COMPLEMENTARITATEA HOMEOPATIEI PENTRU TERAPIA ABA LA COPIII CU AUTISM

Lucrarea prezintă rezultatele unui studiu de caz pe un grup de 46 de copii cu autism care au beneficiat de un protocol terapeutic personalizat, protocolul Napocensis, cu obiectiv major de recuperare a cel puţin unui an pe vârsta mintală pe an de terapie. Perioada de intervenţie terapeutică a fost de 36 de luni, însă grupul ţintă a scăzut în al 2-lea an la 24 şi la 13 în cel de-al 3-lea an . Cele mai bune rezultate au fost obţinute pe subiecţii care au început terapia înainte de împlinirea vârstei de 3 ani, recuperând un an şi câteva luni pe vârsta mentală, atât în primul cât şi în al 2‑lea an de terapie. Rezultate remarcabile au fost observate după cel de-al 3-lea an de terapie, obţinându-se peste 40 de luni de vârstă mentală recuperate pentru 4 subiecţi din 3 categorii diferite de vârstă. A fost evidenţiat un efect semnificativ de cuplaj terapie ABA – tratament medicamentos homeopatic ceea ce denotă calitatea medicamentului homeopatic de activator al terapiei ABA. Au fost dezvoltate o serie de principii de bază în tratamentul autismului.

Introducere

Părinţii copiilor cu autism îşi doresc vindecarea copilul lor, cu alte cuvinte să poată avea o viaţă independentă.
Pentru a consideră recuperat, vindecat, un copil cu autism, trebuie ca vârsta lui mintală să fie pe fiecare arie [1], cel puţin egală cu vârsta cronologică, pentru toate ariile testate, şi anume: AT – autoservire, SO – socializare, LB – limbaj, MO – motricitate, CG – cognitiv, QD – coeficient de dezvoltare.
Când primeşte diagnosticul de autism, copilul cu autism are un decalaj între vârsta mintală şi cea cronologică. Pentru ca cele două vârste să ajungă egale, copilul cu autism trebuie să recupereze în fiecare an calendaristic un an şi câteva luni pe vârsta mintală.
Deşi literatura de specialitate abundă de studii tematice [2-7] la ora actuală nu există un consens despre ce este autismul, boală cu manifestări psihice, sau o tulburare a învăţării, nu există un consens despre ce tratament medicamentos este eficient [8-10], despre ce terapii sunt utile [11], despre indicaţiile şi limitele fiecărei terapii şi fiecărui tratament medicamentos.

Terapia Lovaas

Ivar Lovaas unul din părinţii declaraţi ai terapiei Applied Behaviour Analysis (ABA), a publicat în 1987 rezultatele primului studiu [12] privind eficacitatea terapiei ABA. În studiu au fost cuprinşi 19 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani. Lovaas a fost coordonatorul de programe al tuturor copiilor din studiu, studenţii lui Lovaas au fost tutorii copiilor. Lovaas în urma a 8 ore de ABA pe zi, timp de 2 ani, a descris progresele copiilor din studiul experimental [12] astfel:

a. Un grup recuperabil. Lovaas afirma că 47% din copii (9 din cei 19 copii), au atins „funcţionarea normală” până când au intrat cu succes în educaţia completă la vârsta de 7 ani.

b. Un grup intermediar, 40% dintre copii (8 copii), care au făcut un progres notabil, dar pentru care simptomele autiste au rămas prezente.

c. Un grup de 2 copii, 10% dintre copii din studiu, progresele au fost minime.

Toţi subiecţii din studiul lui Lovaas au primit 8 ore de ABA pe zi. 10% nu au avut beneficiu, iar 40% beneficiu redus. Dacă ar fi contat doar numărul de ore de terapie atunci subiecţii ar fi trebuit să prezinte progrese similare, ceea ce denotă faptul că numărul de ore de ABA pe zi este important doar pentru copiii care au capacitatea de a imita spontan din mediu.

Obiective urmărite în tratamentul copilului autist

1. Copilul cu autism să redevină capabil să simtă şi să exprime sentimentele. Copilul cu autism are ca şi mamă, un amestec de mamă obiect (pe care o caută când are nevoie) şi mama adevărată. Primul pas este sa refacem relaţia copil-mamă, deoarece pentru copilul neurotipic, mama este referinţa de unde pleacă să exploreze lumea.
2. Copilul cu autism să reînceapă să imite şi să înveţe natural şi spontan. Toţi copiii cu autism au în comun incapacitatea de a imita spontan din mediu. Copilul cu autism infantil [13] nu imită pe nici o arie de dezvoltare, în vreme ce copilul cu sindrom Asperger [14] nu are imitaţie socială spontană. Redevenind capabil să imite spontan din mediu, el începe să înveţe din mediu, asemenea unui copil mic.
3. Copilul cu autism să primească un program structurat de învăţare, ca să recupereze deficitul de cunoştinţe, raportat la copiii de vârsta lui. Să beneficieze de o terapie de calitate.
4. Copilul cu autism prin tratamentul medicamentos şi terapia pe care o urmează să recupereze cel puţin un an de zile pe vârsta mintală, într-un an calendaristic. În acest mod nu mai creşte decalajul dintre vârsta mintală şi vârsta biologică şi cu o întârziere de un an, doi, poate să urmeze învăţământul de masă, alături de copii neurotipici de o vârstă mai mică.
5. Să-şi păstreze acest ritm de învăţare toată viaţa. Pe măsură ce vârsta biologică creşte, noţiunile noi pe care un copil trebuie să le înveţe şi viaţa psihică devin tot mai complexe. Experienţa practică a demonstrat că nu toţi copiii cu autism care, pe o perioadă de câţiva ani, au progrese foarte mari, în timp nu îşi mai păstrează ritmul de învăţare, care scade îndeosebi pe latura de socializare.
6. Copilul cu autism să simtă şi să aibă ruşine. Dacă reuşeşte să simtă şi să aibă ruşine atunci devine capabil să înveţe comportamente sociale noi din propriile greşeli şi din greşelile altora.
7. Să ajungă la o viaţă independentă. Prin viaţă independentă înţelegem că vârsta mintală este egală pe toate ariile de dezvoltare cu vârsta cronologica. Vârsta mintală pe fiecare arie, egală cu vârsta cronologica, presupune lipsa simptomatologiei autiste.

Studiu de caz

Prezentul studiu a avut ca obiectiv monitorizarea progreselor unui grup de copii cu autism care au urmat un program ABA personalizat în cadrul Centrului medical Napocensis, denumit Protocolul Napocensis, în scopul dezvoltării unor principii minimale de tratament al autismului cu aplicabilitate generală.
Protocolul Napocensis este format din combinația tratament medicamentos homeopat şi terapie ABA. Se mai asociază logopedie, terapie ocupaţională, kinetoterapie şi stimulare/integrare senzorială, în funcţie de necesităţile fiecărui copil. Numărul de ore de terapie ABA a fost cuprins între 3 şi 10 ore pe săptămână. Copiii care, la începerea protocolului, aveau vârsta sub 3 ani, au urmat între 3 şi 5 ore pe săptămână.
Obiectivul Protocolului Napocensis este ca într-un an calendaristic să se recupereze minim un an pe vârsta mintală per subiect.
Numărul total de copii al grupului luat în analiză a fost de 46, iar criteriul de discriminare în acest grup a fost ca subiectul să fi urmat Protocolul Napocensis pe o perioadă de cel puţin un an.
O primă clasificare a grupului ţintă a fost realizată pe 4 grupe de vârstă, şi anume:
l Categoria 0-3 ani: 17% din totalul grupului ţintă;
l Categoria 3-4 ani: 22% din totalul grupului ţintă;
l Categoria 4-7 ani: 41% din totalul grupului ţintă;
l Categoria peste 7 ani: 20% din totalul grupului ţintă.
O a doua clasificare a grupului ţintă a urmărit cuplarea terapiei ABA cu tratamentul medicamentos homeopat. Astfel, clasa reprezentativă – 63% din totalul grupului ţintă – este dată de subiecţii care au beneficiat integral de tratamentul medicamentos homeopat, în vreme ce clasele cu tratament medicamentos homeopat parţial şi respectiv fără tratament medicamentos homeopat contribuie la studiul grupului ţintă cu 20% şi respectiv 17%.

Rezultate şi discuţii

Monitorizarea evoluţiei subiecţilor din grupul ţintă a fost realizată ţinând cont atât de primul an de intervenţie cât şi de al doilea an de intervenţie, cu menţiunea că numai 24 copii au urmat cel puţin 2 ani de intervenţie, modificându-se distribuţia în cel de-al 2-lea an pe categorii de vârstă, după cum urmează:
l Categoria 0-3 ani: 12% din totalul grupului ţintă (24 de subiecţi);
l Categoria 3-4 ani: 21% din totalul grupului ţintă (24 de subiecţi);
l Categoria 4-7 ani: 50% din totalul grupului ţintă (24 de subiecţi);
l Categoria peste 7 ani: 17% din totalul grupului ţintă (24 de subiecţi).
Evaluarea a fost realizată la intervale de 6 luni pe indicatorii relevanţi în obţinerea gradului de recuperare a vârstei mentale raportată la vârsta biologică (Figura 1).

FIGURA 1

Figura 1. Indicatorii de evaluare a raportului vârstă mentală / vârstă biologică.
S-a observat că viteza de recuperare a perioadei pe vârstă mentală este semnificativ mai ridicată pentru categoria de vârstă 0-3 ani, atât după primul an de intervenţie cât şi în al doilea an de intervenţie (Figura 2), însă este de remarcat faptul că toate categoriile de vârstă au avut progrese. Este evident faptul că stadiul incipient al dezvoltării fizice este favorabil pentru recuperarea accelerată pe dezvoltare mentală.
Autismul prin definiţie este o boală cu debut înainte de vârsta de 3 ani. Definiţia admite existenţa unei perioade de dezvoltare în limite largi ale normalităţii, urmată de o perioadă de stagnare sau chiar regres în plan social şi cognitiv.
Cu cât se intervine mai precoce, înainte de vârsta de 3 ani, şansele de recuperare sunt mai mari. Intervenţia precoce eficienta presupune oprirea instalării de simptome noi şi începerea recuperării. Neuroplasticitatea creierului este maximă la copilul mic.

FIGURA 2

Figura 2. Rezultatele grupului ţintă după primul şi respectiv după cel de-al doilea an de intervenţie conform Protocolului Napocensis.
Mai mult, studiul follow-up în cel de-al 3-lea an de intervenţie, realizat pe un grup ţintă de 13 subiecţi a arătat rezultate remarcabile, obţinându-se peste 40 de luni recuperate pentru 4 subiecţi din 3 categorii de vârstă (Figura 3).

FIGURA 3

Figura 3. Rezultatele grupului ţintă pe 3 ani de intervenţie conform Protocolului Napocensis.
În Figura 4 sunt prezentate rezultatele studiului realizat pe acelaşi grup ţintă în privinţa complementarităţii tratamentului homeopat realizat pe perioada intervenţiei conform Protocolului Napocensis.

FIGURA 4

Figura 4. Rezultatele grupului ţintă pe 2 ani de tratament homeopat.
Se observă o creştere a raportului de recuperare pe vârstă mentală pentru subiecţii care au beneficiat de tratament medicamentos homeopat complementar terapiei ABA, comparativ cu cei care nu au beneficiat de acest tratament, aceste rezultate fiind mai pregnante în cel de-al 2-lea an de tratament. Acest comportament denotă un efect semnificativ de cuplaj terapie ABA – tratament medicamentos homeopatic în sensul efectului activator demonstrat de către medicamentul homeopatic asupra terapiei ABA.

Concluzii

Severitatea bolii poate fi stabilită doar după ce se începe terapia. Indiferent de gradul iniţial de afectare, toţi copii ar trebui sa beneficieze de terapie.
Subiecţii care au urmat Protocolul Napocensis înaintea vârstei de 3 ani au avut cele mai bune rezultate şi au progresat constant, recuperând un an şi câteva luni pe vârsta mentală, atât în primul cât şi în al 2‑lea an de terapie.
Raportul de recuperare scade cu înaintarea în vârstă, astfel încât perioada după care se pot obţine progrese măsurabile creşte la 6 luni după începerea intervenţiei pentru categoria de vârstă 3-4 ani, şi respectiv la 12 luni pentru categoriile de vârstă 4-7 ani şi peste 7 ani.
Pe baza rezultatelor obţinute la studiul complementarităţii tratamentului homeopatic asupra terapiei ABA s-a evidenţiat un efect semnificativ de cuplaj terapie ABA – tratament medicamentos homeopatic ceea ce denotă calitatea medicamentului homeopatic de activator al terapiei ABA.
Rezultatele monitorizării grupului ţintă permit dezvoltarea unor principii de bază în tratamentul autismului, şi anume:
Primul principiu – Primum non nocere (la început, nu dăuna). Dacă copilul va primi un tratament medicamentos, atunci medicamentele să acţioneze blând, eficient şi fără reacţii adverse. Dacă copilul va urma o terapie aceasta să-l ajute să înveţe şi să înţeleagă şi să nu-i creeze frustrări şi proteste faţă de terapie şi respectiv de terapeut.
Al doilea principiu – în urma tratamentului medicamentos şi al terapiei pe care o urmează, copilul cu autism trebuie să parcurgă toate etapele de dezvoltare a copilului neurotipic. Copilul cu autism trebuie să primească programe de terapie în concordanţă cu vârsta lui mintală pe fiecare arie (socializare, limbaj, cognitiv, autoservire, motor). Toate comportamentele neadecvate ale unui copil cu autism trebuie analizate şi din perspectiva dacă acel comportament este adecvat pentru un copil neurotipic de vârstă mai mică. Dacă este adecvat, atunci acel comportament nu trebuie stins, ci trebuie ajutat să parcurgă mai rapid acea etapă de dezvoltare. Pentru a putea parcurge toate etapele de dezvoltare normală, trebuie să se ţină seama şi de problemele sale senzoriale şi trebuie ajutat să se integreze şi din punct de vedere senzorial.
Al treilea principiu – tratamentul medicamentos şi terapia se începe cu aria unde vârsta de dezvoltare este cea mai mică. Cea mai mică vârstă a unui copil cu autism este vârsta afectiv-emoţională. Trebuie început cu refacerea relaţiei copil cu autism – mamă, adică mama obiect să redevină mama adevărată. Pentru copilul neurotipic relaţia normală copil – mamă, stă la baza capacităţii lui de a explora lumea, de a fi curios, de a apela la referinţă când este în pericol sau când nu ştie ce să facă.

Bibliografie:

1. Arvio M., Hautamäki J., Tiilikka P., Reliability and validity of the Portage assessment scale for clinical studies of mentally handicapped populations, Child Care Health Dev., 19(2), 1993, 89-98.
2. Ratajczak H.V., Theoretical aspects of autism: Causes – A review, Journal of Immunotoxicology 8(1), 2011, 68-79.
3. Reichow, B., Wolery, M., Comprehensive synthesis of early intensive behavioral interventions for young children with autism based on the UCLA young autism project model, J Autism Dev Disord, 39(1), 2009, 23-41.
4. Miles J.H., Autism spectrum disorders – A genetics review, Genetics in Medicine, 13, 2011, 278-294.
5. Spreckley, M., Boyd, R., Efficacy of applied behavioral intervention in preschool children with autism for improving cognitive, language, and adaptive behavior: a systematic review and meta-analysis, Journal of Pediatrics 154(3), 2009, 338-344.
6. Banda, D. R., Grimmett, E., Enhancing social and transition behaviors of persons with autism through activity schedules: a review, Education and Training in Developmental Disabilities, 43(3), 2008, 324-333.
7. Doughty, C., What is the evidence for the effectiveness of behavioural and skill-based early intervention in young children with autism spectrum disorder (asd)?, NZHTA Tech Brief Series, 3(1), 2004.
8. Abanilla P.K., Hannahs G.A., Wechsler R., Silva R.R., The use of psychostimulants in pervasive developmental disorders. Psychiatric Quarterly, 76(3), 2005, 271-281.
9. Akins R., Angkustsiri K., Hansen R.L. Complementary and alternative medicine in autism: an evidence-based approach to negotiating safe and efficacious interventions with families. Neurotherapeutics, 7(3), 2010, 307-319.
10. Angley M., Young R., Ellis D., Chan W., McKinnon R., Children and autism: Part 1 – recognition and pharmacological management. Australian Family Physician, 36(9), 2007, 741-744.
11. Ayres K.M., Mechling L.C., Sansosti F.J., The use of mobile technologies to assist with life skills/independence of students with moderate/severe intellectual disability and/or autism spectrum disorders: considerations for the future of school psychology. Psychology in the Schools, 50(3), 2013, 259-271.
12. Lovaas, O.I., Behavioral treatment and normal educational and intellectual functioning in young autistic children, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 55(1), 1987, 3-9.
13. Dawson G., Osterling J., Meltzoff A.N., Kuhl P., Case study of the development of an infant with autism from birth to two years of age, Journal of Applied Developmental Psychology, 21(3), 2000, 299-313.
14. Khouzam H.R., El-Gabalawi F., Pirwani N., Priest F., Asperger’s disorder: a review of its diagnosis and treatment, Compr Psychiatry, 45(3), 2004, 184-91.