Fenomenul de Bullying în rândul adolescenților cu tulburări de sănătate mintală

REZUMAT
Introducere: Bullying-ul în școli a devenit în ultimele decenii o problemă importantă de sănătate publică, întrucât cercetările au demonstrat asocierea comportamentelor agresive cu dezvoltarea anumitor tulburări în dezvoltarea psihosocială a copiilor și adolescenților. Preocupările științifi ce prezente pe această temă se bazează pe o mai bună înțelegere a acestui fenomen, identifi carea anumitor factori predispozanți sau de risc și modalități de combatere și prevenție. Metode: Studiu observațional de tip raportare de caz, pe un lot de 26 de pacienți (13 fete, 12 băieți, 1 pacient cu Disforie de Gen) internați în Clinica de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București. Pacienții au fost evaluați cu ajutorul unui instrument divizat în 3 secțiuni: 1. Individul ca Victimă; 2. Individul ca Făptuitor; 3. Opinia generală a individului pe tema Bullying-ului. S-au folosit diagrame pentru expunerea rezultatelor din prima secțiune a chestionarului. Rezultate: Majoritatea respondenților (86.64%) au raportat că au fost victime ale bullying-ului în ultimul an și aproximativ două treimi dintre aceștia au declarat că au fost hărțuiți cel puțin o dată pe zi. Cel mai des s-a întâmplat la școală și cel mai des agresorii au fost băieți. Modalitatea cel mai des raportată a fost batjocura și consecința cea mai frecventă a fost dispoziția tristă. 60% dintre pacienți au raportat că reprezentanții școlii și profesorii știau despre aceste comportamente. Concluzii: În rândul pacienților psihiatrici există victime ale bullying-ului. Este important să fi e implementate în școli programe care să abordeze această problemă. Cuvinte cheie: bullying, psihiatrie pediatrică, comportament agresiv, pacient

INTRODUCERE
În ultimele decenii, bullying-ul manifestat în grupurile de școlari și adolescenți s-a evidențiat ca fiind o problemă de sănătate publică, cu o largă răspândire atât în cadrul mediilor academice, cât și în afara lor. A devenit astfel tot mai importantă identificarea factorilor care contribuie la dezvoltarea acestor comportamente și a consecințelor lor, precum și implementarea unor strategii de combatere și prevenție.
În literatura de specialitate există numeroase date care oferă o mai bună înțelegere a problemei, astfel încât au fost emise mai multe ipoteze în ceea ce privește originea comportamentelor agresive. În primul rând, este importantă conceptualizarea fenomenului sub forma unei definiții.
Astfel, se consideră bullying, comportamentul care se caracterizează prin următoarele componente [1]:
1) agresivitate sau inițiere cu intenția de a face rău;
2) repetarea acțiunilor pe o anumită perioadă de timp;
3) apariția într-o relație interpersonală unde există un dezechilibru de putere.
Se face distincție între comportamentele directe, cum sunt atacurile fizice și verbale cu intenția de a face rău și comportamentele indirecte, unde se încadrează ignorarea, respingerea și bârfa, care adesea implică terți [2]. Bullying-ul direct include tachinarea, lovirea, împingerea, poreclirea sau amenințarea altui copil și se pare că este mai răspândit în rândul băieților [3]. Comportamentele indirecte de bullying sunt considerate comportamente de bullying relațional încât au ca scop deteriorarea și prejudicierea unei relații sociale prin excluderea din activități și conversații, răspândirea de zvonuri, dezvăluirea unor informații personale și jenante [4]. Bullying-ul indirect s-a observat a fi mai frecvent practicat de către fete [3].
O preocupare mai recentă o reprezintă comportamentele agresive în mediul online, prin mijloace media. În 2010, Lenhart A et al raportează faptul că în SUA 93% dintre adolescenți sunt utilizatori activi ai Internetului și 75% dintre ei dețin un telefon mobil [5]. Devine așadar evident potențialul de apariție a acestui tip de agresiune în rândul tinerilor. Gama largă de definiții și diferitele intervale de timp care au fost abordate în încercarea de a evalua acest fenomen au complicat comparația prevalențelor între studii.
Mai mult decât atât, progresul tehnologic rapid în ceea ce privește telecomunicațiile, face dificilă stabilirea unei definiții statice și cuprinzătoare. Un studiu al lui Kessel Schneider și Co. din 2012 arată că 9 până la 40% dintre elevi sunt victime ale cyberbullyingului și că acesta este mai rar întâlnit decât alte forme de agresivitate care au loc în afara mediului online, inclusiv la școală [8]. Bullying-ul care se întâmplă în mediul online are câteva caracteristici particulare: este mult mai ușor ca mesajul să ajungă la o audiență extinsă și se poate menține anonimatul, fapt care reduce responsabilitatea și răspunderea făptașului în comparație cu situațiile fațăîn-față [6,7].
Tinerii care sunt victimizați în aceste acte agresive sunt percepuți de către egalii de vârstă ca fiind fizic inferiori și au mai puține relații sociale decât cei nevictimizați [9]. De cealaltă parte, tinerii care se angajează în comportamente de hărțuire, au în general mai multe probleme de conduită și este mai probabil ca aceștia să fie implicați în comportamente violente și bătăi frecvente [10] .
Au fost identificați mai mulți factori sociali și de mediu care sunt asociați cu dezvoltarea unui comportament agresiv în adolescență. Stilul parental și relațiile formate în familia de origine au o influență în acest sens. Unele studii au arătat că implicarea scăzută a părinților, căldura părintească scăzută, coeziunea scăzută între membri familiei și structura uni parentală predispun tinerii la comportamente de hărțuire. Pe lângă acești factori, se mai adaugă și experiențe din copilărie care implică agresivitate, cum ar fi disciplina fizică, pedepse nepotrivite, violență familială și hărțuire din partea fraților [11]. Lucrarea de față și-a propus să investigheze prezența bullying-ului în rândul pacienților cu tulburări psihiatrice, să determine mediul în care apare cu precădere și de a evalua unele dintre consecințele sale.
MATERIAL ȘI METODE Studiu observațional de tip raportare de caz, pe un lot de 26 de pacienți (13 fete, 12 băieți, 1 pacient cu Disforie de Gen) internați în Secția Psihiatria Copilului și Adolescentului din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București. Au fost stabilite ca și criterii de excludere Coeficientul de Inteligență sub 70 și vârsta sub 9 ani sau peste 17 ani. Instrumentul folosit a fost conceput de Centrul de Control al Bolilor ca un compendiu de evaluare a fenomenului de Bullying/victimizare. În cercetarea de față s-a aplicat subsecțiunea D1 a chestionarului, care conține întrebări aplicabile studiilor cu tematica bullyingului. Pacienții au răspuns la un chestionar divizat în 3 secțiuni: 1. Individul ca Victimă; 2. Individul ca Făptuitor; 3. Opinia generală a individului pe tema Bullying-ului. Am folosit diagrame pentru expunerea rezultatelor.
Variabilele colectate au fost calitative, nominale sau ordinale. Au fost determinate frecvențele absolute și procentuale. Reprezentările grafice au fost transcrise prin diagrame.
REZULTATE Vom prezenta în acest articol rezultatele primei secțiuni din cadrul chestionarului.
La întrebarea „Ai fost hărțuit la școală în acest an?” 84,62% din respondenți au răspuns afirmativ.

Întrebați de frecvența comportamentelor agresive, 46,15% dintre copii au zis că se întâmplă cel puțin o dată pe zi, în timp ce 30,77% declară că se întâmplă cel puțin o dată pe săptămână. 7,69% au declarat o frecvență de cel puțin o dată pe lună.

În ceea ce privește locul în care a avut loc agresiunea, majoritatea copiilor (72,27%) au răspuns că s-a întâmplat în sala de clasă. Restul de 27,27% dintre respondenți au zis că au fost hărțuiți după ce au plecat de la școală sau înainte, în vecinătatea casei sau a școlii.

Dintre comportamentele de hărtuire evaluate in acest studiu (poreclire, batjocură, amenințare, respingerea și refuzul apartenenței la grup, atac fizic direct), cel mai des întâlnit în rândul lotului de față a fost batjocura. Această formă de agresiune a fost experimentată de toți respondenții care au răspuns afirmativ la întrebarea „Ai fost hărțuit la școală în acest an?”. 26.92% declară că acest comportament se întâmplă foarte frecvent, în timp ce 23,08% declară că se întâmplă frecvent. Următoarea cea mai frecventă formă de bullying este respingerea și refuzul apartenenței la grup (30,77% declară că se întâmplă frecvent).

În diagrama de mai jos se observă faptul că 86,36% din agresori au fost băieți, 4,55% au fost fete, iar 9,09% dintre agresori au fost considerați de agresați ca fiind persoane mai populare, cu mai mulți prieteni.

Ca și consecințe ale bullying-ului, resimțite de către victime, au fost evaluate următoarele probleme: dificultăți în a-și face prieteni, dispoziție tristă, dificultăți de învățare, absenteism școlar, probleme în familie. Dintre acestea, cea mai frecventă a fost dispoziția tristă. 38,46% declară că s-au simțit foarte frecvent triști, în timp ce 11,54% s-au simțit frecvent triști.

Întrebați dacă reprezentanții școlii sau profesorii știau de comportamentele agresive care au loc în școală, 60% din respondenți au răspuns afirmativ. 36% din răspunsuri au fost negative, iar 4% au declarat că nu știu.

DISCUȚII Literatura de specialitate a subliniat în ultimii ani importanța problemei bullying-ului în școli, ca o problemă de sănătate publică. În acest studiu s-au evaluat comportamentele de bullying experimentate de copii cu tulburări psihiatrice internați în Clinica de Psihiatria Copilului și Adolescentului. Am observat în primul rând că majoritatea pacienților raportează că au fost victime ale bullyingului în ultimul an (84,62%) și cel mai frecvent asta s-a întâmplat la școală (72,73%). Un studiu din Statele Unite, pe un lot de 15686 elevi în clasele 6-10, care și-a propus să determine prevalența bullying-ului arată că 29,9% din copii au raportat o implicare moderată sau frecventă în bullying, 13% din rolul de agresor, 10,6% din rol de victimă și 6,3% în ambele roluri [12]. Un alt studiu are ca și concluzie că, pe lângă cei care participă activ într-o agresiune, există și cei care privesc de pe margine care trebuie luați în considerare în determinarea prevalenței fenomenului [13]. În lotul studiat în această lucrare, cei mai mulți dintre participanți au acuzat dispoziție tristă, ca o consecință a comportamentelor agresive la care au fost supuși. 80,77% din respondenți au resimțit tristețe, în diferite grade.
Numeroase studii au evaluat impactul pe care îl are bullying-ul la nivel psihic și au emis concluzia că adolescenții și copiii care sunt ținte ale agresiunilor din partea egalilor de vârstă sunt mai predispuși la simptome de maladaptare psihosocială. Victimele bullying-ului direct sau indirect sunt mai predispuse să dezvolte simptome de internalizare, inclusiv depresie, singurătate, stimă de sine scăzută, anxietate și o satisfacție a vieții scăzută, iar aceste asocieri sunt raportate mai des în perioada de adult tânăr [12,14]. Ca un element particular, s-a observat că băieții care sunt victime ale comportamentelor directe, fizice, au un risc mai crescut de a dezvolta simptome de internalizare[14]. În unele studii s-a demonstrat asocierea bullying-ului cu ideația suicidară și tentativele suicidare [15].
Mai mult decât atât, este tot mai recunoscut faptul că victimele abuzurilor adeseori experimentează o serie de simptome psihosomatice cum ar fi cefaleea, dureri de spate, dureri abdominale, probleme ale pielii, tulburări de somn, enurezis sau amețeală[16]. O meta-analiză din 2009 a investigat această asociere, adunând date din 11 studii care au analizat prevalența simptomelor somatice ale victimelor copii și adolescenți cu vârste între 7 și 16 ani. Concluzia acestui studiu a fost că victimele agresiunilor la școală au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta simptome psihosomatice decât colegii care nu au trecut prin experiențe de acest gen [17].
În lotul de pacienți observat în această lucrare 86,36% dintre agresori au fost băieți și doar 4,55% fete. Datele despre diferențele victimizării în funcție de gen în literatura de specialitate sunt limitate. Cercetarea pe acest subiect s-a axat pe modul în care agresorii acționează în funcție de gen și indică faptul că băieții și fetele raportează frecvențe similare ale victimizării relaționale (bullying indirect), iar băieții sunt mai predispuși la a fi victimele bullyingului direct [18]. În rândul fetelor se pare că este mai frecventă victimizarea relațională. O explicație pentru acest lucru ar fi faptul că fetele acordă o mare valoare relațiilor sociale, așadar consideră că limitarea obiectivelor sociale ale altor fete le poate aduce un prejudiciu mai mare [19]. Mai mult decât atât, și în sprijinul acestei explicații, fetele percep victimizarea relațională mai dureroasă decât o percep băieții [20]. CONCLUZII Devine tot mai clar că problema agresivității în școli nu se rezumă la implicațiile și consecințele pe care aceasta le are pe termen scurt, ci și probleme de ordin psihosocial care pot apărea pe termen lung au un foarte mare impact. Astfel, devine o problemă de sănătate mintală, întrucât implică dezvoltarea psihosocială a individului și nu mai poate fi considerată doar o problemă temporară legată de mediul școlar.

În această lucrare am evidențiat faptul că pacienții internați în secția de Psihiatrie Pediatrică vin adesea în contact cu anumite comportamente agresive în mediul școlar, 84,62% identificând comportamente agresive direcționate către ei în ultimul an. Mai mult decât atât, aproximativ 46% dintre ei au raportat o frecvență de cel puțin o dată pe zi. De cele mai multe ori, victimizarea a avut loc la școală (73% din cazuri). Majoritatea respondenților au avut ca agresor o persoană de sex masculin și doar în 4,55% din cazuri agresorul a fost de sex feminin. Dispoziția tristă raportată în lotul nostru de pacienți corespunde cu datele din literatura de specialitate care identifică asocieri între simptomele de internalizare și bullying-ul. 80,77% dintre pacienți au resimțit tristețe în acest context. Victimele bullying-ului sunt de obicei copii cu puține resurse. Este de o importanță crucială ca aceste comportamente să fie identificate și stopate prin implementarea în școli a unor programe specifice de prevenție.

BIBLIOGRAFIE
1. Olweus, D. Sweden. In: Smith PK, Morita Y, Junger-Tas J, Olweus D, Catalano R, Slee P, (eds). Th e nature of school bullying: A crossnational perspective. New York: Routledge, 1999:7–27.
2. Van der Wall MF, De Wit CAM, Hirasing RA. Psychosocial health among young victims and off enders of direct and indirect bullying. Pediatrics 2003; 111:1312–17.
3. Borg, MG. Th e extent and nature of bullying among primary and secondary school children. Education Research 1999;42;137–153.
4. Espelage DL, Swearer SM. Research on school bullying and victim- ization: What have we learned and where do we go from here? School Psychology Review 2003; 32:365–83.
5. Lenhart A, Purcell K, Smith A, Zickuhr K. Social Media and Mobile Internet Use Among Teens and Adults. Pew Research Center Publications; 2010. Available at: http://pewinternet.org/;/media// Files/Reports/2010/ PIP_Social_Media_and_Young_Adults_Report_Final_ with_toplines.pdf. Accessed February 9, 2011.
6. Kowalski RM, Limber SP. Electronic bullying among middle school students. J Adolesc Health. 2007; 41(6 suppl. 1):S22-S30.
7. Juvonen J, Gross EF. Extending the school grounds?–Bullying experiences in cyberspace. J Sch Health. 2008; 78(9):496-505.
8. Shari Kessel Schneider, Lydia O’Donnell, Ann Stueve, Robert W. S.Coulter, “Cyberbullying, School Bullying, and Psychological Distress: A Regional Census of High School Students”, American Journal of Public Health 102, no. 1 (January 1, 2012): pp. 171-177.
9. Perry DG, Kusel SJ, Perry LC. Victims of peer aggression. Developmental Psychology 1988; 24:807–14.
10. Junger – Tas J, Van Kesteren J. Bullying and Delinquency in a Dutch School Population. Th e Hague, Th e Netherlands: Kugler Publications, 1999.
11. Eisenberg, Marla E. et al. Bullying and peer victimization: Position
paper of the Society for Adolescent Medicine Journal of Adolescent Health, Volume 36, Issue 1, 88 – 91 12. Nansel, T R et al. “Bullying behaviors among US youth: prevalence and association with psychosocial adjustment.” JAMA vol. 285,16 (2001): 2094-100.
13. Brenda A. Wiens & Allison Dempsey. Bystander Involvement in Peer Victimization: Th e Value of Looking Beyond Aggressors and Victims, Journal of School Violence, 2009, 8:3, 206-215.
14. Allison G. Dempsey , Sara C. Haden , Jennifer Goldman , Jennifer Sivinski & Brenda A. Wiens. Relational and Overt Victimization in Middle and High Schools: Associations With Self-Reported Suicidality, Journal of School Violence, 2011,10:4, 374-392.
15. Cleary SD. Adolescent victimization and associated suicidal and violent behaviors. Adolescence. 2000;35(140):671–682
16. Fekkes M, Pijpers FIM, Verloove-Vanhorick SP. Bullying behavior and associations with psychosomatic complaints and depression in victims. J Pediatr. 2004;144(1):17–22
17. Gini G, Pozzoli T. Association between bul- lying and psychosomatic problems: a meta- analysis. Pediatrics. 2009;123(3):1059– 1065
18. Martin, K.M. and Huebner, E.S. Peer victimization and prosocial experiences and emotional well-being of middle school students. Psychology in the Schools, 2007, 44, 199-208.
19. Crick NR, & Bigbee MA. Relational and overt forms of peer victimization: A multiinformant approach. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 1998, 66(2), 337-347.
20. Paquette, Julie A. and Underwood, Marion K. “Gender Diff erences in Young Adolescents’ Experiences of Peer Victimization: Social and Physical Aggression,” 1999  Merrill-Palmer