Al XX-lea Congres SNPCAR,

Băile Felix, 18-21.09.2019

Detalii privind
al XX-lea Congres SNPCAR: noutati, informatii, program, inregistrare, taxe, rezumate, cazare, sponsori, contact

A 42-a Conferinta Nationala de Neurologie − Psihiatrie si Profesiuni Asociate a Copilului si Adolescentului cu participare internationala


TULBURĂRI PSIHOPATOLOGICE ALE COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR ÎN DEZASTRE

Autor: Constantin Lupu

În lucrarea de față, sunt descrise și exemplificate stările psihopatologice din cursul și după dezastre naturale și/sau antropice pe care le suferă copiii și adolescenții expuși la aceste situații.

Toate aceste evenimente trebuie parcurse ca urgențe medico-psihologice, astfel că se impune să fie cunoscute de specialiștii noștri, care pot lua măsuri de prevenție și tratament în multiple cazuri de catastrofe și dezastre.

Am insistat pe descrierea simptomatologiei următoarelor aspect psiho-patologice:

  • starea de șoc psihic acut din evenimentul catastrofal
  • reacția psiho-patologică după un factor catastrofal
  • reacția de panică populațională
  • tulburarea cronică după stresul catastrofal.

La fiecare din aceste prezentări sunt referiri din experiența proprie și din măsuri de Prim Ajutor Medico-Psihologic. (PAMP)

 


 

Situațiile și evenimentele psiho- traumatizante din dezastre sunt trăiri de distress acut pe care subiectul le trăiește și este confruntat cu evenimentul catastrofal în timpul căruia ar fi putut să fie grav rănit sau a fost și este amenințat cu moartea.

Aceleași trăiri psihopatologice le parcurg subiecții care au fost martori direcți la evenimentele tragice, implicându-se ca participanți la ele.

Distressul psihic acut catastrofal are aceleași condiții, în plus subiectul simte și trăiește senzația de amenințare bruscă a vieții și/sau senzația de moarte iminentă. Un dezastru angrenează un număr mare de suferinzi, conferindu-i un caracter de suferință populațională.

Participarea și răspunsul subiecților la evenimentul catastrofal se traduce prin simptomatologie psihică complexă: stare de anxietate și angoasă supraacută, sentimente și comportamente de blocaj și oroare, stare de panică acută. La copii, aceste manifestări se exprimă și prin agitație, stări conversive și suferințe psiho- somatice. (12)

După trăirea catastrofală (cutremur, inundații, alunecări de teren, bombardamente, război cu agresiuni și distrugeri etc.) se instalează perturbări de suferință psihică de diferite intensități: disperare, anxietate, depresie, cu retrăiri ale nenorocirii (flash-back-uri) și stări subconfuzionale-conversive urmate de amnezie. (16)

Descrierile suferințelor psihice din dezastre se pot clasifica în trei etape distincte:

Prima agresiune psihică

Este trăită în timpul dezastrului, care se instalează concomitent cu agentul fizic: momentele și/ sau perioada de suferință somatică și psihică de scurtă durată în cutremure și cele mai prelungite din inundații, taifune, invazie, tsunami, accidente de circulație și alte stări agresive asupra subiecților.

Dupa G. Perren-Klinger (1994) – în timpul și imediat după expunerea la o situație de șoc brutal, este clasic pentru fiecare persoană, adult sau copil, să parcurgă o reacție personală nespecifică sau specifică situației agresive. (15)

Dintre reacțiile nespecifice enumerăm: sentimentele de bocaj, de maximă neajutorare, teamă și groază de momentele traumatice trăite, pierderea securității personale interioare și a încrederii în sine și în cei din jur, deplângere și depresie prin pierderea de persoane, obiecte, planuri și iluzii.

Reacțiile specifice psihice ar fi: hipersomatizarea suferințelor (cefalee, tulburări cardiace, respiratorii și tensionale, tulburări digestive, reactivarea gastritelor, ulcerelor gastrice și hipermotilitate intestinală, perturbarea micțiunilor, dureri articulare acute etc.). Reacțiile specifice psihice sunt dominate de anxietate, de stări fobice, atacuri de panică, rememorări (flash-back), coșmaruri, parestezie și anestezie emoțională și somatică.

Cunoscând aceste suferințe, se poate elabora o strategie a medicului, psihologului și psihoterapeutului pentru recuperarea persoanelor agresate în diferite catastrofe.

La copii distresul este indus de stări conflictuale, de agresiuni și de diferite psihotraume care acționează la nivelul comunicării și informației psihice și psiho- socio-economice, având intensitate și durată supraliminare capabile să producă modificări psihice acute, subacute sau cronice. (19)

Bineînțeles că trăirile și răspunsurile psiho-patologice depind de capacitățile individuale de însușire, înțelegere, prelucrare și răspuns ale subiecților, de maturitate sau perturbarea maturității cognitive, adică de tipul de personalitate și tipul de vulnerabilitate. (18)

Experiența japoneză a demonstrat că o educație și instruire pentru controlul psiho-somatic din cutremure și din tsunami a redus simțitor stările de suferință acută în aceste dezastre.

Mecanismele distresului psiho-somatic se de­clan­șează prin activare cortico-subcorticală, dar și prin mecanisme diencefalo-talamice și se transmit prin mecanisme neuro- vegetative ale axei neuro-endocrine, iar în final sunt preluate de viscere și de aparatul locomotor.

După C. Enăchescu (1973), formațiunile neocortexului care prelucrează agenții distress sunt: neocortexul prefrontal în acțiunile de orientare, praxie si unele conduite afective, iar neocortexul postrolandic determină funcțiile și disfuncțiile motorii; neocortexul postrolandic integrează funcțiile senzitive, rinencefalul (hipocampus, girus cinguli si amigdala temporală) pentru stimuli emoționali-afectivi și o parte din conduitele școlare-profesionale. (6)

După cum știm, în lobii frontali sunt prelucrate manifestările emoționale, în special anxietatea, iar zonele asociate ale lobilor frontali sumează și compară diferite informații din toate sectoarele cerebrale.

După Von Eiff și Steinmuller, bazele biologice ale distresului din dezastre sunt legăturile cortexului cu formațiile temporale limbice și ale hipotalamusului. (5)

Conform teoriei corticoviscerale (Pavlov, Bîcov), situațiile de șoc psihic se înregistrează și se prelucrează cortical, apoi induc o “furtună subcorticală” care declanșează mecanismele neurohormonale și neurovegetative.

Abordarea recentă a modificărilor psihice acute și cronice declanșate în condiții de agresiune somatică și psihică, introduce în ecuație declanșarea și comunicarea atribuită activității conjugate neuroni-neuroglie, care produc emisii de biounde cu formule pozitive sau negative. Această viziune prin teoria cuantică a funcțiilor cerebrale explică viteza de instalare și acțiune fiziologică și/sau psihopatologică a stărilor negative din trăirile psihotraumatice. În plus, abordarea cuantică a comunicării prin biounde explică și stările de contagiune a funcțiilor emoționale precum anxietatea, depresia, angoasele (și veselia). Transmisia gândirii prin telepatia cuantică și transmisia trăirilor pozitive sau negative la copii este mai pregnant cu persoanele apropiate: mamă și rude din apropiere.

Această constatare este încă un argument psihoterapeutic în dezastre, în care intervenția noastră constă în recomandarea de sedative și anxiolitice, plus consilierea adulților de a nu transmite copiilor stările de anxietate, tristețe și disperare.

Revenind la analiza trăirilor psihopatologice din reacția acută la o psihotraumă catastrofală, am descris două faze ale acestor situații:

1. Starea psihopatologică de șoc psihic acut din timpul evenimentului catastrofal. Această fază durează în perioada acțiunii agentului catastrofal , deci de la câteva secunde la câteva minute (rar până la 1-3 ore). Starea de “rău de cutremur” durează în timpul seismului și pe durata replicilor când trăirile anxioase pot fi augmentate.

În timpul evenimentului catastrofal și în perioada imediat următoare agresiunii brutale și neprevăzute, subiectul parcurge o stare psihopatologică deosebită care constă în simptome de pierdere sau modificare senzorială și a consienței, de tip disociativ, semnalată și de Predescu și colab. la cutremurul din 1977: senzații de torpoare cu detașare și absența reactivității emoționale în acele momente, urmată de o scurtă reducere sau pierdere a stării de conștiență și de prezență în mediu (senzație de derealizare cu aspect de trăire în ceață, în nebulos), impresie de moarte iminentă, flash-back a unor perioade importante din viață, sau revederea imaginară a unor persoane apropiate cu amnezie disociativă angoasantă asupra secvențelor din timpul evenimentului catastrofal parcurs.

Pentru victime, această stare de șoc este trăită ca o bulversare intensă cu schimbare brutală a mediului (distrugere în câteva secunde: incendiu, clădiri distruse), pierderea reperelor temporo-spațiale și de cele mai multe ori dispariția stabilității solului de sub picioare.

Conform DSM III și IV, în aceste momente se creează iluzia de centralitate în care subiectul simte că este în centrul catastrofei și impresia de vulnerabilitate extremă, fără sa aibă un ajutor în proximitate.

L.Crocq (1992) subliniază că aceste trăiri se petrec cu convingerea prăbușirii invulnerabilității narcisice pe care o trăia înainte de dezastru.

Există și motive care nu permit recunoașterea de la început a acestei faze, prin senzația că tot ce se întâmplă în momentele de șoc acut ar fi trăire “normală” pe care o parcurg aparent mulți subiecți din jurul său.

2. Recția după un factor catastrofal

În continuarea stării de “șoc psihic acut” urmează reacția acută propriu-zisă la un factor de distres, descrisă ca o “tulburare tranzitorie survenind la o persoană care nu prezintă nicio altă tulburare mentală maninfestată și se exprimă după câteva minute de la experiența traumatizantă, dispărând de obicei în câteva ore sau zile” (CIM F43.0).

În această etapă evenimentul agresiv este retrăit constant prin imagini, gânduri, vise, rememorări- iluzii, episoade flash-back recurente cu conținut anxiogen sau sentimente de retrăire a catastrofei.

Aceste retrăiri sunt intense la copii și adolescenți și argumentate de particularitățile fantasmatice și mitoplastice ale psihismului. După expunerea la evenimentul catastrofic și retrăirea situațiilor psihotraumatizante, majoritatea copiilor și tinerilor beneficiază de evacuarea gândurilor, sentimentelor și a filmului catastrofei, alții evită rememorarea, conversațiile și activitățile care evocă dezastru.

Acestea ar fi o componentă a mecanismelor de apărare care fac parte din psihismul vârstelor copilăriei și adolescenței.

În intervențiile noastre vom ține cont și de faptul că victimele au perturbări în sistemul propriu de înțelegere și de relații sociale, deci aparent nu raspund de la început la suportul moral care se ofera din afară.Deci persoanele care intervin în cadrul Primului Ajutor Medico- psihologic (PAMP) trebuie să-și continue eforturile pentru a obține o detensionare a suferinzilor post-dezastre. (19)

Starea de panică a populației

După CIM 10, F43.0, starea acută după catastrofă poate fi însoțită de trecerea de la psihismul individual (dezorientare, impresia de moarte iminentă cu tanatofobie, pierderea capacității de decizie, căutarea disperată de protecție sau de un model de comportament) la starea de psihism colectiv, adică de panică de grup sau colectivă. (7)

Această situație se resimte simultan de toți indivizii unei colectivități expuse la trăire catastrofală supraacută și se caracterizează prin regresiunea mentalităților și comportamentelor la un nivel arhaic și gregar.

Manifestările în starea de panică populațională survin brutal, sunt dominate de stări de angoasă, fugi, agitație și violență, agresiuni și chiar suicid. Instalarea bruscă la un grup mic se propagă rapid prin contagiune, imitare și gregarisme după modelele inițiatorilor denumiți “germeni de panică”.

La copii, după Girard și colaboratorii (1966) și Osada (1982), se constată o dislocare a conștienței individuale pe fond anxios extrem cu alterarea percepției, sugestibilitate maximă, regres afectiv la atașament de sugar (solicită îngrijire ca pentru un sugar) și anxietate de separație. La elevi apar retracția socială, fugile, stereotipii și opoziționism, iar la grupurile de tineri, atracții spre comportamente obscure, violență și agresivitate, încât panica devine periculoasă pentru subiect și pentru cei din jur. Astfel se multiplică numărul de accidente, de victime de furturi, de acte de furie sau de inactivitate și pasivitate.

Contagiunea psihică este una din simptomele cele mai constante ale panicii populaționale, fapt înregistrat de noi la copiii și tinerii patricipanți la Revoluția din decembrie 1989 din Timișoara și la cutremurele repetate din zona Banloc din 1991. (12)

În cadrul comportamentelor colective ale elevilor și ale adolescenților specifice zonelor de dezastru, se constată în zona de impact, adică în epicentrul cutremurelor, comportamente de tipul agitație sau inhibiție- stupoare cu pierderea inițiativei, regrese cognitive și comportamentale, tulburări emotive, imobilism, prostrație și fugi centrifuge.

Există și stări de tip “tulburări psihotice acute de scurtă durată” pe care le-am găsit la tineri cu deficiență mentală ușoară sau medie.

Tulburarea de Stress Post-traumatic (TSPT)

Constă din răspunsul psihopatologic diferit sau prelungit, însoțit sau nu de leziuni corporale, care survine în mai puțin de 6 luni (între câteva săptămâni și câteva luni) după expunerea la factorul catastrofal și poate avea evoluție subacută și în continuare cronică dacă simptomatologia depășește 3 luni. Diagnosticul se stabilește dacă reapar și revin ideativ și imaginar trăirile din timpul evenimentului psihotraumatic prin amintiri invadante, prin vise și coșmaruri, context durabil de amnezie lacunară și labilitate emoțională, anhedonie, indiferență și detașare socială, tulburări de somn.

În cadrul TSPT domină anxietatea, se poate instala depresia și ideația suicidară. Sunt asocieri comorbide cu atacuri de panică, fobii, multiple forme de suferință psihosomatică. Aceste tulburări oscilează în funcție de antecedentele fiecărui copil sau adolescent, majoritatea fiind stări nevrotice.

Primul Ajutor Medico – Psihologic în Cutremure (PAMP)

Din experiența Centrului de Neurologie și Psihiatrie Copii și Adolescenți din Timișoara

Între 12 iulie și 4 decembrie 1991, în județul Timiș au fost două cutremure de pământ destructive și în acest interval au mai fost 202 replici. Zona de cutremur Banloc este clasată ca a doua zonă seismică din România, după zona Vrancea, de la Curbura Munților Carpați.

Suferințele psihice și comportamentale ale copiilor în situații catastrofale au început să fie studiate după anii 1950- 1960. Sunt foarte puține materiale care analizează repercursiunile situațiilor catastrofale în rândul victimelor umane, dar și mai puține despre suferințele copiilor.

Măsurile de prim ajutor în caz de cutremur încep cu urgențele pentru răniți, accidentați grav somatic și pentru prevenirea efectelor secundare ca suferința fizică, frigul, căldura, hipoxia și epidemiile care pot surveni după dezastre. Mult timp populația umană care nu era victimizată fizic în catastrofe era considerată ca neafectată de vreo suferință, ca atare aceștia “nu necesitau o intervenție specială”. Totuși, semnalarea situațiilor de hiperanxietate, tristețe, tulburări ale conștienței, blocaje ale gândirii, tulburări de somn și mai ales cele psiho- somatic a determinat efectuarea unor studii urmate de măsuri de protecție și de prim ajutor medico- psihologic.

Experiența nostră în zona de cutremure din Banat, începând cu anul 1991 și în următorii 5 ani ne-a format multe repere în relațiile de prim ajutor adresate populației calamitate.

Managementul distresului postseismic este bine să fie cunoscut de specialiștii din rețelele medico- psihologice pentru copii și adolescenți. La baza măsurilor care pot fi luate sunt cele preventive: construcții antiseisme, educația antiseismică a populației- care trebuie informată, pregătită și antrenată pentru reacții și comportamente raționale în caz de cutremur și totodată de pregătire a măsurilor de apărare și intervenție de prim- ajutor cu personal și voluntari instruiți.

Țara noastră este afiliată la Programul Internațional lansat de ONU în 1991, pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale: IDNDR. Programul național de educare antiseismică a populației din România a lansat în 1992-1993 un set de materiale intitulat ” Să ne protejăm în caz de cutremur”. Prevenirea psiho-socială și educațională are un rol însemnat în protecția și minimalizarea consecințelor psiho- patologice ale dezastrelor. Un factor protector pentru stările de distress psihic postseismic este și coping-ul la stress, care cultivă posibilitatea genetică îmbinată cu învățarea rezistenței la distres. După cutremure, intervențiile medico-psiho-terapeutice sunt diferite în funcție de faza în care pot ajunge specialiștii la victime.

Primul Ajutor Medico- Psihologic (PAMP) este necesar imediat după cutremur și în faza de latență post-seismic, precum și în timpul reacțiilor acute de distress post-seismic. Concret, în cutremurele din Banat, noi am fost prezenți cu echipa de constatare în aceeași zi a cutremurului, după patru ore de la producerea catastrofei. Am constatat că există o neliniște în populația care a suferit pierderi materiale serioase și au fost multiple stări de panică de grup în școli și gradinițe. Prima măsură împotriva anxietății a fost abordarea cu respect a suferinței copiilor din zona de cutremure. A doua zi am fost prezenți cu primele brigăzi de Cruce Roșie și medici specialiști pediatri și neuropsihiatri, psihologi, sociologi, personal mediu cu care am început să consultăm și să implementăm măsurile principale ale intervenției noastre:

A. Concomitent cu primul-ajutor medical acordat victimelor cu leziuni fizice (răni, fracturi, traumatisme de zdrobire corporală) am început să distribuim medicamente sedative și anxiolitice care se impuneau în situația post-seismică. A fost evident la fața locului că o măsură de prim ordin a fost această conduită de tratament medical, fiind detectabile consecințe psiho- patologice de tipul Sindromului de dezastru, care, după Duffy (1988), este reprezentat de reacții psiho- patologice imediate în primele ore după dezastru, la mai mult de 75% din populație.

În același timp, psihologii noștri au testat adulții și copiii pentru a cuantifica starea de anxietate post- seismică.

A treia zi după primul cutremur am editat în tiraj mare un Buletin distribuit în cele 12 localități care au suferit cutremurul la intensitate maximă: Banloc, Livezile, Dolaț, Ofsenița, Soca, Partoș, Ciacova, Obad, Ghilad, Macedonia, Petroman, Voiteni și Deta.

În acest Buletin am asigurat populația că situația lor este cunoscută și că toată țara dorește să îi ajute. Acest model l-am apreciat ca primă măsură psiho- terapeutică de liniștire a oamenilor calamnități de pierderea caselor și anexelor dărâmate în cutremur și speriați pentru viitorul lor.

A patra zi a sosit primul transport de la Crucea Roșie din Germania de sprijin pentru populație, având vaccinuri, medicamente, în special anxiolitice: am utilizat pentru prima dată la noi 600 cutii cu Xanax-Alprazolam (care încă nu ajunsese în farmaciile noastre). Populația a înțeles imediat beneficiul și rostul medicației anxiolitice, încât se solicitau sedative de către multe familii, inclusive pentru copii și adolescenți. În funcție de tulburările constatate de brigăzile noastre (tahicardii, HTA, dureri abdominal, tulburări de respirație, dureri articulare și musculare etc.), am solicitat grupului de sprijin al Crucii Roșii Daneze și Crucii Roșii Române alte medicamente: Propranolol, Extraveral, somnifere, hipotensoare, antispastice, antiinflamatoare.

În zilele următoare am revenit cu alte brigăzi medicale în aceste localități – totdeauna veneam de la Timișoara cu două autobuze cu personal medical care a tratat la copii frecvente stări febrile datorate scăderii capacităților imunologice, tulburări digestive, cefalee etc.

A sosit de la București Președintele Crucii Roșii Române, aducând fonduri și antibiotic, vaccinuri, sedative, corturi cu capacitate mare și alte dotări materiale specific intervențiilor CRR în catastrofe.

Important de știut este și strategia de atunci, de a avea în vedere și protecția personalului din cadrul brigăzilor de sprijin în care am lucrat cu colegii din Timișoara și cu personalul medical din localitățile sinistrate: fiecare participant a fost instruit despre posibilele stări psihopatologice din cutremure și s-a lucrat numai în afara clădirilor (curți, parcuri, spații libere) ca prevenție în caz de posibile replici de cutremure. Într-una din zile, fiind în Ofsenița, ne-a surprins o astfel de replică, destul de puternică, s-a simțit o stare de zguduire a articulațiilor în special a genunchilor și a viscerelor. O colegă care a simțit aceste perturbări necunoscute a pornit brusc în fugă pe stradă pentru a se depărta de clădiri.

B. După intervenția medicală de urgență sau concomitent, se instalează Primul Ajutor Psihologic (PAP) știind că în toate evenimentele catastrofice, natural este necesară prezența umană instruită pentru acordarea ajutorului psihologic, am oferit prin prezența noastră, Buletinul informativ, consultațiile, sfaturile și explicațiile specialiștilor, instruirea unor voluntari locali de Cruce Roșie, multe conversații și asigurări importante cu scop de liniștire și de prevenire a tulburărilor de stress posttraumatic (PTSD). Împreună cu toate aceste măsuri, am intervenit urgent în iarna 1991, la 4 decembrie când a fost încă un cutremur destructiv la Voiteni. Ajungând în aceeași zi în această localitate, am găsit multe case dărâmate, într-o zi cu ger de -5o C iar mulți oameni stăteau pe stradă și riscau să suporte efectele frigului (degerături, îngheț, infecții). Unii se tratau cu ” automedicație” (adică cu băuturi alcoolice) pe care le ofereau și copiilor. Am cerut de urgență majoră o garnitură de tren cu vagoane încălzite și spre cinstea Direcției CFR Timișoara au sosit 28 de vagoane de călători pregătite pentru o noapte mai caldă. Astfel că la instalarea întunericului, adică la orele 17, am reușit, cu ajutorul primarului să conducem la gară în trenul încălzit familiile ale căror case au fost dărâmate de cutremur (cu toate că multe dintre victime nu acceptau la început să se despartă de casele căzute și de averea lor).

Am constat că, în cazuri frecvente, părinții și rudele nu pot fi utili în intervențiile de PAMP, astfel că rolul ocrotitor și psihoterapeutic trebuie preluat de un salvator (îngrijitor) instruit. Intervenția psihoterapeutică este dificilă la copii în situație de Sindrom catastrofal, deoarece trebuie să acopere cele trei cerințe care se pot implementa în minim 2-3 zile și în mod current în 7-8 zile: primul timp este cel al realizării catarsisului victimelor prin ascultarea relatărilor suferite de copii și de a accepta relatarea narativă a trăirilor proprii redate amănunțit.

A doua atitudine psihoterapeutică este a ofertei de sprijin în situația dată și asigurarea verbal că situația lui (a lor) de sinistrați este cunoscută și că mulți oameni sunt alături de ei și îi vor sprijinii în continuare. Copiii victime cer insistent să fie asigurați că nu vor fi despărțiți de familie și nu vor fi evacuați din localitatea lor. Această detensionare a anxietății de separație trebuie repetată de multe ori, iar în situație de spitalizare sau de necesitate epidemiologică, asigurările pentru revenirea în familie trebuiesc susținute de toți adulții din jur.

A treia etapă a PAMP se instituie în funcție de revenirea la o stare psihică mai abordabilă, deseori aceasta se obține numai cu ajutorul medicației anxiolitice și sedative. Această etapă constă în întruniri în grupuri mici- în familie sau în clasele școlare și constă din ședințe de psihoterapie de grup. Acestea vor începe cu probleme și jocuri- poezii, cântecele generale, dar și discuții despre măsurile și metodele de auto-apărare sub formă de joc, în caz de repetare a cutremurelor. Noi am realizat instructaje ale populației și am oferit informații despre cutremure ca fenomene naturale cunoscute evitând explicațiile supranaturale. Este important ca, copiii să știe să se plaseze sub bănci, mese și mai important să folosească triunghiul de protecție din jurul mobilelor mari. Se vor evita fugile pe scări sau pozițiile din cadrele ușilor.

În condițiile de catastrofe- cutremure repetate , cum a fost în zona Banloc, unde s-au înregistrat 202 replici seismice, capacitatea de control emotiv scade, copiii și adolescenții trăiesc stări anxioase și depresive mascate care le dereglează existența.

Pe acest fond se inoculează foarte ușor și alte simptome prin contagiune psihică. În aceste situații domină ideația mistică, tanatologică, suicidară și de migrare spre alte zone liniștite.

Copiii și adolescenții cu dizabilități mintale sau motorii suportă foarte dificil sindromul de catastrofă, manifestând stări psihice ample ca paroxisme anxioase și crize de panică, dezinhibiții emotive cu tensiuni angoasante intense și deseori zgomotoase. Cei imobilizați sunt expuși la accidente (fracturi, zdrobiri musculare sau visceral, traumatisme cranio- cerebrale etc).

În materialele OMS, H.Katsching, T. Konieczna și J. E. Cooper (1993) descriu existența în 17 țări din Europa a unor servicii de urgențe psihiatrice specilizate în intervenții în crize, accidente, dezastre (cutremure, inundații, incendii etc.) cu două segmente: prespitalicesc și intraclinic.

Reiese că gestiunea distresului și a psihotraumelor din dezastre pot fi girate prin concepția celor două modalități de control:

  • prin diminuarea surselor de suferință
  • prin controlul reacțiilor fiziologice și emoționale, prin învățarea unor tehnici de a nu reacționa la fiecare agent prin anxietate și ostilitate
  • prin controlul reacțiilor comportamentale de a nu iniția comportamente neadecvate (fugi, neliniște, pasivitate, agresivitate etc.)
  • prin controlul supremativ al stărilor, adică prin obținerea unor patternuri cu care să nu reacționeze prin gânduri negative nerealiste.

Aceste cerințe se pot realiza prin jocuri, povestiri, scurte spectacole cu păpuși și prin muzică cu dansuri etc.

La copii și tineri în dezvoltare nu este detectabilă reversibilitatea fenomenelor psiho- patologice, dar putem obține o bună compensare a tulburărilor psihice, care în evoluție se pot retrage sau să se neutralizeze în timp.

În concluzie, putem afirma că dezastrele pot induce stări psihopatologice acute și cronice, dintre care unele pot fi mai persistente, precum anxietatea și seismofobia.

Este știut și insistăm asupra ideii că o strategie de coping bine condusă, poate reduce mult efectele negative ale stărilor psihopatologice din dezastre.

Bibliografie

  1. Ahearn F.L,1981, Disaster and menthal health pre and post earthquake comparioason of psychiatric admission rates-Urban and social review 14 (22-28)
  2. Baba S. ,Tanaguschi H., Nambu S, Tsuboi S., Ishihara K, Osato S, 1996, The great Hanshin Earthquarke ,Lancet 347 (307-309)
  3. Berz Co 1989, List of major natural disasters,1986-1987, Earthquarkes and Volkanoes
  4. Crocq L,1987, La psychologie des catastrophes et les attains psychiqnes. Medicine de catastrophe, Ed. Masson Paris
  5. Duffy J. C. 1988 Common psychological themes in societies reaction to terrorism and disasters. Military Medicine 153 (387- 390)
  6. Eiff von A., 1981, Stress in der pathogenese von funktionsstorungen und erkrankungen therapiewoche 31(1-9)
  7. Enăchescu C. ,1973, Elemente de psihologie proectivă, Editua Științifică București
  8. Girard E. et all, 1966, La panique: etude socio Clinique et perspectives prophylactiques, Internation des Services de Sante 39 (7-9)
  9. Hatfield E, Janier Th Jun, 1993, Emotional contagion, Ed. Medical Press Hawaii-Honolulul
  10. Karanci A. N, Rustenul I.A., 1995, Psychological consequences of the Erzincan(Turkey) earthquake disasters 19(8-18)
  11. Khan M. The concept of cumulative trauma in Study of the Child 1963. J. Trauma Stress 18. (286-306)
  12. Lupu C, 1994, La separation dans des conditions catastrophiques, Rev. Neuropsychiatrie de lenfance et de l,adolescence, Paris nr 9 (591-595)
  13. Lupu C. 1996- Studiul tulburărilor psihice la copii și tineri în zona de catastrofe seismic repetate din Banat 1991. Teză UMF Carol Davila București
  14. Mein G et all ,1981, Aspecte catamnestice ale recidivelor psihopatologice dupa seismul din 4 martie 1977, Rev de Neurologie , Psihiatrie, Neurochirurgie nr 4 (251-258)
  15. Osada A. ,1982, Children of Hiroshima Ed. Harper et Row, New York
  16. Perren Klinger G. ,1993 Psychotrauma a change in perspective from pathology to coping, Internat .Congress Children war and persecution, Hamburg
  17. Predescu V., Nica Vdagiu St, Nica Vdagiu L., 1981, Tulburările de conștiință postseismice. Aspecte ale reacțiilor de șoc înregistrate la cutremurul din 4 martie 1977, Rev. Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie, nr 2(147-154)
  18. Saylor C.F.,1993, Children and disasters, Plenum Press, New York-London
  19. Sugar M. – Children in a disaster 1989. Human Development 3 (164-178)
  20. WHO and ICRC, 1989, Coping with natural disasters,the role of local health personal and the community.Genova. Ed. OMS