IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


RECENZIE: REZILIENȚA, SECRETUL PUTERII PSIHICE. CUM DEVENIM MAI REZISTENȚI LA STRES, DEPRESII ȘI EPUIZARE PSIHICĂ. AUTOARE: CHRISTINA BERNDT

Autor: Constantin Lupu

REZILIENȚA, SECRETUL PUTERII PSIHICE. CUM DEVENIM MAI REZISTENȚI LA STRES, DEPRESII ȘI EPUIZARE PSIHICĂ

Editura ALL Educational 2014 – 212 pagini – fără bibliografie, traducere din limba germană : Brigitte Adelia Alteanu după publicația din anul 2013 – Deutcher Taschenbuch Verlag din Műnchen.
Autoarea a adunat multe informații și explicații, prin care încearcă să prezinte și să demonstreze această terminologie ca o „descoperire necesară medicinei, psihologiei și psihiatriei”.
Christina Berndt este jurnalistă de știință, a studiat biochimia și are doctorat la Heidelberg.
Cartea „Reziliența, secretul puterii psihice. Cum devenim mai rezistenți la stres, depresii și epuizare psihică” a doborât toate recordurile în topurile de vânzări din Germania, în mai puțin de 2 ani. Până în prezent această carte a fost tradusă în șase limbi. Jumătate din monografie este dedicată descrierilor și analizelor multiplelor situații negative, care evoluează spre suferințe cronice emoționale și stări psihopatologice ca: anxietatea, depresia, deficiența de gândire și memorie, etc.
În continuare autoarea specifică : „există numeroase explicații care susțin că suferința psihică se răsfrânge nemijlocit biochimic asupra corpului, iar depresiile influențează secreția transmițătorilor în creier, permițând proteinei C reactive(CRP), interleukinei 1 și 6 să inducă tulburări circulatorii cu șanse de risc de atac vascular cerebral”.
Autorea constată că toate suferințele și provocările psihice umane sunt prelucrate de fiecare om diferit” unii evoluează spre stări negative, alții sunt ciudat de rezistenți. Aceste însușiri ale unor copii, tineri sau adulți nu au putut fi explicate mult timp, dar iată că din exemple selectate de la persoane care au putut să depășească loviturile soartei s-a dedus că există această proprietate și dotare psihică de rezistență la psihotraume și distress. Având importante calități umane precum autocunoașterea, abilitatea de comunicare, de a realiza legături sociale, conștienței de sine, inteligență, rezistență la frustrări și conștiința că pot crea ceva în viață – acestea au fost asamblate și a apărut conceptul de reziliența umană.
Bineînțeles, în această carte sunt multe exemple de copii, de adulți, de bolnavi multideficienți, care speră să trăiască, depășesc idei suicidare și trăiesc cu speranța că vor evolua pozitiv ca o strategie de a supraviețui și de a învinge situațiile de distress. Pot să apreciez că reziliența poate fi înteleasă ca imunitatea psihospirituală umană.
Autoarea ne oferă exemple de diverse forme de rezistență – reziliența – constatate din viața copiilor din zona Kanai (Oceania), care se adaptează ușor la „condiții „stresante” datorită părinților alcoolici ,agresivi. Acești copii sunt rezilienți genetic, fiind plăcuți, veseli, prietenoși, acceptanți cu părinții, se integrează în jocuri și în viața socială, comunică ușor cu ceilalți copii și adulți.
După multiple exemple de suferință psihică în copilărie, autoarea explică și descrie calitatea de rezistență la distres a celor care se afirmă de mici ca rezilienți, aceștia se vor dezvolta pozitiv în viată.
Găsim la pagina 63 o definiție a rezilienței, care „este capacitatea de a intra în relații personale și de a obține sprijinul persoanelor sau instituțiilor în folosul propriului EU – aspecte pentru care”unii oameni nu trebuie să facă nimic „special”. Copii care au un temperament prietenos, ager și deschis sunt îndrăgiți- deci au relații bune de prietenie și susținere – sunt cei care își folosesc din plin aptitudinile.
În continuare autoarea apelează la explicații în care susține că trăirile negative din copilărie și din viață maturizează și formează rezistența psihică, adică reziliența.
În capitolul „Ce se întâmplă în creier?” autoarea apelează la explicații neurobiologice- în care rolul principal îl are hormonul stresului (cortizolul), care creează o inițiere în controlul stimulilor negativi din familie și din mediu, conducând în timp spre rezistență-reziliență.

Aspecte genetice

Este citat K. P. Lesch, care a constatat că la oameni există diferite variante ale genei transportatoare a serotoninei. În varianta” descurajantă” a rezilienței se formează personalități nevrotice, anxioase și triste.
Cei cu varianta „fericită” a genei au o dezvoltare pozitivă. Cele două variante ale genei ar avea în regiunile promotoare 14 secvențe, iar în varianta pozitivă 16 secvențe. Aceste diferențe ar avea o „influență enormă asupra vieții spirituale”.
Astfel, copiii cu varianta scurtă a genei pentru transportorul serotoninei, au mai frecvent simptome de depresie în situații negative.
Varianta lungă a serotonin-transportorului va realiza deci, o mediere de rezistență împotriva condițiilor ostile. Emmy- Werner, pioniera sud-amercană în domeniul cercetării rezilienței a asimilat aceste aspecte ale medierii genelor scurte de serotonin-transportori cu posibilitatea de a fi descendenți cu gene ale descurajării- în comparație cu moștenitorii genelor lungi a transportorilor serotoninei, care ar fi dotați cu „genele fericirii”. Această a doua variantă genetică, ar face posibilă existența unor descendenți avantajați ca dotare rezidențială. Conform cunoștințelor actuale s-a stabilit totuși că numai aspectele genetice nu manifestă neapărat un efect ferm asupra rezistenței psihice dacă subiecții au fost expuși unor suferințe de distres. După psihiatrul Dean Kilpatrick ”o bună rețea socială a familiei, a prietenilor și cunoștințelor, poate să reducă sau să dea la o parte diferite trăiri negative.
În capitolul „interacțiunile genă-mediu” se readuce în atenție controversa din anii anteriori asupra întâietății formării caracterului: genele sau mediul socio-familiar avea prioritate?
Această dezbatere ”Nature Versus Nurture” s-a lămurit cu încetul în sensul că „ambii factori se influențează reciproc, continuu și în mare măsură”. În aceiași măsură se consideră că cercetarea cauzelor rezilienței(reziliența psihică) ne pronunțăm în realitate „interacțiunii ereditare (gene)-mediu, existând această situație și în cazul „celor mai multe suferințe psihice”.
Studiile gemenilor mono și bivitelini au adus lămuriri asupra gradului de influență pe care o au genele sau mediul în diferite manifestări psihice: reziliența, agresivitatea, comportamente, inteligența, emotivitate. Frederich Losel afirma că „genele stabilesc granițele manifestărilor psihice , inclusiv ale rezistențelor, dar rămâne un spațiu de joc considerabil”, putem spune că aceiași variantă de genă poate avea efecte extrem de diferite.
În funcție de consecințele mediului familial, social, cultural, aceleași gene pot face un copil, deci un om vulnerabil sau rezilient.
S-au mai stabilit prin urmărire epigenetică aspecte pozitive ale transformărilor genelor care sunt plastice: ce au moștenit de la părinți și ce transmit copiilor noștri poate fi diferit, adică poate fi modificat: genele modificate în sens pozitiv prin metilarea sau în sens negativ, printr-o mutație, pot să schimbe dotarea genetică a rezilienței la descendenți.
Știu deci că prin gene se transmite noului născut o stare de reziliență. După naștere apare o nouă forță majoră, aceea a formării rezilienței: relația afectivă educațională și relațională, deci forța de comunicare a părinților și întregului mediu social. Din prima zi după naștere contribuția părinților relațională și cuantică este majoră. Tot acum sunt favorabile relațiile în care sugarul și copilul mic este lăsat să-și rezolve progresiv micile probleme din jurul său. Condițiile de dezvoltare normale și de cultivare a rezilienței se cultivă de timpuriu și progresiv.
Părinții, îngrijitorii și personalul din instituțiile de copii trebuie să știe că supraprotecția și relațiile de ocrotire prin izolare au efecte de oscilații negative ale achizițiilor psihosomatice.
Reziliența este o capacitate dinamică „Ea ajuta la controlul și modelarea propriei existențe în funcție de provocări și încercări. Copii și oamenii rezilienți nu știu dinainte cum vor trece printr-o situație, dar dispun de multiple moduri de reacții cognitive, emoționale și sociale pentru a se adapta ca să rezolve anumite obstacole”.
Socioloaga Brigid Daniel explică cele trei fundamente ale rezilienței prin „AM, SUNT și TOT”.
AM oameni care mă acceptă și mă ajută, SUNT o persoană simpatică și respectuasă, POT să mă descurc în general și să rezolv problemele mele. Deci orice reușită este favorizată și de reziliență .
Persoanele rezistente pot trece peste loviturile soartei, după care pot să-și revină spre dezvoltare.
Aceasta nu înseamnă că persoanele reziliente sunt complet invulnerabile. Norman Garmezy si Fr. Walsh au introdus conceptul invulnerabilității care duce la etosul”super oamenilor” astfel, prin reziliență se înțelege facilitatea copiilor și adulților de a rezolva, de a mânui crize prin resurse personale genetice și de a le folosi pe cele câștigate psihosocial, folosite pentru dezvoltare și evoluție.
Acum putem să unim calitățile de reziliență cu cele de elasticitate și robustețe psihică. Aceste calități permit revenirea și continuarea liniilor vieții. Putem afirma că cine este rezilient se reface mai bine după experiențe negative, după suferințe psihotraumatice acute și poate trece peste urmările(PTSD) trăirilor negative: dezastre, accidente, agresiuni, diferite psihotraume.
Există scale de reziliență ca de exemplu: RS-13 sau RS -25 ale căror rezultate pot să stabilească gradele de rezistență ale celor testați. Cu aceste teste s-a stabilit că toți oamenii dispun de diferite grade de reziliență. Aceste constatări confirmă interacțiunile gene-mediu, acesta fiind un mod de a privi existența rezilienței, a coppingului și a rezistenței psihice. Acum înțelegem că urmărind copiii „sensibili”(copii”orhidee”) putem să accentuăm măsurile de încurajare și dirijare spre gânduri și comportamente pozitive. În prezent nu există o tabletă simplă pentru reziliență, dar în viitor putem să formăm un coktal de relații între gene și mediu. Există deci un puzzle nedespărțit între ereditate și societate, care funcționează continuu.
Aspectele educaționale au fost completate în ultimii 15-20 ani. S-a stabilit nevoia de a lăsa copiii liberi să se întâlnească cu situațiile vieții, știind că educația cu toate aspectele sale cognitive, emoționale, și sociale trebuie să fie autoritară, iar copiii pot fi lăsați să aibă experiențe negative, fără a se supraestima influența educației familiare”.
Părinții, educatorii, psihosociologii și medicii vor ține cont că fiecare copil are abilități și trebuie să creiem încredere în propria putere și în propriile abilități să știe că este valoros și să accepte schimbări. Autoarea propune că principiile rezilienței să fie introduse în educația din instituțiile de copii- care sunt influențați pozitiv de frecventarea creșelor, față de copiii care au rămas în familie. Se opiniază pentru lărgirea contactelor sociale cu desprinderea de mamă, este combătută supraprotecția(„mămoșenia”).
Lucrarea se încheie cu interesantul capitol „Învățămintele pentru viața de zi cu zi” din unele putem să ne inspirăm și în prezent. Sunt expuse și cele 10 căi spre reziliență care au fost stabilite din propunerile psihologului Martin Selibman, cel care a fondat în 1960 Psihologia Pozitivă:

  1. Construiți relații sociale diferite;
  2. Nu considerați crizele neplăcute ca problemă irezolvabilă;
  3. Acceptați că schimbările țin de viață;
  4. Încercați să atingeți scopuri realiste;
  5. Acționați hotărât în fața greutăților pentru a le depăși;
  6. Pregătiți-vă, acordându-vă calificative pozitive acum, și în viitor;
  7. Învățați să priviți pozitiv viitorul;
  8. Optați pentru dispoziții pshice pozitive, în loc să vă gândiți la stări de frică;
  9. Așteptați evenimente bune;
  10. Cultivați nevoile și sentimentele pozitive proprii, fiți spirituali și veseli, ramâneți flexibili;

Ziarista Cristina Bendt a adunat multe informații descrieri și documente despre reziliență și le-a oferit cititorilor săi ca o serie de noutăți în viața psiho-socială actuală. Textele acestei monografii conduc la explicația și documentarea suprapunerii noțiunii de rezistență psihică moștenită, sau/și învățată în cursul copilăriei și a întregii vieți- cu cea de reziliență.
Pentru profesioniști, materialele dânsei sunt utile, deoarece ne completează, în unele aspecte, chiar ne sistematizează, relațiile cu noțiunile rezilienței.