CONFERINŢA ANUALĂ A SOCIETĂŢII ROMÂNE DE PSIHANALIZĂ

Între 12-14 noiembrie 2010 a avut loc la București Conferința anuală a Societății Române de Psihanaliză (SRPsA) dedicată Centenarului Societății Internaționale de Psihanaliză și celor 20 de ani de la fondarea SRPsA, având în acest an o temă incitantă: SCHIMBAREA ÎN PSIHANALIZĂ ȘI PSIH-ANALIZA ÎN SCHIMBARE.

Au participat specialiști din România, Franța și Anglia, dintre aceștia amintim pe Jack Andre, Monica Bălașa, Vera Șandor, D. Zamfirescu, Rodica Matei, Aurelia Ionescu, Rodriguez de la Sierra, Simona Antonescu, Cornelia Eremia, etc, a căror conferințe vor fi publicate în Revista Română de Psihanaliză. A fost lansată cartea ”100 cuvinte ale Psihanalizei” a lui Jack Andre.

Considerăm Psihanaliza ca o știință vie bazată pe tehnicile freudiene ale asocierii libere, a analizei ”pe canapea” apreciate ca echivalențe a vindecării spre devenirea și redevenirea persoanei psihanalizate. Desigur interpretările depind de valoarea specialiștilor care este bine să-și formeze o ”intuiție psihanalitică” cu necesitatea unei ”urechi psihanalitice” ceea ce se câștigă prin cunoștințe ample și prin experiență practică. Se înțelege de la sine că au fost parcurse și teme ale psihosexualității infantile și ale adulților, cu prezentare și interpretare la nivel actual. Știind că psihanaliza oferă autocunoașterea și heterocunoașterea intimității psihice, ceea ce se obține prin interpretarea asociațiilor libere ”pe canapea” și prin comunicare de la inconștient la inconștient și conștient spre un specialist, comunicatorii au subliniat deficiențele competenței incomplete, care conduce la simplificări și vulgarizări. Această direcție s-ar referi la psihanaliza sălbatică, deci s-a insistat pe evitarea acestor practici.

Am constatat că SRPsA cultivă în continuare aspectele ”analizei clinice”, ca fiind o relație de divan – și nu în cunoștința unor situații clinice deci psihopatologice. Aceste interpretări duc la disocierea între cazuistica medicală și interpretările psihanalitice și astfel ne îndreptăm spre practicile psihanalizei ”sălbatice”. Se exprimă deci în continuare tendința psihanaliștilor actuali de a trata cazuri la distanță de stările patologice umane încadrate chiar de S. Freud ca ”traume” sau boli.

S-au abordat și temele psihanalizei literaturii ca o provocare în interpretarea literaturii. Unii critici recunosc, alții neagă influența psihanalizei în literatură, cu toate că scriitorii, cititorii și criticii preiau sau fac interpretări ale detaliilor din viața personajelor și a scriitorilor, deci îi analizează.

Dezbaterile au fost interesante în direcții importante: Cum se face psihanaliza unei opere literare sau muzicale? Cum se face psihanaliza unei critici literare? Etc. S-a propus reactivarea cabinetelor de psihanaliză (parte în cadrul CNAS?).

Cu toate că psihanaliza actuală mai apelează la clasicii acestei științe, suntem impresionați de progresele și modernizarea psihanalizelor. Dar în viziunea noastră psihomedicală, din păcate tendințele actuale ale psihanalizei sunt de îndepărtare de nevoile și suferințele omului anxios, depresiv, traumatizat psihosocial sau terorizat.

S-a mai constatat că unele comunicări au fost pur teoretic și chiar abstracte.

În continuare: așteptăm următoarele conferințe și întruniri ale psihanaliștilor practicieni și teoreticieni la care psihiatrii, psihologii și psihanaliștii de copii și adolescenți să fie invitați.