ISTORIA DROGURILOR LA COPII ŞI ADOLESCENŢI DIN PREISTORIE PÂNĂ ASTĂZI

Descrierea unor practici de descoperire şi folosire, cu dependenţă ale drogurilor cunoscute din preistorie, este o încercare pe care dorim să o parcurgem mai sistematic.

Ne folosim de multe surse în care prezentăm droguri cunoscute, etape importante în istoria acestor substanţe şi efectele lor, analizându-le pe cele mai uzitate de copii şi adolescenţi. Articolul se referă şi la prevenţia şi tratamentul dependenţelor de drog.

ISTORIA DROGURILOR LA COPII ŞI ADOLESCENŢI DIN PREISTORIE PÂNĂ ASTĂZI

Omul a descoperit din preistorie efectele plantelor şi otrăvurilor ciudate, cu efecte sedative, somnifere, halucinogene şi toxice. Aceste subtanţe au fost foloste în ritualuri, la vânătoare şi împotriva bolilor. Din început s-au constatat obişnuinţe şi dependenţe de lichide fermentate (alcool), de fumigaţii, de toxice, etc. Acest subiect este vast, nu poate fi epuizat într-o prezentare, datorită diferitelor droguri cunoscute şi a altor substanţe care apar zilnic. În prezent majoritatea drogaţilor se formează la vârste mici, când copiii şi adolescenţii se întâlnesc cu ţigările, alcoolul sau cu aburi de nitrodiluanţi etc.

România prin Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.), recunoaşte o extindere a consumatorilor începând cu vârstele de 12-14-15 ani. Consumatorii tineri declară iniţierile ocazionale sau impuse cu tutun, spirtoase şi cu ,,moartea albă” care înseamnă opiul, canabisul (cel mai consumat), apoi ecstazy, ciuperci halucinogene, ketamina, cocaină, LSD, amfetaminele, narcoticele şi etnobotanicele. Există liste cu cauzele care conduc spre capcana drogurilor, dar fiecare caz are o istorie proprie. În toată lumea dealerii, plasatorii, comercianţii urmăresc cu precădere copiii şi adolescenţii pentru vânzări şi captare spre dependenţa pe viaţă. Reţelele de droguri au multe ramificaţii care sacrifică permanent vieţi umane. O ştire recentă din presa noastră anunţă că la Bucureşti, în cartierul Ferentari, la Gara de Nord copii de 12-14 ani vând droguri, dar există şi în alte zone, locuri de plasare. Sensul larg al noţiunilor de toxicoman, narcoman, dependent de drog include aspecte precum obişnuinţa cu alimente comune: zahăr, săruri, cu mirosuri, dar şi dependenţa de obiecte, de persoane sau de surse virtual etc.

Este cunoscut că selectarea de substanţe pe care unele organisme umane le însuşesc din prima întâlnire, poate fi începutul unei repetări obişnuite apoi a dependenţei.

Ramificaţiile arborelui care ar reprezenta drogurile actuale pot să umple suprafeţe uriaşe şi ar cere mult loc liber pentru a fi ocupat de noile invenţii de droguri. De asemeni, clasificările drogurilor sunt multiple începând cu substanţele oferite permanent şi oficial: tutunul, cafeaua, ceaiul, alcoolurile etc.

Personalul medical are contacte zilnice cu eterul, cloroforul, protoxidul de azot, benzodiazepine, etc.

Între substanţele chimice utilizate pentru rezolvări medicale care devin droguri cu dependenţă amintim anestezicele generale care desfiinţează funcţiile SNC. Ele induc analgezie, somn, suprimarea funcţiilor viscerale, relaxarea musculaturii striate: eterul, enfluranul, desfluranul, halotanul, curara, protoxidul de azot, xenonul, barbituricele, opiaceele: morfina, fentanil, petidina, codeina, mialginul, fortral şi nitroglicerina. Crearea dependenţelor la aceste substanţe, vizează în primul rând producătorii, personalul medical şi farmaceutic care le utilizează. Conceperea drogurilor chimice şi vegetale continuă.

În decursul anilor a urmat etapa narcoculturilor, când oamenii au început să cultive plante care deveniseră droguri cunoscute. Practicile culegerii la cultivatorii narcodrogurilor (mac, ciuperci, cânepa, etc) au conştientizat posibilitatea de a supune şi dirija utilizatorii acestor droguri. Astfel s-a trecut de la dominarea din triburi sau din grupuri mici, la populaţii din ce în ce mai mari. Practicile de cultivare – producţie, comercializare, utilizare în proporţii crescânde, au creat utilizatori cu dependenţă, situaţia devenind endemică în diferite zone, chiar la populaţii din ce în ce mai mari.

În era industrială, în Europa s-au dezvoltat producţiile în serii mari (textile, metale, chimicale, armament, etc.) devenind necesare pieţe de desfacere. Teritoriile mari populate masiv precum India şi China ofereau perspective de cuceriri, având potenţial comercial uriaş. Dar expansiunea occidentală s-a întâlnit cu neîncrederea şi refuzul dinastiei Qing de a accepta mărfurile europene, susţinând că ei trăiesc în pace şi au toate cele necesare. Negocierile nu progresau, iar britanicii, rancezii, ruşii şi americanii au căutat o poartă de intrare în imperiul chinez. Ştiind că opiul era utilizat în China din timpul dictaturii Ming, deci era căutat de peste 15% din chinezi, britanicii au început din anul 1781 vânzările opiului în cantităţi mari, iar între 1821-1857 vânzările au crescut de cinci ori. Drogul era produs sub monopol britanic în ţinutul Bengal din India. Scopul englezilor şi aliaţilor era să neutralizeze populaţia şi armata chineză. Ministrul englez de externe Lord Palmerston a iniţiat Primul Război al Opiului din anii 1839-1842 dintre Anglia şi dinastia Qing, câştigat de englezi, care au ocupat zonele Canton, Hong-Kong, Macao. Acest război a fost sfârşitul izolării Chinei şi începutul istoriei moderne chineze.

Al doilea Război al Opiului (anii 1856-1860) dintre forţele navale şi terestre anglo-franceze, susţinut de USA şi Rusia, a fost declanşat tot de motive comerciale şi de dominare. Armatele chineze slab pregătite, fără dotări militare au fost înfrânte, fiind şi sub dependenţa de opium. Aliaţii occidentali cereau dinastiei Qing, deschiderea întregului teritoriu chinez pentru comerţ şi ocuparea mai multor zone strategice. Învingătorii occidentali au putut să pună stăpânire pe întreg teritoriul continentului chinez, inclusiv pe capital Peking şi pe Oraşul Interzis-sfânt pentru chinezi. După acest război peste un sfert din populaţia Chinei era blocată de dependenţa de opium. Strategia drogării populaţiei şi armatei chineze a învins, iar dinastia Qing a trebuit să legalizeze comerţul cu opium. Accesul la mătasea şi porţelanurile, la toate bogăţiile, producţiile şi la sclavii asiatici era deschis. Exemple despre invazia drogurilor începută în America anilor 1500 de conchistadori, a fost aplicată în secolul XIX în Asia, dar continuă să dea roade şi în prezent la alte populaţii umane, devenind pericol mondial.

Un parcurs deosebit în istoria drogurilor l-a avut cocaina care a fost folosită dea lungul mileniilor de populaţiile amerindiene. Prof. O.C. Mungiu ne-a prezentat în anul 2016 ”Odiseea cocainei”, drog care a circulat în lume sub numele de drogul „minune” (wonder drug), dar şi ca drogul „murdar” (dirty drug). Europenii s-au întâlnit cu primele plante arborescente Erithoxylum coca numită şi „Topa Coca”,” Mama Coca” după anul 1500. Această plantă creşte în Munţii Anzi din America de Sud (Peru, Bolivia şi Columbia). Aici frunzele de coca erau folosite cu mult înaintea erei noastre. Prin mestecarea acestor frunze, incaşii nu simţeau durerea, coca având efect anestezic, nici oboseală, nici arsurile soarelui şi nu aveau nevoie de somn. Conchistadorii au impus-o amerindienilor pentru a-I forţa să lucreze fără răgaz la exploatările de aur şi argint. Folosirea cocainei s-a folosit în continuare. În Evul Mediu şi în continuare în razboaiele mondiale şi în cele actuale, cocaina era şi este administrată militarilor pentru a porni la atac. Amintim pe S. Freud care a experimentat cocaine pe propriul organism, afirmând că „substanţa îmbunătăţeşte starea de spirit”. Având neoplasm al limbii, S. Freud a notat că „în doze mici ocaina combate depresia şi indigestia”, folosind-o până în ultima zi de viaţă. Alţi consumatori elebri au fost: August Rodin, Jules Vernes, H. G. Wells, Thomas A. Edison, actriţa Sarah Bernhardt, preşedintele USA- W. McKenley, savantul Albert Einstein, poetul Baudleair era dependent de relaţii cu femei, compozitorul Hector Berlioz care a compus Simfonia Fantastică descriind halucinaţiile cu suferinţele unui drogat care-şi traieşte propria înmormântare pe muzica unui marş funebru.

În secolul XX Cocaina a devenit drogul ”principal”, cu utilizare în creştere, fiind folosită ca pâinişoare ori pulbere pentru inhalare sau în amestec cu vin. Multe personalităţi de rang înalt au folosit-o: miniştri, regina Victoria a Marii Britanii, regele Spaniei, regina Portugaliei chiar şi Papa Leon al XIII-lea, care avea mereu asupra sa ”vinul lui Mariani”. Cocaina se promova pentru că ,,înlocuieşte hrana, transform laşul în erou, tăcutul în elocvent” şi îl face pe suferind insensibil la durere. Desigur au apărut dependenţi de cocaină care utilizau doze crescânde. Unii încercau să scape de această dependenţă ca de exemplu Sigmund Freud utilizând morfina restul vieţii. În ultimii ani ai secolului XIX, cocaina era prezentă în băuturi, unguente, chiar şi în margarină. Vinul cu cocaină a lui Mariani în Europa şi al farmacistului John Stith Pamberton din Atlanta USA erau la modă. Palmerton a înlocuit ulterior vinul cu o soluţie de extract din nuci de cola. Acest extract conţinea cofeină. Astfel apărea o nouă combinaţie a cocainei. Ca pudră (pulbere) pură, cocaina este utilizată la prizare sau la fumat, în amestec cu marijuana. După 1975 a apărut pulberea ”crack”, adică o pudră concentrată cu absorbţie rapidă, având potenţial ridicat pentru dependenţă. S-au constatat efectele toxice cardiovasculare, hepatice şi psihiatrice: paranoia, halucinaţiile, comportamente antisociale cu agresiuni şi crime. În anii 1914 şi 1920 s-a interzis utilizarea cocaine în USA, ceea ce a crescut preţurile drogului şi dezvoltarea comerţului negru. În continuare au apărut combinaţii de cocaină cu alcool: cocaetilen”. Această formulă este foarte neurotoxică şi hepatotoxică. Prin anii 1976-1978 varianta crack s-a răspândit în USA, apoi în celelalte continente. ,,Crack” se absoarbe rapid în cantitate mare având potenţial rapid de adicţie. În secolul XX s-a realizat şi combinarea cocaine cu heroina cu aceleaşi efecte rapide toxice şi de dependenţă. Specialiştii ştiu că agresiunea cocainei continuă fără să ştim cum poate fi oprită. Prin grija chimiştilor au apărut substanţe înrudite cocainei care au invadat libertatea oamenilor. La sfârşitul secolului XIX a fost sintetizată şi utilizată amfetamina ca simpaticomimetic, iar din 1933 au fost descrise toxicomania şi dependenţa la această substanţă: are efecte stimulatoare euforizante, înlătură senzaţia de oboseală şi scade apetitul, simptome care conduc la un pattern de consum compulsiv. Se comercializează preparate în tablete, pulbere, injectabilă sau forma ”ice” pentru fumat, cu diferite denumiri ca ”joba” (”crazy medicine”, WY, ice, toate colorate şi aromatizate).

Amfetamina desparte consumatorul de obligaţiile zilnice, de şcoală, de serviciu, de familie. În evoluţie consumatorul cere creşterea dozelor fiind dominat de dependenţa şi starea de ”craving” adică de dorinţa intensă de a retrăi efectele amfetaminice. În anii 2014-2015, mass-media din Anglia, a descries practicarea maratonului sexual, un curent sexual nou care făcea ravagii la Londra. Serviciul Naţional de Sănătate din UK a descris în cazurile ”asimilarii unor cantităţi periculoase de droguri” urmate de partide de sex de până la 72 de ore cu parteneri multipli. Se utilizează pulberile de cocaină şi amfetamină sau metadonă, presărată pe vulva şi vaginul fetelor, ceea ce produce o excitare şi necesitate de satisfacţie numita chimsex, urmată de zile întregi în care fac sex cu 5 sau mai mulţi parteneri, fetele nu dorm, şi nu mănâncă. Aceste situaţii au apărut după practicile sexual datorate consumului de alcooluri concentrate din anii anteriori. Sunt şi cazuri în cadrul chimsexului se produc complicaţii mintale, apărând tulburări anxioase, depresie, convulsii şi psihoze halucinatorii. La scăderea dozelor sau la sevraj apar tulburări psihotice paranoide, agresivitate, stereotipii, halucinaţii tegumentare etc, ceea ce induce folosirea de benzodiazepine pentru liniştire. Consumul de amphetamine în sarcină poate conduce la malformaţii congenitale. Metilfenidatul (Ritalin. MFD) este o substanţă foarte asemănătoare cu cocaina, având efecte identice, dar mai puternice, acţionând prin aceleaşi mecanisme de deblocare a dopaminei în creier. Metilfenidatul-MFD – a fost descoperit din întâmplare în anul 1955 de chimistul L. Panizzona. Deoarece prima încercare a efectelor a făcut-o soţia descoperitorului: Rita, substanţa a primit numele Ritalin. Efectul principal este contrar aşteptărilor, liniştitor şi nootrop. MFD este un drog care crează adicţie psihică, fizică şi sindrom de sevraj. În combinaţie cu puţin alcool MFD induce comă şi deces. Ritalinul a fost socotit un panacea al vieţii psihice. S-au creat localităţi şi insule în care era folosit ca medicamentul universal al vieţii fericite. După estimări oficiale, în USA se iau zilnic 330 milioane tablete de Ritalin. Apropiată de metilfenidat având mecanisme de acţiune identice, este Atomoxetina (Straterra) care este prezentată de Alexandru Trifan ( 2006) ca inhibitor specific de recaptare a noradrenalinei, fiind similar ca structură cu fluoxetina nefluorinată, având eficienţă extinsă în tratamentele ADHD şi în intelectele liminare. Straterra nu este semnalată ca drog cu evoluţie spre dependenţă, dar produce depresie şi risc suicidar la adolescenţi cât şi repercursiuni pe cord şi ficat.

Tot din plante se utilizează si cofeina, fiind o raritate scumpă în evul mediu european. Boabele de cafea erau aduse din lumea arabă, pe traseele drumului mătăsii. Astăzi boabele sunt recoltate de pe suprafeţe mari de cultură, cafeaua fiind un stimlent al voiciunii mentale şi a performanţei fizice, deci este un tonic al SNC.

Copiii şi adolescenţii trebuie ţinuţi la distanţă de acest stimulent care produce efecte de obişnuinţăcerinţă şi dependenţă de doze crescute. Substanţa extrasă şi purificată din boabele de cafea şi sintetizată chimic: Cofeina o găsim în multe preparate medicale sau ca pulbere albă cristalină, fiind căutată pentru utilizare ca atare sau în combinaţie cu alte droguri. Cofeina produce stare vigilă şi perturbă ciclul somn/veghe producând insomnii. De asemenea, induce tahicardie, irascibilitate şi comportamente disociale. Este cunoscut că efectul cofeinei acţionează prin ”dezafectarea (ocuparea şi blocarea) receptorilor de adenozină A1 şi A2 din neuronii centrali, incapabili să distingă între molecula de cofeină şi cea de adenozină”. Există studii americane, japoneze şi europene despre rolul şi dezavantajele utilizării cofeinei; toate aceste studii atrag atenţia asupra dependenţei de cofeină în special în combinaţie cu fenacetina sau/şi cu paracetamolul. La noi sunt cunoscute persoane care folosesc 10-20 tablete/zi de antinevralgice, fasconal etc. Toţi aceşti dependenţi încep să utilizeze cofeina din adolescenţă sau din tinereţe. Efecte asemănătoare cofeinei le întâlnim la utilizatorii de efedrină. Căutarea şi folosirea drogului a fost un pas necesar pentru mulţi copii şi tineri cu perioade dificile de viaţă. Continuând practicile ancestrale de inhalare a diferitelor fumigaţii, mulţi utilizatori din medii paupere din toate continentele au apelat la inhalarea de substanţe volatile începând cu mirosul de urină, de petrol, de gaze de ardere şi de eşapament, apoi la nitrodiluanţii volatili care se puneau în pungi de hârtie sau plastic. Între anii 1980-1996 au fost mulţi astfel de inhalatori şi pe străzile noastre. Ştim că unii dintre copii inhalatori au devenit adulţi inhalatori. Se utilizează nitrodiluanţi din sticluţele de aurolac, de la care aceşti inhalatori au primit numele de „aurolaci”. În viaţa sportivă s-au folosit multe droguri: dintre care cele mai stimulatoare dopaje se obţin cu Medoniu – ceea ce conduce la excluderea din viaţa sportivă.

DROGURI ŞI DROGAŢI PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Se cunosc multe informaţii despre folosirea drogurilor pe teritoriul României. Ritualurile geto-dacilor constau în fumigaţii din tămâie de brad sau cu seminţe de canabis (în corturi închise). Se ştia că nu este bine să dormi într-un lan de cânepă, nici lângă cânepă cosită. Laptele stors din cânepă, amestecat cu frunzele acestei plante, este numit şi astăzi „fulfa”. Acest suc se foloseşte şi acum la sate pentru prepararea ,,mucenicilor”. Scriitorul Andrei Oişteanu a publicat materiale despre utilizarea şi dependenţa strămoşilor daci legate de fierturile din pelin (absinthus oficinalis) care este un drog halucinogen puternic şi stimulent, fiind folosit şi în prezent de dansatorii căluşari, deoarece le permite eforturi şi salturi înalte. Se cunoaşte că în practicile populare se foloseau plante cu efect psihotrop, dintre care cea mai cunoscută este mătrăguna, care poate fi şi stimulantă şi otravă letală. Extrasul de Atropa Belladona era folosit în istorie ca medicament antispastic şi pentru a se obţine midriaza fetelor sau pentru otrăviri.

Din secolele de la începutul celui de-al doilea mileniu mai ales din timpul marilor migraţii şi năvăliri de la răsărit, au trecut peste teritoriile ţării noastre multiple popoare precum sciţii, mongolii, slavii, goţii, vizigoţii şi alte triburi germanice, popoarele turamiice: polovtienii , turco-tătarii, hunii, maghiarii, ungurii, ţiganii, etc. Fiecare a avut drogurile sale şi au lăsat sau au impus obiceiuri şi practici de utilizare a preparatelor sălbatice.

În perioada fanarioţilor, domnitorii greci numiţi de sultani aduceau obiceiul Axion-ului adică a folosirii opiului. Se ştie că domnitorul Grigore II Ghica a murit de supradoză. Este cunoscut că ienicerii turci au băut opiu pentru curaj în lupte, acelaşi drog îl primeau şi oştenii moldoveni. Domnitorul renascentist Dimitrie Cantemir a băut toată viaţa Axion. Din cultura rurală se ştie că vrăjitoarele ţigănci ofereau extrase din bulbi şi seminţe de crin sau din planta numită năvalnic ca excitanţi sexuali. În perioada interbelică (1918-1942) şi în continuare avem mărturii scrise despre consumatorii de droguri de la noi. Mircea Eliade a venit din India cu droguri „pentru uşurarea gândirii: canabis şi opiu”. Alexandru Odobescu era morfinoman din tinereţe, folosea laudanum (opiu dizolvat în alcool) din cauza căruia s-a sinucis. Poetul craiovean Macedonski fuma haşiş cu pipa, fiind primul care şi-a descris toxicomania; Mihai Eminescu a fost tratat de Dr. Alex Şuţu cu morfină; Mateiu Caragiale îşi descria în „Crai de Curtea Veche” folosirea magiunului cu excitanţi; poetul Ion Barbu (Barbilian) împreună cu Tudor Vianu şi Ion Vinea foloseau eter şi cocaină „săptămânal”; actorul Emil Botta şi Nichita Stănescu erau alcoolici şi morfinomani, iar Mircea Cărturescu şi vestitul poet Emil Brumaru sunt cafeinomani din epoca Ness-cafe. Dintre medicii cunoscuţi mai amintim pe Gh. Marinescu care a testat bromurile socotite în timpul său panacee. A devenit dependent şi a avut puterea să renunţe când au apărut simptome de bromism. Ed. Pamfil s-a supus la Paris pentru scurt timp unor doze de mescalină cu scopul de a descrie trăirile patologice induse de drog, posibil identice cu cele din psihoze.

Între anii 1960-1970, a ajuns la noi LSD-ul cu mişcarea Hippy şi a cooptat tineri elevi şi studenţi.

În anii 1970-1985 tinerii români, elevi şi studenţi, nu aveau voie să călătorească în occident, dar au venit vizitatori din Germania, mai ales la Timişoara, Sibiu şi Braşov. De la aceştia s-a preluat obiceiul drogării cu benzodiazepine (napoton şi diazepam) cu alcool (vodca).

Se obţineau efecte blocante ale SNC, halucinaţii, practicarea actelor sexuale necontrolate, suferinţe digestive, hepatice şi respiratorii. Am participat la stoparea extinderii acestor practici, dar ştim câteva dintre fostele eleve, care au plecat în RFG fiind dependente pe viaţă, şi au murit prin drogare.

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE DROGURI

Pornim de la constatarea oficială ANA că drogurile se consumă la noi la vârstă din ce în ce mai fragedă. Centrala drogurilor din România este cunoscută, dar nu poate fi desfiinţată. Ne referim la marele cartier de romi numit Ferentarii Bucureştiului, în care se vând şi se utilizează major drogurile actuale. Acolo totul este mascat de gunoaie şi barăci insalubre, iar autorităţile nu pătrund niciodată. Dintre localnici, nimeni nu lucrează. Condiţiile de viaţă sunt mizere, adulţi şi copii neşcolarizaţi, fumează, stau pe carosabil şi aşteaptă clienţii pentru droguri sau partidele din barăcile „de toleranţă” cu fetiţe, fete şi femei pregătite pentru discuţii şi prestaţii. Fiecare dealer sau plasator se laudă cu marfa sa vămuită şi înmulţită cu făină sau talc, chiar cu praf. Mulţi vânzători sunt copii de 12-14 ani (nu au răspundere penală, ei „ se joacă” de-a vânzătorii). Preţurile sunt fixe şi foarte mari, fără reduceri. Numai clienţii vechi şi cunoscuţi au dreptul la târguială. Drogul „ Dom Perignon” este foarte căutat fiind un produs mixat şi scump, ca şi noul drog „Ab – Chininaca”.

Ziua se joacă table, barbut, se mânuiesc smartphonuri, iar seara se consumă alcooluri distilate în cârciumi obscure. Deseori sunt încăierări între clanuri. Filiala cea mai cunoscută a Ferentarilor este la gara Bucureşti Nord, apoi zonele Centrul Vechi, Băneasa, Herăstrău, Piaţa Romană, cartierele Crângaşi, Drumul Taberei, Militari.

La noi drogurile ajung din China, filiera Orientului Apropiat, dar şi din Tunisa sau Venezuela. Conform ANA, în Bucureşti se consumă circa 4 kg drog într-o zi. Adolescenţii şi tinerii din România afirmă că peste 25% au încercat droguri. Cel mai consumat şi mai accesibil este canabisul, numit „iarbă”, urmat de Ecstasy, ciuperci halucinogene, ketamină, cocaină, LSD etc.

După ANA, motivele pentru care copiii şi adolescenţii cad în capcana drogurilor între 12-14 ani sunt problemele de familie, influenţa anturajului şi dorinţele de a încerca şi a trăi senzaţii tari. Drogul KAT, provine din Somalia, ruta Etiopia – Grecia şi are un preţ foarte ridicat în Bucureşti. Acest drog se cere administrat de câteva ori pe zi – produce rapid dependenţă şi distruge ireversibil SNC şi celelalte viscere. Altă filieră este Maroc-Spania-Olanda-România.

MĂSURI DE PREVENŢIE ŞI TRATAMENTE ÎN UTILIZAREA DROGURILOR

Protecţia de droguri a copiilor şi adolescenţilor pretinde o strategie naţională şi mondială în cadrul unor măsuri sociale şi educative coordonate de organizaţii statale şi internaţionale. Aceste măsuri sunt greu de realizat deoarece organizaţiile producătorilor şi comercianţilor, având bani şi reţele de informare, anihilează legi şi măsuri antidrog. Cu toate că OMS a declarat ca boli, dependenţele de droguri, nu s-au găsit încă tratamente specifice pentru acest vast capitol. În ultimii ani dependenţele s-au extins spre aparatura electronică care a creat multiple dependenţe virtuale. În China se produc cele mai multe laptopuri din lume, deci tineretul şi populaţia au acces la generaţii noi şi complexe de aparatură. Acolo sunt şi cei mai mulţi dependenţi din lume de aceste aparate. Astfel accesul la aparatura electronică scoate din şcoli, universităţi şi din câmpul muncii, tot mai mulţi dependenţi, care consumă banii de asistenţă socială, deci sărăcesc statul. S-au înfiinţat Spitale Militare care „tratează” cu duritate, privări, dar şi cu şcolarizarea tinerilor dependenţi. Rezultatele acestor instituţii medico-militare sunt slabe, cu toate că spitalizarea durează între 6 luni şi 2 ani.

Reţinem că în anul 1932 a fost descris Sindromul Bayer (medic german) cuprinzând simptomele create de droguri. Acest sindrom constă din stări delirante şi subconfuze, irascibilitate, acte psihomotorii urmate de amnezie care conduc la furturi şi agresiuni. Practicile noastre de psihologie medicală, psihiatrie de copii şi adolescenţi, de sociologie, psihopedagogie şi şcolile vârstelor şcolare, nu pot să resolve aceste disabilităţi severe, diferite de la un subiect la altul. Suntem împuterniciţi să găsim soluţii pentru fiecare caz după vârsta, locul şi calitatea familiei sau asistenţilor maternali din teritoriu. Una din măsurile posibile la noi ar fi scoaterea din mediul urban şi strămutarea în mediul rural, liniştit, fără grupuri de drogaţi sub ocrotirea familior sau a rudelor. Încercările de tratamente prin somnoterapie, măsuri sofrologice, hipnoză, psihoterapii comportamentale sau yoga se încearcă în multe situaţii care cer un support material, afectiv – emoţional foarte activ. Din punct de vedere al medicamentelor, s-au încercat dublarea şi înlocuirea unui dorg cu doze mai mici din altă clasă de droguri, dar s-a ajuns la dubla dependenţă.

Conform articolului doamnei Monica Georgescu din 18 mai 2017 la a V-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Adicţie organizată de ANA, Societatea Română de Adicţie şi UMF Carol Davila Bucureşti cu tema „Substanţe psihotrope – risc de abuz şi dependenţă” , din 20-22 aprilie 2017, la această manifestare bucureşteană s-a discutat despre „mai mulţi factori cu ajutorul cărora se poate face diferenţierea de persoane cu risc de consum şi dependenţi de drog”, conform chestorului Sorin Oprea, directorul ANA, ,,acest risc de consum poate fi identificat încă din copilăria timpurie, după trăsăturile de personalitate sau temperament care plasează anumiţi copii la risc crescut pentru a dezvolta un comportament de consum”. În cadrul unei sesiuni speciale moderată de Dr. Cristina Hudiţa reprezentanta Societăţii Române de Adicţie şi de Dr. Ileana B. Antonescu de la Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog Bucureşti, au fost analizaţi factori de risc şi protecţie în rândul adolescenţilor. Conform unui studiu efectuat de aceşti specialişti s-a stabilit că „la nivel individual, băieţii prezintă mai multe şanse de a dezvolta comportamente adictive”. Specialiştii în neuropsihiatria copilului şi adolescentului ştiu că tinerii cu diagnostic de dizabilităţi care folosesc tratamente antalgice şi sedative, dar şi cei cu diferite grade de întârziere mentală, sunt copii şi adolescenţii cu risc adictiv, care au nevoie de specialişti şi tratamente specifice stărilor respective de sănătate. Acest tip de intervenţii este un domeniu de început şi în literatura de specialitate.

Din anii 2009-2010 se utilizează şi la noi opioidul parţial agonist şi antagonist legat de receptorii cerebrali, având efecte lent reversibile numit Buprenorfina, alcaloid, oferit în comprimate sublinguale, care şterge nevoia brutală şi imediată de opioide. Dozele se ajustează la subiecţi care trebuie monitorizaţi şi după cura de tratament. Încă nu avem date în timp despre efectele acestor substanţe. Aşa cum apar permanent droguri noi, ar fi timpul să avem în folosinţă şi antidroguri medicale. Noile atacuri cu droguri substanţe sau droguri virtuale care creează dependenţă imediată (Krack sau Balena albastră) ne atenţionează că există tendinţe distructive şi ucigaşe ale acestor producători care se adresează populaţiei mondiale.

CONCLUZII

Este continuată producţia de droguri cunoscute şi droguri noi. Drogurile chimice, toxice din industrie şi drogurile virtuale recente sunt programate să producă rapid dependenţă şi crează mulţi utilizatori, încât se conturează tendinţa de genocid uman prin folosirea unor strategii cu efecte verificate până în prezent. Aşteptăm reacţia umanitară a guvernelor, a specialiştilor şi chiar a armatelor, care să stopeze avansarea „morţilor albe” pe pământ.