Achiziţia schemei corporale din perspectiva neuropsihologiei. Disabilităţile prin disfuncţii de dezvoltare

REZUMAT

Descoperirea și conștientizarea funcțiilor motorii, senzoriale și cognitive ale propriei scheme corporale se realizează printr-o serie de comenzi genetice urmate de achiziții embriofetale și postnatale de neuromotricitate și psihomotricitate. Aceste achiziții sunt încadrate în sistemul de dezvoltare a nou-născutului și copilului. Abordăm etapele de cunoaștere și utilizare a schemei corporale prin perspectiva neuropsihologiei, considerând că defi nitivarea acestor mecanisme depinde de genele specifi c speciilor vertebrate, dublată de dezvoltarea în condițiile mediului proxim de stimulare, învățare, imitare și colaborare. În aceste condiții ale dezvoltării se realizează puntea ontogenetică dintre neuromotricitate și psihomotricitate, care conduce la însușirea, dezvoltarea şi utilizarea schemei propriului corp. Există deci o continuitate între ontogenia, fi logenia și sociogenia acestei achiziții, precum și a altor elemente ale dezvoltării. Aspectele DCM si LCM ne conduc la descrierea tulburărilor de utilizare a schemei corporale, ale orientării spaţiale, ale îndemânărilor și altor aspecte disarmonice.

Cuvinte cheie: schemă corporală, ontogenie – fi logenie – sociogenie, utilizarea schemei corporale în etapele vieții, disabilitățile datorate patologiei DCM și LCM, durabilitatea folosirii conștiente a schemei corporale.

Geneza funcției schemei corporale începe prin comenzi genetice înscrise și transmise în ADN-ul uman [1] și continuă în cursul dezvoltării intrauterine. În cursul embriogenezei celulele formatoare mezenchimale și ectodermale migrează spre sediul final. Această migrare continuă și în perioadele următoare. Este cunoscut că orice deficiență de migrare a acestor celule stem (întârzieri, stagnări, opriri în zone diferite) datorate stărilor febrile prelungite materne, a consumului de substanțe toxice, în special alcool, sau medicamente teratogene, diferite radiații, etc. – pot altera plasarea, mielinizarea și contactele dintre sinapsele neuronilor cu organele corpului: viscere, mușchi și centrii autonomi neurovegetativi [2].

Mecanismele agresive sunt multiple și apar în diferite etape ale dezvoltării prenatale sau postnatale. Achizițiile motorii intrauterine prin care fătul începe să se miște în mediul acvatic al lichidului amniotic redau parcursul ontogenetic al speciei [3].

Etapele descoperirii şi conştientizării existenței funcțiilor motorii, senzoriale și cognitive ale propriei organizări corporale încep prin acțiunea comenzilor genetice ale speciei. Lichidul amniotic are rol trofic și de reducere a efectelor blocante ale gravitației și ale undelor gravitaționale.

După 36 de saptămâni, noul-născut începe să respire și apar mișcările care conduc la recunoașterea părților corpului. În continuarea dezvoltării, copiii cu tulburări ale însușirii schemei corporale pot evolua în adolescență apoi și ca adulți spre dispraxii şi/sau apraxii motorii ori dispraxii ideomotorii.

Localizarea acestor tulburări este identificată imagistic, aflându-se în structurile cerebrale ale emisferei dominante: zona Wernicke, zona operculum parietale, fascicolul arcuat, cortexul asociativ cu nucleii subcorticali și cu fasciculele comisurale care realizează comunicarea interemisferică [4] (fig. 1).

Aceste descrieri ale începuturilor formării funcției schemei corporale le-am considerat necesare, înainte de prezentarea etapelor din literatura dedicată acestui subiect.

Folosind informațiile genetice, prenatale și postnatale am reușit să reconstruim etapele ontogenetice și filogenetice de inițiere și apariție a primelor mișcări deci a formării funcțiilor schemei corporale.

Considerăm că schema corporală este axul principal al funcțiilor gnozice și de comunicare ale copilului și adultului [5].

Dezvoltarea și conștientizarea imaginii corporale la copil este un proces care se desfășoară în timp și parcurge o serie de etape. Jean Lhermite a oferit o prezentare a unor factori pe care îi enumerăm în continuare.

Factorul esențial al constituirii imaginii corporale este dotarea senzio-motrică,  însoțită de conștientizarea existenței propriului corp și a primului segment care oferă senzații dureroase. Durerea contribuie în mod evident la diferențierea părților corpului, la reperarea eu-lui și la diferențierea de non-eu, ceea ce reprezintă însăși baza personalității copilului [6].

Aspectele psihanalitice ale acestei etapizări se referă și la instinctul de joc (ludic) care conduce la activități cinetice ale copilului. Această motricitate instinctivă contribuie la formarea reprezentării corporale, la care se adaugă reprezentările vizuale și  auditive.

Deci prima etapă propusă de J. Lhermite, Wernicke, Storch si Schilder [7] se referă la senzațiile proprio şi exteroceptive, și la activitățile motrice care elaborează schemele senzorio-motorii de explorare a propriului corp și a mediului înconjurător. Motricitatea este susținută de instinctul de joc, ludic al fiecărui copil. Datorită edificării schemei corporale, copilul devine conștient organizând și dezvoltând primele sale acte voluntare [8].

Acestei enumerări îi adugăm contribuția primei dureri trăite de sugar și de copilul mic care poate fi tradusă prin înțelegerea că “durerea este a mea, eu am o durere localizată” într-o zonă, deci exist și sufăr întrun loc al corpului meu care face parte din descoperirea unei părți a schemei corporale. Să nu uităm în această achiziție, că rolul învățat al recunoașterii în oglindă și a existenței părților corpului este important.

Următoarele etape stabilite de Jean Lhermite se dezvoltă la copiii cu integritate somato-neuropsihologică. Etapa a doua începe prin apariția funcției  semiotice și a însușirii limbajului verbal; copilul îşi însuşește denumirea diferitelor părți ale corpului, etapă în care se dezvoltă imitația și imaginea mintală a corpului, descoperită la el și la cei din jur [7].

Pornind de la imaginea mintală a corpului, apar pe la 2 – 2 ½ ani, cele dintâi desene ale omulețului infantil. Putem afirma că în continuarea însușirii schemei corporale se dezvoltă funcția imaginii corporale urmând etapele următoare.

A treia etapă este caracterizată prin fixarea lateralității și se pun bazele orientării topologice în spațiu. Este etapa desăvârșirii identității corporalității.

În a patra etapă apar posibilitățile de organizare și orientare în spațiul abstract, operându-se cu puncte de reper convenționale și formale [9].

Etapele achizițiilor la gemenii monozigoți și dizigoți sunt diferite față de nașterile unice. Datorită reducerii spațiului intrauterin cât și reducerii nutriției utero-placentare, gemenii sunt expuși la perioade hipo xice care pot fi urmate de întârzieri în dezvoltarea somatică şi ale SNC. În majoritatea cazurilor nașterile gemelare sunt premature și subponderale. Studiile gemelalogice ne arată că reziliența gemenilor este bună în condiții prenatale aparte de creștere și dezvoltare, deci există o rezistență la dificultăți prenatale în sarcinile supranumerare [10].

Posesiunea schemei corporale ca funcție senzoriomotrică se completează prin dezvoltarea comunicărilor cu emisferele cerebrale care confluează cu o nouă funcție, cea a adaptării spațiale și temporale.

La realizarea adaptărilor primare temporospațiale, studiile moderne implică lobul temporal din emisferul nedominant în conexiune cu formațiile ancestrale ale hipocampusului omonim (Milner 1968 și Gui 1972 citați de Corsy) [8].

Fried si Colab., 1982 precizează că memoria și adaptarea spațio-temporală este localizată în girusul temporal posterior superior și conexiunile sale fiind asociate cu funcția prosopagnoziei și cu manifestările altor funcții emoționale non verbale. Reținem că ereditatea, dezvoltarea, învățarea și memorarea cronocomportamentelor și a spațialității sunt funcții ontogenetice, anterioare funcțiilor de comunicare verbală din emisferul dominant.

Cu toate aceste achiziții developmentale copilul nu poate încă să execute mersul până ce nu se inițiază mielinizarea căilor cortico-periferice. Acest proces este mai lent, astfel că partea mielinizată timp de un an, va permite copilului să pășească cu sprijin, apoi singur.

Din perspectiva neuropsihologiei, schema corporală realizează puntea ontogenetică dintre neuro motricitate și psihomotricitate.

Subliniem că schema corporală odată achiziționată este axul principal al funcțiilor gnozice, de  comunicare și comportamente [5].

Complexitatea funcționării schemei corporale se realizează prin existența structurilor medulare având o topografie a sensoriului continuată în trunchiul cerebral și nucleii subcorticali. Se realizează o structurare care amintește prin ordinea repartiției, structura extero și interoceptivă a somei. În nucleii talamici și în cortexul senzorial și motor, se realizează conexiuni datorate aparatului megasinaptic. Astfel se întâlnesc codurile ereditare cu informațiile vizuale, cerebelo- auditive și vegetative, toate contribuind la funcționarea schemei corporale [8].

Sistematizarea tulburărilor şi disabilităților de utilizare a schemei corporale a fost descrisă în materialul publicat în 1988 de către D.Ciumăgeanu, C.Lupu şi V.Gulyas [7]. Aceștia au catalogat disfuncțiile schemei corporale în patru grupuri:

1. Tulburări neuropsihologice și fiziologice:

– Dizabilități tactile, musculare și artrokinetice;

– Disabilități perceptive vizuale;

– Tulburări neuromotorii ale mușchilor voluntari;

– Tulburări ale aparatului labirintic-vestibular;

– Carențe afective materne în copilăria mică;

– Disabilități de a se juca în oglindă;

1. Tulburări în cunoașterea schemei corporale:

– Disabilități în recunoașterea și denumirea părților propriului corp;

– Disabilități de a arăta și denumi părtile corpului la altul, pe viu, pe desene sau pe mulaje și păpuși; – Disabilități de imitare a gesturilor și posturilor după model;

– Disabilități de a elabora gesturi și poziții la cerere;

– Nu se poate exprima mimic și pantomimic;

– Nu poate asambla din părți corpul uman sau animal;

– Disabilități la desenul omului;

III. Tulburări de lateralitate și orientare spațială:

– Disabilități ale recunoașterii și denumirii părților perechi (mâini, ochi) la propriul corp;

– Disabilități de numire a părților perechi la altul;

– Nu poate identifica noțiuni spațiale: sus-jos, în față-în spate etc.;

– Disabilități în organizarea topologică a spațiului în afara propriului corp;

1. Tulburări de orientare și organizare a spațiului abstract:

– Dificultăți în mânuirea busolei, sextant etc.;

– Disabilități în orientarea într-un spațiu plan sau spațiu montan;

– Disabilități și dificultăți în citirea și utilizarea hărților și a figurilor geometrice.

Enumerarea acestor disabilități ale schemei corporale pot fi folosite pentru diagnostic și pentru măsuri de recuperare [8].

În viziunea piagetiană, schema corporală cuprinde cunoșterea corpului propriu și a altor topografii corporale, subînțelegând în mod constant experiența corporală globală [8].

Însuşirea schemei corporale constă în contribuţia moştenirii genetice, urmată de învăţarea şi însuşirea în primii doi ani ale părţiilor corporale exterioare: facies, corp, membre, degete, etc.

Această însușire dezvoltă îndemânările și abilităţile copilului. Dar, există diverse funcţii care se achiziţionează mai repede la unii copii sau se instalează cu întârziere în cursul dezvoltării, iar unele disabilităţi păstrându-se în continuare. Toate disfuncţiile dezvoltării sunt tulburări ale comunicării copilului și adolescentului.

Adolescentul stăpânește corpul său, iar această achiziţie definitivată devine ceea ce neuropsihologul numește SOMATOGNOZIE, înţelegând astfel percepţia, cunoașterea și stăpânirea corporală, mioartokinetică și viscerală.

Un specialist atent va constata că fiecare  copil sau tânăr cu unele dificultăţi de cunoaștere și comunicare are particularităţile sale în care rolul nostru este să personalizăm disabilităţile individuale și să le rezolvăm.

CONCLUZII

Prezentăm sursele și etapele achiziției și folosirii imaginilor schemei corporale și orientării spațiale. Începem cu dotarea genetică a fiecărui copil înscrisă în ADN-ul speciei și cu preexistența sensoriomotricității, cu apariția mișcărilor intraamniotice, urmate de dezvoltarea sugarului și copilului mic. Fiind o funcție primară necesară etapelor următoare ale creșterii și dezvoltării, sunt prezentate și cerințele susținerii, stimulării, învățării și utilizării schemei corporale la vârstele copilăriei.

Ne ocupăm și de dezvoltările disarmonice din cadrul disfuncțiilor imaginii corporale, care devin aspect și intervenții recuperatorii a acestor dizarmonii.

Reținem că funcțiile achiziției schemei corporale cât și utilizarea acestor funcții au rol de bază în structurarea și dezvoltarea personalității copilului – adolescentului – adultului.

BIBLIOGRAFIE

1. Covic M, Stefanescu D., Sandovici I., Gorduza GE.: Genetica medicala. Ed.Polirom Iasi 2017;
2. Brănișteanu D.D.: Tulburări de creștere. Ed. Polirom Iași. 2011;
3. Cristodorescu D.: Genetica disabilităţilor specifi ce de învăţare şi altor tulburări developmentale. Conferinţa Naţională Neuro-Psihiatrie copii şi adolescenţi, Timișoara, sept. 1985;
4. Poeck Klaus: Neurologie. Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg 1990;
5. Lupu C.: Schema corporală din perspectiva neuropsihologiei. Puntea ontogenetică dintre neuromotricitate şi psihomotricitate în realizarea schemei corporale. Leziunile şi disfuncţiile cerebrale minore. Ed. Universităţii de Vest Timișoara, 1988, pag.57-60;
6. Stan V. şi colab: Funcţiile achiziţiei schemei corporale în structurarea şi dezvoltarea personalităţii copilului. Leziunile şi disfuncţiile cerebrale minore. Ed. Universităţii de Vest Timișoara, 1988, pag.65-68;
7. Ciumăgeanu D., Lupu C., Gulyas V.: Tulburările şi disabilităţile de utilizare a schemei corporale în orientarea spaţială. Leziunile şi disfuncţiile cerebrale minore. Ed. Universităţii de Vest Timișoara, 1988, pag.60-64;
8. Lupu C.: Leziunile şi Disfuncţiile Cerebrale Minore. Ed. Universităţii de Vest Timișoara, 1988;
9. Mussen P.H., Conger J.J., Kagan J.: Readings in Child Development and Personality. Sec. Edition 1971; 10. Lupu C. şi colab.: Particularităţi în achiziţia schemei corporale la gemenii monozigoti şi dizigoţi. Leziunile şi disfuncţiile cerebral