretării noastre.

Interpretările psihodinamice sunt constructive şi utile dacă ele pot fi discutate cu persoana în cauză,astfel încât să poată fi verificate sau nu. În situaţia de faţă, acest lucru este imposibil. De aceea, pentru a respecta punctul de vedere al lui Magritte, eu propun să ne suprimăm impulsul de a face interpretări şi să încercăm să ne concentrăm asupra sentimentelor pe care picturile lui Magritte le provoacă în noi înşine.


 

Elective Affinities

 

Le thérapeute

 

The Lovers

 

Collective Invention 

 

Golconde

 

The Meaning of Night

 

The Menaced Assassin 

 

La Voix Du Sang

 

Madame Récamier

 

La Philosophie dans le Boudoir 

Sursele imaginilor expuse în această lucrare:

http://www.magritte.be/ http://slog.thestranger.com/slog/archives/2009/06/02/tintin-and-magritte-museums-both-opening-today; http://www.nga.gov.au/Interna- tional/Catalogue/Detail.cfm?IRN=148052&ViewID=2&GalID=ALL; http://southeasternartgallerynews.com/?p=84; http://arthistory.about.com/od/from_exhibitions/ig/Chirico_Ernst_Magritte_Balthus/CEMB_strozzi_10_09.htm; http://www.fotos.org/galeria/showphoto.php/photo/7367/size/big/cat/ ; http://riowang.blogspot. com/2009_07_01_archive.html ; http://forum.psychologies.com/psychologiescom/Developpement-personnel/trahison-images-sujet_750_2.htm .

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Abadie D. (Herausgeber) (2003), „René Magritte“, Stuttgart: Belser Verlag
  2. Asarnow JR, et al. Coping strategies, selfperceptions, hopelessness, and perceived family environments in depressed and suicidal children. J Consult Clin Psychol 1987;55:3616
  3. Bland D., The experiences of suicide survivors 1989-June 1994. Baton Rouge, LA: Baton Rouge Crisis Intervention Center; 1994
  4. Bowlby J. The making and breaking of aff ectional bonds.London: Tavistock Publications; 1979/1980; Deutsche Ausgabe: Das Glück und die Trauer. 2. Aufl age. Stuttgart:Klett-Cotta; 2001
  5. Bürgin D. Das Kind, die lebensbedrohende Krankheit und der Tod. Bern: Huber Verlag; 1981
  6. Bürgin D.Trauer bei Kindern und Erwachsenen. Zeitschrift für Psychoanalytische Theorie und Praxis 1989; 4:55-78
  7. Cain AC, Fast I. Children’s disturbed reactions to parent suicide: Distortions of Guilt, Communication and Identifi cation. In: Cain AC (ed.). Survivors of Suicide. Springfield:C. C. Thomas; 1972. p. 93-111
  8. Calhoun LG, et al. Suicidal death: social reactions to bereaved survivors. J Consult Clin Psychol 1984;116:255-61
  9. Calhoun LG, et al. The psychological aftermath of suicide: an analysis of current evidence. Clin Psychol Rev 1982;2:409-20
  10. Calhoun LG, et al. The rules of bereavement: are suicidal deaths different? J Community Psychol 1986;14:213-8
  11. Castelli Dransart DA. Nachsorge nach einem Suizid: Unterstützung des engeren und weiteren sozialen Umfeldes von Suizidenten. In: Peter H-B, Mösli P (Hrsg.). Suizid …? Zürich: Theologischer Verlag, 2003. S. 149-60
  12. Cleiren M, et al. Mode of death and kinship bereavement:focussing on „who“ rather than „how“. Crisis 1994;15:2236
  13. Döpfner M. et al., Diagnostik psychischer Störungen im Kindes- und Jugendalter, Hofgrefe, Göttingen, 2000
  14. Fine C. No time to say good-bye. New York: Doubleday;1997
  15. Fischer G, Riedesser P. Lehrbuch der Psychotraumatologie.München, Basel: E. Reinhardt Verlag; 1999
  16. Fischer M. Schizophrenie und Suizid. Lizentiatsarbeit der Philosophischen Fakultät I der Universität Zürich; 1993
  17. Fonagy P. et al., Affect Regulation, Mentalization and the Development of the Self, 2002, Other Press, New York
  18. Gratton F. Secret, deuil et suicide: Recension d’écrits. Rapport pour le conseil de la recherche social. Ronéo; 1999
  19. Harder GM. Sterben und Tod eines Geschwisters. Herausgegeben von H. S. Herzka. 2. Auflage. Zürich: Verlag pro juventute; 1992
  20. Igreja V, Riedesser P.Traumatischer Elternverlust bei Kindernund Jugendlichen und ihre Behandlung durch traditionelleHeiler in Mosambik. Kinderanalyse 2002;10:253-62
  21. Knieper AJ. The suicide survivor’s grief and recovery. Suicide and life-threatening behaviour 1999;29:353-64
  22. Kuori R. Survivre au suicide d’un membre de sa famille. Une recension des écrits. Université de Laval, Sainte Foy,Ronéo; 1990
  23. „Magritte Kompakt“, Stuttgart: Belser Verlag, 2002
  24. McIntosh J. Preface. In: Dunne EJ, et al. (eds.) Suicide and its Aftermath: Understanding and Counseling the Survivors. New York: Norton; 1987. p. 19-30
  25. Michael K., Was brauchen suizidale Menschen? In: Peter H-B, Mösli P (Hrsg.). Suizid …? Zürich: Th eologischer Verlag; 2003. S. 13-20
  26. Nagy MH. The child’s theories concerning death. J Gen Psychol 1948;73:3-27
  27. Ness DE, Pfeffer CR., Sequelae of bereavement resulting from suicide. Am J Psychiatry 1990; 147:279-85
  28. Passeron R. (1986), „René Magritte“, Köln: Benedikt Taschen Verlag
  29. Pfeffer CR, et al. Child survivors of parental death from cancer or suicide: depressive and behavioral outcomes. Psycho-Oncology 2009;9:1-10
  30. Pfeffer CR, et al. Child survivors of suicide: psychosocial characteristics. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1997;36(1):65-74
  31. Pfeffer CR, et al. Suicidal children grow up: suicidal behavior and psychiatric disorders among relatives. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1994;33:1087-97
  32. Range LM, Thomson KE. Community responses following suicide, homicide, and other deaths: the perspective of potential comforters. J Psychol 1987;121:193-8
  33. Robinson R., Survivors of Suicide. Franclin Lakes: Career press; 2001
  34. Rudestam KE. Physical and psychological responses to suicide in the family. J Consult Clin Psychol 1977; 45:162-70
  35. Rutgers J. Le deuil à la suite d’un suicide. Dans: Dejardin D, et al. Le Suicide. Genève: Presses Bibliques Universitaires ; 1994. p. 63-93
  36. Steck B. Psychisches Trauma und Trauerprozess beim Kind.Schweiz. Arch Neurol Psychiatrie 2003; 154:37-41
  37. Séguin M, et al. History of early loss among a group of suicide survivors. Crisis 1995;16(3):121-5
  38. Terr L. (1990), Too scared to cry, New York: Basic Books
  39. Trolley B. Kaleidoscope of aid for parents whose child died by suicidal and sudden, non-suicidal means. Omega 1993;27:239-47
  40. Van Dongen C. Social context of postsuicide bereavement.Death Studies 1993;17:125-41
  41. Zollinger R. Survivors of suicide, Aspekte zum Th ema aus kinder- und jugendpsychiatrischer Sicht, Schweiz. Ärztezeitung, 2004, 1561-1564

 

Adresa de corespondenta:
Ruedi Zollinger, c/o KJPD, Brühlgasse 35/37, CH-9004 St. Gallen, Elveţia E-mail: ruedi.zollinger@kjpd-sg.ch

432