DOUĂ CAZURI DE ANOMALII VASCULARE CEREBRALE ASOCIATE CU EPILEPSIA (SIMPTOMATICA
Rezumat:
Vă prezentăm două cazuri de epilepsie simptomatică la copil – asociate cu malformaţii vasculare cerebrale: malformaţia arterială anevrismală, respectiv angiom venos.
Imagistică -MRI – a avut un rol determinant în diagnosticul leziunilor cerebrale asociate epilepsiei.
Infecţia cerebrală (encefalită focală) a complicat cazul cu malformaţia arterială anevrismală.
Introducere
Epilepsia afectează 1 % -2% din populaţia lumii (50).
Malformaţiile vasculare cerebrale reprezintă o cauză rară de epilepsie, cu manifestare încă din copilărie (30).
Materiale şi metode:
Vă prezentăm 2 cazuri – unul cu malformaţie arterială la vârsta de 1 an şi 5 luni şi altul cu malformaţie venoasă la vârsta de 10 ani.
Ambele cazuri au fost diagnosticate prin rezonanţă magnetică (MRI şi angio – MRI).
Rezultate
Cazul no. 1, cu malformaţie arterială anevrismală situată pe traiectul A.C.M. la nivelul extremităţii anterioare şi interne a lobului temporal drept, prezintă o atrofie a acestei extremităţi şi aspecte de encefalită focală.
Cazul no. 2 cu malformaţie venoasă prezintă un traiect venos dilatat (angiom venos) la nivelul cerebelului, respectiv emisfera dreaptă.
Clinic, cazul cu malformaţie arterială prezintă crize tonico-cronice şi masticatorii (fără pierdere de cunoştinţă), iar cazul cu malformaţie venoasă prezintă crize de pierdere a cunoştinţei cu hipotonie generală.
Paraclinic (EEG) traseul este net iritativ (complex vârf – undă TPD) în cazul cu malformaţie arterială şi discret iritativ POD în angiomul venos.
Discuţii:
Rezonanţa magnetică (MRI) reprezintă investigaţia imagistică recomandată pentru anomaliile vasculare, care adesea la CT prezintă imagini normale (10).
Anevrismul intracranian nerupt, cauză de epilepsie focală, poate avea un sfârşit excelent post operator după tratamentul intraarterial (20).
Angiomul venos sau anomalia de dezvoltare venoasă (DVAs) reprezintă anomalia vasculară cerebrală cel mai frecvent întâlnită (40).
între cauzele patologice ale epilepsiei publicate în 2002 în Seminarul Neurologic no. 22 al Publicaţiei Medicale Thieme, malformaţii vasculare sunt pe locul 8 ca frecvenţă (60).
Concluzii:
- Rezonanţa magnetică (MRI) urmată de angio – MRI reprezintă metoda imagistică de ales pentru diagnosticul malformaţiilor vasculare cerebrale (arteriale şi venoase).
- Malformaţiile vasculare cerebrale (arteriale şi venoase) reprezintă o cauză rară de epilepsie simptomatică.
- Infecţiile cerebrale pot complica cazurile cu malformaţii vasculare cerebrale (encefalite focale).
Bibliography:
- Awanda A.; Watson T; Obeid T; Section of Neurology, King Fahd National Guard Hospital, Riyadh, Saudi Arabia Cavernous angioma presenting as pregnancy-related seizures Epilepsia. 1997; 38(7): 844-6
- Kuba R.; Krupa P.; Okacova L; Rektor J., Department of Neurology, Brno Epilepsy Centre, Masaryk University, St. Anne ??s Hospital, Brno, Czech Republic, Unruptured intracranial aneurysm as a cause of focal epilepsy: an excellent postoperative outcome after infra-arterial treatment, Epileptic Disord. 2004. 6(1): 41-4
- Striano S.; Nocerino C; Striano P.; Bocella P.; Meo R.; Bilo L; Cirillo S.; Department of Neurological Sciences, Epilepsy Center, Federico II University, Naples, Italy. Venous angiomas and epilepsy, Neurol Sci. 2000; 21 (3): 151-5.
- TopperR.; JurgensE.; Reul J.;ThronA.; Department of Neurology, Aachen Technical University, Germany. Clinical significance of intracranial developmental venous anomalies. J. Neurol Neurosurg Psychiatry 1999; 67(2): 234-8.
- Epilepsy-Medscape Resource Center -01.23.2007
- Pathologic Substrates of Epilepsy – Tables for Neuroimaging of Epilepsy -Semin Neurol 22(3): 279-288, 2002 Thieme Medical Publishers