IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


DR. ILEA VASILE JR. 1923-1967

Autor: Viorel Ghiran

 

Se implinesc in prezent 45 ani de cand la Praga fiind – in Republica Cehoslovacă (RSC) cum se numea pe atunci – in calitate de doctorand cu frecvenţă pe 3 ani (1962-1965) la Universitatea Carol, primeam cu emoţii vizita unui coleg roman, şef al Secţiei de Neuro-psihiatrie Infantilă (NPI) din Cluj, care pornise intr-un schimb de experienţă in RSC; RDG (Republica Democrată Germană) şi RSP (Republica Socialistă Polonă), pentru a găsi un răspuns problemelor profesionale cu care se confrunta, pentru a vedea modul de organizare a reţelei de asistenţă in domeniul din aceste ţări.

Era nu numai şeful Secţiei NPI din Cluj, dar şi incărcat cu răspunderea organizării primului spital NPI cu caracter republican de la Păclişa – Haţeg, din judeţul Hunedoara, solicitat fiind de Ministerul Sănătăţii pentru care Dr. V. Ilea intocmise un proiect propriu unitate care urma să aibă 400 de paturi pentru asistenţă şi recuperare.

Cum personal făceam parte de 2 ani dintr-un colectiv de organizare a reţelei de NPI din ţările socialiste, ce luase fiinţă la Praga sub conducerea prof. univ. Dr. Jan Fischer, conducătorul meu de doctorat, şi din care mai făceau parte prof. univ. Dr. Bilichievici din Polonia, Dr. Golnitz, Dr. Muller din RDG, prof. Dr. Suhareva din URSS, etc, eram familiarizat cu modelul de organizare şi realizările obţinute in aceste ţări, ca şi cu informaţia parţială pe care mi-o formasem cu privire la ţările apusene, aflate şi ele la inceput de drum in domeniul psihiatriei şi neurologiei varstei de dezvoltare.

Pentru a-i oferi o imagine mai precisă de organizare l-am insoţit cateva zile in spitale şi secţiile de profil din Praga, l-am prezentat prof. J. Fischer, care conducea secţia clinică de psihiatrie pediatrică; prof. Dr. Lesny, şeful secţiei de neurologie pediatriacă, şi in alte secţii profilate pe cele două direcţii dar numai pentru varsta preşcolară cum ar fi aceea a doctorului Čepičca şi Kučera.

Marea lui frămantare era sa desluşească direcţia corectă spre care trebuie să ne indreptăm in viitor cu organizarea NPI la noi in ţară şi cum să desăvarşească proiectul inceput la Păclişa.

De la Praga drumul lui a continuat in RDG la prof. Dr. Golnitz si Muller, iar discuţia noastră s-a reluat acasă, dupa 1966, cand m-am intors de la studii la Cluj, la vechiul loc de muncă.

Azi, cand timpul a decantat şi verificat temeinicia ideilor exprimate de noi atunci, a năzuinţelor şi strădaniilor intreprinse de el, este o bucurie pentru mine să evoc memoria celui care a fost Dr. Vasile Ilea Jr. şi de care cu tristeţe ne-am despărţit in 1967, ce a insemnat el pentru inceputul şi viitorul NPI din ţara noastră.

Inceptul acestei specialităţi medicale, separarea sa din trunchiul comun a neuropsihiatriei varstei adultului in ţara noastră a inceput după al II-lea Război Mondial, ca şi in restul ţărilor din Europa de Răsărit – marcat de două evenimente semnificative:

1. Apariţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) in 1947 care – analizand starea de sănătate precară a populaţiei in condiţiile specifice de după război – la un an după constituirea sa, şi-a intocmit primul program de viitor privind sănătatea psihică, axat pe două principii fundamentale recomandate de specialiştii OMS: primul este acela de a incuraja in egală măsură responsabilitatea tuturor factorilor medicali şi sociali pentru grija sănătăţii mintale ca şi grija pentru sănătatea somatică a populaţiei; iar al doilea, necesitatea de concentrare a atenţiei in special asupra problemelor de terapie şi profilaxie psihică in varsta de dezvoltare a copilăriei.

2. Reforma invăţămantului din 1948 care a dus la infiinţarea Institutelor de Medicina şi Farmacie cu apariţia in ele a Facultăţii de Pediatrie, ca expresie a asistenţei precare – a morbidităţii ridicate şi a lipsei de cadre medicale in domeniul varstei de dezvoltare. Deşi situaţia era comună in toate ţările din răsărit, modul de realizare, posibilităţile materiale şi voinţa de realizare a unor programe naţionale pentru transpunerea in viaţă a dezideratelor de mai sus erau diferite. Dr. V. Ilea a realizat necesitatea angajării in acest efort implicandu-se cu entuziasm, hotarare şi perseverenţă in ce era de făcut, dar experienţa şi modelele concrete ii lipseau.

Totuşi, tot ceea ce a realizat pe parcursul unei secvenţe scurte de viaţă, urma pe care a lasat-o in memoria noastră, este expersia unei personalităţi viguroase, multilaterale, cu un dinamism si o ardere la o temperatură puţin obişnuită, personalitate care in mic s-a prefigurat incă din anii copilăriei, aducand multe satisfacţii şi impliniri, speranţe părinţilor săi.

S-a născut in 14 ianuarie 1923, in oraşul Sighet, unde tatăl său era directorul Spitalului de Psihiatrie. A avut norocul să se nască şi să primească o educaţie şi o creştere aleasă, intr-o familie cu bun renume, onorată pe vremea aceea de personalităţi de seamă ale culturii romaneşti şi ale medicinei, ca Iuliu Haţieganu, Iuliu Moldovan, Victor Papilian, Balifi, la Cluj etc. şi care, ca şi tatăl său i-au incrustat direcţia de viitor a crezului său profesional.

Valenţele şi potenţialităţile lui se validează incă din varsta copilariei şi mai ales ca elev al Liceului Dragoş-Vodă din Sighet, fiind indrăgostit nu numai de invăţătură, dar şi de sport, vioară, excursii, de oameni a căror viaţă o dorea mai bună şi mai optimistă decat o vedea in jur.

Urmează cursul firesc al familei sale, nevoită săşi schimbe locul de muncă şi adresa şi-l intalnim la Lugoj, unde termină clasa aVIII-a si bacalaureatul la Liceul Coriolan Brădiceanu in 1941. Se inscrie la Facultatea de Medicină la Sibiu in acelaşi an, şi o termină la Cluj in 1947, după revenirea Facultăţii de la Sibiu.

Fiind un eminent student, avid pentru cercetare, este repede remarcat şi recrutat incă din anii studenţiei ca extern clinic in 1945 la Clinica de Neurologie, pentru care avea o atracţie particulară şi ca preparator la aceeaşi catedra in 1946. Termină facultatea in 1947, dar rămane la aceeaşi clinică, unde devine asistent universitar in 1949 cu . normă de medic specialist consultant in reţea, pană in 1952 cand trece pentru 2 ani ca medic primar in Clinica de Psihiatrie Adulţi pentru a-şi completa profilul său profesional cum singur simţea nevoia.

In cei doi ani de psihiatrie este impresionat mai ales de confuziile mentale ce se terminau adesea cu deces in acei ani şi de comele insulinice protrahate, fapt pentru care se inscrie şi intr-o activitate de cercetare histo-patologică a SNC la laboratorul de cercetare din cadrul clinicii, lărgindu-şi astfel formaţia sa din acest domeniu.

Cu o astfel de prgătire temeinică in domeniul neurologiei, psihiatriei şi cercetării histo-patologice de laborator preia conducerea Secţiei de Neuro-psihiatri Infantila care se infiinţase in 01.10.1949 sub conducerea conf. univ. Dr. Maximilian Muller, ajutat de asistenta sa Dr. Margareta Drăgoi (ambii provenind din Secţia de Psihiatrie Adulţi), dar care se dezorganizase parţial şi rămanand fără conducere dupa 1954. Motivul acestei dezorganizări se datora faptului că secţia NPI a fost infiinţată, organizată şi gandită şi ca bază clinică pentru invăţămantul universitar de neurologie şi psihiatrie destinată studenţilor de la Facultatea de Pediatrie, incadrată de la inceput cu 10 cadre didactice universitare (vezi Rev. SNPCAR; nr.3, vol II din 1999), dar care nefiind cuprinsă in planul de invăţămant al ministerului se desfiinţează după 1952, conferenţiarul Muller părăseşte invăţămantul, dr Margareta Drăgoi pleacă la Bucureşti prin căsătorie, luandu-şi numele de Margareta Ştefan, iar restul cadrelor didactice se transferă la Clinica de Psihiatrie Adulţi. Neurochirurgie sau Pediatrie.

Dr. V. Ilea preia astfel conducerea secţiei, asumandu-şi intreaga responsabilitate, nu numai a reorganizării secţiei, dar şi a organizării reţelei locale de NPI, a structurării unui plan de asistenţă ambulatorie cu cabinet de consultaţie in poiliclinică, de formarea cadrelor medicale şi ajutatoare in domeniu, ca echipa complexă de activitate etc. Conştient de sarcinile pe care ele presupune funcţia sa, se angajează intr-un studiu temeinic a patologiei neuropsihice din varsta de dezvoltare, reuşind să-şi ia examenul de medic primar NPI in 1959 şi să se impună pe plan local şi central prin tot ce a realizat intr-o perioadă scurtă de timp.

A cautat in primul rand să imbunătăţească calitatea asistenţei in secţia pe care o preluase, reuşind să-şi structureze şi să-şi formeze o echipă complexă NPI cu logoped, psiholog, educatoare, profesor de educaţie fizică şi să le perfecţioneze continuu activitatea, să amelioreze condiţiile de viaţă a pacienţilor, atmosfera din secţie, parametrii de activitate ai secţiei ce erau solicitaţi ca şi a mijloacelor de investigaţie şi de tratament.

Ca organizator a luat de la tatăl său rigoarea spiritului de organizator care l-a făcut pe acesta să strălucească pe rand in spitalele pe care le-a condus la Sighet, Lugoj, Oradea, Mocrea; iar de la mama sa a luat neastampărul, dinamismul si continua neindestulare pentru mai bine si pentru a fi un bun gospodar.

A fost un bun medic, dornic să urmeze exemplul tatălui său, dar dorind să aibă şi aici o suprafaţă mai largă de respiraţie şi inţelegere. A inţeles de la inceput necesitatea relaţiei de interdisciplinaritate a secţiei sale cu clinicile de pediatrie si de ftiziopediatrie, de contagioase, pe care le servea cu consultaţii şi de la care primea servicii reciproce la nevoie.

A inţeles că activitatea lui nu se poate limita numai la munca in secţie, că trebuie să lărgească aria activităţii ambulatorii, de depistare şi dispensarizare a copiilor suferinzi şi mai ales a unor copii cu categorii diagnostice particulare, să se ocupe de profilaxia lor.

In acest sens, a organizat un cabinet de consultaţie in cadrul secţiei pe care-l deservea perosnal, un cabinet de consultaţie in cadrul policlinicii de pediatrie, un cabinet medico-pedagogic in cadrul secţiei locale de invăţămant la care participa personal, a organizat primul Consiliu Regional al Copilului cu probleme de comportament deviate la Cluj ca şi la Dej. A organizat o „Şcoală a Părinţilor” cu ajutorul unor cadre didactice universitare pensionate pentru inţelegerea mai corectă a suferinţelor psihice din varsta copilariei.

Paralel cu activitatea sa de asistenţă a inţeles necesitatea legării ei de domeniul cercetării ştiinţifice colaborand in colective interdisciplinare cu cadre universitare de certă valoare şi rigoare ştiinţifică cum erau profesorii: Duma Dezideriu, Victor Papilian, Popa Rubin, Căpuşan Iuliu, Vaida Alexandru, Şerban Mircea, Ştefan Lakatoş sau Iacob, şeful secţiei de neurochirurgie, cu care a publicat şi comunicat variate teme de importanţă ca: epilepsia secundară vasculară la copii, tumorile cerebrale la copii, tumorile cerebrale şi sindroamele pseudotumorale, facomatozele la copii, clinica hidrocefaliilor decompensate şi altele. Era nelipsit la confruntările ştiinţifice locale şi naţionale, iar Conferinţa Naţională NPI de la Iaşi din 1958 (prima de anvergură naţională) a participat cu patru lucrări elogiate de auditor.

Ca cercetător, deşi a parcurs o perioada scurtă de activitate, nereuşind să se bucure de roadele premizelor sale organizatorice, a elabora un numar de 30 de lucrări, dar care atestă sclipirea omului de ştiinţă. A fost convins de valorea cercetării ştiinţifice in formarea specialistului şi de nevoia participării active la confruntările de profil, pe plan naţional şi internaţional. Acest lucru a căutat să-l insufle şi colaboratorilor săi de mai tarziu de la Spitalul Păclişa.

Cu toate rezultatele sale bune in domeniul activităţii medicale şi de cercetare a simţit nevoia implicării şi participării sale in munca de educaţie sanitară, de organizare a unor audiţii muzicale, a unor concerte, prezentare de conferinţe pe teme muzicale şi beletristice, organizări de excursii şi activităţi sportive, de implicare in activităţi sociale.

Recunoscandu-i-se relizările şi meritele pe plan local la Cluj, Ministerul Sănătăţii il solicită in organizarea unui spital regional, republican pentru varsta de dezvoltare la Păclişa de langă Haţeg, de unde plecaseră copiii greci (temporar cazaţi acolo după evenimentele politice din Grecia). I se solicită un proiect şi un model personal de realizare pentru o unitate cu paturi de 400 pe care Dr. Vasile Ilea il supune aprobării Ministerului Sănătăţii, este acceptat şi intre 1960 şi 1963 se ocupă exclusiv cu realizarea lui, păstrandu-şi temporar şi funcţia de şef al secţiei NPI din Cluj.

La Păclişa a gandit şi realizat – in limitele clădirilor şi spaţiului oferit – o unitate medicală modernă şi complexă cu posibilităţi de terapie şi de viaţă care să depaşească caracterul „azilar” preconizat iniţial, cu infiinţarea şi dotarea unei biblioteci medicale de profil mai bine dotată cu cărţi şi reviste decat cea a IMF-ului Cluj la vremea aceea; organizarea unei baze sportive cu terenuri de sport şi bazin de inot in aer liber pentru medicii şi personalul spitalului ca şi pentru pacienţi; posibilităţi de ergoterapie a pacienţilor, fie in legumicultura, fie in ingrijirea animalelor şi păsărilor de casă; o sală de operaţie pentru neurochirurgie; laboratoare de electrofizioterapie; cabinete de psihologie etc.

A recrutat un număr de opt absolvenţi de medicină cu o bună pregătire profesională cărora le-a insuflat dragostea şi elanul pentru profesia aleasă, solicitandule nu numai calitate zilnică in asistenţa medicală pe secţii ci şi o permanentă documentare la bibliotecă, urmate de şedinţe saptamanale de referate şi discuţii.

Dintre ei, doi au devenit ulterior prof. univ. eminenţi ca Mircea Lăzărescu şi Secăreanu Alexandru, iar alţii meritoşi profesionişti in domeniu, sau conducători de unităţi, ca Ştefan Kecskemeti.

Pentru a menţine un climat activ in spital, o atmosferă de lucru bună, un climat ştiinţific de activitate, a renunţat la domiciliul de la Cluj, la şefia de secţie in 1963, mutandu-se definitiv la Păclişa, fără a se putea bucura de speranţele şi investiţiile facute pentru dezvoltarea de viitor a unităţii, deoarece se stinge din viaţă la numai 44 de ani, in 1967, suferind de leucemie.

Acesta a fost drumul parcurs istoriceşte din 1923 pană in 1967 in care activitatea sa exemplară, intreaga sa personalitate poate fi analizată din diferite unghiuri de vedere, apreciată prin complexitatea şi caracterul său polivalent, dăruirea sa exemplară pentru care poate fi luat de model de tinerii noştri colegi de ramură in NPI.

Dar a vorbi numai de activitatea sa, fără a aminti de dragostea lui pentru copii in general, care l-a orientat spre specialitatea aleasă, slujită cu credinţă, de dragostea lui pentru muzică şi beletristică, sport şi excursii, ar fi să-l privăm de ceea ce a dat strălucire şi luciu „omului” Ilea Vasile Jr, cu aleasa sa cultură şi ţinută intelectuală care-l impun ca un demn reprezentant al NPI romaneşti ce a lăsat o urmă de neşters in inceputurile sale.

 

Adresa de corespondenta:
CMCU Interservisan, Cluj, str. N. Pascaly nr. 5, c.p. 400431