IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


CĂI REGLATORII DE MICRO ARN IMPLICATE ÎN DIFERENŢIEREA NEURONALĂ ŞI ÎN PATOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

Autor:

Rezumat: 

Dezvoltarea cerebrală şi diferenţierea neuronală sunt procese reglate prin mecanisme molecular complexe. În ultimii ani a fost descoperită implicarea în aceste procese a unor molecule mici de ARN noncodant care au primit numele de microARN. Aceştia prezintă molecule de aproximativ 22 nucleotide cu complementaritate imperfectă cu secvenţa ţintă de la nivelul ARNm. Prin asocierea microARN mediată de complexul ribonucleoproteic RISC (RNA induced  silencing complex) cu ARNm ţintă, translaţia acestuia din urmă este blocată. Acest mecanism asigură o tranziţie rapidă şi eficientă de la modelul de expresie genică al unei etape de dezvoltare la cel al următoarei etape. Boli ale sistemului nervos genetice sau dobândite, degenerative sau nu, au fost asociate cu modificări ale expresiei microARN, cu efecte asupra evoluţiei bolii sau riscului de boală. Studiile viitoare vor încerca să precizeze mecanismul intervenţiei acestor molecule dar şi modul în care acestea pot fi folosite în scop terapeutic.

 


 

INTRODUCERE

Diferenţierea, dezvoltarea şi funcţionarea corectă a sistemului nervos depind de o reglare strictă a expresiei genelor, mai ales a celor care au expresie specific ţesutului, etapei de dezvoltare sau funcţiei îndeplinite.

Cea mai mare parte a genelor implicate în controlul expresiei genice codifică proteine cu afinitate pentru acizii nucleici, în mod special pentru secvenţele reglatoare de la nivelul ADN. În ultimii ani a fost descoperit un număr mare de molecule mici de ARN (acid ribonucleic) cu rol reglator1,2. Acestea au fost implicate în controlul unor procese celulare esenţiale ca: diferenţierea, dezvoltarea, proliferarea, apoptoza, răspunsul la stres,precum şi în declanşarea sau influenţarea evoluţiei unor boli precum cancerul sau bolile neurodegenerative.

Aceste molecule de ARN cu rol reglator au primit denumirea de microARN (miARN) datorită lungimii lor foarte mici, de doar 22-25 nucleotide, comparative cu lungimea unei molecule de ARN mesager (ARNm) care poate avea mai multe mii de nucleotide.

Calea miARN prezintă asemănări cu altă cale reglatoare care implică molecule mici de ARN noncodant: calea interferenţei prin ARN (RNAi). Diferenţa constă în faptul că aceasta din urmă implică formarea de molecule bicatenare de ARN (siRNA – small interfering RNA) care direcţionează degradarea specifică a ARNm. Acest mecanism este în prezent utilizat în majoritatea studiilor moleculare funcţionale.

Peste 1400 de tipuri diferite de miARN au fost descrise la om până în prezent3 şi incluse în baza de date miRBASe găzduită de Facultatea de Ştiinţele Naturii a Universităţii din Manchester3. Unii miARN prezenţi la om sunt conservaţi filogenetic începând de la şoarece iar alţii chiar de la organisme inferioare ca Drosophila şi Caernorhabditis elegans. O parte a miARN sunt specifici umani2,4.

Datele actuale sugerează că peste 30% dintre gene sunt reglate prin mecanisme dependente de miARN.

 

SINTEZA ŞI MECANISMELE DE ACŢIUNE ALE MIARN

Genele care codifică miARN sunt localizate fie în intronii unor gene codante pentru proteine, fie în regiuni intergenice, izolate sau în grupuri (clustere) de miARN5.

Unii miARN sunt exprimaţi constitutiv în toate celulele, alţii doar în anumite ţesuturi sau etape de dezvoltare5. 

Sinteza miARN matur se face într-o succesiune de etape care debutează în nucleu şi se termină în citoplasmă5. Procesul generării miARN matur este reprezentat în figura 1.

 

Figura 1. Sinteza microARN

 

Transcripţia se face cu ajutorul ARN polimerazei II, aceeaşi cu cea implicată în transcripţia ARNm; Transcriptul primar (pri-miARN) este procesat imediat prin detaşarea precursorului miARN (pre-miARN) de către un complex de proteine numit microprocesor, din care fac parte Drosha şi DGCR8 (DiGeorge Syndrome Critical Region gene 8); precursorul are o structură caracteristică “în ac de păr” care permite recunoaşterea şi procesarea sa în etapele următoare; Exportul precursorului în citoplasmă – se face activ, mediat de o proteină numită exportina V; Izolarea miARN matur se face în citoplasmă, la nivelul unui complex proteic numit RISC (RNA interference silencing complex) unde este detaşată şi încorporată molecula monocatenară a miARN matur, restul moleculei precursorului fiind îndreptată către degradare. Complexul RISC direcţionează în continuare molecula de miARN către ţintă (modificată după Schratt, G. MicroRNAs at the synapse. Nature Reviews Neuroscience 10, 8-2009) .

Genele miARN care fac parte dintr-un cluster de gene se transcriu împreună, în aceeaşi moleculă primară, urmând ca separarea să se facă ulterior; de multe ori membrii unui cluster au acţiune coordonată5.

Patru proteine au un rol esenţial în sinteza şi acţiunea miARN, aspect exploatat în studiile funcţionale5:

-Drosha – enzimă din familia ribonucleazei III care realizează separarea precursorului pre-mi- ARN din molecula transcriptului primar;

-DGCR8 – DiGeorge Syndrome Critical Region gene 8 care se găseşte într-o regiune cromozomială afectată în sindromul diGeorge; interacţionează cu Drosha şi facilitează legarea la molecula pri-miARN;

-Dicer – enzimă din aceeaşi familie ca şi Drosha, cu rol în procesarea citoplasmatică a precursorului pre-miARN la miARN matur

-Ago2 (Argonaute) – la om are denumirea oficială EIF2C2 (eukaryotic translation initiation factor 2C, 2); interacţionează cu Dicer şi contribuie la recunoaşterea şi separarea mi- ARN matur.

MicroARN au rolul este de regla fin, specific, expresia unor gene importante pentru desfăşurarea proceselor celulare. Aceasta se realizează prin blocarea translaţiei ARNm care conţine secvenţa de recunoaştere (ţintă) în porţiunea sa terminală. MiARN se ataşează la nivelul secvenţei de recunoaştere localizată în regiunea terminală, împiedicând avansarea complexului translaţional. În funcţie de gradul de complementarite al miARN cu secvenţa ţintă, efectul poate fi doar blocarea translaţiei sau degradarea totală a ARNm.

Acest mecanism de reglare a expresiei genice are avantajul de a fi mai rapid comparativ cu cel bazat pe acţiunea stimulatoare a unor factori de transcripţie şi sinteza de novo a unui ARN mesager şi a proteinei corespunzătoare. Această intervenţie rapidă este esenţială mai ales pentru tranziţia dintre diferite etape de dezvoltare şi diferenţiere sau pentru răspunsul cellular la stresul exercitat de factorii de mediu.

 

NOMENCLATURĂ 

Genele care codifică microARN sunt denumite prin asocierea prefixului mir (mi de la microARN şi r de la ARN) cu o cifră care indică numărul de ordine primit la înscrierea sa în baza de date: de exemplu mir-1. Molecula de microARN matur este denumită asemănător dar cu litera R capitalizată: exemplu miR-1. Dacă mai multe molecule de miARN matur prezintă secvenţe asemănătoare, atunci vor primi acelaşi număr, la care se adaugă o literă: exemplu miR-1a3,6. Sunt exceptate de la această regulă genele let-7 şi lin-4 care şi-au păstrat numele sub care au fost descrise iniţial1,2,6.

 

Tabel 1. Expresia diferenţiată a miARN în timpul dezvoltării neuronale

 

ROLUL MIARN ÎN DIFERENŢIEREA NEURONALĂ

Celulele neuronale rezultă în urma unui process complex de transformare a celulelor progenitoare multipotente, în condiţiile acţiunii unor sisteme complexe de reglare care implică expresia unor gene specific fiecărei etape. Pornind de la rolul critic al miARN în dezvoltarea organismului, au fost iniţiate numeroase studii pentru elucidarea rolului lor în diferenţierea neuronală şi dezvoltarea sistemului nervos. Toate aceste studii au arătat că etapele cele mai importante ale acestor procese sunt dependente de calea miARN7. Datorită molecule foarte mici şi a complementarităţii imperfect cu secvenţa ţintă, identificarea in silico a ARNm supus reglării de către miARN este foarte dificilă, în ciuda protocoalelor complexe dezvoltate până în prezent5.

Au fost descrise molecule de miARN exprimate specific la nivel cerebral, cu rol în neurogeneză, angajarea celulară pe una dintre direcţiile de diferenţiere celulară, asigurarea specificităţii tisulare şi a supravieţuirii, morfogeneză şi transmitere sinaptică 8-14.

Procesul de transformare a celulelor stem în neuroni a fost evaluat experimental având cinci etape succesive, cu expresia unui set specific de miARN în fiecare etapă:

-Stadiul celulelor stem;

-Stadiul corpului embrioid;

-Stadiul precursorului neuronal;

-Stadiul diferenţierii neuronale.

Dintre speciile de miARN cu rol esenţial în stabilirea destinaţiei celulare în timpul dezvoltării neuronale menţionăm: miR-131 care este exprimat mai ales în stadiul embrionar şi mai puţin la adult, miR-9 şi miR- 19b care sunt mai intens exprimaţi în timpul neurogenezei şi miR-124 şi 128 care sunt exprimaţi mai târziu, către stadiul adult11. În tabelul I este prezentată o sinteză a principalelor molecule de miARN care au fost asociate cu reglarea diferitelor etape de dezvoltare.

Celulele progenitoare neuronale cărora le-a fost blocată calea miARN prin inhibarea expresiei enzimei Dicer, exprimă mai intens proteine care le menţin în stare nediferenţiată. Dintre acestea se evidenţiază Prominina-1 şi Hmga2 implicate în menţinerea celulelor stem. Hmga2 este exprimată în celulele stem neuronale, precoce în timpul perioadei embrionare şi are rolul de a inhiba expresia inhibitorilor ciclului celular, ceea ce contribuie la menţinerea capacităţii proliferative a celulelor stem neuronale. Pe măsura avansării procesului de diferenţiere, expresia proteinei Hmga2 scade ca urmare a efectului inhibitor exercitat de microARN din familia let-7.

Let-7 este una dintre primele molecule de microARN descoperite şi unul dintre cei mai larg exprimaţi miARN în toate celulele şi ţesuturile, la aproape toate organismele. Iniţial a fost descris ca activator al tranziţiei între stadiile de dezvoltare la C. elegans2 iar apoi legat de stadiul de pupă şi cel de adult la D. melanogaster1. Ulterior a fost implicat în modularea proliferării celulare, transformare tumorală sau evoluţia unor forme de cancer. La om, familia let-7 are 11 membri3.

În cazul administrării de inductori de diferenţiere neuronală celulele a căror cale miARN a fost blocată prin inhibarea Dicer, suferă apoptoza înainte de a iniţia procesul de diferenţiere. În schimb, funcţia de auto-reînnoire a celulelor progenitoare neuronale este mai puţin afectată de absenţa miRs, chiar dacă ritmul diviziunii celulare este încetinit15.

În ceea ce priveşte diferenţierea glială, aceasta poate fi iniţiată chiar şi în condiţiile blocării căii miARN dar nu poate fi finalizată15.

Interesant este că aceste efecte sunt reversibile dacă este restabilit nivelul de microARN celular, fie prin administrarea acelor molecule necesare pentru iniţierea şi finalizarea etapelor de diferenţiere, fie prin restaurarea expresiei Dicer15. Chiar şi cantităţi mici de miARN sunt suficiente pentru desfăşurarea procesului de diferenţiere. În plus, deşi în mod normal, timpul de viaţă al unei molecule de ARN este scurt, moleculele de miARN persistă timp de câteva zile în celulă după producerea lor, ceea ce face ca efectul inhibării producţiei lor să fie vizibil abia după câteva zile15.

Studiile realizate pe peştele zebră (zebrafish) au arătat că formarea creierului este deficitară dacă se blochează calea miARN în perioada embrionară. Au fost implicaţi miR-430a, miR-430b şi miR430c, care au rol în degradarea ARNm de origine maternă şi tranziţia de la zigot la embrion16.

Unele molecule de miARN sunt exprimate în anumite regiuni cerebrale (ex. miR-222 in telencefal) sau tipuri celulare (miR-218a în neuronii motori)9.

Abolirea miARN determină anomalii ale mezencefalului şi cerebelului şi eşecul diferenţierii neuronilor dopaminergici; anomalii ale ganglionilor rădăcinii dorsale, sistemului nervos enteric şi ganglionilor simpatici17.

O descoperire interesantă a fost asocierea unor molecule de miARN cunoscute pentru rolul lor în apotoză cu diferite etape ale diferenţierii neuronale. Expresia miR-16, let-7a şi miR-34a este crescută în timpul dezvoltării neuronale. Rolul antiproliferativ al acestor molecule este compatibil cu trecerea de la starea de precursor activ mitotic la cea de celulă diferenţiată terminal, aşa cum este neuronul matur. Expresia miARN antiapoptotici se corelează cu cea a unor proteine cu funcţie similară: proteina p53, caspazele şi proteina Bcl-2, sunt de asemenea, crescuţi.

Alţi miARN, miR-19a şi miR-20a, cu rol stimulator asupra proliferării celulare, sunt inhibaţi în timpul diferenţierii, exceptând miR-19a care se exprimă mai intens în stadiile precoce, când celulele sunt încă active mitotic18.

 

MIARN ŞI PATOLOGIA NEUROLOGICĂ

Importanţa proceselor aflate sub controlul căii miARN sugerează posibilitatea implicării acestora în patologia neurologică19. Deşi studiile funcţionale sunt încă insuficiente, datele existente susţin implicarea directă sau indirectă a speciilor de ARN mic noncodant în afecţiuni ca: boala Parkinson, boala Alzheimer, atrofia musculară spinală, retardul mental.

 

SINDROMUL X FRAGIL

Proteina FMR1 (fragile X mental retardation protein), ale cărei mutaţii determină sindromul X fragil, a fost una dintre primele proteine implicate în patologia neurologică asociată cu funcţionarea căii miARN20, după ce s-a evidenţiat interacţiunea sa cu Dicer, miARN, proteina Argonaute (Ago2) şi ribozomii activi translaţional11,20, sugerând intervenţia căii miARN în mecanismul de reglare dependent de FMR1.

Proteina FMRP este are un domeniu de legare la ARN cu rol în reglarea translaţiei moleculelor de ARNm ataşate. Expresia proteinei este ubicuitară, mai intensă în creier, unde se se asociază cu aproximativ 400 ARNm21. Intervine în realizarea unor funcţii complexe: memorie, învăţare, funcţii cognitive21.

Modificarea prin fosforilare a FMR1 are ca efect ataşarea acesteia la numeroase molecule de premiARN, concomitent cu blocarea asocierii cu Dicer, ceea ce împiedică translaţia ARNm dar şi procesarea precursorilor miARN22. Efectul final este alterarea funcţiilor neuronale dependente de molecule procesate cu ajutorul FMR1.

 

ATROFIA MUSCULARĂ SPINALĂ 

Atrofia musculară spinală este o boală genetică autozomal recesivă cauzată de deficitul de proteină SMN (survival motor neuron). Defectul genetic constă din mutaţia ambelor alele ale unei gene exprimate ubicuitar, numită gena de supravieţuire neuronală 1 (SMN1). roteina SMN, aşa cum se deduce din denumirea sa, este esenţială pentru viabilitatea celulară23,24. Cele două gene SMN, 1 şi 2, au secvenţe care diferă prin câteva nucleotide. 

 

Tabel 2. Expresia diferenţiată a miARN în patologia neurologica

 

Produsul de expresie al genei SMN2 este mai scurt ca urmare a absenţei exonului 7. În aproximativ 95% din cazuri boala este determinată de mutaţii la nivelul genei SMN1 iar gena SMN2 determină gradul de gravitate a bolii23. Eliminarea completă a ambelor gene SMN este letală precoce, în perioada embrionară24.

Complexul SMN este format din proteina SMN care interacţionează cu alte proteine de acelaşi tip şi cu proteinele Gemin 2-8 şi unrip. miARN sunt component constante ale complexului ribonucleoproteic şi interacţionează direct cu grupul de proteine Gemine- SMN. Un număr de peste 40 miARN a fost izolat din ribonucleoproteine care conţin proteinele Gemin 3, Gemin 4, eIF2C225.

Principala funcţie a SMN este de a contribui, împreună cu celelalte componente ale complexului SMN, la metabolismul ARN prin asamblarea ribonucleoproteinelor mici nucleare (snRNP) cu rol în matisare. De asemenea, proteinele SMN au rol în transcripţie şi controlul transportului axonal26,27. Activitatea microARN este necesară pentru supravieţuirea neuronilor spinali motori postmitotici in vivo25.

Insuficienţa SMN din atrofia musculară spinal determină alterarea procesului de matisare şi a sintezei de proteine necesare funcţiilor celulare27.

Motivul pentru care o proteină cu distribuţie generalizată în organism şi cu funcţie în toate tipurile de celule afectează în mod special neuronul motor periferic încă nu este cunoscut cu precizie. Studii recente au arătat că elementul patogen ar putea fi alterarea asamblării ribonucleoproteinelor28 şi afectarea sinapselor neuromusculare29.

Cert este că severitatea bolii se corelează cu gradul alterării formării complexului SMN şi snRNP la nivelul măduvei spinării, aşa cum s-a observat la şoarecii utilizaţi ca model de SMA. Cele mai afectate sunt componentele Gemin 2, 6 şi 8 ale complexului SMN, mai ales Gemin 827.

 

BOALA PARKINSON 

MIARN sunt esenţiali pentru formarea17 şi menţinerea neuronilor dopaminergici. Alterarea căii miARN generează un fenotip similar bolii Parkinson la şoarecii afectaţi30.

Două molecule de miARN, miR-7 şi miR-133, reglează post-transcripţional nivelele de á-sinucleină, o proteină care se acumulează în boala Parkinson31. Cei doi miARN sunt exprimaţi predominant în creier, invers proporţional cu sinucleina. Se consideră că acţiunea celor doi miARN ar putea sta la baza unor noi metode terapeutice în boala Parkinson31.

 

PATOLOGIA NEOPLAZICĂ 

Încă din primii ani de la descoperirea lor, miARN au fost asociaţi cu patologia neoplazică32. Studiul cancerelor cerebrale a relevat anomalii ale expresiei unor miARN:

-Supraexprimarea miR-21 la nivelul glioblastoamelor, care are rol oncogenetic, la fel ca şi în alte forme de cancer;

-miR-124 and miR-137, sunt subexprimate în astrocitoamele anaplastice; ţinta miR-137 este CDK6, un stimulator al ciclului celular care rămâne astfel activ;

-Let-7 este implicat în majoritatea formelor de cancer studiate până acum. Existenţa unor molecule de miARN cu efect inhibitor asupra proliferării celulare necontrolate a permis iniţierea unor teste pentru găsirea unor protocoale terapeutice ţintite.

 

CONCLUZII

Cele mai multe date existente până în prezent susţin asocierea dintre anumite specii de miARN şi declanşarea sau evoluţia unor boli, inclusiv la nivelul sistemului nervos. Importanţa miARN pentru dezvoltarea sistemului nervos este confirmată de efectele severe ale depleţiei acestora dar mecanismele precise ale intervenţiei lor necesită încă numeroase clarificări. Ritmul descoperirilor din acest domeniu susţine ideea includerii în viitor a markerilor de tip microARN în protocoalele standard de diagnostic şi monitorizarea a evoluţiei bolilor. În prezent se încearcă identificarea unor markeri plasmatici pentru diagosticul neinvaziv al unor boli. Perfecţionarea unor mijloace terapeutice bazate pe miARN ar putea corecta anumite defecte cu mai mare specificitate decât tratamentele clasice, utilizate în prezent.

 

BIBLIOGRAFIE 

  1. Lagos-Quintana, M., Rauhut, R., Lendeckel, W. & Tuschl, T. Identification of novel genes coding for small expressed RNAs. Science 294, 853-8 (2001).
  2. Lau, N.C., Lim, L.P., Weinstein, E.G. & Bartel, D.P. An abundant class of tiny RNAs with probable regulatory roles in Caenorhabditis elegans. Science 294, 5 (2001).
  3. Kozomara, A. & Griffiths-Jones, S. miRBase: integrating microRNA annotation and deep-sequencing data. Nucleic acids research 39, D152-7 (2011).
  4. Lagos-Quintana, M. et al. Identification of tissue-specific microRNAs from mouse. Current biology : CB 12, 735-9 (2002).
  5. Bartel, D.P. MicroRNAs: genomics, biogenesis, mechanism, and function. Cell 116, 17 (2004).
  6. Ambros, V. A uniform system for microRNA annotation. RNA 9, 277-279 (2003).
  7. Asli, N.S., Pitulescu, M.E. & Kessel, M. MicroRNAs in organogenesis and disease. Current molecular medicine 8, 698-710 (2008).
  8. De Pietri Tonelli, D. et al. miRNAs are essential for survival and differentiation of newborn neurons but not for expansion of neural progenitors during early neurogenesis in the mouse embryonic neocortex. Development 135, 3911-21 (2008).
  9. Kapsimali, M. et al. MicroRNAs show a wide diversity of expression profiles in the developing and mature central nervous system. Genome biology 8, R173 (2007).
  10. Kawase-Koga, Y., Otaegi, G. & Sun, T. Different timings of Dicer deletion affect neurogenesis and gliogenesis in the developing mouse central nervous system. Developmental dynamics : an official publication of the American Association of Anatomists 238, 2800-12 (2009).
  11. Krichevsky, A.M., King, K.S., Donahue, C.P., Khrapko, K. & Kosik, K.S. A microRNA array reveals extensive regulation of microRNAs during brain development. RNA 9,1274-81 (2003).
  12. Krichevsky, A.M., Sonntag, K.C., Isacson, O. & Kosik, K.S. Specific microRNAs modulate embryonic stem cell-derived neurogenesis. Stem cells 24, 857-64 (2006).
  13. Liu, C. & Zhao, X. MicroRNAs in adult and embryonic neurogenesis. Neuromolecular medicine 11, 141-52 (2009).
  14. Song, L. & Tuan, R.S. MicroRNAs and cell differentiation in mammalian development. Birth defects research. Part C, Embryo today : reviews 78, 140-9 (2006).
  15. Andersson, T. et al. Reversible block of mouse neural stem cell differentiation in the absence of dicer and microRNAs. PloS one 5, e13453 (2010).
  16. Blakaj, A. & Lin, H. Piecing together the mosaic of early mammalian development through microRNAs. The Journal of biological chemistry 283, 9505-8 (2008).
  17. Huang, T., Liu, Y., Huang, M., Zhao, X. & Cheng, L. Wnt1-cre-mediated conditional loss of Dicer results in malformation of the midbrain and cerebellum and failureof neural crest and dopaminergic differentiation in mice. Journal of molecular cell biology 2, 152-63 (2010).
  18. Aranha, M.M. et al. Apoptosis-associated microRNAs are modulated in mouse, rat and human neural differentiation. BMC genomics 11, 514 (2010).
  19. Haramati, S. et al. miRNA malfunction causes spinal motor neuron disease. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 107, 13111-6 (2010).
  20. Caudy, A.A., Myers, M., Hannon, G.J. & Hammond, S.M. Fragile X-related protein and VIG associate with the RNA interference machinery. Genes & development 16, 2491-6 (2002).
  21. Cheever, A. & Ceman, S. Translation regulation of mRNAs by the fragile X family of proteins through the microRNA pathway. RNA biology 6, 175-8 (2009).
  22. Cheever, A. & Ceman, S. Phosphorylation of FMRP inhibits association with Dicer. RNA 15, 362-6 (2009).
  23. Magureanu, S. Afectiuni neuromusculare la sugar, copil si adolescent, (Editura MEdicala Amaltea, Bucuresti, 2004).
  24. Park, G.H., Kariya, S. & Monani, U.R. Spinal muscular atrophy: new and emerging insights from model mice. Current neurology and neuroscience reports 10, 108-17 (2010).
  25. Mourelatos, Z. et al. miRNPs: a novel class of ribonucleoproteins containing numerous microRNAs. Genes & development 16, 720-8 (2002).
  26. Prior, T.W. & Russman, B.S. Spinal Muscular Atrophy. in GeneReviews (ed. Pagon RA, B.T., Dolan CR, et al., ) (University of Washington, Seattle, 2011).
  27. Gabanella, F. et al. Ribonucleoprotein assembly defects correlate with spinal muscular atrophy severity and preferentially affect a subset of spliceosomal snRNPs. PloS one 2, e921 (2007).
  28. Eggert, C., Chari, A., Laggerbauer, B. & Fischer, U. Spinal muscular atrophy: the RNP connection. Trends Mol Med 12, 113-21 (2006).
  29. Park, G.H., Maeno-Hikichi, Y., Awano, T., Landmesser, L.T. & Monani, U.R. Reduced survival of motor neuron (SMN) protein in motor neuronal progenitors functions cell autonomously to cause spinal muscular atrophy in model mice expressing the human centromeric (SMN2) gene. The Journal of neuroscience : the official journal of the Society for Neuroscience 30, 12005-19 (2010).
  30. Kim, J. et al. A MicroRNA feedback circuit in midbrain dopamine neurons. Science 317, 1220-4 (2007).
  31. Doxakis, E. Post-transcriptional regulation of alpha-synuclein expression by mir-7 and mir-153. The Journal of biological chemistry 285, 12726-34 (2010).
  32. Calin, G.A. et al. Frequent deletions and down-regulation of micro- RNA genes miR15 and miR16 at 13q14 in chronic lymphocytic leukemia. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 99, 15524-9 (2002).
  33. Visvanathan, J., Lee, S., Lee, B., Lee, J.W. & Lee, S.K. The microRNA miR-124 antagonizes the anti-neural REST/ SCP1 pathway during embryonic CNS development. Genes & development 21, 744-9 (2007).
  34. Choi, P.S. et al. Members of the miRNA-200 family regulate olfactory neurogenesis. Neuron 57, 41-55 (2008).
  35. Junn, E. et al. Repression of alpha-synuclein expression and toxicity by microRNA-7. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America 106, 13052-7 (2009).
  36. Papagiannakopoulos, T. & Kosik, K.S. MicroRNAs: regulators of oncogenesis and stemness. BMC medicine 6(2008)

 

Adresa de corespondenta:
Daniela Iancu Str. Ghirlandei Nr. 9, Bl. 44, Sc. 3, Ap. 102 Sector 6, cod 062243, Bucureşti