ETIOPATOGENIA ŞI CONDIŢIILE SOCIALE ÎN TOXICOMANIILE ŞI DEPENDENŢELE DE DROG ALE COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR

Autorii continuă comunicarea anterioară despre Istoria drogurilor şi a dependenţelor la diferite categorii de droguri vegetale sau chimice.Cunoştinţele actuale despre etiopatogenia dependenţei de drog, care se referă la la mecanismele de însuşire a efectelor unor substanţe străine şi neobişnuiteîn uzul obişnuit. Ne referim la absorbţia prin permeabilitate crescută a mucoaselor digestive (esofag, stomac, intestine) a mucoaselor respiratorii (faringe,trahee, bronhii şi alveole pulmonare), cât şi a celulelor hematice care transportă drogurile asimilate prin mucoase sau administrate intravenos ori subcutan.Drogurile nu sunt prelucrate în ţesuturile hepatic, limfatic sau al pereţilor vasculari, ajung în SNC. La realizarea dependenţei sunt implicaţi nuclei bazalişi neuronii corticali cerebrali, care sunt pre-destinaţi ancestral să devină sediul proceselor de dependenţă la alimente şi droguri. Dorim să atenţionăm pespecialiştii noştri, despre o nouă subliniere în dependenţele la aparatură bionică şi anume: centrele internaţionale de studii în aceste domenii au constatatcă nu ecranele, nici căutarea relaţiilor de comunicare socială produc atracţii patologice. Dependenţa s-ar datora radiaţiilor electromagnetice, care suntrecepţionate, însuşite de creier şi programate să producă dependenţa, adică aceste radiaţii se cer reluate şi repetate. Noi opiniem că toate sursele amintiteaici, converg spre creierea dependenţelor la aparatura electronică. S-a constatat că dependenţele se instalează mai uşor, chiar mai rapid la copii şiadolescenţi, cât şi la persoanele cu disfuncţii sau defi cienţe cerebrale.

Posibilităţile organismelor în dezvoltare a copiilor şi adolescenţilor de a suporta substanţe toxice din natură sau substanţe chimice din exterior, sunt limitate. Nimic din ceea ce este în plus nu poate trece fără a lăsa urme-chiar leziuni, mai ales dacă ”plusul” este repetat cu substanţe alimentare (piper, condimente, sare, zahăr numit ,,moartea albă”), alcool, tutun sau cu majoritatea medicamentelor şi substanţelor toxice care provoacă obişnuinţă, toxicomanii şi dependenţe. Etiopaxogenia toxicomaniilor se datorează unor factori genetici, unor deficienţe cerebrale, unor cause socio-familiale, unor deficienţe de îngrijire şi ocrotire socială de tip instituţional pentru copii, sau de închisori pentru adolescenţi şi tineri.

Structurile cerebrale, circuitele neuronale şi biochimice implicate în procesul de dependenţă, sunt structure profunde: talamus, hipocamp şi tegmen timpani care în combinaţie cu endorfinele cerebrale se asociază exosubstanţelor cu rol morfinic şi impun cerinţe repetate care le numim toxicomanii şi dependenţe.

Cercetările moderne cu produse de tip opiaceu au condus la descoperirea interdependenţei între endorfinele cerebrale şi opiaceele precum morfina, sau celelalte droguri.

Aceleaşi mecanisme ale farmacodependenţei şi a altor exodependenţe se întâlnesc la toate vertebratele, în special la mamifere.

Este cazul să definim drogul ca substanţa care, absorbită în organism, îl modifică în una sau mai multe funcţii: digestive, hematologice, hepatice, biochimice şi cerebrale. Aceste substanţe creează obişnuintă, dependenţă şi tulburări progresive mintale în percepţie, gândire, memorie, comportamente, voinţe, personalitate, afectivitate. În majoritate, ele fac parte din substanţele psihotrope care se adresează şi lezează psihicul uman.

Drogurile pot fi vegetale (ciuperci, plante toxice: absintul, macul, ciupercile, cocaina, cofeina, etc.), animale (toxine, otrăvuri, extrase, etc.) şi chimice de sinteză inclusiv unele medicamente ca de exemplu fenobarbitalul, bromurile, benzodiazepinele, unele antipsihotice, etc.

Uzul şi abuzul de droguri conduce la afectare fizică şi psihică, deteriorând individul şi afectând comunitatea.

Prin definiţie uzul repetat de droguri duce la dependenţă.

Toxicomania este nevoia de a consuma droguri care sunt cerute imperativ de centri şi formaţiile cerebrale şi de întregul organism, conducând la o stare de subordonare şi dependenţă zilnică. Definiţia OMS pentru dependenţă este starea psihică şi fizică, care rezultă din interacţiunea unui organism cu o substanţă, realizând nevoia de a lua drogul ritmic, continuu şi la intervale scurte pentru a-i resimţi efectele psihice şi deseori pentru a evita suferinţele somatice (predominent durerile), dar şi psihotraumele sau bolile psihice (depresia, anxietatea, privările vieţii etc.).

În secolul XX s-a depăşit uzitarea drogurilor clasice, adică a substanţelor psihotrope, iar slăbiciunile omului de a se ataşa şi de a depinde, s-au extins spre ţinte noi. Aceată evoluţie nu a condus la uitarea drogurilor existente. Au apărut dependenţe mecanice: trenuleţe, maşinuţe, electrocasnice: patefoane, radiouri, râşniţe, etc; iar dependenţii s-au numit colecţionari, au urmat o rapidă ciberdependenţă, care oferă informaţii, dar şi capacane virtuale din ce în ce mai acaparatoare şi nocive, deoarece desfiinţează comunicarea directă interumană. Acum suntem în perioada drogurilor psihotrope din ce în ce mai agresive, care creează rapid dependenţă, dublate de drogurile virtuale.

La copii şi adolescenţi a fost depăşită atracţia pentru jocurile cu cărţi, înlocuite cu jocul ruletelor şi a interesantului „Monopoly”. Jocurile vechi: şotronul, săritura, baba oarba, titirezul, alba-neagra au fost înlocuite cu pokemoane, kendama şi cu telefonul mobil, televizorul, computerul, etc. Dar recent a apărut spinnerul, un fel de titirez cu trei petale care se roteşte în jurul unui ax, pe care copii îl învârt de dimineaţa până seara, specializându-i în motricitate şi îndemânare. Specialiştii avertizează că această morişcă a creat dependenţe care constituie un mod evident de fixare simplistă de stereotipii, dar se anunţă ca unul din mijloacele care transformă copiii de mici, în fiinţe docile, „dresate” şi supuse sistemului de globalizare.

Conform raportului naţional al ANA (Agenţia Naţională Antidrog) privind situaţia drogurilor în anul 2013, din care reies următoarele: „consumul de droguri începe la vârste din ce în ce mai mici, chiar din clasa pregătitoare, iar numărul narcomanilor infectaţi cu hepatita B şi HIV s-a dublat”.

În prezent cel mai tânăr narcoman român are doar 6 ani.” El s-a iniţiat, ca mulţi alţii, cu droguri existente în familie”.

Consumul de substanţe toxice şi droguri evoluează spre patologia de intoxicaţie cronică, ceea ce alterează brusc sau progresiv starea de sănătate.

Există puţine informaţii despre sacrificarea oamenilor care produc droguri. În general cultivatorii şi cei care recoltează plantele-droguri: canabis, sucul de mac, frunzele de coca, soluţiile mescalinice etc., devin la rândul lor consumatori. În ţări ca Afganistan, India,Irak sau Mexic, Venezuela, Bolivia, sunt nenumăraţi oameni şi copii, care îşi întreţin toxicomania, folosind produsele proprii. Aceşti drogaţi pot fi folosiţi uşor ca executanţi fiind găsiţi în armate de terorişti sau cu rol de sinucigaşi. Alt exemplu cunoscut este al muncitorilor care operează cu nitroglicerina în industriile militare sau farmaceutice, care la întreruperea bruscă a utilizării zilnice a nitroglicerinei (vasodilatatoare) suferă de infarct cardiac, deseori mortal. Ştim astăzi că asocierea drogurilor, ca de exemplu a alcoolului cu substanţe psihotrope, sau a combinaţiei ”CRACK ” (heroină şi cocaină) scurtează mult instalarea dependenţei.

Istoria inhalatorilor de fumigene (tămâie, fum de brad, fum de pelin, de salvie, de ferige etc.), sau de substanţe volatile, se referă la copiii şi adolescenţii vulnerabili, care devin rapid dependenţi de aceste substanţe.

Cunoaştem instalarea dependenţei de nitrosolvenţi la noi în ţară care au inhalat mulţi copii şi tineri în condiţiile dezinstituţionalizării forţate din anii 1992-1995, care s-au văzut în stradă fără casă şi fără venituri. Ei au apelat la ”drogul săracului” şi au devenit în scurt timp dependenţi, fiind porecliţi în acei ani ,,Aurolaci” deoarece inhalau nitrodiluanţii din pungi cu preparatul din sticluţe cu ”aur” (bronz) coloidal. Atunci s-a trecut şi la inhalarea vaporilor de benzină, kerosen, gaz butan din butelii mici tip turist. Se spune că practica inhalării din pungi a acestor solvenţi a pornit din Cluj, unde au adus-o elevii turişti din Ungaria, acest ritual s-a răspândit rapid spre Oradea, Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Constanţa, deoarece aurolacii cutreerau prin ţară cu trenul.

Aspecte genetice familiale ale utilizării drogurilor, se cunosc din studii de cohorte populaţionale, dovedinduse că 5% din descendenţii unui părinte drogat (alcool, droguri, opiacee) şi 20% descendenţii din ambii părinţi narcomandrogofili, moştenesc sau învaţă dependenţa şi adicţia. Cele mai sigure sunt studiile pe alcoolici. Alcoolul este cel mai vechi drog cunoscut. La primele folosiri oferă senzaţia de confort fizic şi psihic de scurtă durată urmat de efecte negative din cauza dezinhibiţiei produse de acest drog. Copiii sau adolescenţii sunt maxim vulnerabili (lat: vulnus = rănire). În angrenarea la băuturi alcoolice, deoarece consumul de alcool şi tutun le dă impresia că sunt maturi. Dependenţa apare şi de la petrecerile tinerilor, la care vreo douăzeci beau alcool, doar unul sau doi beau şi a doua şi a treia zi, etc. La aceştia funcţionează mecanismele cerebrale de provocare a centrilor de recunoaştere a drogului cât şi de întâlnire a endorfinelor cu alcoolul. În continuare consumul repetat de alcool şi fumat poate fi urmat de asociere cu alte droguri.

Copiii străzii, copiii care vagabondează, folosesc alcoolul ca aliment, ca sedativ-calmant şi pentru senzaţia de încălzire-căldură. Ei raspund la invitaţiile de ,,bem ceva pentru supărare”, sau „fac cinste la bucurie”. Dar reţinem constatările statistice: că atitudinea copiilor faţă de alcool se învaţă în familie, că taţii au o influenţă mai mare asupra lor şi adulţii alcoolici atrag copiii să guste alcool cu ei. Grupul specific adolescenţilor: ”banda” străzii sau din cartier îl găsim în oraşele mari în toate ţările. Ei se întâlnesc în locuri vizibile unde pot primi o ”cinste”, sau în localurile (barurile, dancing, cluburile) unde se oferă şi droguri. Efectele consumului repetat de alcool sunt: cerinţa de alcool, irascibilitate, oboseală, inapetenţă, pierderea randamentului şcolar, caznic sau la serviciu, violenţă, agresiune şi crimă. Dar alcoolul şi drogurile conduc minorii şi spre delincvenţă, adică fapte penale pentru care sunt expertizaţi medico-legal pentru stabilirea discernământului, fără a se lua în considerare făptuirea sub influenţa alcoolului sau a altui drog.

Astfel ajung la judecătorii de minori care au misiuni de protecţie şi ocrotire a copilului sau adolescentului – sau la încadrarea în articole juridice care îl plasează în instituţii de corecţie. Statistic este cunoscut că peste 50% din decesele tinerilor între 15-19 ani se datoresc alcoolului (acidente de circulaţie, sinucideri, crime). Alcoolul (alcoolmania) este a patra problemă de sănătate publică, după bolile cardiovasculare, bolile mintale şi cancer.

Studiile asupra alcoolismului sau alcoolizatului încadraţi de Jellinek (1960) în grupe de alcoolism, se referă la categorii valabile şi de adolescenţi:

– Alcoolismul alfa (α) găsit la personalităţi nevrotice, anxioşi, depresivi care se adaptează la subtanţe cu efect rapid detensionant;

– Alcoolismul beta (β) se referă la acele forme care se dezvoltă după o perioadă îndelungată de ingestie de alcool: degustători, consumatorii zilnici cu ciroză din Franţa, la cei cu deficienţe nutriţionale sau la cei cu obicei social de a consuma vin, wisky, ţuică, vodkă etc.

– Alcolismul gama (γ) este o formă gravă care constă în adaptarea mecanismelor celulare la doze zilnice de alcool devenit dependenţă, care prin comportamentele de căutare conduce spre agresiuni şi acte penale.

Aceste situaţii necesită dezalcoolizare în spitale de specialitate.

– Alcoolismul delta (δ) constă din alcoolism gama plus imposibilitatea reducerii sau opririi consumului de alcool măcar o zi sau două zile.

– Alcoolismul epsilon (ε) este forma gravă cu dipsomanie.

Toate cele cinci forme se datorează unor defecte cerebrale la nivelul centrilor cerebrali: thalamus, hipotalamus, tegmen cerebral şi a lobilor frontali, acesta find o încadrare genetică sau asimilată în cursul vieţii, sau ambele etiologii descrise aici.

Normele standard a efectelor consumului de alcool, cunoscute în legislaţia internaţională conţin următoarele specificări:

a) alcoolemia sub 0,5gr‰ (la litru) produce scăderea atenţiei şi induce lentoare psihomotorie, aceasta fiind situaţie subclinică;

b) La concentraţie 0,5gr-1gr‰ se constată scăderea vizibilă a performanţelor, alterarea judecăţii şi trecerea la acte compulsionale;

c) Starea de beţie este instalată la concentraţia de 1,5gr‰ în care neuronii sunt narcotizaţi, apare euforia, tulburările cerebeleoase, lipsa controlului vorbirii, a gesticulaţiei şi autocriticii;

d) Alcoolemia de 2 gr‰ induce alterare profundă motorie şi psihică;

e) Starea de precomă se constată la alcoolemie de 3gr‰;

f ) Alcoolemia de 4 gr‰ provoacă diverse grade de comă;

g) La concentraţia de 5 gr‰ alcool se instalează moartea.

La copii şi adolescenţi nu este descris delirum tremens.

Această listă se poate folosi de specialiştii în ATI şi neurologia şi psihiatria copilului şi dolescentului în a diagnostica, la măsurile de prim ajutor şi reanimare, cât şi în comisiile de expertiză medico-legală pentru minori.

Enumerăm şi alte efecte ale alcoolismului şi a altor influenţe nocive asupra vieţii embriofetale şi a copiilor.

– Embriofetopatia alcoolică datorată mamelor alcoolice sau celor care folosesc alcool în primele trei luni de sarcină constă din copii malformaţi cu microcefalie, nări evazate, microftalmie şi întârziere psihomotorie.

– Este cunoscută embriofetopatia medicamentoasă cu amielie după somniferul talidomida, care utilizată de mame gravide în perioadele embriogenezei a condus la copii fără membre superioare sau/şi inferioare.

– Embriofetopatiile cu multiple malformaţii sunt constatate în sarcinile expuse la iradieri în uzine, mine radioactive, expunerile la Rontgen sau după exploziile nucleare din Japonia sau Cernobîl.

Interesele şi căutările adolescenţilor pentru trăiri şi senzaţii intense s-au îndreptat şi spre etnobotanice. Combinaţiile etnobotanice au intrat în uz de mulţi ani. Există un joc vechi al adolescenţilor de a-şi confecţiona ţigări din mătase de porumb învelită în foi (&bdbdquo;şuşorci”) de porumb. Această utilizare ar fi o intrare în lumea fumătorilor, deci ar fi jocul de-a adulţii. Se realizează o ţigară groasă (un fel de trabuc) al cărui fum acru- înecăcios produce tuse, ameţeli, cefalee, lăcrimare.

După anul 1990 interesele elevilor şi tinerilor s-au îndreptat în special spre etnobotanice. Ofertele au pătruns în şcoli, universităţi cămine şi internate. Aceste preparate se pot confecţiona acasă, cu reţete de pe internet. Noile euforice conţin coji de banana fierte în acetonă, muşchi şi licheni din pomi, adăugate formulelor ”clasice”. Reţeta ,,Headshot khill” conţine de asemeni multe vegetale, la care se adaugă grăunţe cu otravă de şobolani. Producătorul cu nume mascat „O.S.” din Cluj vinde pe ,,Blogspot.ro” reţete de droguri etnobotanice, iar ,,Arhiva Etnobotanice Pressalert” ne informează că Timişoara deţine recordul la numărul de tineri ajunşi la urgenţe, după consumul de etnobotanice ”dublate”. Tratamentele farmaco-medicale actuale, în colaborare cu formele psihologice şi sociale de asistenţă a copiilor-adolescenţilor, utilizează tratamente cu metadonă şi buprenorfină, care la rândul lor sunt exosubstanţe cu multe riscuri.

Strategiile antidrog: măsurile posibile antidrug se încep cât mai precoce cu informarea, atenţionarea şi instruirea părinţilor, fiind cunoscut că cei mai expuşi ofertelor sunt copiii, mai ales cei care provin din familii care practică fumatul, consumul de alcool sau care utilizează droguri.

Copiii din ciclul primar trebue atenţionaţi, pot primi explicaţii despre pericolele încercării prin imitaţie sau prin joc de folosirea ţigărilor, băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Încadrarea în activităţi ştiinţifice, sportive (crosuri, sporturi de masă, antrenamente şi jocuri în echipe etc.) inclusiv exerciţii cu ochelari antidrog. Este logic să se colaboreze cu Autoritatea Naţională Antidrog (ANA) ceea ce ar conduce la posibilităţi de prevenţie reală.

În prezent conduitele adictive sunt tratate cu medicamente de substituţie în reţele ambulatorii sau în secţii specializate cu circuit semideschis. Acest system este aplicabil în oraşele mari, în puţinele centre pentru dependenţi.

Deoarece preocupările şi posibilităţile societăţii şi ale statului pentru evitarea circulaţiei drogurilor sunt active, dar nu suficiente, specialiştii în sănătate mintală şi psihiatria copilului-adolescentului pot contribui constant la acţiunile antidrog.

Carol Davila a afirmat la începutul secolului XX că „Societatea noastră nu este pregatită să accepte copiii străzii şi drogaţii. Ei pot deveni infractori, iar Asistenţii Sociali sunt plătiţi dar nu pot face nimic”. Această apreciere este valabilă şi astăzi. Considerăm că prezentările din acest material pot fi folosite de specialiştii pediatri, neuropsihiatri de copii – adolescenţi, de personalul din reţeaua de asistenţă a copiilor şi adolescenţilor, din serviciile de expertiza medico-legală psihiatrică pentru minori, fiind informaţii şi opţiuni în prevenţia şi tratamentul utilizării drogurilor.