Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze subiectul consumului de droguri şi mediul favorizant acestui fenomen, deoarece tendinţele în ceea ce priveşte consumul de droguri la nivel mondial, în special în rândul tinerilor, încep să fie convergente în ultimele decenii, efectele sale resimţindu-se atât pe plan individual, dar mai ales pe plan social. Astfel, România se înscrie şi ea în tendinţa de creştere a numărului de dependenţi şi, poate şi mai alarmant, de scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri.

Introducere

Adolescenţii, tinerii formează o populaţie vulnerabilă la consumul de droguri, aceştia fiind mai receptivi la experienţe noi şi extreme. Această vulnerabilitate a adolescenţilor la consumul de droguri este direct legată de faptul că drogurile au devenit accesibile, consumul fiind asociat deseori cu presiunea exercitată de grupul de prieteni.

Indiferent de natura lor, fie că sunt de origine vegetală, animală sau minerală, aceste substanţe care aparent aduc fericire sau care „fabrică visuri”, fac anual mai multe victime decât armele de distrugere în masă.

În ceea ce priveşte vârsta consumatorilor din România, media debutului consumului de droguri a scăzut drastic, ajungându-se la cazuri de copii consumatori de numai 10-12 ani.

Un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (EMCDDA) arată că România s-a transformat dintr-o ţară de tranzit în una de consum de substanţe halucinogene.

O analiză comparativă 2004–2007–2010 realizată de ANA indică faptul că prevalenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii continuă să fie concentrată pe droguri recreaţionale (canabis, ecstasy) care sunt consumate cu predilecţie de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 ani (raport).

Raportul din 2012 realizat de aceeaşi agenţie indică faptul că prevalenţa consumului oricărui tip de drog ilicit cel puţin o dată în viaţă în rândul adolescenţilor de 16 ani din România ă fost de 15,6% (raport).

Consumatorul de droguri este, în mod cert, o victimă. El întâmpină reale dificultăţi în relaţia cu familia, cu societatea şi îşi pune în pericol propria viaţă.

Prin natura lor, adolescenţii sunt dificili datorită schimbărilor care au loc în ceea ce îi priveşte. Adolescenţa este un stadiu de viaţă intermediar între copilărie şi maturitate. Ea a mai fost numită şi „etapă a evoluţiei umane” (Dincă, 2004). Limitele cronologice ale adolescenţei sunt discutabile, în sensul că o parte a autorilor consideră adolescenţa ca încadrându-se între 12 şi 18 ani, chiar 20 de ani, iar alţii, între 14 ani şi 18-20 de ani, drept pentru care ea a fost împărţită în trei stadii:

• perioada timpurie: între 10-11/13-14 ani, perioadă a transformărilor profunde fizice şi fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor şi concepţiei morale a copilului; această perioadă se numeşte preadolescenţă sau pubertate;
• a doua perioadă: 13-14/17-18, 20 ani este cea a adolescenţei propriu-zise, care se caracterizează printr-o echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre lume şi viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării idealurilor, printr-o intensă dezvoltare a laturii cognitive, afective şi voliţionale a personalităţii;
• stadiul adolescenţei prelungite: de la 18/20 de ani, la 24/25 de ani.

Acest stadiu este caracterizat de „integrarea psihologică primară la cerinţele unei profesii, la condiţia de independenţă şi de opţiune maritală”(Şchiopu, 2008).

Adolescentul este supus unor transformări generate de nevoile şi trebuinţele pe care le resimte – atât de nevoile apărute încă la pubertate, cât şi de noile trebuinţe apărute în adolescenţă. Acesta se confruntă cu o serie de nevoi noi sau nevoile descrise în perioadele anterioare cunosc o prefacere semnificativă (Dincă, 2004): nevoia de a şti, de a fi afectuos, de apartenenţă la un grup, de independenţă, nevoia de a-şi găsi modele.

Activitatea intelectuală este percepută de adolescent ca având o importanţă deosebită pentru maturitate. „În ansamblul său, gândirea adolescentului este logică şi profundă, organizată, sistematică, riguroasă şi reflexivă, deschisă la nou” (Creţu, 2003).

„La unii adolescenţi se dezvoltă o vorbire literară elevată şi expresivă. În orice caz adolescenţii îşi adaptează vorbirea după gradul de cultură al interlocutorului. Jargoanele şcolare sunt folosite mai puţin” (Şchiopu & Verza, 1989).

„Adolescenţa este un stadiu disponibil de dezvoltare cognitivă, care ajunge să se exprime la parametri maximi numai în condiţii de stimulare de către mediu şi educatori şi a existenţei motivaţiei propriii şi a implicării efective în sarcini cognitive.” (Creţu, 2001).

Unii autori susţin că identitatea psihosocială sau conştiinţa de sine depinde de dezvoltarea unui sine integrat, care poate face faţă responsabilităţilor externe. Scopul adolescenţei constă, aşadar, în stabilirea identităţii personale şi în confirmarea acesteia de către ceilalţi”. Printre cele mai importante caracteristici, în dezvoltarea conştiinţei morale şi a conştiinţei de sine, se numără identitatea ego-ului şi plasarea subiectului în realitate (Verza, 1993).

Diferiţi autori caracterizează adolescenţa ca o perioadă critică în îndelungatul proces de formare a identităţii. Dificultatea pe care o întâmpină adolescenţii atunci când încearcă să pună bazele identităţii personale este desemnată prin noţiunea de criză de identitate, finalizarea acesteia manifestându-se prin atingerea identităţii sau printr-o stare de confuzie a rolului. Criza de identitate este descrisă ca o căutare de către adolescent a răspunsului la întrebarea „Cine sunt eu?”. Aceasta este etapa în care adolescentul se autodefineşte ca elev, fiu sau fiică, prieten sau fiinţă umană, îşi stabileşte cadrul de aptitudini şi potenţialul de dezvoltare ulterioară.

Structura imaginii de sine este deosebit de complexă, cuprinzând imaginea de sine propriu-zisă (ce crede adolescentul despre sine), imaginea de sine ideală (ce doreşte să devină), imaginea de sine atribuită lumii (ce crede individul că gândesc alţii despre el), imaginea lumii despre el (ceea ce cred alţii cu adevărat despre el). Criza de originalitate se referă la ansamblul comportamentelor adolescentului prin care el încearcă să armonizeze aspiraţiile şi atitudinile sale cu condiţiile concrete al mediului social (Ibiş, 2001).

Conflictul între generaţii reprezintă conflictul între generaţia dominantă şi grupul >de adolescenţi elevi de liceu sau studenţi, respectiv noua generaţie care se formează prin dezvoltare socială şi personală. Acum adolescentul trece printr-o perioadă de continuă răzvrătire, testând regulile acestora, interdicţiile, punând la îndoială religia şi valorile familiei. Aceeaşi provocare va fi manifestată şi la adresa autorităţii prin hainele pe care le poartă şi prin muzica pe care o ascultă. „Pentru aceasta vestimentaţia trebuie să fie deosebită, chiar dacă nu este acceptată, muzica să cânte cât mai mult, camera să fie dezordonată, limbajul să fie încărcat de simbolisme bulevardiere cu tendinţă de a provoca etc. (Verza, 1993).

Atitudinea de răzvrătire a adolescentului îl face să se înstrăineze de familie, ceea ce îi va determina pe părinţi să intre în alertă. Copilul încetează să mai fie influenţat în mod special de către părinţi, deşi majoritatea copiilor rămân încă sub tutela lor, dar ei îşi doresc ca părinţii lor să nu mai fie atât de restrictivi şi de demodaţi. În această perioadă, relaţia cu prietenii, colegii de şcoală devine tot mai importantă, legăturile dintre acestia transformându-se în refugiu, care de cele mai multe ori duc la fapte imorale, scăzând în acelaşi timp interesul pentru şcoală sau alte activităţi de dezvoltare din punct de vedere al educaţiei.

Majoritatea adolescenţilor acceptă însă că autoritatea în luarea deciziilor aparţine părinţilor şi profesorilor. O familie echilibrată, cu legături anterioare normale între membrii ei, traversează cu bine perioada furtunoasă a adolescenţei.

Consumul de droguri în România

Statisticile din întreaga lume arată că numărul cel mai mare de consumatori este reprezentat de tineri (Popescu si colab, 2004). Adolescenţii, tinerii formează o populaţie vulnerabilă la consumul de droguri, deoarece aceştia sunt mult mai receptivi la experienţe noi şi extreme. De exemplu, o statistică referitoare la consumul de stupefiante în Germania şi Franţa, indică faptul că aproximativ 50% dintre tinerii acestor ţări au fost sau sunt consumatori de droguri. Se observă că media debutului consumului de droguri a scăzut dramatic, ajungându-se la cazuri de copii consumatori de numai 10-12 ani, şi în România. Centrele de prevenţie şi control al consumului de toxice în rândul adolescenţilor oferă următoarele informaţii:

• aproximativ 10% dintre adolescenţi fumează până la 15 ţigarete pe zi, 20 de zile pe lună (deşi procentul este în continuă creştere). Tutunul are efecte nocive multiple pe termen lung şi creează de asemenea dependenţă. Un adolescent care fumează de mai mult de 1 an are o şansă de 80% să devină dependent.
• aproximativ 75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional. Dintre aceştia, 28% relatează episoade cu consum exagerat de alcool (mai mult de 5 băuturi tari, într-un interval de câteva ore). Una din cauzele principale de deces în rândul adolescenţilor sunt accidentele auto cauzate de consumul excesiv de alcool. Consumul de alcool scade inhibiţiile specifice vârstei şi predispun adolescentul la o viaţă sexuală necorespunzatoare (sex neprotejat), ceea ce creşte riscul contractării unei boli cu transmitere sexuală (HIV-SIDA, herpes, chlamidya) sau apariţia unei sarcini nedorite.
• aproximativ 40% dintre adolescenţi au încercat cel puţin o data marijuana, în timp ce 22% dintre ei folosesc frecvent acest drog. Marijuana este o opţiune des întâlnită în rândul adolescenţilor şi poate cauza pierderi de memorie, tulburări cognitive (de învăţare) sau de atenţie.
• aproximativ 9% dintre adolescenţi au încercat cocaina, în timp ce 4% folosesc acest drog frecvent (cel puţin o dată pe lună).

În ceea priveşte caracteristicile consumatorilor de droguri:

• băieţii consumă mai frecvent droguri decât fetele;
• consumă mai frecvent droguri tinerii cu vârste mai mari şi din clasele superioare;
• sunt mai predispuşi la consumul de droguri, pe de o parte, tinerii ai căror părinţi au nivel de instrucţie redus şi statusuri sociale inferioare şi care nu dispun de resurse şi de competenţe în a-şi îndruma şi consilia copiii şi, pe de altă parte, tinerii care provin din familii cu studii superioare şi cu statusuri înalte care le pot oferi resurse pentru achiziţia de droguri şi care nu au timp să-şi supravegheze propriii copii;
• tinerii cei mai expuşi consumului de droguri sunt cei cu rezultate slabe la învăţătură şi cei care au repetat anii de şcoală;
• familiile proprii influenţează consumul de droguri prin stilul autoritar excesiv, prin climatul familial caracterizat de certuri frecvente între părinţi şi copii, între membrii cuplului conjugal, prin destructurarea familiei prin divorţ, ca şi prin alcoolismul părinţilor.

Trăsături psihologice şi caracteristici generale ale consumatorului de droguri

Specialişti consideră că persoanele care devin consumatoare de droguri, în special tinerii, au un grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară începerii consumului.

„Ei par lipsiţi de resursele necesare pentru a face faţă exigenţelor vieţii cotidiene, sunt instabili în ceea ce priveşte sentimentele, sunt în dezacord cu societatea şi autorităţile. Mulţi dintre ei acuză stări depresive, de anxietate, dar nu este sigur dacă acestea sunt cauzele sau consecinţele dependenţei de drog. (Răşcanu, 2004)”

Pentru mulţi adolescenţi dorinţa de a fi altfel, teribilismul, dorinţa de afirmare a propriei identităţi prin opoziţie cu ceilalţi, reprezintă impulsul primar (DSM-IV, 2003).

Teama de ridicol, grija de a părea încă un copil şi dorinţa de a-i imita pe cei mari contribuie la coruperea lui precoce. Astfel adolescentul începe să fumeze, să bea, să practice jocuri de noroc şi caută prilejuri în care să-şi demonstreze forţa şi curajul. Atracţia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenţi şi uneori şi de adulţi poate fi explicată şi prin faptul că grupul respectiv îi permite realizarea unor dorinţe care îi sunt interzise în mod brutal de către părinţi şi participarea la acţiuni aventuroase şi activităţi mai interesante. Efectele principale ale vieţii de grup sunt dependenţele pe care le dezvoltă aceasta între membrii grupului respectiv. Dorinţa de afirmare în faţa grupului, precum şi teama că vor fi respinşi, că vor fi izolaţi de către grup dacă refuză propunerile aşa-zişilor „iniţiaţi”, îi fac pe noii membri să nu ia în considerare riscurile la care se expun.

O altă cauză este presiunea grupului; în funcţie de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime a idealului lor în viaţă, de raporturile cu familia, de rezultatele şcolare, de imaginea pe care o au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, adolescenţii au capacităţi diferite de rezistenţă la presiunea pe care o exercită anturajul lor.

Cu toate acestea, „dependenţa, abuzul, intoxicaţia şi abstinenţa de o substanţă implică adesea uzul mai multor substanţe, concomitent sau excesiv” (DSM-IV, 2003). De exemplu, de cele mai multe ori, indivizii dependenţi de cocaină consumă de asemenea şi alcool, anxiolitice sau opiacee, pentru a contracara simptomele anxioase persistente provocate de cocaină. „Un consumator de droguri ajuns la stadiul de toxicomanie îşi petrece majoritatea timpului căutând şi consumând droguri. Modul său de viaţă este total dezorganizat. Pentru el, necesităţile vitale de a bea, a mânca, şi a dormi trec pe planul al doilea. Bioritmul său este inversat, trăieşte noaptea şi doarme ziua. Apar şi semne care traduc degradarea stării generale. El nu-şi mai îngrijeşte sănătatea, deoarece nu mai percepe corect durerea provocată de procesele infecţioase, reumatice, neoplazice etc.”( Popescu O si colab, 2004).

Doru Buzducea oferă o serie de indicatori asociaţi consumului de droguri (Buzducea, 2005): iritabilitatea; instabilitatea psihică şi comportamentală; iritarea ochilor; idei paranoice; agresivitatea nejustificată şi neadecvată; depresia; apatia; lapsusurile şi dificultăţile de vorbire; diminuarea randamentului şcolar; scăderea motivaţiei; nervozitatea. iraţionalitatea; probleme de relaţionare interpersonală.

În cazul în care dependenţa de stupefiante a ajuns deja să fie instalată, s-ar putea să fie nevoie de mult mai multe eforturi, iar acestea ar trebui să fie foarte bine dirijate. „Ele nu trebuie să fie concentrate numai asupra consumului de droguri în sine, ci şi asupra celorlalte probleme şi dificultăţi cu care tânărul este confruntat” (Popescu O si colab, 2004).

Din momentul instalării dependenţei faţă de drog, subiectul experimentează alte tipuri de stări: înaintea administrării drogului, individul simte o dorinţă imperioasă de a-l consuma; după administrarea drogului urmează o stare de mare satisfacţie, mai degrabă decât starea de euforie extremă care caracterizează individul ce nu este dependent de drog; pe măsură ce efectele drogului încep să dispară, toxicomanul trăieşte efectele neplăcute ale sindromului de abstinenţă, iar dorinţa psihologică şi/sau fiziologică de a-şi administra drogul se face din nou simţită. În acest mod, motivaţia consumului de drog se schimbă, de la obţinerea unei stări pozitive de euforie la individul care nu este dependent de drog, la evitarea unei stări neplăcute, negative (sindromul de abstinenţă) la cel dependent.

Cauze ale consumului de droguri la adolescenţi

Printre cauzele externe ale consumului de droguri în rândul persoanele tinere, autorul francez Gilles Ferreol mai menţionează: cercul de prieteni, nivelul de educaţie redus, lipsa informaţiilor despre droguri (Ferreol, 2000). Autorul evidenţiază faptul că faptul că adolescenţii sunt mânaţi spre consumul de droguri de curiozitate, de nevoia de experimentare a senzaţiilor tari.

Câteva teorii psihologice asupra consumului de droguri se bazează pe noţiunea de psihologie patologică sau inadecvată: există ceva în viaţa emoţională şi fizică a diferiţilor indivizi care îi predispune la consumul de droguri. Ei folosesc drogurile ca o „evadare din realitate”, ca o metodă de a evita problemele vieţii şi de a se retrage în stări euforice (Răşcanu, 1999). Conform autoarei, mai multe cercetări asupra personalităţii şi atitudinilor consumatorilor de droguri au demonstrat că, în comparaţie cu neconsumatorii, primii au tendinţa de a fi mai rebeli, mai independenţi, deschişi către noi experienţe, dispuşi să-şi asume mai multe riscuri, sunt mai toleranţi, acceptând comportamentul deviant, sunt receptivi la incertitudine, sunt căutători de plăceri, nonconformişti şi neconvenţionali.

Unii copiii şi tineri utilizează drogurile sau solvenţii organici în încercarea de a uita de problemele cu care sunt confruntaţi sau de a atenua supărarea ivită în urma unui eveniment neplăcut petrecut în familie. Alteori, cauzele gestului lor sunt mai profunde: o reacţie faţă de unele abuzuri, faţă de faptul că nu li se acordă atenţie la şcoală sau în anturaj (Popescu O si colab, 2004).

Depresia

Posibilităţile reduse de adaptare şi de integrare, neputinţa adolescenţilor de a se racorda la structurile social-profesionale şi frecventele eşecuri, insuccese, dezamăgiri, anxietăţi pot genera comportamente nefaste (Verza, 1993).

Psihiatrul J. White (citat de …) susţine că afecţiunea depresivă se împarte în două tipuri: depresii primare şi depresii secundare. Cele secundare apar ca urmare a altor afecţiuni sau stări, cum este de exemplu dependenţa de alcool. Depresiile primare sunt tulburări ale dispoziţiei neasociate cu nici o altă formă de afecţiune mentală sau fizică. Şi acestea se împart în două categorii: depresii bipolare (stări alternative de tristeţe şi de bucurie) şi depresii unipolare (interpretate ca fiind o „beznă emoţională”).

Un adolescent deprimat este foarte sensibil la presiunile negative ale colegilor săi şi poate cădea uşor victimă alcoolului, drogurilor, delincvenţei, imoralităţii sexuale şi altor comportamente antisociale. În loc să folosească cuvintele pentru a atrage atenţia asupra tumultului lor interior, ei vor fi irascibili şi agitaţi.

O. Popescu şi col. afirmă că utilizarea drogurilor reprezintă, în special în cazul tinerilor, un mod de a reacţiona în faţa singurătăţii, senzaţiei de inutilitate, lipsei de respect de sine şi de încredere în propria persoană (Popescu O şi colab, 2004).

Gilles Ferreol (2000) subliniază faptul că părinţii consideră că adolescenţii care au încercat un drog sau îl consumă în mod curent au anumite particularităţi: întâmpină probleme în comunicare şi în relaţionarea cu alţii; le lipseşte încrederea în sine; se simt nesatisfăcuţi în mai multe privinţe; sunt mai nervoşi, agitaţi, stresaţi, vulgari, violenţi în comparaţie cu ceilalţi; resping autoritatea părinţilor şi a profesorilor; au părinţi care dispun de bani; nu sunt supravegheaţi; anturajul nu este cunoscut de părinţi; nu se mai interesează de şcoală şi absentează mult.

nbsp;

Anturajul

Omul, prin firea lui, are nevoie de apartenenţa la o familie, un grup sau o comunitate. În cadrul relaţiilor copil-adult, oricât de judicioase ar fi aceste raporturi, primul se simte în inferioritate. De aceea, maturizarea socială, în sensul stabilirii relaţiilor de la egal la egal, nu o poate oferi pe deplin decât prietenia cu persoane de aceeaşi vârstă sau vârste apropiate.

Adolescenţa este vârsta la care influenţa părinţilor scade considerabil în detrimentul anturajului (cercul de prieteni, clasa). Adolescenţii devin vulnerabili, se simt izolaţi, neacceptaţi, şi vor încerca, de obicei, să găsească un grup căruia să i se alăture. Grupul ajunge să constituie pentru adolescent un fel de „familie paralelă” în cadrul căreia se desfăşoară tot felul de activităţi culturale, sportive, de agrement, stimulând creativitatea acestuia. Influenţa grupului este mai mare atunci când adolescenţilor le lipsesc orientarea şi afecţiunea părinţilor.

Nu întotdeauna adolescentul ştie să se apere împotriva influenţelor străzii, colegilor sau adulţilor mai turbulenţi, certaţi cu normele şi legile convieţuirii sociale. Utilizarea drogurilor, în special în cazul tinerilor, reprezintă „un mod de a reacţiona în faţa singurătăţii, lipsei de respect faţă de sine, sentimentului de inutilitate, lipsei de încredere în propria persoană. Cei mai expuşi sunt şi cei mai sensibili la influenţa semenilor lor crezând că vor găsi prin legăturile cu camarazii lor o modalitate de a fi în siguranţă (Ferreol, 2000).

Presiunea asupra unui tânăr neconsumator exercitată de o persoană sau de un grup în vederea stabilirii unui anumit comportament nu înseamnă atât de mult cât înseamnă o presiune autoimpusă, pe care o simte el din dorinţa de a se comporta ca toţi ceilalţi din anturajul său, simţindu-se astfel integrat în grup (Popescu O şi colab, 2004).

În urma unui studiu desfăşurat, G. Ferreol a constatat că principalul factor extern indicat de adolescenţi ca fiind favorabil consumului de droguri este anturajul sau grupul de prieteni. Dintre tinerii care încearcă drogurile ilegale, cei mai mulţi le obţin de la prieteni, devenind în scurt timp o practică obişnuită, care îi deosebeşte de ceilalţi.

Cu toate acestea, consumat individual sau colectiv, dincolo de curiozitatea specifică vârstei şi de rolul grupului de egali, riscul de consum în rândul adolescenţilor creşte odată cu intrarea într-un grup ale cărui persoane consumă sau oferă droguri.

Adolescenţa este asociată cu o perioadă în care se manifestă fenomene de revoltă, adolescentul având un caracter neconformist faţă de normele sociale. El poate avea o identificare negativă sau pozitivă faţă de aceste norme, creând senzaţia unei instabilităţi a personalităţii sale. Răzvrătirea adolescenţilor apare din mai multe motive. În unele cazuri ea este pur şi simplu o manifestare a faptului că înaintarea adolescentului spre maturitate a ajuns într-o perioadă de strâmtorare. Crizele care apar datorită modificărilor de la nivelul fizicului pot declanşa diferite schimbări în comportament, ducând la respingerea sfaturilor părinţilor, refugierea în cercul de prieteni sau chiar adoptarea unor obiceiuri „rebele” cum ar fi consumul de droguri.

Pentru că de cele mai multe ori simte dorinţa de a ieşi în evidenţă printr-o atitudine, prin vestimentaţie, vocabular, coafură sau pur şi simplu prin includerea într-un grup popular care reuşeşte să îl influenţeze în privinţa adoptării regulilor sau practicilor care îi fac atât de „speciali”.

Influenţa grupului este cu atât mai mare atunci când adolescenţilor le lipsesc orientarea şi afecţiunea părinţilor. Cei mai mulţi dintre tinerii consumatori de droguri nu sunt supravegheaţi de către părinţi în ceea ce priveşte relaţiile lor cu cei din anturajul apropiat şi în legătură cu felul în care îşi petrec timpul liber, sau sunt supravegheaţi în mod superficial.

Problema consumului de droguri este tot mai prezentă în rândul tinerilor, însă ceea ce este mai important este faptul că vârsta la care debutează scade simţitor. O altă problemă o reprezintă numărul deceselor dependenţilor, de cele mai multe ori cauza fiind reprezentată de supradoze.

Concluzii

Motivul care îi conduce pe adolescenţi la consumul de droguri îl reprezintă, în cea mai mare parte, influenţa grupului de prieteni, iar mediul în care debutează este de cele mai multe ori unul de distracţie. În astfel de momente, (consumul de alcool, tutun sau/şi droguri) valorile familiale îşi pierd din însemnătate, adolescentul care nu are încă o personalitate foarte bine structurată, cade pradă tentaţiei de a fi ca ceilalţi şi de a impresiona prin acţiunile sale.

Considerăm importantă ca direcţie de intervenţie implicarea elevilor în elaborarea şi prezentarea unor acţiuni care urmăresc diminuarea numărului de consumatori; să aibă posibilitatea să culeagă informaţii şi să le prezinte după cum consideră că ar stârni interes şi ar avea rezultate. La aceste activităţi considerăm utilă prezenţa unor foşti consumatori care să îşi relateze experienţele, care să ofere răspunsuri şi care să fie dispus să ofere ajutor.

Ajutorul oferit unui adolescent consumator de droguri trebuie să ia forma unei intervenţii specializate oferită de un specialist, dublată de atitudinea de înţelegere, sprijin şi acceptare necondiţionată din partea părintelui.

Bibliografie

1. Buzducea D (2005). Aspecte contemporane în Asistenţă Socială, Iaşi: Editura Polirom.
2. Creţu T (2001). Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare, Bucureşti: Editura Credis.
3. Creţu T (2003). Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Credis.
4. Dincă M (2004). Adolescenţi într-o societate de schimbare, Bucureşti: Editura Paideia.
5. Ferreol G (2000). Adolescenţii şi toxicomania, Iaşi: Editura Polirom.
6. Ibiş A (2001). Influenţa agenţilor de socializare aspra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Bucureşti: Pansofia.
7. Popescu O, Achim V, Popescu AL (2004). Viaţa în hexagonul morţii, Bucureşti: Editura Fiat Lux.
8. Răşcanu R (1999). Neuropsihofiziologia devianţei la adolescenţi şi tineri, Bucureşti: Editura ACTAMI.
9. Răşcanu R (2004). Alcool şi droguri: «virtuţi» şi capcane pentru tineri, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.
10. Şchiopu U, Verza E (1989). Adolescenţa personalitate şi limbaj, Bucureşti: Editura Albatros.
11. Şchiopu U (2008). Psihologia modernă, Bucureşti: Editura România Press.
12. Verza E (1993). Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Hyperion XXI.
13. ***DSM-IV (2003). Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale- DSM- IV, Bucureşti: Editura Psihiatrilor Liberi din România, traducere Romilă A.
14. www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/raport_ro_2011.pdf
15. www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/Report_RO_2012.pdf