DEFICITUL MOTOR LA COPII CU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL
INTRODUCERE
Incidența accidentului vascular cerebral (AVC) la copii este estimat ca fiind 1,3-13 la 100.000 copii/an și este în continuă creștere. Frecvent acesta apare în grupele de copii cu factori de risc, așa ca patologiile congenitale cardiace, anemia falciformă, cu toate că poate să apară și la copii anterior sănătoși [1].
Cu toate că mortalitatea post-AVC la copii este mai mică – în jur de 10%, în comparație cu 20% la adulți, o bună parte din copii rămân cu diverse grade de dizabilitate: de la lipsa capacității de mers şi nevoia de îngrijire permanentă, până la deficite motorii care, chiar dacă sunt mai uşoare, interferă cu desfăşurarea activităţilor cotidiene. Astfel, conform studiilor, o recuperare completă s-a observat doar la 25-30% din copiii cu AVC, 70-80% au prezentat dizabilități pe termen lung persistând și la vârsta de adult [2].
Una din dizabilitățile cele mai frecvente ale AVCului este deficitul motor (DM), care are un impact semnificativ asupra independenței pacienților pentru activitățile de bază în viața de zi cu zi, precum și asupra integrării sociale. Prognosticul DM depinde de vârsta la care a debutat AVC (prematur, nou-născut sau copil mic), tipul de AVC (ischemic sau hemoragic), severitatea și topografia AVC-ului și complicațiile imediate (comă, epilepsie persistentă) [3]. Alte dizabilități care se pot dezvolta la acești copii sunt: epilepsia, tulburările cognitive, retardul mintal, retardul vorbirii, tulburările de comportament și de adaptare [2,4,5,6].
REZULTATE
DM este pierderea parțială sau totală a mișcărilor active ale unei părți ale corpului. În cazul AVC-ului, DM poate fi sub formă de mono/hemipareză sau mono/hemiplegie, dipareza/ diplegie, parapareza/paraplegie sau tetrapareza/ tetraplegie.
Cel mai frecvent, AVC-ul la copii se dezvoltă în patul vascular al arterii cerebrale medii, iar cea mai frecventă manifestare clinică este hemipareza acută [1]. În cazul copiilor care au suportat AVC perinatal, poate fi afectat doar membrul superior. La acești copii DM iese la iveală în primul an de viață – se observă o asimetrie între membre când ei încep să realizeze prehensiunea. Majoritatea copiilor cu infarcte unilaterale reușesc să meargă de sine stătător în jurul vârstei de 14 luni. DM pot varia pe parcursul dezvoltării copilului, deorece reprezintă o integrare complexă între factorii pur motori (așa ca slăbiciunea, distonia, spasticitatea, complicațiile ortopedice), dezvoltarea motorie în timpul copilăriei și influența factorilor comportamentali [7]. La copiii preșcolari, DM se poate asocia cu convulsii, febră, cefalee și letargie, pe când la copiii mai mari poate fi prezentă doar DM [8]. Infarctul cerebral în regiunea ganglionilor bazali se poate asocia cu distonie. Iar leziunile extinse la nivelul ganglionilor bazali, cortex și partea posterioară a capsulei interne sunt asociate constant cu paralizie cerebrală (PC) [9]. Conform unor studii AVC-ul constituie principala cauză a PC unilaterale la copiii născuți la termen [10], astfel că Chambriet et al. au găsit că, cauza PC unilaterale la 30% din copiii incluși în studiu era AVC ischemic neonatal [11].
Prognosticul AVC depinde și de vârsta copilului cînd a survenit acesta, astfel că AVC la un copil născut prematur crește riscul PC de 2 ori față de un copil născut la termen. În plus, la copii născuți prematur sechelele AVC în ceea ce privește tipul de PC diferă. După un AVC la copil născut prematur jumătate din copii cu PC au forma unilaterală și jumătate bilaterală. După un AVC la copil născut la termen 94% din copii cu PC au forma unilaterală, și doar 6% bilaterală [9].
CONCLUZIE
Cu toate că copiii prezintă un grad înalt de neuroplasticitate, un număr mare de pacienți rămân cu dizabilități motorii post-AVC pe termen lung. DM are un impact negativ semnificativ asupra independenței copiilor cu AVC pentru activitățile de bază în viața de zi cu zi, precum și asupra integrarii sociale.
Adresa de corespondenta:
–