EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ A COPILULUI CU TESTUL RORSCHACH – TEORIE ȘI PRACTICĂ

Studiul de față își propune o prezentare oarecum succintă a factorilor care definesc interpretarea Testului Rorschach în situația examenului psihologic al copilului, fără a presupune o interpretare clinică specifică unei patologii definite cum ar fi cea nevrotică, cea psihotică sau a unei caracteropatii. Imaginarul la copil este foarte bogat și variat, chiar dacă marile structuri de suferință psihică sunt comune tuturor, contextul de viață este însă foarte diferit, ca și maturizarea emoțională, de multe ori aflată în decalaj față de dezvoltarea cognitivă.

Rorschach-ul copilului se clarifică prin cunoașterea Rorschach-ului adultului, clarificarea fiind reciprocă. Ilustrațiile clinice își propun să evidențieze în cadrul protocoalelor anumite moduri de gândire sau reacții tipic infantile.

Copilulul faţă-n faţă cu Rorschach-ul

În fața plânsetelor, copilul creează sau descrie, fabulează sau repereaza imaginile căutând asemănări. El transformă aceste planșe după dorințele, fanteziile sale sau transfigurate de angoasele sale sau de traumele experimentate. El își afirmă omnipotența, vorbind de fapt despre dependența sa. Cu cât vârsta cronologică este mai mică, cu atât se simte mai liber în exprimările sale și cu atât mai mult gândirea magică ca și gândirea sincretica sunt în acțiune.

Exprimă copilul în cadrul producțiilor sale o lume fantasmatică bogată după modelul jocului, al fabulei sau percepțiile sale se destructurează sub presiunea angoasei create de imaginile ambivalente ale plânsetelor? Putem oare distinge teme și moduri de acțiune care definesc evoluția celor care prezintă devianţe?

Putem afirma desigur că orice producție infantilă, care se exprimă într-o situație standardizată cum este cea a aplicării unui test, se înscrie între real și imaginar iar activitatea psihică a copilului fie intelectuală sau emoțională răspunde celor două exigențe majore: adaptarea la realitatea externă pe de o parte și exprimarea lumii interne pe de altă parte. Este adevărat că situațiile pe care le propun testele în timpul desfășurării examenului psihologic al copilului, reprezintă situații privilegiate în sensul în care combină două aspecte: cel exigent de a se adapta la o realitate obiectivă, cel de examinare și exprimare a imaginarului în plan creativ, însă și fantasmatic regresiv. Între aceste două registre se joacă situația testului.

În fața testului Rorschach, copilul percepe mai întâi apelul la joc, la libertate de exprimare în condițiile unor constrângeri minimale: ”Ce crezi că vezi aici?  Îți place să privești?” dacă această prea mare libertate nu provoacă o reacție de retragere, atunci copilul povestește cu plăcere împrumutând în scenariile elaborate de el imagini de povești, de joc, de vise.

Rezonanța față de test a copilului este influențată de modul în care el percepe situația de examinare, de relația pe care o creează cu adultul și de vârsta sa, care presupune accesul la stadii mai mult sau mai puțin autonome.

Materialul Testului: aspecte explicite perceptive si aspecte simbolice

Materialul testului este constituit din zece planșe, toate concepute pe o axă verticală simetrică, dintre care cinci pe culori gri estompate și cinci colorate în culori pastel. Particularitățile perceptive se discută din perspectiva diverselor dimensiuni, a caracterului unitar sau dispersat al imaginilor , al aspectului conturat sau vag, clar sau sumbru. Toate aceste caracteristici conferă ipoteze privind valoarea simbolică a stimulilor prezentați.

Reluam într-o formă oarecum restrânsă conținutul latent al planșelor strâns legat de semnificația simbolică cu care se acordează.

Planșa I: prima planşă reprezintă și capacitatea subiectului de a se adapta la aceasta nouă situație pe care o reprezintă testul. Răspunsurile formale globale indică desigur o bună capacitate de adaptare : “un fluture”, “o dansatoare”…..pot fi răspunsuri care îmbracă o notă defensivă cu accente regresive descompunând imaginea în fragmente: ”o aripă de fluture”. Alte răspunsuri pot trăda o trăire persecutorie, cu note de pericol venite din anturaj:”Un fluture negru fioros, are coarne, are ochi. ”Planșa are valențe referitoare la imaginea corporală legată de identitatea de bază a subiectului. Aspectul gri-negru al planșei poate provoca reacții de tristețe, depresie , gestionate în mod diferit de către subiecți.

D. Anzieu (1965), insista privind simbolistica pe care o incită această planșă asupra calității relațiilor pregenitale cu personajul matern, unele scenarii punând în evidență o relație periculoasă: “capul unei vrăjitoare”.

Planșa II: a doua planșă permite reactivarea reprezentării relațiilor. Acestea pot fi reprezentate prin conținuturi mai mult sau mai puțin dinamice

dealungul kinesteziilor prezente sau nu. Aceste kinestezii atunci când sunt evocate pot pune în evidență calitatea relațiilor pe care subiectul le întreține cu obiectul. Prezența culorii roșii se impune privirii subiectului, solicitându-i acestuia capacitatea de gestionare a pulsiunilor. Aspectele pulsionale reactivate pot fi de ordin sexual sau agresiv: “o față de om urâtă, pe roșu, ochii, gura”. Planșa are un caracter bisexuat, părțile de culoare gri de sus făcând trimitere la aspecte falice, masculine iar părțile roșii, ușor estompate la dimensiunea feminină.

Planşa III: reprezentarea de sine față de celălalt este favorizată prin percepția a două personaje umane. Această planșă este considerată  ca probând reprezentarea subiectului privind integritatea sa corporală ca și capacitatea de identificare cu specia umană. În egală măsură este probată identitatea sexuală ca și capacitatea subiectului de a pune în relație obiectul. Aspectul pulsional al solicitării este reprezentat prin prezența culorilor negru-roşu-alb. Anumiți subiecți având o identitate fragilă sunt șocați de culoarea roșie construind răspunsuri care tradează angoasa dezintegrării: “un craniu”.

Planşa IV: cea de-a patra planșă se impune prin dublul aspect: sumbru și masiv. Sunt solicitate proiecțiile legate de reprezentări privind forța falică, de raporturi ale subiectului cu figuri autoritare (figura paternă). Este importantă poziționarea subiectului în dinamica dominare-supunere, aceasta îmbrăcând multiple variante: “un dragon, are picioare”, “un fel de uriaș care se reazemă de un copac.” Aceasta planșă este considerată planșa autorității, anumiți autori numind-o planșa supra-eului.

Planşa V: considerată ca fiind planșa adaptării la realitate, ea forțează efectiv luarea în considerare a realității obiective a engramei (figurii) care facilitează construirea unui răspuns banal: ”fluture”, “pasăre”. O identitate bine structurată va fi reflectată prin răspunsurile banale. Fragilitatea organizarii eu-lui va fi trădată prin răspunsuri care conțin referințe somatice sau psihice privind o suferință: “un fluture cu aripile rupte”, “o pasăre obosită, cu aripile lăsate”.

Planșa VI: esențial în această planșă este simbolismul sexual, legat de capacitatea subiectului de a-și reprezenta un corp sau un obiect integru. Este posibilă considerarea poziției la nivelul activitate-pasivitate: “un cap de pisică învelit cu o blană de urs”;

Planșa VII: planșa conferă subiectului posibilitatea de a construi răspunsuri care au ca și conţinut reprezentări relaționale, cu deosebire umane, acestea evidențiind evoluția identitară. Caracterul deschis al planșei face referință la feminitate/maternitate. Fiecare subiect, băiat sau fată construindu-şi identitatea în relațiile sale cu figura maternă. Într-o manieră generală, percepția personajelor feminine evocă o bună diferențiere sexuală. Imprecizia răspunsurilor ca și apartenență sexuală sugerează, desigur și în funcție de factorul vârstă, dificultatea asumării acestei identități, iar răspunsurile arhaice fac trimitere la problematica legată de existența unei falii privind procesul de separare-individualizare: “două tornade, praful se ridică în sus…”, “ceva din gheață…”

Planșa VIII: prima planșă colorată bilateral, permite reactivarea reprezentărilor relaționale cu mediul social. Subiectul pune în evidență capacitatea sa de a se adapta la lumea exterioară ca și pe aceea de a integra și canaliza afectele. Organizarea raspunsurilor caracterizează tipul de angoasă și mecanismele de apărare mobilizate, în cazul în care nu sunt niște raspunsuri banale: “ăsta sigur este schelet de om”, “doi monștri, hamsteri care au coborat dintr-o floare”.

Planşa IX: este tot o planșă color caracterizată printr-un vid central bine marcat, aceste caracteristici solicitând în mod expres relațiile precoce cu imago-ul matern arhaic. Reprezentarea imago-ului matern în cadrul perioadei pregenitale ocupă aici prim-planul conținutului latent. Şocurile, refuzurile, sunt frecvente din cauza emoțiilor regresive solicitate de conținutul latent al planșei, în plan psihopatologic răspunsurile prin construcția lor sunt sensibile privind funcționările psihotice sau de limită. Într-o organizare matură, subiectul va integra angoasa arhaică recurgând la procese raționale de integrare a afectelor: “două femei sau o femeie care se vede în oglindă”.

Planșa X: caracterizată printr-un aspect care expune o dispersie de culori și forme, poate provoca reacții extrem de diferite din partea subiectului. Răspunsurile globale la această planșă sunt semnul unei  bogății imaginare și al unei maturități emoționale. Răspunsurile detaliate, fără a pierde calitatea formei sunt simbolul unui echilibru privind raportarea subiectului la realitatea internă ca și la cea externă: “doi căluți de mare, doi păianjeni”. Alte răspunsuri dimpotrivă reactivează prin conținutul lor  angoasa separării, pierderea identității, prin dezintegrare. Poziția ei de final a testului mai poartă denumirea de ”planșa separării”, marcând ieșirea dintr-o relație de transfer care s-a legat în cadrul acestei situații proiective create prin aplicarea Testului Rorschach.

Planșele provoacă reacții la nivele distincte care nu solicită neaparat o simbolistică univocă: unele se referă la imagini arhaice și în mod esențial la o relație duală, la probleme identitare, o alta proiectează o trăire conflictuală actual oedipiană sau pre-oedipiană, fără a neglija tema adaptativă care rămâne semnficativă.

Probleme metodologice

Pentru a discuta aspecte privind dimensiuni psihologice ca și implicațiile diagnostice este necesar să precizăm unele aspecte metodologice care privesc: condițiile de aplicare și cotația ca și analiza răspunsurilor. Aceste date metodologice se referă mai ales la copiii cuprinși între vârste de 8 până la 10 ani.

Condiții de aplicare:

Rorschach-ul nu este singurul test propus copilului în cadrul examenului psihologic. Vom avea întotdeauna un ansamblu de situații de examinare care solicită răspunsuri concrete sau situații proiective, mai libere în cadrul jocului, al desenului sau al testelor tematice. Astfel condițiile de aplicare a testelor psihologice vor fi mai puțin standardizate decât la adult, asigurând copilului o cât mai mare libertate de exprimare. Poziția examinatorului va fi mult mai angajată, folosind încurajările, participarea la joc pentru a se acorda în mod pozitiv în relația cu copilul stimulând în felul acesta participarea și producțiile în cadrul scenariilor pe care acesta le elaborează.

Răspunsurile: cotație și analiză:

a) Modalități de percepere: se referă la modul în care subiectul percepe configurația planșei. Interpretarea poate fi globală ”G”, privind ansamblul ei (Pl.I “un future”) sau interpretarea unui detaliu mare “D” (“hamster”), interpretarea unui detaliu rar , “arbust”,” Dd”. Mai pot apare răspunsuri intermaculare “DBL”, care se referă la spațiile libere dintre pete sau la contururi. Sunt și răspunsuri inhibitorii , “DO” care privesc o parte izolată dintr-un detaliu al planșei , “un cap de pișcă”.

La copil răspunsurile globale corespund unui nivel sincretic al percepției și unui mod prelogic de gândire, specific vârstelor de 4 și 5 ani. Discuția se poartă pe baza teoriei Gestalt și pe a celei privind dezvoltarea stadială după Piaget.

Primă reacție globală la 3 ani implică confuzia între real și ireal și dovedește faptul că la această vârstă tot ce este similar este considerat identic.

Articularea detaliilor devine posibilă la stadiile următoare, percepția copilului este mai întâi sincretică, globală, devenind mai târziu analitică superioară, prin realizarea de decupaje suple în funcție de stimul.

b) Determinantul formal F: copilul se exprimă mai ales prin formă, care reflectă experiența realității obiective și bogăția informațiilor. Putem distinge în răspunsurile copiilor un determinant formal descriptiv, care reprezintă modalitatea de cunoaștere a realului și un determinant formal dinamic în care realul cunoscut este influențat de dorință sau teamă și aceasta prin prezența unui adjectiv care marchează forma, “un future ucigaș”. Adjectivele sunt revelatoare pentru atitudinile subiectului faţă de lumea exterioară, dar pot marca și evaluarea de sine și poziția pe care o adoptă în faţa lumii.

Cu cât copilul este mai mic cu atât mai mult forma îi orientează reactivitatea. Aprecierea formală poate fi adecvată “F+”, incorectă  “F-“, sau nedeterminată “F+-“.

c) Determinanții culoare: calitățile cromatice ale stimulilor, vii sau neutre, provoacă răspunsuri care se situează la diferite niveluri, chiar dacă trăsătura lor comună rămâne cea emoțională. Este important de observat modalitatea în care subiectul elaborează un răspuns care va conține în prim plan fie reacția la culoare (CF), care va organiza apoi răspunsul formal, fie subiectul va elabora răspunsuri pseudo-intelectuale detașate de reacțiile imediate provocate de stimularea senzorială a culorii (FC).

Reacția la culoarea roșie, trebuie diferențiată de răspunsurile care se dau pentru culorile pastel, acestea din urma implică răspunsuri anodine, temperate, reacția la culoarea roșie proiectează modul în care subiectul gestionează agresivitatea, rivalitatea, castrarea. Caracterul confuz al răspunsurilor sau cel delimitat reprezintă elementul esential în interpretare.

Toți autorii sunt de acord asupra faptului că răspunsurile masive la culoare: “sânge”, “foc”, pot fi normative la copil ca și la adult, dar degradarea alarmantă a percepției poate fi patogenă, ținând însă cont de vârstă subiectului. La copil reacțiile brutale la culoare sau cele difuze sunt rezultatul maturizării cognitive și emoționale, ținând însă cont și de experiențele sale anterioare, de nevoiele sale specifice vârstei.

d) Deteminantii kinestezici: aceștia se caracterizează prin percepera mișcării, dinamizarea imaginilor prezentate. Proiecția unei mișcări asupra unei configurații spațiale reprezintă o creație , un apel la imaginar și astfel o pătrundere în inconștient, mai profundă sau mai superficială, cu un conținut morbid sau unul sănătos, cu scopul construirii unei apărări care trece printr-o mișcare motrică. Sunt motivații, temeri, dorinti, rodul unei mici creații.

Determinanții kinestezici pot fi: kinestezii animale (Kan), kinestezii de fenomene sau obiecte (Kob), kinestezii umane (K).

În ceea ce privește bestiarul, ne așteptăm că, copiii mai mici de 9-10 ani să organizeze raspunsuri amimate, în care animalele traduc relațiile umane preocupante cum ar fi: rivalitatea, gelozia, agresivitatea. Copilul poate transpune mișcările umane în personaje de poveşti: pitici, vrajitoare, zâne, pentru a-și satisface dorințele sau a-și controla fricile.

Aceste transformări se fac în funcție de nevoile sale, de imaginea-de-sine, de forța sau slăbiciunea sa.

e) Conținuturile răspunsurilor: răspunsurile frecvente la copil sunt cele care aparțin regnului animal, de asemeni regnul vegetal este adesea evocat de copil, “floare”, “cap de pisica”, acestea într-un mixaj de forme și culori în funcție de apelul la stimuli. Se poate transmite un mesaj de mutilare sau distrugere, de frică, amenințare: “un future ucigaș”. Copilul creează, distruge, recreează, pentru a-și exprima poziția faţă de lume.

f) Psihograma: recapitularea datelor obținute din aplicarea testului se va face sub forma unor cifre absolute privind factorii prezenți și a unor procentaje.

Interpretarea

Integrarea tuturor factorilor citați se va efectua în cadrul sintezei finale. Aceasta va fi elaborată în funcție de cererea de examinare lansată sau de alte persepective de clarificare privind funcționarea psihologică a subiectului, cum ar fi proiecția unor conflicte emoționale care generează anumite comportamente deviante, stablirea unor obiective terapeutice, elucidarea unor elemente de diagnostic diferențial, identificarea unor aspecte de maturizare privind cogniţia, emoția sau socializarea.

În termeni mult mai concreți, expunerea clinică prezentată de noi a evidențiat două aspecte majore și anume:

1. degajarea datelor privitoare la modalitățile perceptiv-cognitive cu care subiectul abordează stimulul, ca și modurile de exprimare ale afectelor (G-D-F-K-C) și
2. degajarea datelor relative la ceea ce este exprimat: preocupări, probleme, angoase proiectate la nivel fantasmatic.

Concluzie

Activitatea fantasmatică a copilului se înscrie în dezvoltarea perceptivă și cognitivă iar specificitatea Rorschach-ului la copil se discută în termenii interferențelor dintre activitatea perceptivă și cea fantasmatică.

Ilustrare clinică:

Ştefania, 10 ani se prezintă la consultația psihologică la cererea mamei, care este medic și care acuză o serie de probleme de comportament ce o privesc pe fetiță, pe care le-a observat începând de la nașterea celui de-al doilea copil (o fetiță în prezent de 2 ani și jumătate) și care în ultimele săptămâni consideră că s-au accentuat. Astfel, Ştefania este foarte geloasă pe sora ei și a manifestat acest lucru agresând-o pe aceasta fizic de câteva ori. În urma acestor manifestări, Ştefania a fost pedepsită prin corecții fizice dure aplicate de tatăl ei și prin jigniri verbale din partea ambilor parinţi. În ultimele săptămâni, mama a observat că fetiță a devenit extrem de agresivă cu anturajul, de exemplu cu bona care îngrijește ambii copii și căreia Ştefania i s-a adresat cu cuvinte urâte, urmate de crize de plâns în momentul când aceasta a invitat-o să-și facă lecțiile. Trebuie menționat că părinții lipsesc în cursul săptămânii întreaga zi de acasă, se întâlnesc cu copiii doar la cină, iar mama are dese week-end-uri când este de gardă și lipsește de acasă câte 48 de ore. Familia este organizată, cu climat tensionat, privind disputele dintre cei doi părinți care au ca subiect comportamentul Ştefaniei faţă de sora ei. În cadrul acestor conflicte, mama tinde să o apere şi să atragă atenția tatălui asupra pedepselor dure pe care le aplică (a fost bătută cu cureaua), iar tatăl o acuză pe mamă de slăbiciune și pe Stefania o privește ca având un “caracter urât”. La şcoală, rezultatele şcolare sunt bune, învăţătoarea a observat în ultimul timp manifestări agresive verbale și chiar fizice faţă de un grup de colege din clasă cu care înainte fetița fusese prietenă. În discuţia cu învăţătoarea și ulterior cu noi, fetiţa povestește că cele trei colege cu care se află în conflict au “vorbit-o de rău pe la spate”, iar într-o zi când ceilalţi copii erau la ora de sport, iar ea rămăsese în clasa fiind răcită, cele trei fetițe au venit în clasă, au blocat ușa și au vrut s-o dezbrace, în bătaie de joc și i-au adresat cuvinte urâte. Ancheta făcută ulterior de învăţătoare consideră că a nedreptățit-o.

Mama adresează două cereri: o evaluare psihologică care să elucideze ingrijorarea legată de instalarea unei patologii și ajutor privind schimbarea de comportament.

Observații asupra comportamentului subiectului: Ştefania este o prezenţă plăcută, manifestă volubilitate în cursul interviului care a precedat examenul psihologic. Este atentă, spontană în răspunsuri și abordează cu seriozitate și interes sarcinile incluse la teste. Pe parcursul a două luni (cu întâlniri săptămânale), care au inclus în afara examinării psihologice și intervenții terapeutice (jocuri de rol, sarcini pentru acasă), fetița a fost foarte motivată și a făcut progrese privind schimbările comportamentale.

Structura examenului psihologic: s-au aplicat teste pentru evaluarea nivelului de dezvoltare intelectuală și teste proiective ale căror rezultate privesc analiza dinamicii conflictuale a funcționării psihice.

Prezentarea rezultatelor:

Testul WISC-R: subiectul obține un QI global: 118, exprimat prin Q.I. verbal: 126 și Q.I. neverbal: 61. Rezultatele slabe privind performanţa non-verbală rezultă din  notele mici obținute la testul “Aranjarea imaginilor” (nota: 17) și la testul “Cuburilor Cohs” (nota:16).

Testele de expresivitate prin desene:

Desenul familiei:  subiectul se poziţioneză între cei doi părinți (vezi figura 1), ținându-i de mână. Personajul valorizat este mama, pe care o desenează prima și de dimensiuni mai mari. Personajul devalorizat este sora cea mică, care lipsește din desen, mecanismul de apărare utilizat este negarea realității, prezenţa provocând angoasă. Nevoia de protecție, de sprijin este proiectată prin desenul mâinilor strâns legate între personaje cu nevoia de îngroșare a trasajului în zona de contact.

Familia vrăjită: desenează o “zână” (vezi figura 2), care însă “nu poate vrăji aceasta familie de care fuge din cauza certurilor”. Subiectul ia distanţă faţă de această temă, căci desenul ei se referă la o “familie oarecare”, în care părinții privesc pe geam din casă, iar afară copiii “se bat”(colţul din dreapta jos, băţul puternic hașurat, cele două personaje fiind egale ca dimensiuni).

Desenul liber (vezi figura 3): subiectul folosește de această dată culori, remarcăm lipsa personajelor umane, prezenţa unor presiuni ale liniilor care alternează cu linii ușoare și forme blânde, culori pastelate alternând cu culori sumbre, subliniid alternanţa subiectului între calm și excitabilitate. De remarcat în colţul din stânga jos, cele trei trunchiuri de copac unite într-o singură coroana, deplasând nevoia de securitate și sprijin a subiectului într-un alt registru simbolic care proiectează legătura fuzională cu obiectele primare.

Teste tematice:

Fabulele lui Duss: analiza răspunsurilor (Anexa I) la aceasta probă evidențiază câteva aspecte interesante care privesc în special modul în care subiectul/fetiţa se raportează la relația cu imago-urile parentale. În fabula “Pasării”(1) alege să fie singură, deși aflată încă într-o etapa a dezvoltării de imaturitate emoțională și fizică, nu se simte securizată de niciunul dintre părinți: ”încearcă să zboare pe un copăcel mai mic”.

Fabula “Fricii”(5) leagă angoasa prezentă de sușa acesteia, “cineva din familie”, “l-au speriat”.

Fabula “Obiectului confecționat”(7) proiectează ambivalent sentimentelor faţă de imago-ul matern: ”dacă își iubește mama”,…”dacă nu ține la mama lui”…

Fabula “Plimbării cu mama sau cu tatăl”(8) aduce în prim plan fantasma unui personaj patern insecurizant, izolat: ”cu problemele lui și este foarte supărat”.

Fabula “Veștii” (9) proiectează fantasma unui personaj matern cu atitudini rejective fată de copil, care “este murdar”.

Concluzie: subiectul proiectează relațiile cu imago-urile parentale prin scenarii fantasmatice cu conținut insecurizant care antrenează sentimente de culpabilitate, refulând exprimarea agresivă a pulsiunilor, ceea ce creează angoasa.

Teste non-directive: Testul Rorschach

Analiza protocolului (Anexă II) răspunsurilor am construit-o pe baza celor două axe principale prezentate în expunerea teoretică a studiului și anume: (a) interpretarea modalităților prin care subiectul organizează procesele cognitiv-perceptive raportate la stimuli și (b) modalitățile de exprimare ale afectelor.

a) Localizarea răspunsurilor este reprezentată de tipul de percepție a stimulilor, prin răspunsuri globale (G) și răspunsuri detalii mari (D), raportul fiind de 46% (G) la 53% (D), ceea ce reprezintă o raportare solidă la realitate și mecanisme de gândire eficiente, asociate fiind însă cu forme negative în unele situații: Pl.I: ”un future negru, fioros, are coarne”, sau Pl. IV: ”un flture ucigaș”, semnifică prezenţa anxietății, a fricii. Subiectul organizează răspunsuri globale (G) impresioniste sau sincretice, ceea ce înseamnă răspunsuri care se raportează la ansamblul planșei, sunt spontane, bazate pe senzorialitate și sunt specifice copiilor mai mici. În cazul subiectului nostru, care din punct de vedere al etapei de dezvoltare perceptiv-cognitive este aproape de de stadiul logic-operator, răspunsurile evidențiază o oarecare imaturitate a cunoasterii, aceste răspunsuri fiind infiltrate de presiunea unor afecte primare.

Răspunsurile detalii mari (D), raportate la numărul total de răspunsuri (7), fiind aproape egale cu cele globale (G), indică aptitudinile subiectului de a discrimina situații concrete, fiind înclinat către eficienţă a sarcinilor pe care le are de îndeplinit.

Răspunsurile-formă (F) aduc informații despre acuitatea proceselor de atenție și concentrare a gândirii și dau informații privind capacitatea subiectului de a controla imaginarul creativ faţă de ingerințele reacțiilor sale emoționale. Răspunsurile F+ (5), faţă de cele F- (3) și cele F+- (4) indică prin proporțiile lor apropiate un efort susținut din partea subiectului de a controla realitatea în faţa presiunilor pulsionale primare, indicând o conduită de socializare aflată într-un echilibru fragil.

Răspunsurile-mișcare, K, pun în evidentă în primul rând inserția socializantă a subiectului în realitate și controlul pe care acesta îl are asupra producțiilor sale fantasmatice. În cazul protocolului de faţă, numărul total de răspunsuri K (4) este semnificativ, numai că acesta raportat la calitatea pe care o desemnează pune în discuție comportamentul de socializare al subiectului, ca și posibilitatea redusă de a controla fantasmele care vin din inconștient. Un singur răspuns K este extensiv și acesta se referă la un fenomen natural, Pl. VII: “Două tornade, praful se ridică în sus, care veneau dintr-un sat”. Alte două răspunsuri K cu referire la persoane umane sunt, unul static, Pl. IX:”…o femeie care se vede în oglinda” și unul are în vedere postura pentru un segment din corp, Pl. VII: “mâinile puse una peste alta”, iar al patrulea răspuns K de extensie se referă la animale, Pl. VIII: ”…hamsteri care au coborât dintr-o floare”.

Răspunsurile-culoare C, cotate FC, C , CF, pun în evidentă reacția emotivă a subiectului faţă de plânset și sunt cu precădere simptomatice răspunsurile C pure în care subiectul nu poate distinge o forma. În cazul protocolului nostru, subiectul elaborează trei răspunsuri FC și unul C, ceea ce denotă un grad crescut de rigiditate emoțională în abordarea conținutului planșelor, în încercarea de a ține sub control emoțiile, anxietatea irumpe într-un singur răspuns, la Pl. IX: “amestecătură de culori”. Lipsa unei adecvări emoționale a reacțiilor la răspuns sau inabilitatea de a-și gestiona controlul emoțiilor fragilizează calitatea proceselor de cunoaștere și a comportamentelor de adaptare în cazul subiectului nostru.

Conținuturile răspunsurilor reflectă “ceea ce a văzut subiectul”. În prim plan apar răspunsurile cu conținut animal, A care reprezintă 69 % din totalul răspunsurilor și răspunsurile cu conținut uman care reprezintă 23% din totalul răspunsurilor, acest raport de 9A/3H evocă dificultatea subiectului de a investi în relația cu celălalt într-un mod matur, ca și replierea (regresia) într-un univers infantil, inferior din punct de vedere adaptativ vârstei cronologice actuale. Răspunsurile umane, H, care apar la Pl. III: ”Doi oameni, două fete…..” și la Pl. IX: ”două femei sau o femeie care se privește în oglinda” (planşă preferată pe care a desenat-o, figura 4, sublinind latura narcisistică, ca și nevoia de unificare a eu-lui), sunt răspunsuri care prin adecvarea lor pot constitui dovada resurselor pe care subiectul le are de a progresa din punct de vedere relațional și al comunicării într-un program de terapie.

b) Dinamică afectivă, forța controlului emoțional poate releva capacitatea subiectului de a gestiona afectele profunde, lăsându-le să se manifeste într-un mod adaptativ, fără ca acestea să perturbe procesele de gândire și conduitele relaționale, și aceasta prin mecanisme de stabilizare a afectelor. Răspunsurile formale F ca și cele de mișcare K au un rol de temperare privind dinamică afectivă. Tipul de rezonanță intimă, extratensiv în cazul subiectului nostru, manifestă afectivitate labilă, orientată către exterior, care prin amenajarea comportamentului de relaționare în cadrul terapiei poate conduce la o bună adaptare. Prezența unor răspunsuri puternic agresive cu note de angoasă, Pl. I: “Un future negru, fioros, cu coarne, are ochi”; Pl. II: “…sau o faţă de monstru”; Pl. IV: “Un future ucigaş”, sunt proiecţia unor mecanisme de apărare ale eu-lui de tip regresiv, ca răspuns în faţa unui real ameninţător, insecurizant.

Sinteza analizei formale:

Subiect de varstă școlară mare, prezintă o fragilizare a proceselor de cunoaștere și a celor afective , dezvoltând mecanisme de apărare de tip regresiv față de presiunile unui mediu perceput ca insecurizant și amenințător. Adaptarea comportamentului social este afectată prin proiecția unor dificultăți de relaționare cu celălalt, datorată gestionării inadecvate a pulsiunilor primare de tip agresiv.

Discuție: Analiza protocolului obținut prin aplicarea Testului Rorschach la un subiect de vârstă latentă, care prezintă tulburări de comportament de aspect predominant reactiv, a evidențiat nu numai aspectele privind disfuncționalitatea psihologică pe diferite paliere de activitate intra-psihice, ci și resusele emoționale și cognitive pe care s-au putut baza intervențiile terpeutice ulterioare, folosind tehnici de joc de rol și teme de casă, angrenând în același timp anturajul privind încurajarea schimbărilor.

Anexa I – Fabulele lui Duss – Răspunsuri – Ștefania:

Incearcă să zboare pe un copăcel mai mic.

Poate s-a întamplat ceva.

A ascultat-o pe mama lui care i-a spus să mănânce iarbă.

Acel „cineva” cred că este un unchi sau o mătușă care s-au supărat foarte rău și au hotărât să plece și să nu se mai întoarcă.

Poate este într-o cameră întunecoasă și îi este frică de ceea ce i-au spus prietenii lui sau cineva din familie (l-au speriat).

Poate s-a întâlnit cu prietenii lui care aveau și ei elefanți și, din greșeală, au facut schimb, sau poate i s-a rupt trompa.

Daca își iubește mama poate i-l va da cu mare plăcere, dar dacă nu ține la mama lui ci o urăște, n-o iubește, nu i-l va da.

Poate a venit de la serviciu, cu problemele lui și este foarte supărat din cauza aceasta.

Îi va spune trei lucruri: să își schimbe hainele, să se spele pe mâini, pe faţă și pe unde mai este nevoie deoarece este murdar, și să mănânce.

Poate a visat lucruri care nu i-au placut sau lucruri pe care i le-au spus rudele, prietenii, etc.pentru a-l speria.

Anexa II – Test Rorschach – Ştefania, 10 ani

Alegeri: planşa IX –  „Pentru că femeia se privește în oglindă.” (O desenează –vezi fig. 4 –linia mediană care secționează planșa este puternic subliniată ).

Psihograma:

R:  13 Tip de percepție: G –D – Dd Tip de rezonanță intimă – extratensiv

Fc: 3 ; Rc: 15 % ; C: 1; H: (3) – 23 % ; Hd: (1) ; A: (9) – 69 % ; G: (6) – 46%; D: (7) – 53%;F: (N=12) -92 %; F (+): (5) – 38%; F (+/-): (4) -30%; F (-): (3)  -23 %.

Anexa III:

1. „Nu știu cum să mă port și sunt o piedică între oameni și de aceea îmi vine să mă omor (să imi fac harakiri). Eu am o singură dorință: să mor și să nu mă mai chinui, sau oamenii aș vrea să se poarte frumos. Spun asta în mai multe feluri: să nu se mai bată, să nu se mai certe, să nu mai vorbească urât, etc.(dorinţe).”

2. „Supărarea mea cea mai mare este atunci când mă bate cineva sau nu se poartă frumos (nu numai cu mine). Dorințe și necazuri – răspunsuri deschise

Anexa IV – Fragmente din sesiuni:

La ce te gândești cel mai des ? Ai vrea să te schimbi ? Cum ?

Răspunsuri :

„Eu mă gândesc cel mai des la un lucru foarte trist: că niciodata nu o să mă mai schimb deoarece nu pot face acest lucru…este prea târziu.”

Da, aş vrea enorm să mă schimb, mai bine spus, am vrut să mă schimb. Când vroiam să mă schimb știam că o să reușesc, dar nu a fost așa. Acum, vreau să mă schimb dar nu reușesc. Eu îmi doresc să mor și să scape toată lumea de mine, de un drăcusor și o ipocrită, că așa sunt considerată de toți și așa voi fi considerată mereu și de către ei și de către mine. Aș vrea să fiu o fetiță așa cum considerați dumneavoastră.”

Anexa V – Jocuri de rol, în care copilul s-a antrenat cu destul entuziasm.

Terapeutul a jucat rolul Ștefaniei, ea pe al Cameliei (menajera), pe al mamei şi al bunicii. Toate personajele se purtau rău cu ea, o împingeau, ţipau la ea. După aceea fetiţa a propus „să jucăm roluri mai bune”. Camelia vorbea frumos, mama la fel, iar Ștefania se purta frumos, avea colege în vizită. La sfârșitul ședintei Ștefania se îmbrătișează cu personajele bune.

*Astăzi mi-a spus foarte misterios că a descoperit în dulapul părinților „prezervative” și că acest lucru a dezamagit-o. I-am explicat că este normal pentru că mama și tata formează un cuplu și probabil au decis să nu mai aibă alți copii. În altă ședință mi-a spus că citise într-o carte o lectură despre cum apar copiii, subiect ce l-am comentat împreună.

( Fragmente din sesiuni )

BIBLIOGRAFIE

1. Boekholt M. (1993). Epreuves thematiques en clinque infantile. Dunod, Paris
2. Burns G.W. (2011). 101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți. Editura Trei, București
3. Corman L. (2012). Testul desenului familiei. Editura Trei, București
4. Crotti E. (2010). Desenele copilului tău, interpretări psihologice. Litera, București
5. Duss L. (2009). Testul Fabulelor.
6. Ellis A., Bernard M.(2007). Terapia Rațional Emotivă și Comportamentală în tulburările copilului și adolescentului. Editura RTS, Cluj-Napoca
7. Richelle J. (2012). Manuel du Test de Rorschach, Aproche formelle et psychodynamique. De Boeck, Bruxelles
8. Pasquier A. (2012). Psychopathologie des émotins. Armand Colin, Paris
9. Wallon Ph. (2008). Psihologia desenului la copil. Editura Trei, București