NECROLOG

La 31.11.2014, la aproape 73 de ani, şi-a încheiat misiunea pe lumea asta colegul şi bunul prieten Dr Ion Marcu. Din păcate am aflat mai târziu trista veste şi ca atare nu am putut să-mi exprim la timp compasiunea faţă de familie. O fac acum în încercarea de a sublinia valoarea celui care timp de aproape 20 de ani a fost directorul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă de la Păclişa, una din cele mai mari unităţi de profil din ţară, pe care l-a condus cu deosebită dăruire şi profesionalism. Meritele sale sunt cu atât mai mari şi trebuie apreciate cu atât mai mult cu cât a fost vorba de o Instituţie spitalicească destinată unor copii şi adolescenţi cu importante suferinţe psihice şi neurologice dublate de probleme sociale ce necesitau asistenţă medicală, recuperatorie, educativă şi profesională de foarte lungă durată. S-a născut în 21.11.1941 în satul Izgar din Judeţul Caraş-Severin zonă în care a absolvit atât învăţământul primar şi gimnazial, cât şi liceul. A intrat la Facultatea de Medicină din Timişoara în anul 1960 şi a absolvit-o în anul 1966 cu media 9,75. A fost repartizat şi a făcut stagiul la Circumscripţia Sanitară Lăpugiu şi apoi la Spitalul din Ilia. În 1971 a dat examenul de secundariat şi a devenit rezident în specialitatea Neuropsihiatrie Infantilă. A făcut stagiul la Timişoara sub îndrumarea doamnei doctor Eliza Ionescu şi la Bucureşti. După absolvirea secundariatului în 1974 a fost repartizat la Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă de la Păclişa, ca medic specialist în Neuropsihiatrie Infantilă, specialitate în care în 1988 devine medic primar. La Păclişa desfăşoară o activitate profesională plină de devotament, complexă şi meritorie pentru care este promovat medic şef de secţie iar în 1993 este numit director. Aceasta nu înseamnă că din acel moment a fost un simplu manager, activitate pe care dimensiunea Instituţiei ar fi fost suficientă pentru a-i justifica retribuţia. A reorganizat-o, a făcut-o din ce în ce mai funcţională, a umanizat condiţiile în ciuda piedicilor pe care dezinteresul unei sistem administrativ bine cunoscut îl manifesta faţă de patologia neuropsihică. În acelaşi timp a continuat să fie un foarte bun neuropsihiatru şi coordonator al unui colectiv constituit din specialişti de diferite profile profesionale : neuropsihiatrii, psihologi, logopezi, psihopedagogi, educatori etc. E unul din membrii fondatori ai Societăţii de Neuropsihiatrie Infantilă (1990) şi participă la întrunirile profesionale organizate de aceasta. In 1993, a organizat la Păclişa cea de-a XV-a Consfătuire Naţională de Neuropsihiatrie a Copilului şi Adolescentului cu participare internaţională cu temele: Tulburările de comportament şi Manifestări critice neepileptice. S-a implicat şi a reuşit construcţia unei capele în incinta spitalului. L-am cunoscut încă din timpul stagiului de secundariat şi a cursurilor de perfecţionare ca pe un om plăcut, de o modestie exemplară, conştiincios, preocupat de pregătirea profesională, disciplinat, atras de domeniul cel mai omenesc al suferinţei în expresia ei cea mai delicată, patologia neuropsihică a copilului şi adolescentului. L-am întâlnit apoi periodic găsind acelaşi specialist preocupat de complexitatea şi dificultatea aspectelor profesionale şi administrative ale domeniului. A fost cel mai afectat şi implicat atunci când cu motivaţia nevoii de a elimina instituţiile de acest profil considerate desuete, dar din dorinţa disimulată a economiei de fonduri, Ministerul Sănătăţii a decis desfiinţarea brutală a Instituţiei şi transferul ei către asigurările sociale fără să se ţină seama că la majoritatea cazurilor problemele sociale constând în lipsa suportului familial doar dublau priorităţile medicale. A militat pentru modernizarea, organizarea teritorială şi adaptarea la principiile moderne ale asistenţei medicale destinată unei categorii speciale de cazuri a instituţiei. A obţinut temporizarea procesului. S-a pensionat în anul 2000 cu regretul eşecului opţiunilor sale. Poate că dezamăgirea provocată de desființarea Instituţiei pe care a condus-o a fost una din cauzele suferinţelor care l-au întovărăşit în ultimii ani din viaţă petrecuţi în sânul familiei acum îndoliate.Toţi cei care l-am cunoscut şi apreciat ne luăm acum rămas bun de la acest medic şi om deosebit. Dumnezeu să-l odihnească. Acad. Prof. Dr. Ștefan Milea