Criminal în devenire: tulburarea de conduită socializată și implicarea autorităților
REZUMAT
Introducere. Statisticile ne arată că în România în fi ecare zi sunt trimiși în judecată cinci minori pentru comiterea infracțiunilor de furt și doi pentru tâlhărie, respectiv un minor care comite o lovire sau o vătămare corporală simplă ori gravă, iar la fi ecare trei zile un minor este adus în fața judecătorului pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol. Materiale și metode. Pacient în vârstă de 16 ani și 7 luni, afl at în evidența Clinicii de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie Cluj de la vârsta de 7 ani, cu diagnosticele: Tulburare de conduită socializată. Tulburări mentale și comportamentale datorate consumului de substanțe psihoactive. Personalitate în curs de structurare cu note dizarmonice. Epilepsie cu criză tonico-clonică generalizată în antecedente. Situație familială atipică. Caz social. Abandon școlar., prezintă numeroase internări în clinică și a urmat diverse scheme terapeutice fără ameliorarea simptomatologiei. Menționăm de asemenea că adolescentul se afl ă de mai mulți ani în evidența Direcției de Protecție a Copilului Cluj, se afl ă în grija tatălui pe baza unei procuri, dar locuiește pe străzi din luna mai 2018 și este în evidența poliției pentru diverse acte antisociale. Rezultate. Cu toate că de-a lungul timpului au fost înaintate sesizări către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj și alte instituții, situația adolescentului este neschimbată. Factorii de risc implicați în acest caz au persistat și au agravat în continuare simptomatologia până la apariția unui caz de delincvență juvenilă. Concluzii. Studiul nostru de caz subliniază unele defi ciențe ale sistemului și deschide calea unor discuții și de ce nu a unor inițiative în ceea ce privește implementarea unor programe de prevenție a delincvenței juvenile, de asemenea posibilitatea suplimentării numărului de centre de reeducare. Cuvinte cheie: tulburare de conduită, delincvență juvenilă, asistență socială, protecția copilului
INTRODUCERE
Statisticile ne arată că în România în fiecare zi sunt trimiși în judecată cinci minori pentru comiterea infracțiunilor de furt și doi pentru tâlhărie, respectiv un minor care comite o lovire sau o vătămare corporală simplă ori gravă, iar la fiecare trei zile un minor este adus în fața judecătorului pentru că a comis un act sexual cu privire la un alt minor sau pentru că a comis un viol [1].
MATERIALE ȘI METODE
Dorim să prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 17 ani, aflat în evidența Clinicii de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie Cluj de la vârsta de 7 ani cu diagnosticele: Tulburare de conduită socializată. Tulburări mentale și comportamentale datorate consumului de substanțe psihoactive. Personalitate în curs de structurare cu note dizarmonice. Epilepsie cu criză tonico-clonică generalizată în antecedente. Situație familială atipică. Caz social. Abandon școlar., care a prezentat numeroase internări în clinică și a urmat diverse scheme terapeutice fără ameliorarea simptomatologiei. De la prima prezentare în Clinica de Psihiatrie Pediatrică și Toxicomanie Cluj până la vârsta de 12 ani pacientul a fost adus de către mamă la control în mod intermitent, fără respectarea riguroasă a tratamentului medicamentos și a recomandărilor medicului. La vârsta de 12 ani (2014) pacientul a avut două internări în clinică pentru un tablou psihopatologic caracterizat prin: agitație psihomotorie, denaturarea adevărului, toleranță redusă la frustrare, heteroagresivitate fizică și verbală, iritabilitate, impulsivitate, nerespectarea regulilor, furturi repetate, probleme comportamentale școlare.
În acel an copilul se afla în evidența Direcției de Protecție a Copilului Cluj și se afla în grija mamei. La vârsta de 13 ani (2015) pacientul este adus în luna iunie de serviciul de ambulanță din UPU în urma unui consum de substanțe psihoactive – droguri etnobotanice, pe fondul unui tablou psihopatologic la care s-au adăugat: absența nemotivată de la domiciliu, lipsa sentimentelor de vinovăție după acte de violență sau prejudiciere a altor persoane, tendințe de a-i manipula și de a-i domina pe cei mai slabi, acte antisociale – furt, minciună, cerșetorie, consum nociv de substanțe psihoactive de câteva luni, absenteism școlar. Având în vedere dificultățile sociale ale familiei din care provine și a exprimării dorinței mamei de a-l instituționaliza, au fost făcute demersurile necesare pentru implicarea Direcției de Asistență Socială prin Serviciul de Protecție a Copilului Cluj-Napoca. În luna octombrie a aceluiași an pacientul este instituționalizat la un centru pentru copiii străzii din Cluj-Napoca. În 2016, la vârsta de 14 ani, pacientul a avut trei internări în clinică. În luna ianuarie pacientul este adus de urgență și internat pentru tulburări de comportament pe fondul consumului de substanțe psiho active și stare post accident rutier în acest context. Tabloului psihopatologic deja existent s-au adău gat un comportament sexual dezinhibat, hetero agresivitate fizică și verbală față de personalul de la centru și față de colegi, fugă repetată de la centru (de la câteva ore la câteva zile) și de la domiciliul anterior, fără frecvență școlară în acel an. În luna mai pacientul se prezintă însoțit de către mamă în urma unui consum de droguri etnobotanice, pacientul solicitând internarea, afirmând că dorește să întrerupă consumul de droguri etnobotanice și descrie o simptomatologie corespunzătoare unui sindrom de dependență. În luna septembrie pacientul este adus de către un reprezentant al centrului în care se afla instituționalizat la momentul respectiv deoarece în cursul dimineții acesta a fost deosebit de agresiv față de un educator, urmată de manifestări clastice la adresa personalului și a copiilor din centru.
A existat riscul de părăsire a copilului în unitatea sanitară deoarece niciun membru al personalului de la adăpostul de unde a fost adus la internare nu a dorit să se mai implice și nici mama acestuia nu a dorit să îl externeze. În 2017 pacientul a avut cinci internări pentru același tablou psihopatologic. Persistă problemele în ceea ce privește riscul de părăsire a pacientului în unitatea sanitară deoarece mama, în custodia căruia se află pacientul, în luna iulie pleacă în străinătate, refuză să se prezinte pentru externarea băiatului, dar aceasta ia legătura cu Poliția și Serviciile de Protecție a Copilului pentru a încredința pacientul acestora. Ulterior pacientul ajunge în grija unui centru de plasament împreună cu mama, dar pacientul părăsește centrul din cauza regulilor stricte impuse, timp în care doarme la prieteni. În luna noiembrie a aceluiași an mama părăsește țara definitiv, iar custodia este dată tatălui prin procură, pe care îl și întâlnește pentru prima dată. Copilul a locuit pentru puțin timp și la mătușa maternă, dar a fost dat afară de către aceasta din cauza comportamentului său (își petrecea mare parte din timp utilizând telefonul mobil, nu ajuta la treburile casnice, se întorcea acasă sub influența substanțelor psihostimulante pe care le consuma). Pe parcursul anului 2018 adolescentul a prezentat șapte internări în clinică. Au fost întocmite de către Poliție două dosare penale, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată și furt, iar în cursul lunii septembrie a anului curent, minorul s-a prezentat în fața Serviciilor de Probațiune. La ultimele internări acesta a fost externat de către o persoană desemnată de mamă, dar adolescentul s-a întors de fiecare dată imediat pe străzi la vagabondaj și la anturajul său nepotrivit. În ultimul an pacientul a prezentat și în clinică un comportament neadecvat manifestat prin agresivitate fizică și verbală față de personalul medical, a distrus diverse bunuri ale clinicii (a spart uși, geamuri, un televizor, roți de bicicletă), a aruncat mâncarea primită pe jos și a cerut în mod repetat bani pentru a-și cumpăra ceea ce își dorește. De-a lungul anilor pacientul a urmat diverse scheme de tratament cu antiepileptice, benzodiazepine, neuroleptice sedative, timostabilizatoare și sedative hipnotice cu o complianță redusă la tratament și fără îmbunătățirea simptomatologiei.
Factori de risc
Comportamentul deviant la copii este influențat de o serie de factori de risc printre care se numără: z Personalitatea copilului. Aceasta începe să se contureze după vârsta de 2 ani.
În cazul în care copilul crește și se dezvoltă în condiții improprii de viaţă (familie dezbinată, părinţi cu probleme comportamentale, anturaj nepotrivit), se creează un mediu propice comportamentului delincvent. Pacientul nostru a crescut într-o familie cu o structură dezorganizată, acesta provenind dintr-o relație de concubinaj, în cele din urmă copilul fiind crescut de către mamă într-un mediu policarențat.
z Tulburările de comportament. Acestea reprezintă una dintre cauzele de natură bio-psihică ale delincvenței juvenile și se pot manifesta prin comportamente antisociale (agresivitate, vagabondaj etc.).
z Fuga de acasă și vagabondajul. Cele două tipuri de comportament se asociază, de regulă, cu abandonul școlar și alte cu alte tipuri de comportamente negative, victime ale vagabondajului fiind adesea copiii crescuţi în servicii de protecţie socială, dar și cei din familiile legal constituite.
z Vârsta. S-a ajuns la concluzia că cel mai mare număr de infracţiuni este săvârșit de adolescenţi și tineri.
z Carențele de afectivitate. Cea mai mare parte a delincvenţilor copii provin din familii dezorganizate sau din centre de plasament. Deseori aceștia pot avea o personalitate în curs de structurare cu note dizarmonice, din cauza carenței de afecțiune din partea familiei. Copilul nu va ști să dăruiască sentimente frumoase și se va contura ca o personalitate egocentrică și cu reacţii instinctive primare.
z Cauze de natură socială. Disfuncții ale mediului familial, eșecul școlar și inadaptarea școlară, modele negative de comportament ale grupului de prieteni și ale modurilor de petrecere a timpului liber reprezintă alte cauze de natură socială (trecerea de la un tip de viaţă la altul, de la modul de existenţă rurală la cea urbană, deficienţe în activitatea instituţiilor de control social și îndrumare educativă) [2].
Codul Penal Român
În ceea ce privește consecințele comportamentului juvenil Codul Penal Român stabilește vârsta răspunderii penale, după cum urmează:
Art. 113 – Limitele răspunderii penale sunt:
1. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
2. Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
3. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii [3].
Până la vârsta de 14 ani se consideră că minorii sunt lipsiți de capacitate penală și, în consecință, față de aceștia nu se pot pune în practică sancțiunile corespunzătoare, ci doar măsuri de ocrotire. În ceea ce privește minorii cu vârste între 14 și 16 ani, dacă aceștia sunt declarați cu discernământ în momentul săvârșirii faptei, ei vor fi tratați precum minorii peste 16 ani, cu capacitate penală absolută, neexistând nicio diferenţă din punct de vedere al capacităţii penale între aceștia și infractorii majori, decât în tratamentul juridic.
Proiecte naționale de prevenție a delincvenței juvenile
În anul 2011 Inspectoratul General al Poliţiei Române în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopţie din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu sprijinul Ministerelor de Interne din Cehia și Bulgaria a derulat proiectul ”Copilărie fără delincvență” cu scopul de a crește eficienţa demersurilor de prevenire a delincvenţei juvenile la copiii cu vârsta sub 14 ani. Obiectivele proiectului au fost: dezvoltarea unui instrument de lucru comun (manual) pentru specialiștii din instituţiile din România responsabile cu prevenirea delincvenţei juvenile la copiii cu vârsta sub 14 ani, îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor din România de a gestiona problematica referitoare la copiii cu comportament predelincvent și delincvent, creșterea gradului de informare a beneficiarilor cu privire la prevenirea comportamentului antisocial la copiii cu vârsta sub 14 ani, diseminarea, la nivelul statelor membre U.E., a celor mai bune practici privind prevenirea delincvenţei juvenile [2].
REZULTATE
Cu toate că de-a lungul timpului au fost înaintate sesizări către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj și alte instituții, situația adolescentului este neschimbată. Factorii de risc implicați în acest caz au persistat și au agravat în continuare simptomatologia până la apariția unui caz de delincvență juvenilă.
CONCLUZII
Studiul nostru de caz subliniază unele deficiențe în activitatea instituţiilor de control social și îndrumare educativă: organele judiciare, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, ai serviciilor de asistenţă socială etc. și deschide calea unor discuții și de ce nu a unor inițiative în ceea ce privește implementarea unor programe de prevenție a delincvenței juvenile, de asemenea posibilitatea suplimentării numărului de centre de reeducare. Lipsa de operativitate, neînregistrarea tuturor situaţiilor care impun luarea unor măsuri de protecţie specială, creează condiţii favorizante pentru devianţa comportamentală a copilului. Astfel, în cazurile în care se dovedește că familia este un mediu nociv pentru creșterea și educarea copilului, serviciile de asistenţă socială trebuie să acţioneze pentru scoaterea lui din acest areal și încredinţarea unei instituţii de protecţie specializată.
BIBLIOGRAFIE
1. https://cristidanilet.wordpress.com/2016/03/27/statistici-20112015- delincventa-juvenila/
2. ”Prevenirea delincvenței juvenile și acordarea de servicii specifi ce minorilor care săvârșesc infracțiuni și nu răspund penal” – Editura Ministerului Afacerilor Interne – Proiectul HOME /2012/ISEC/ FP/C1 ”Copilărie fără delincvență”
3. Noul Cod Penal al României