STIMA DE SINE ÎN RELAȚIE CU CONSUMUL DE SUBSTANȚE LA ADOLESCENȚI

Adolescenţa este un moment important în formarea Eului, o etapă de completă şi profundă reorganizare a conceptului de Sine. Definirea stimei de sine ca valoare umană schimbătoare şi sensibilă, ce constituie una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii şi care este o judecată despre sine, despre care specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care individul le formulează în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la el însuşi. Drogul este definit ca orice substanță ilicită sau licită care, consumată fie din motive medicale, fie din alte motive, dă fenomene de dependență, adică necesită creșterea progresivă a dozei consumate și face foarte dificilă întreruperea acestui consum. Experimentarea cu substanțe psihoactive, legale sau ilegale, este un fenomen frecvent în timpul adolescenţei, atât la băieți cât și la fete, de multe ori la vârste foarte timpurii.

Introducere:
„Un adolescent este un minor care devine uneori o problemă majoră.” Anonim
Etimologic, termenul „adolescenţă” are originea în verbul latin „adolescere” care înseamnă a creşte, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică şi dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.
Despre adolescenţă s-a scris foarte mult, fără a se găsi însă explicaţii satisfăcătoare pentru toate întrebările şi problemele caracteristice acestei vârste. Adolescenţa este cu siguranţă o etapă a schimbărilor, iar parcurgerea multitudinii de lucrări care abordează această problematică ne arată că nici o altă vârstă nu a fost caracterizată prin atâtea atribute, epitete şi metafore. J. J. Rousseau numeşte această etapă „vârsta raţiunii”, dar şi „revoluţie furtunoasă”, „a doua naştere”; pentru Stanley Hall este „furtună şi stress”, pentru Schopenhauer este „vremea neliniştii”, iar pentru Mihai Ralea este „timpul în care luăm Universul prea în serios”. În alte texte vom găsi metafore precum: „vârsta de aur”, „vârsta ingrată”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta dramei”, „vârsta crizelor”, „a anxietăţii”, „a nesiguranţei”, „a insatisfacţiei”, „vârsta integrării sociale”, „vârsta contestaţiei”, „vârsta marginalităţii”, „a subculturii” etc.
Dacă privim în urmă, observăm că toată copilăria noastră este marcată de pregătirea pentru vârsta adultă şi încercarea de a răspunde la întrebarea „ce voi fi/ce voi face când voi fi mare?” Copilul trebuie să parcugă patru sau cinci stadii de dezvoltare pentru a deveni adult.
Adolescenţa este un moment important în formarea Eului, o etapă de completă şi profundă reorganizare a conceptului de Sine. Toţi adolescenţii trec prin frământări interioare, dar nu toţi trăiesc crize de identitate. Cei ce posedă o mai bună cunoaştere de sine sunt mai feriţi în a experimenta stări de anxietate, depresie şi sunt mai puţin vulnerabili în faţa influenţelor negative ce vin din exterior. [1]
Este o perioadă de formare a identităţii în care noi activități, inclusiv relații sociale, emoționale, și sexuale, apar în experimentare. Adolescența este o perioadă caracterizată de multe schimbări fizice, comportamentale şi neuronale distincte în timpul tranziţiei de la copil la adult. În special, modificările neuronale în adolescență conferă o mai mare plasticitate şi flexibilitate, dar cu aceastea vine potenţialul de vulnerabilitate sporită la perturbații externe, cum ar fi expunerea la stres sau consumul de droguri. Există dovezi substanțiale care să sugereze că factorii, cum ar fi expunerea adolescentului la stres (stresul adolescenţei) are un efect mult mai nociv asupra organismului decât expunerea la stres în perioada de maturitate. [2]

Materiale, metode și rezultate: Cărți și lucrări.

Cum se manifestă adolescența?
Manifestările sunt variate: tristeţe, bucurie, efuziune, anxietate, mutism, agresivitate, mai ales urmare a unei inferiorităţi sociale reale sau imaginare. Teama de şcoală, dificultăţile în relaţiile de prietenie cu ceilalţi, alegerea drumului, prietenie cu ceilalţi, alegerea drumului profesional sunt surse ale neliniştii sale. Principala caracteristică a adolescentului este altruismul, el vrea să îmbrăţişeze cauzele cele mai dificile, să se dezvolte nelimitat. Acum trebuie să dovedească părintelui că știe într-adevar ce are de făcut. Adaptarea socială, tânărul adolescent încearcă identificarea cu adulţii: este tentat să bea, să fumeze, să conducă automobilul, să aibă relaţii sexuale. Timpul liber al adolescentului, o lărgire a posibilităţilor de socializare și de dezvoltare a sa. Părinţii trebuie să-i înveţe, cu tact, să folosească acest timp, să fie preocupat de ceva și dacă este posibil, să se entuziasmeze pentru o anumită activitate.
Trebuie încurajat să practice un sport, să participe la diferite activităţi organizate la vârsta lui. Societatea îi stârneşte interesul, stabilește noi contacte sociale, convorbirile îl ajută să găsească noi puncte de vedere, îi provoacă o atitudine mai liberă față de multe subiecte şi-l ajută la găsirea argumentelor. [3]

Stima de sine – vector al personalităţii adolescentului
Dificultăţile pe care un individ le poate întâmpina în viaţa şcolară sau profesională reflectă, adesea, o lipsă de motivare sau de implicare faţă de anumite sarcini cerute. Ori, interesul reuşitei şcolare sau profesionale depinde, în mare parte, de imaginea pe care o persoană o are despre sine. Sentimentele pozitive şi valorificarea imaginii de sine sunt factori importanţi pentru motivarea activităţii. În copilărie, indivizii îşi formează o imagine despre ei înşişi fondată pe modul în care sunt trataţi de către persoanele care joacă un rol important în viaţa lor: părinţi, profesori, prieteni, colegi de şcoală etc. Această apreciere pozitivă sau negativă despre imaginea de sine constituie stima de sine.
S. Coopersmith (1984) defineşte stima de sine ca fiind un ansamblu de atitudini şi opinii pe care indivizii le pun în joc, în raporturile lor cu lumea exterioară. Încrederea în reuşita personală, mobilizarea în vederea atingerii unor obiective, resimţirea mai mult sau mai puţin a unui eşec, ameliorarea performanţelor prin valorificarea experienţelor anterioare sunt atitudini legate strict de stima de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine cuprinde o dispoziţie mentală care pregăteşte individul pentru a reacţiona conform cu aşteptările sale de succes, acceptarea şi determinarea personală.
Stima de sine este expresia unei aprobări sau dezaprobări privind sinele însuşi. Ea ne indică în ce măsură un individ se crede capabil şi important. Este o experienţă subiectivă care se traduce la fel de bine atât verbal, cât şi prin comportamente semnificative. Anumiţi autori consideră că, spre mijlocul copilăriei, individul îşi formează o imagine despre el care rămâne relativ constantă în cursul vieţii. Această apreciere a sinelui va fi afectată, în decursul evenimentelor vieţii, dar, se pare că îşi regăseşte nivelul obişnuit, atunci când condiţiile mediului se normalizează. S-a demonstrat că aprecierile despre sine rezistă relativ bine schimbărilor, nevoia de coerenţă şi stabilitate fiind mai puternice. Atitudinile privind sinele, ca şi toate celelalte atitudini pot fi sau nu conştiente. Ele poartă anumite conotaţii afective pozitive sau negative strâns legate de procesele cognitive şi motivaţionale. Stima de sine are un rol esenţial în realizarea echilibrului nostru psihologic: atunci când are un nivel ridicat şi o anumită stabilitate, ea conduce la acţiuni eficiente, ne poate ajuta să facem faţă dificultăţilor, să obţinem performanţe bune şi foarte bune în activitatea desfăşurată şi să întreţinem relaţii bune cu cei din jur; în cazul în care stima de sine este instabilă şi are un nivel scăzut, efectele constau în inadaptare, frustrare, eficienţă scăzută în acţiuni. Persoanele cu un nivel scăzut al acestei variabile de personalitate au sentimentul că nu se cunosc prea bine, vorbesc despre ele mai degrabă într-o manieră neutră, nesigură, ambiguă, au o părere despre propria persoană care depinde de circumstanţe şi interlocutori; însă, pot avea o bună capacitate de adaptare la interlocutori şi un simţ al nuanţei. Amână luările de decizii, sunt adesea neliniştite de consecinţele posibile ale alegerilor lor, sunt influenţate de anturaj în luarea deciziilor, sunt uneori ezitante sau convenţionale în luarea deciziilor. Astfel de persoane reacţionează emoţional la eşec, se simt respinse dacă sunt criticate în domeniile în care se consideră competent, se justifică după obţinerea unui eşec, caută informaţiile negative despre ele, manifestă anxietate puternică în faţa evaluării de către ceilalţi; au o bună motivaţie de a nu eşua şi capacitate de a asculta criticile. Persoanele cu un nivel ridicat al stimei de sine au păreri clare şi stabile despre ele însele, întrucât acestea nu depind prea mult de context, vorbesc despre ele însele într-un mod tranşant, coerent, pozitiv; riscă să facă exces de certitudini şi simplificări; acţionează eficient, ţin cont de ele însele în luarea deciziilor, perseverează în hotărârile lor, în ciuda dificultăţilor, pot fi inovatoare, însă, uneori, sunt prea sensibile la interesele lor pe termen scurt. Eşecul nu lasă urme emoţionale durabile asupra unor astfel de persoane, pot rezista la criticile asupra punctelor lor sensibile, nu se simt obligate la justificarea unui eşec şi nici nu se simt respinse dacă sunt criticate, însă se poate întâmpla să nu ţină cont de critică. Persoanele reacţionează diferit, în funcţie de nivelul stimei de sine şi în faţa succesului, şi în ceea ce priveşte alegerile importante în viaţă. Astfel, cele cu o stimă de sine scăzută nu au o atitudine realistă în faţa succesului, ne apreciindu-se la justa lor valoare şi, de cele mai multe ori, atribuie succesul factorilor externi şi nu propriilor lor resurse; reuşita le poate produce teama de a nu mai fi la înălţime în viitor (bucurie anxioasă), adică teama de eşec; în faţa acestor temeri, multe dintre ele sunt prudente, nu-şi asumă riscuri, preferă să fie mediocre, progresează lent. Dimpotrivă, la persoanele cu o înaltă stimă de sine, reuşita le confirmă imaginea stimei de sine, le provoacă emoţii pozitive şi motivaţie crescută; ele sunt, însă, dependente de recompense. Astfel de persoane îşi asumă riscuri, caută să îşi depăşească limitele, se simt stimulate de noi experienţe, au un progres rapid şi raţionează în funcţie de succese. În orice activitate pe care o întreprindem, căutăm să satisfacem două trebuinţe indispensabile stimei de sine: necesitatea de a fi iubit (apreciat, dorit, simpatizat) şi necesitatea de a fi competent (performant, abil, înzestrat). Aceste trebuinţe se cer a fi satisfăcute permanent, întrucât stima de sine reprezintă o dimensiune mobilă şi foarte importantă a personalităţii umane. La un nivel ridicat al stimei de sine se poate ajunge prin iubire şi educaţie, iniţial, din partea părinţilor, apoi, din partea prietenilor, colegilor, a tuturor persoanelor semnificative pentru un individ, de-a lungul vieţii sale.[4]
Definirea stimei de sine ca valoare umană schimbătoare şi sensibilă, ce constituie una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii şi care este o judecată despre sine, despre care specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care individul le formulează în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la el însuşi. Pornind de la definirea dată de Rosenberg (1979), trecând prin opinia lui W. James (1998), cea mai completă şi complexă definire s-a remarcat a fi cea a lui G. Albu (2008), care prezintă stima de sine ca încrederea a individului în capacitatea proprie de a gândi, de a face faţă provocărilor fundamentale ale vieţii şi de a avea succes. Această definiţie conturează stima de sine ca o apreciere subiectivă a propriei persoane, ceea ce şi este de fapt. Încadrată ca dimensiune a personalităţii, stima de sine este încadrată în cunoaşterea de sine ca element definitoriu pentru imaginea de sine, iar ea la rândul ei formându-se pe încrederea în sine, iubirea de sine şi concepţia despre sine”.[5]
Examinarea stimei de sine a dus la concluzia că atunci când stima de sine creşte la adolescenţi, descreşte probabilitatea lor de a consuma substanţe psihoactive. Majoritatea adolescenţilor sunt susceptibili de a consuma substanţe care să le schimbe starea de spirit din motive medicale sau să îşi altereze starea de conştientă. [6]

De ce consumă adolescenţii droguri?
Pentru a se integra: mulţi adolescenţi consumă droguri „pentru că alții o fac“ sau ei cred că alţii o fac, dar de fapt se tem să nu fie acceptaţi într-un cerc social care include colegii, persoane pe care le simpatizează sau cu care doresc să intre în contact.
Pentru a se simţi bine: medicamentele sau substanţele psihoactive pe care le consumă interacţionează cu neurochimia creierului pentru a produce sentimente de plăcere. Intensitatea acestei euforii diferă în funcție de tipul de drog/substanţă psihoactivă și modul în care este folosit (ă).
Pentru a se face bine: unii adolescenţi suferă de depresie, anxietate socială, tulburări legate de stres sau durere fizică. Folosind medicamente sau substanţe psihoactive încearcă să diminueze aceste sentimente de primejdie. Stresul mai ales joacă un rol important în inițierea și consumul de droguri, precum și revenirea la consumul de droguri (recurente) pentru cei care au fost în recuperare de la o dependență.
Pentru a da rezultate mai bune: societatea noastră este foarte competitivă, presiunea atletică și academică este foarte mare. Unii adolescenţi pot apela la anumite medicamente sau substanţe psihoactive, cum ar fi stimulente ilegale sau pe bază de prescripţie medicală, deoarece ei cred că aceste substanțe vor spori sau îmbunătăți performanța lor.
De a experimenta: adolescenții sunt adesea motivați să caute noi experiențe, în special cele pe care le percep ca palpitante sau interzise. [7]
„Drogul este definit ca orice substanță ilicită sau licită care, consumată fie din motive medicale, fie din alte motive, dă fenomene de dependență, adică necesită creșterea progresivă a dozei consumate și face foarte dificilă întreruperea acestui consum” [8]
La nivel global în 2013, aproximativ 27 de milioane de oameni din întreaga lume au suferit tulburări psihice în urmă consumului de droguri; aproape 50% injectează. Începând cu anul 2006, numărul de persoane care folosesc droguri ilicite a crescut cu 38 de milioane, ajungând la 246 de milioane în 2013, depăşind 300 de milioane în 2015. Numărul de consumatori problematici a rămas destul de constant. Acoperirea tratamentului pentru tulburări psihice în urma consumului de droguri continuă să fie scăzută. O sesiune specială a Adunării Generale a ONU va avea loc în 2016 pentru a aborda problema drogurilor la nivel mondial [9].

Consumul de droguri în şcoli şi în rândul populaţiei tinere din România
În anul 2011, a fost implementată pentru a patra oară în România componenta naţională a studiului european ESPAD (studiu derulat la nivel internaţional din 4 în 4 ani, începând cu anul 1995). Cercetarea la nivel naţional a fost realizată prin parteneriatul dintre Agenţia Naţională Antidrog şi coordonatorul naţional reprezentat de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar (SNSPMPDS), cu sprijin din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), desfăşurându-se sub coordonarea metodologică a CAN (Swedish Council for Information on Alcohol and other Drugs, Stockholm/Suedia). În realizarea acestui studiu, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar a asigurat coordonarea proiectului, în conformitate cu recomandările internaţionale, iar Agenţia Naţională Antidrog a asigurat realizarea etapei de teren şi de constituire a bazei de date. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin implicarea Inspectoratelor Școlare Judeţene, a asigurat cadrul de eşantionaj, furnizând baza de date cu şcolile eligibile şi facilitând accesul în şcoli. Instrumentul de cercetare a fost reprezentat de chestionarul internaţional, tradus şi adaptat. Eşantionarea multistadială a fost realizată de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
Prevalenţa consumului oricărui tip de drog ilicit cel puţin o dată în viaţă în rândul adolescenţilor de 16 ani din România a fost de 15,6%. În funcţie de sexul respondentului, se remarcă o prevalenţă a consumului experimental, pentru orice tip de drog ilegal, de 17,8% în cazul băieţilor şi 13,8% în cazul fetelor.
Dintre cei care au consumat droguri precum canabis/haşiş, amfetamine sau ecstasy, 69,1% au indicat ca principală motivaţie curiozitatea, 21,6% au menţionat drept pretext al consumului dorinţa de a-şi schimba dispoziţia/starea de spirit, în timp ce 17,0% au declarat că „doreau să uite de problemele lor”.

Consumul de droguri în universităţile din România
În vederea obţinerii de informaţii privind dimensiunea şi tendinţele înregistrate în consumul diferitelor droguri în populaţia din învăţământul superior, Agenţia Naţională Antidrog a realizat, în anul 2011, primul studiu în rândul studenţilor (SPS – Students Population Survey). Eşantionul a fost de 3000 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia din învăţământul superior (învăţământ de zi), cu vârsta mai mare de 18 ani, din 8 cele mai mari localităţi centre universitare: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Constanţa, Piteşti şi Braşov (pentru fiecare euro-zonă/regiune de dezvoltare a României câte un oraş: municipiu reşedinţă de judeţ şi centru universitar al judeţului cu cea mai mare populatie de studenţi/cel mai mare număr de facultăţi din regiune). Eşantionul a avut o marjă maximă de eroare de +/-1,8%, la un nivel de încredere de 95%. Metoda de eşantionare a fost una probabilistică, stratificată şi multistadială, variabilele de stratificare fiind:

• învăţământ de zi – de stat (public)/privat (particular );
• profilul studiilor/specializarea :

1. Tehnic (industrie, transporturi şi telecomunicaţii, construcţii şi arhitectură),
2. Agricultură şi silvicultură,
3. Medicină și farmacie ,
4. Ştiinţe economice ,
5. Ştiinţe juridice ,
6. Universitar ,
7. Artistic (arte plastice, teatrală şi cinematografică, muzică);

• sex

Prevalenţa consumului oricărui tip de drog de-a lungul vieţii, în rândul studenţilor este de 23,2%, aici fiind incluse toate tipurile de droguri ilegale, dar şi tranchilizante (administrate fără prescripţie medicală) şi substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) comercializate sub numele de „droguri legale sau plante etnobotanice”. Conform datelor prezentate, dintre drogurile ilegale cel mai consumat este canabisul (20,9%), urmat de ecstasy, ciuperci halucinogene, ketamină, cocaină, LSD şi amfetamine. Heroina înregistrează valori sub 1%.
Locuri de consum – conform datelor de mai jos, în opinia respondenţilor:
locaţiile cel mai mult asimilate (64,1%) consumului de droguri sunt cele de petrecere a timpului liber: petrecerile private, discotecile, barurile şi concertele în aer liber ;
17,6% au indicat domiciliul prietenilor sau pe cel propriu: acasă la prieteni, cămin studenţesc, apartament închiriat, acasă la mine ;
12,3% au optat pentru imobile părăsite şi parcuri ;
5,1% pentru casa dealerului .
Modalitate de consum şi debutul în consum (consum în grup/individual): Grupul reprezintă cea mai frecventă modalitate de consum menţionată, atât pentru debutul în consum, cât şi pentru consumul ulterior. Este format, în general, din 5 persoane şi este caracteristic consumului de canabis, ciuperci halucinogene şi SNPP. Consumul în doi este caracteristic consumului de tranchilizante fără indicaţia medicului, cocaină şi amfetamine. Consumul de unul singur a fost declarat de o singură persoană pentru consumul ulterior de canabis.
Motivaţia consumului – în privinţa motivelor care îi determină pe cei mai mulţi studenţi să debuteze şi să consume ulterior droguri ilicite, cei mai mulţi dintre respondenţi, au indicat:
pe primul loc se poziţionează: influenţa anturajului/prietenilor ,
următoarele două motive ţin de personalitatea individului: dorinţa de senzaţii tari şi curiozitatea/tentaţia ,
pe locul patru este menţionată familia: probleme personale/familiale .
Întrebaţi de ce au debutat ei înşişi în consumul de droguri, s-a observat faptul că niciunul dintre subiecţii care au declarat consum de droguri ilicite/SNPP, nu a optat pentru varianta de răspuns: „m-am certat cu familia”. De asemenea, importanţa influenţei anturajului/prietenilor „nu am vrut să fac opinie separată de grup” este mult mai mică, în special în cazul celor care au consumat cel puţin o dată de-a lungul vieţii droguri ilicite (3%). Pentru cei care au consumat SNPP cel puţin o dată de-a lungul vieţii, influenţa anturajului reprezintă motivaţia declarată de 10,3% dintre ei. Cele mai importante două motive ţin de personalitatea individului. Astfel, dintre cei care au consumat droguri ilicite/SNPP cel puţin o dată de-a lungul vieţii, mai mult de jumătate au optat pentru varianta de răspuns „eram curios” şi mai mult de ¼ pentru „am vrut să mă simt bine”.
Conform datelor prezentate, în opinia atât a neconsumatorilor, cât şi a celor care au consumat cel puţin o dată droguri ilicite/SNPP, cele mai importante motive pentru care tinerii nu au debutat în consum sunt: respectul de sine, conştientizarea pericolului consumului pentru sănătate, teama de dependenţă şi frica/teama de moarte, iar cele cu cea mai mică influenţă sunt: pasiunea pentru un anumit domeniu (hobby), disponibilitatea drogurilor şi campaniile din mass-media. [10]

Concluzii:
Dacă adolescenţii au probleme psiho-sociale (probleme familiale, stimă de sine scăzută etc.) atunci riscul consumului de droguri este mai mare;
Dacă nivelul cunoştinţelor adolescenţilor cu privire la efectele negative ale drogurilor este scăzut, atunci creşte tendinţa de a atribui efecte pozitive consumului de droguri şi, implicit, al riscului de a consuma droguri/substanţe psihoactive.
Dacă creşte gradul de cooperare şi conlucrare dintre familie şi şcoală, atunci creşte şi eficienţa educaţională şi de integrare socială a adolescenţilor şi scade proporţional riscul consumului de droguri;
Dacă barierele individuale (familie, educaţie, grup) şi sistemice sunt mari, atunci riscul pentru consum de droguri este mare. [11]
Conform statisticilor mondiale, constatăm că, consumul de substanțe psihoactive în ultimi 10 ani a crescut de 10 ori. Dacă consumul de substanțe psihoactive a crescut de 10 ori atunci direct proporțional a crescut și gradul de stres, anxietate și depresie rezultând o stimă de sine tot mai scăzută a individului consumator. Este mare nevoie de educarea copiilor, adolescenților dar și a părinților cu privire la efectele negative ale substanțelor psihoactive, dar și cum să îți crești stima de sine și să poți trece peste etapele anxioase sau depresive din viața ta.

Bibliografie:

1. Elena, O. V. (2009). Conceptul de sine la adolescenţi evaluare şi optimizare în grupul experienţial, Editura SPER, pp. 10-11
2. http://www.scielo.br/
3. Dr. Stéphane, C. (2012). Criza adolescenței, Căi de a o depăşi cu succes, Editura TREI, pp. 215-216
4. Crăciun, A. (1998) Stima de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universităţii, Petre Andrei”. Tom VIII – Ştiinţe Socio-Umane, Fundaţia Academică, Petre Andrei, Iaşi.
5. Şandor, R. N. D. (2011). Lucrare de Doctorat, Rolul stimei de sine în combaterea absenteismului şcolar. pp. 33
6. Dwight, V. (2011). Drugs and alcohol în the 21th century, Theory, behavior, and policy, pp. 258.
7. http://www.drugabuse.gov/
8. Rășcanu, R. (2001). Alcool și droguri, virtuți și capcane pentru tineri. Editura Universității, pp. 9.
9. Mental healt and substance use. (2015) pp.155
10. Raportul Național privind situaţia drogurilor în 2012 România, Noi evoluţii, tendinţe şi informaţii detaliate cu privire la temele de interes European Pp. 20-38
11. Codrea, C. M. (2012) Teza de doctorat: Abordări conceptual şi practice privind prevenirea consumului de droguri în mediu şcolar. pp. 10-11