Cel de-al XXV-lea Congres SNPCAR

Vă invităm să participați la Cel de-al XXV-lea Congres SNPCAR şi a 47-a Conferinţă Naţională de Neurologie, Psihiatrie și Profesiuni Asociate Copii şi Adolescenți din România .

24-27 septembrie 2025 – Brașov Hotel Kronwell

Pentru a vă înscrie la congres, vă rugăm să apăsați aici.

Vă așteptăm cu drag!

Asist. Univ. Dr. Cojocaru Adriana – Președinte SNPCAR


IMPORTANŢA FACTORILOR FAMILIALI IN TULBURĂRILE PSIHIATRICE ALE COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI

Autor: Luminiţa Ageu Leontina Dreana-Ienciu Tiberiu Mircea Mariana Vrăjitoriu
Distribuie pe:

Rezumat:

Obiective: să stabilim care sunt principalii factori de risc familial ce pot fi asociaţi cu anumite tulburări psihiatrice survenite la copii şi adolescenţi, un posibil pattern al familiei de risc din România şi evoluţia acestei familii şi posibilele schimbări din inte­riorul ei survenite în ultimii 5 ani, în contextul globalizării mondiale.

Metoda: este un studiu retrospectiv efectuat pe un grup de pacienţi reprezentând toate noile luări în evidenţă din Clinica de Psi­hiatrie pentru Copii şi Adolescenţi Timişoara, în anul 2008. Diagnosticul psihiatric a fost stabilit conform ICD-10 şi DSMIV. Pentru fiecare pacient am urmărit existenţa factorilor de risc familial privind structura familiei, relaţiile intrafamiliale, eventualele tulburări psihiatrice ale altor membrii ai familiei, statutul marital, profesional şi economic. Rezultatele au fost analizate statistic şi comparate la final cu rezultatele unui studiu asemănător efectuat în anul 2004.

Rezultate: după interpretarea rezultatelor am putut descrie cel mai frecvent pattern familiar în care putem găsi tulburări psihia­trice la copii, o “familie de risc” în spaţiul nostru cultural. Prezentăm gradul de asociere dintre cele mai importante diagnostice psihiatrice găsite şi existenţa unor factori de risc în familia de origine.

Concluzii: aşa cum specifică şi literatura de specialitate, există cel puţin o asociere, dacă nu o relaţie cauzală între factorii de risc familial şi dezvoltarea de tulburări psihiatrice la copiii din aceste familii.

 


 

Sănătatea mentală a copilului şi adolescentului este greu de definit, iar cunoaşterea posibililor factori implicaţi în etiologia tulburărilor developmentale, comportamentale şi emoţionale ale copilului ar pu­tea avea ca scop, pe lângă rolul preventiv şi creşterea calităţii vieţii acestor copii.

Rutter 2006: “majoritatea tulburărilor psihia­trice ale copilului şi adolescentului sunt rezultatul interacţiunilor dintre gene şi mediu’.Teoriile biologice ale dezvoltării se referă la importanţa factorilor genetici atât în dezvoltarea normală a creierului şi structurilor neuronale cât şi în etiologia unor tulburări psihiatrice ale copilului şi adolescentului (autism, ADHD, ticuri şi altele). De asemenea, organicitatea poate fi dată şi de deteriorarea şi disfiincţia cerebrală pre-, intra- sau post-natală, datorată diverselor cauze infecţioase, toxice, metabolice, traumatice etc. Teoriile ce pun accent pe importanţa interacţiunilor dintre copil, familie şi me­diul înconjurător în dezvoltarea anumitor tulburări psihiatrice în copilărie sunt multiple: behavioriste, cognitive, cognitiv-comportamentale, psihoanalitice, familiale, de ataşament şi experienţa de viaţă etc.

  • Modelul ecologic al lui Belsky (1980):
  • microsistem: caracteristicile copilului, mediul imediat înconjurător;
  • exosistem: factorii sociali;
  • macrosistem: aspecte socio-culturale lărgite.

 

  • ” Nisa developmentală” Super & Harkness (1986) – interfaţa dintre cultură şi dezvoltarea copilului: psihologia persoanelor de îngrijire, obiceiurile de creştere şi îngrijire a copiilor, aşezările sociale;
  • “Goodness of fit” – Chess &Tnomas (1996): şansa la sănătate mentală;
  • Modelul tranzacţional al lui Sameroff (1993):
  • în orice punct al dezvoltării, interacţiunile fa­miliale determină schimburi reciproce;

Această lucrare îşi propune să studieze importanţa influenţei familiei în dezvoltarea psihopatologică a copilului şi adolescentului. Dezvoltarea copilului este fără doar şi poate împletită cu capacitatea părinţilor de a oferi sau nu îngrijiri de calitate, problemele de sănătate mentală a copiilor putând fi atribuite distor­siunilor sau deficitelor în abilităţile de parenting sau interacţiunilor interpersonale familiale. (Graham & Turk-Oxford, 2007).

Pentru realizarea acestui studiu am pornit tocmai de la tema Congresului SNPCAR din acest an, ştiind faptul că dezvoltarea unui copil, atât cea normală cât şi cea patologică, presupune interacţiuni multiple între copil şi mediul său, între vulnerabilitate şi rezilienţă, între risc şi factori protectivi (concepte ce au fost ex­plicate şi dezbătute de-a lungul întregului congres), iar în cazul copilului aceste interacţiuni se desfăşoară în special în familie.

De aceea, această lucrare îşi propune să stabilească dacă există factori de risc familiali ce pot fi asociaţi cu diferite tulburări psihiatrice survenite la copii şi adolescenţi. De asemenea, am încercat să găsim un po­sibil pattern al familiei de risc din România, evoluţia acestei familii şi eventualele schimbări survenite în ultimii 5 ani în contextul globalizării.

MATERIAL ŞI METODĂ

Este un studiu retrospectiv bazat pe cazuisti­ca Clinicii de Psihiatrie pentru Copii şi adolescenţi Timişoara. A fost studiat un lot de 480 copii aleşi dintre pacienţii aflaţi la prima consultaţie/internare în Clinică în anul 2008. Diagnosticul psihiatric a fost stabilit conform ICD-10 şi DSM IV.

Pentru fiecare pacient s-a urmărit existenţa facto­rilor de risc familial privind structura familiei, relaţiile intrafamiliale, eventuale tulburări psihiatrice ale altor membrii ai familiei, statutul marital, profesional şi economic al părinţilor. Rezultatele au fost analizate statistic şi comparate la final cu rezultatele unui studiu asemănător efectuat în anul 2004.

Criteriile de includere în acest studiu au fost re­prezentate de copii aflaţi la primul consult în Clinică cu unul din următoarele diagnostice stabilite de me­dicii curanţi:

  • Tulburări emoţionale (1),
  • Tulburări de conduită (2),
  • Ticuri (3),
  • Tulburări mixte emoţionale şi de conduită (4),
  • ADHD (5),
  • Tulburări anxioase (6), fără Retard Mental asociat. Am folosit datele existente în fişele de consultaţie

ale acestor copii referitoare la următorii FACTORI FAMILIALI:

  • aria de provenienţă;
  • statutul marital al părinţilor: legal căsăto­riţi, concubinaj, divorţ/separare, decesul unuia sau ambilor părinţi, etc
  • persoanele de îngrijire a copilului: ambii părinţi biologici, un singur părinte biologic, părinte biologic + părinte vitreg, bunici sau alte rude, instituţii, familii de plasament, ve­cini etc;
  • fratrie: copil unic, doi sau mai mulţi fraţi;
  • relaţii familiale anormale: certuri, disciplină severă, neglijare, hiperprotecţie;
  • agresiune fizică în mediul de creştere al co­pilului, oricare ar ii persoanele de îngrijire;
  • consumul de alcool în mediul de creştere al copilului;
  • antecedente heredo-colaterale psihiatrice;
  • statutul profesional al părinţilor: meserii necesitând sau nu studii universitare, şomaj, ajutor social, pensionare, muncă în străinătate etc;
  • eventuale evenimente familiale precedând debutul.

REZULTATE

Rezultatele acestui studiu au fost următoarele:

a. Repartiţia pe vârstă, sex şi mediul de provenienţă:

Predomină băieţii cu 58% din cazuri, copiii pro­venind din mediul urban 52% şi grupa de vârstă peste 12 ani.

 b. Repartiţia în funcţie de clasele de diagnostic:

La nivelul global al lotului predomină tulburările anxioase (inel. OCD) cu 35% din cazuri, urmate de ADHD cu 25% şi tulburările emoţionale cu 13%, cele mai puţine cazuri fiind reprezentate de ticuri cu 5%.

c. Distribuţia pe vârstă şi sex, corelată cu diagnos­ticul:

în cazul tulburărilor emoţionale şi a celor anxioase predomină fetele iar în cazul tulburărilor de condui­tă, mixte, ADHD şi ticuri conduc detaşat băieţii. Pe grupe de vârstă în majoritatea tulburărilor diagnosti­cul a fost stabilit la copii > 12 ani, mai puţin în cazul ticurilor şi ADHD când primează grupa de vârstă 7-11 ani.

 

d.    Corelaţii dintre factorii familiali şi grupele diagnostice:

Din studiul fişelor individuale ale acestor pacienţi, s-au putut stabili următoarele asocieri dintre mediul familial şi grupele diagnostice:

Tulburările emoţionale predomină fetele 56% din mediul rural, adolescente (>12ani), fără implica­ţii genetice directe ci mai degrabă cu mediu familial perturbat: insecuritate economică, rată mare de şomaj 45%, divorţ 36%, părinţi plecaţi la muncă în străină­tate, certuri, conflicte precedând debutul.

Tulburările de conduită băieţi 91%, adolescenţi, din mediul urban; este grupul cu cea mai mare rată de agresivitate fizică şi consum de alcool în mediul familial 25%, în special familii cu mai mulţi copii (>3) dar şi antecedente psihiatrice (psihoze, suicid, anxie­tate-17%).

Tulburările mixte emoţionale şi de conduită în

special băieţi 62%, adolescenţi, din mediul urban, din familii cu un nivel educational scăzut; este grupul cu cel mai mare procent de relaţii familiale viciat e/anor­male (certuri, agresivitate, lipsa afecţiunii) 40% şi con­sum de alcool 20%.

ADHD predomină băieţii 76%, din mediul urban, cu proporţii egale la 6 ani şi şcolarul mare; familii le­gal căsătorite, copil unic 62,5% , relaţii familiale per­turbate, parenting deficitar, divorţ 25%.

Tulburările anxioase fete 58%, adolescente dar şi de vârstă şcolară, din mediul urban; familii legal constituite, de obicei copil unic 33%, relaţii familia­le denaturate, certuri, hiperprotecţie; grupul cu cele mai multe evenimente traumatizante precedând de­butul (48% – boli, spitalizare, deces, divorţ, muncă în străinătate, schimbare de domiciliu.)

e.    Comparaţii cu studiul efectuat în 2004:

Comparativ cu studiul efectuat în anul 2004, rezul­tatele au fost asemănătoare, cu următoarele diferente:

  • creşterea semnificativă a procentului de tulburări emoţionale de la 3% în 2004 la 13% în 2008, cu debut mai precoce, 36% în perioa­da 7-11 ani, fata de anul 2004 când cazurile au fost raportate doar peste 12 ani;
  • scăderea numărului de tulburări anxioase de la 45% la 35% şi a cazurilor de ticuri de la 9% la 5%;
  • creşterea numărului de cazuri de ADHD la 25% din totalul consultaţiilor, cu diagnostica-rea lor tot mai precoce, 39% din cazurile văzute pentru prima dată în 2008 s-au situat în jurul vârstei de 6 ani;

CONCLUZII

Concluziile acestui studiu se pliază pe datele din literatura şi anume: fetele sunt mai predispuse la a dezvolta tulburări emoţionale şi anxioase, pe când la băieţi predomină ADHD-ul, tulburările de conduită şi ticurile; copiii unici, hiperprotejati fac mai frecvent tulburări anxioase, în schimb cei proveniţi din familii numeroase cu consum de alcool, violenta, parenting deficitar, nivel socio-economic scăzut, dezvolta mai frecvent tulburări de conduită şi mixte.

Pe baza datelor pe care le-am avut despre fami­liile acestor copii am putut creiona o posibilă familie românească cu risc psihopatologic şi anume:

❖   familie din mediul urban,

  • legal constituită,
  • nivel educaţional scăzut,
  • dificultăţi economice şi de comunicare,
  • pattern-uri de interacţiune discordante;

Dacă la această familie se adaugă existenţa unui:

  • copil/adolescent vulnerabil, fără capacităţi de coping eficiente şi cu valori morale şi de viaţă in­adecvate.

Rezultă:

  • risc mare de internalizare sau externalizare a simptomelor în special la adolescenţă.

BIBLIOGRAFIE:

  1. DSM IV- TR Diagnostic and statistical manual of mental disorders, 2003
  2. GOODMAN, SCOTT Child and adolescent Psychiatry
  3. GOLDBERG J. Ghid clinic de psihiatrie
  4. GRAHAM, TURK, VELHURST Child and adolescent Psychiatry – A developmental approach – Oxford 2007
  5. ICD 10 Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, 1992
  6. KAPLAN & SADOCKS Synopsis of psychiatry – 9th edi­tion 2002
  7. MELVIN LEWIS Child and Adolescent Psychiatry (2nd edi­tion), Ed. Wiliams-Wilkins
  8. MIRCEA T. Psihologia şi psihopatologia dezvoltării copilului toc, 1999
  9. MIRCEA T. Tratat de psihopatologie şi sănătate mentală a copilului şi adolescentului – vol. I 2004, vol. II 2006, vol. III 2008
  10. RUTTER M.,TAYLOR E.,HERSOV L. Child and Ado­lescent Psychiatry, Modern Approaches (3rdedition), Blackwell Science. 1994
  11. WIENER J., DULCAN M. Textbook of child and adolescent psychiatry 2004