Stimați colegi,

Vă invităm să participați la Cel de-al XXIV-lea Congres SNPCAR şi a 46-a Conferinţă Naţională de Neurologie-Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională

25-28 septembrie 2024 – CRAIOVA, Hotel Ramada

Pentru a vă înscrie la congres, vă rugăm să apăsați aici.

Vă așteptăm cu drag!

Asist. Univ. Dr. Cojocaru Adriana – Președinte SNPCAR

Informații şi înregistrări: vezi primul anunț 


PORTRETE FIZIOGNOMICE – LUNGUL DRUM AL ADOLESCENȚEI ADICTIVE

Autor: Alexandru Trifan
Distribuie pe:

Rădăcinile depresive ale adicției în adolescență sunt discutate în relație cu două cazuri clinice. Tabloul narcisismului, atașamentului obiectual, al procesului oedipian, al unei forme particulare de tulburare afectivă la adolescenți numită depresivitate, este descris în manieră psihodinamică.

Un specialist marcant al demontării mecanismelor care stau la baza psihopatologiei, François Marty, avansează ipoteza că dependența de alcool și droguri provine din reziliența lor nereușită de a contracara deprimarea pe care o poartă în interiorul lor. Consumând substanțe adictive ei luptă inconștient cu groaza de a se prăbuși încercând să înlăture ceea ce-i amenință. Dar, această amenințare se află în interiorul lor, neinfluențată de intervenții exterioare decât dacă acestea sunt de natură nu chimică, ci psihologică; de aceea recurg la strategii care-i fac încă și mai dependenți. Cum adicția, în special la adolescenți, este un „balaur“ care face victime numeroase, încercăm să facem analiza a două cazuri.

 

Cazul I.
P. I. este elev în ultima clasă de liceu, când mama sa îl prezintă psihiatrului pentru o schimbare marcată a conduitei. Dintr-un copil ascultător și afectuos devine recalcitrant și nestăpânit în exteriorizarea emoțiilor. Atașamentul său față de mamă se transformă în ostilitate, cu scene conflictuale după care se retrage zile întregi în camera sa unde nu permite să intre nimeni. Nu mai merge la școală și nu mai este preocupat de viitorul său educațional. Cercetarea contextului familial relevă faptul că tatăl său a decedat după o grea suferință în urmă cu doi ani, lăsând în urmă doi copii, pacientul și un frate mai mic. Rămasă singură și fără surse de venit suficiente, mama hotărăște să se recăsătorească, declanșând violentele reproșuri ale fiului care o acuză că trădează familia.

La examenul psihiatric pacientul este necooperant, păstrând o tăcere tenace evitând contactul prin priviri și arborând o mimică sumbră. Refuză orice intervenție din partea psihiatrului căruia îi reproșează intenția de a-l face nebun.

Evoluția ulterioară este turbulentă. Fuge de acasă pentru a încerca să intre într-o mânăstire și apoi la Facultatea de Teologie, ambele proiecte nerealizate. Se încadrează ca muncitor într-o fabrică unde contactul cu tovarăși alcoolici se dovedește fatal, devenind și el la fel. O căsătorie nefericită îl cufundă și mai mult în depresie și adicție, fiind răpus în cele din urmă de o ciroză hepatică.

 

Cazul II.
T. V. este adus prima oară la psihiatrie când avea vârsta de 13 ani pentru labilitate emoțională, stări de proastă dispoziție, lipsa inițiativei și exuberanței caracteristicie vârstei. Contextul familial relevă o familie dezorganizată, părăsită de tată când copilul era de vârsta fragedă și recent și de mamă care pleacă să lucreze în străinătate. Rămâne în grija bunicii a cărei cultură frustă nu poate constitui baza unei prestanțe solide. Inițial un elev premiant, obține, pe măsura trecerii timpului rezultate tot mai slabe la învățătură. Tot în faza inițială urmează mai multe ședințe de psihoterapie, care nu mai sunt continuate din cauza lipsei de perseverență a bunicii care nu este capabilă să-l dirijeze.

Odată cu dificultățile școlare apare și absenteismul din care decurge asocierea cu un grup de colegi care se situează la marginea comunității școlare. La domiciliu, sub privirile neputincioase ale bunicii, se înconjoară de literatură și emisiuni TV care au ca subiect personaje și evenimente extremiste iar camera începe să fie impregnată de mirosul unor droguri volatile, ca aurolacul. Performanțele școlare iar conflictele violente cu mama sa care încearcă disperată să-l pună pe linia de plutire în scurtele sale reveniri acasă devin din ce în ce mai zgomotoase și ireconciliabile. În ultima clasă de liceu, împreună cu grupul de marginali pe care-l frecventează începe să consume canabis agricol ce cauzează o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale și decizionale, intrând într-un marasm afectiv de depresie majoră cu manifestări psihotice.

 

Discuții.

Adolescentul se poate simți trădat în investiția sa afectivă cea mai prețioasă și anume cea maternă. Drama devine acută în familiile în care travaliul oedipian este blocat de dispariția unuia dintre părinți, realizând direcționarea către cel rămas și întregii economii psihice de atașament afectiv. Tânărul sau tânăra nu-și mai poate permite încă o pierdere după cea suferită de amputarea relației oedipiene pentru că asta ar însemna retezarea ultimei rădăcini care fixează Eul la solul din care-și trage seva. Dacă totuși acest lucru se întâmplă sunt îndeplinite condițiile de apariție a unei stări afective omologă, cu depresia adultului. O numim similară cu aceasta și nu identică, pentru că la adolescent lipsesc unele criterii sau pot fi înlocuite cu altele. De aceea, la această vârstă termenul utilizat într-un mod adecvat ar fi acela de depresivitate ce posedă un dinamism propriu, din păcate de cele mai multe ori infaust. Mai des decât cu o fracturare, prin suicid juvenil, a existenței sau prin deturnarea durabilă a energiilor Selfului, apare adicția. Recursul la ajutorul unui obiect extern dovedește, în dependență, fondul de fragilitate narcisică, falimentul negocierilor dintre Sine și Celălalt, între gratificația narcisică și cea obiectuală. Prea puternica tensiune pulsională nu găsește suficiente defense interne pentru a ține la distanță sentimentele penibile rezultate din „arsurile“ inconștientului. Subiectul nu poate să „meargă“ decât protezat. Dependența stabilește un scurtcircuit de satisfacție. Există o lipsă de spațiu ludic, de obiecte tranziționale, de tărâm al iluziilor. Dar oferta pe care o face drogul este un surogat iar proteza confecționată a lipsei funcționează numai în condiții de dependență totală. Prin aceasta din urmă angoasa este calmată suturându-se rana și oprind hemoragia de tristețe, dar cu prețul imposibilității de a da jos pansamentul. Soluția dependenței face parte din clasa stărilor-limită unde tabloul este dominat de incertitudinea identitară. Adicția tinde să mențină iluzia permanenței unui obiect care nu mai este acolo și pe care subiectul nu l-a putut interioriza.

Așa cum la adult curele de dezintoxicare sunt urmate de recăderi dacă nu se evacuează abcesul depresiv, și la adolescent abordarea dependenței trebuie să înceapă prin restructurări menite să compenseze pierderile ce conduc la acumularea depresivității.

Rezumând problema succint se poate afirma că adolescenții întâlnesc o dificultate crescută în a părăsi registrul narcisic al investițiilor pentru a nevrotiza conflictele interne. Funcțiunea protetică a produsului nu îi împiedică să se distanțeze de obiect, dar nici prea aproape nici prea departe. În final dialectica relației dinamice între investițiile narcisice și obiectale se dovedește a fi în mod particular rezistentă la orice influență. Se subliniază din nou această economie particulară a dependenței patologice de drog care este totdeauna implicată în consumul masiv de produse toxice precum alcoolul și cannabisul. Ceea ce lipsește nu este obiectul ci un al Treilea care i-ar permite transformarea dependenței de obiect într-o relație intersubiectivă de autonomie în dorință. Așa cum s-a arătat mai sus dependența tinde să mențină iluzia permanenței unui obiect care nu este acolo și a unui subiect care n-a putut să-l interiorizeze. Cu alte cuvinte, este o negare a pierderii. Dependența indică în toate cazurile că travaliul psihic al doliului de obiect nu s-a efectuat. Rămâne o depresiune care nu poate să-și spună numele, împotriva căreia subiectul se luptă și pe care dependența o maschează. Încercarea separării de obiect aduce cu sine riscul ca subiectul să se simtă în vid obiectual. Dar cum natura are oroare de vid soluția terapeutică nu este fără risc dacă se rezumă la abandonarea consumării abuzive. De aceea tratamentul dependenței trece prin acel al depresiei care îi este subiacentă. A face față depresiei este condiția necesară pentru a se trece de la nevoie la dorință.

 

Bibliografie

  1. Marcelli Daniel: Tratat de psihopatologia copilului. Translation. Ed. EFG, 2003.
  2. Marty, François: Dépendance et depréssion à l’adascence \n Revue Roumaine de Psychanalise no. 1/2008.
  3. Mircea, Tiberiu: Tratat de psihopatologie și sănătate mintală a copilului și adolescentului, vol. I, 2004.
  4. Wilmshurst, Linda: Psihologia copilului, Translation. Ed. Polirom, 2001.

 

Adresa de corespondenta:
Alexandru Trifan Redacţia revistei ‘Viaţa Medicală’ Str. Ion Brezoianu nr. 27, et. 2, Bucureşti, cod 010131