IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


STRATEGII DE COPING ALE FAMILIEI ÎN CAZUL ÎMBOLNĂVIRII UNUI PĂRINTE DE TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL MEDIU CA PUNCT DE PORNIRE ÎN ORIENTAREA INTERVENȚIEI PSIHOLOGICE PSIHOPROFILACTICE

Autor: Florentina Palada

Cunoaşterea strategiilor de coping ale familiei în situaţia îmbolnăvirii bruşte a unui părinte constituie un factor de bază al intervenţiei terapeutice preventive. Aceste strategii pot fi evaluate prin instrumente specifice, iar datele obţinute reprezintă un punct de pornire pentru intervenţia psihoprofilactică. Sunt prezentate datele prelucrate statistic referitoare la strategiile de coping de la nivelul familiei (chestionare F-COPES şi FAD), precum şi concluziile mai largi ce decurg din analiza sintetică a datelor din studiu. Aceste date pot fi extrapolate şi la alte categorii de boli ce au un debut brusc.

Deoarece aspectul impactului îmbolnăvirii bruşte prin traumatism cranio-cerebral sever sau mediu a unuia dintre părinţi asupra familiei ca sistem şi în mod special asupra copiilor este puţin abordat în literatura de specialitate din lume, iar la noi în ţară este o noutate, mi-am propus prin această cercetare să identific şi să urmăresc pe parcusul a 6 luni reacţiile psihologice ce apar în familie în situaţia descrisă mai sus. Am evaluat aceste procese psihologice interne deosebit de complexe cu ajutorul instrumentelor: KIDCOPE (Checklist for Coping Strategies), F-COPES (­Family Crises Oriented Personal Scales), FAD (Family Assesment Device), BADO-C (Documentation of Socio-Demographic and Socio-Economical Status), Index Karnofsky.

Chestionarele au fost aplicate în 2 momente:

  • Momentul inițial (T0): prima aplicare a fost făcută în spital atât părintelui sănătos cât şi copilului (cu ocazia unei vizite la părintele bolnav). Ele au fost completate în prezenţa psihologului care pentru a putea răspunde oricărei neînţelegeri şi a mări acurateţea datelor.
  • Momentul final (T2): reevaluarea a fost făcută după 6 luni de la momentul To la domiciliul familiei. Aplicarea s-a făcut de asemeni în prezenţa psihologului atât părintelui de sprijin cât şi copilului.

 

În articolul prezent propun analiza datelor obţinute prin aplicarea a 2 dintre chestionarele cercetării, cele referitoare la evaluarea funcţionării familiei ca şi întreg pe durata expunerii la psihotraumă: F-COPES şi FAD.

F-COPES (Family Crisis Oriented Personal Scales, Hamilton, 2000) evaluează stilul de coping al familiei. Scalele “Family Crisis Oriented Personal Evaluation” sunt concepute pentru a inregistra atitudinile si comportamentele efective de “problem-solving” – rezolvarea problemelor- pe care familiile le adopta ca raspuns la probleme si dificultăți.

Chestionarul cuprinde 30 de itemi, fiecare dintre ei evaluând intensitatea descrierii pe o scală Lickert cu 5 trepte: 1=”dezacord puternic”, iar 5=”acord puternic”. Scorul total, precum şi cel al fiecărei scale în parte arată gradul în care familia foloseşte o strategie specifică de coping. Chestionarul a fost completat de părintele sănătos, iar datele obținute se referă la următoarele scale: Căutarea sprijinului, Restructurare, reorganizare, Orientarea către sprijin spiritual, Mobilizarea familiei către căutarea şi acceptarea ajutorului, Evaluarea pasivă.

FAD (Family Assessment Device de Epstein, Baldwin şi Bishop 1983) este un chestionar pentru evaluarea funcţionării familiei ca un întreg. Conţine 60 de itemi, alegerea făcându-se pe o scală Likert cu 4 trepte: “acord susţinut”, “acord”, “dezacord”, “dezacord susţinut”. Scorurile înalte indică un grad înalt de disfuncţionalitate a familiei. Dimensiunile sunt: Funcţionare generală, Rezolvarea de probleme, Comunicare, Roluri, Receptivitatea afectivă, Implicare, Control comportamental.

 

Număr de familii 52 familii
Sexul părintelui bolnav 33 tați (bărbați) 19 mame (femei)
Sexul copilului 20 băieți 32 fete
Vârsta copilului 15 copii mici (7-12 ani) 37 copii mari (13-18 ani)
Copil unic la părinți? 18 copii unici 34 copii cu frați / surori
Acordarea de consultanță 26 familii probant (au primit consiliere) 26 familii martor (nu au primit consiliere)

 

Tabelul 1. Caracteristicile lotului de subiecți analizat (comun T0 … T2)

 

 

Lotul cercetării cuprinde un număr de 58 familii (ulterior au ramas 52 în analiza comună) legal constituite, cu copii cu vârste cuprinse între 6-17 ani, familii în care unul din părinţi a suferit un traumatism cranio-cerebral sau medular sever sau mediu.

Organizatorii studiului au împărţit de manieră aleatorie grupul cercetat în două subgrupuri aproximativ egale ca volum şi a acordat primului subgrup (grupul probant) 4 şedinţe de consiliere psihologică în decursul celor 6 luni în care s-a desfăşurat cercetarea, în timp ce celui de-al doilea subgrup (grupul martor) i s-a oferit la momentul inițial al desfășurării cercetării (t0) o broşură informativă.

Ipotezele studiului îşi propun o investigare cu valoare descriptivă a fenomenului şi o analiză comparativă longitudinală şi transversală în funcţie de variabilele naturale (sex, vârsta copilului, sexul părintelui bolnav) precum şi de variabila experimentală (acordarea de consiliere lotului probant). Investigația statistică se concentrează pe punerea la îndoială a ipotezei nule, cum că nu există nicio diferenţă între persele categorii de subiecți generate de variabilele luate în analiză.

Analiza comparativă longitudinală: T0 vs T2

Pentru început, să studiem felul în care strategiile de coping în familie au evoluat de la momentul inițial la cel final în rândul întregului eșantion de copii, indiferent de caracteristicile acestora, la nivelul celor 6 indici sintetici ce au rezultat din agregarea celor 30 de indicatori ai chestionarului FCOPES: adaptarea generală (etichetată “Total” în grafice) și cele cinci dimensiuni postulate de autorii testului FCOPES: sprijinul social, redefinirea situației (reframing), sprijinul spiritual, mobilizarea familiei și evaluarea pasivă.

 

ANALIZA F-COPES

Fig. 1. Evoluția strategiilor de coping în familie (FCOPES) de la momentul inițial T0 la cel final T2 al cercetării.

 

Indicii FCOPES T0 T2 Diferență Diferență
Probabilitatea de
acceptare a ipotezei nule H0:
T0 = T2p (sig, 2-tailed)
TOTAL (Adaptare generală) 41% 43% 3% 0.341
E. Evaluare pasivă 65% 67% 2% 0.467
D. Mobilizarea familiei 48% 56% 7% 0.035
A. Sprijin social 51% 53% 2% 0.446
B. Redefinire (reframing) 41% 34% -7% 0.023
C. Sprijin spiritual 31% 32% 1% 0.751

 

Tabelul 2. Evoluția strategiilor de coping în familie (FCOPES) de la momentul inițial T0 la cel final T2 al cercetării. Indicatori sintetici standardizați. Valori medii (centile)

 

 

ANALIZA FAD

Analiza comparativă longitudinală: T0 vs T2

Trecem așadar direct la studiul comparativ al felului în care strategiile de funcționare în familie evidențiate de testul FAD au evoluat în rândul întregului eșantion analizat, indiferent de caracteristicile acestora, la nivelul celor 7 indici ai chestionarului FAD: funcționarea generală (etichetată “Total” în grafice) și cele șase dimensiuni distincte: rezolvare de probleme, comunicare, roluri în familie, receptivitatea afectivă, implicare afectivă și control comportamental.

În urma analizei statistice a datelor culese de la lotul intrat în studiu putem formula următoarele concluzii semnificative statistic:

 

T0 T2 Diferență Probabilitatea de acceptare
a ipotezei nule H0: T0 = T2p (sig, 2-tailed)
7 TOTAL (Funcționare generală)  1.9  1.9  0.0  0.69
6 Controlul comportamental  2.4  2.3  -0.1  0.07
5 Rolurile în familie  2.3  2.3 0.0  0.79
4 Implicarea afectivă  2.2  2.2  0.0  0.92
3 Receptivitatea afectivă  2.1  2.2  0.0  0.78
2 Comunicarea  2.1  2.1  0.0  0.82
1 Rezolvarea de probleme  1.9  1.9  0.0  0.50

 

Tabelul 3. Evoluția dimensiunilor de funcționare în familie (FAD) de la momentul inițial T0 la cel final T2 al cercetării. Indicatori sintetici. Scoruri medii standardizate

 

  1. Categoriile la care ameninţarea psihotraumei este mai mare, identificate ca urmare a analizei  statistice comparative a perselor subloturi sunt: “a fi copil unic”, “a fi copil mic” şi “a avea mama bolnavă”. Dimensiunea strategiilor de coping se relaţionează cu cea a factorilor de risc.
  2. Lotul părinţilor de sprijin cu mai mulţi copii percepe că are resurse emoționale mai puţine de a face faţă situaţiei ( strategia de coping “mobilizarea familiei”, 59% la T0 la părinţii cu copil unic, 42% la T0 la cei cu mai mulţi copii), însă, din contră, copiii din familiile respective sunt mai bine adaptaţi.
  3. Lotul părinţilor de sprijin cu copil unic consideră că reuşeşte să facă faţă situaţiei în familie (“mobilizarea familiei” 59% la T0 faţă de 42% la părinţii cu mai mulţi copii), însă copilul unic se percepe ca fiind mai vulnerabil, cu mai multe responsabilităţi şi mai puţin capabil să se descurce. Fapt care este important pentru serviciile de consiliere, pentru a avea în vedere vulnerabilitatea mai mare a copilului unic.
  4. Răspunsul la psihotraumă este statistic semnificativ diferit la lotul de fete şi băieţi. Fetele din lot conştientizează de la început mai bine situaţia, sunt mai preocupate de rezolvarea problemelor din familie şi trăiesc din punct de vedere emoţional mai intens situaţia (din diferenţele de incidenţe prezentate anterior). În schimb, băieţii din lot la început sunt “mai departe” de ce se întâmplă în familie şi se implică în noua situaţie din familie mai târziu, ceea ce arată că sunt mai vulnerabili şi că au apărări mai puternice.
  5. Variaţiile mici de la momentul inițial la momentul final al cercetării, faptul că incidenţele stategiilor de coping rămân crescute şi la șase luni de la traumă arată că răspunsul la psihotraumă are o mare întindere în timp şi că mediul continuă să fie perceput ca fiind ameninţător. Ceea ce se poate constitui într-un alt factor de risc pe termen lung.
  6. Un alt factor de risc identificat este sexul părintelui bolnav, intensitatea disfuncţio­nali­tăţii în familie fiind mai crescută în familiile cu mame bolnave, ceea ce arată că mama reprezintă nucleul relaționării și sprijinului emoțional pentru copii în familie.
  7. Evaluarea datelor statistice la cei cu consiliere faţă de cei care au primit broşură arată că în urma consilierii la nivelul strategiilor de coping s-a îmbunătăţit semnificativ statistic capacitatea de evaluare şi re-evaluare a situaţiilor apărute şi a crescut flexibilitatea de a lua în calcul informaţiile nou apărute la lotul probant (de la 83% la T0 la 96% la T2), în timp ce la lotul martor a rămas la aceleaşi valori (69% la T0 şi 69% la T2) ceea ce arată la lotul probant o creştere a capacităţii de adaptare la prezentul în permanentă schimbare, în timp ce alte strategii au rămas la incidenţe similare.
  8. S-au evidenţiat în cele 6 luni procese de convergenţă (fenomene care variau la T0, iar la T2 îşi reduc sau anulează variaţia) pergenţă (fenomene care la T0 nu variau, iar la T2 au prezentat o variaţie semnificativă) şi egalitate ale strategiilor de coping la copii în funcţie de variaţia semnificativ statistică a acestora între T0 şi T2 pe cele 5 categorii de variabile. Intensitatea modificărilor apare pe categorii de variabile astfel: “vârsta copiilor” (70% modificări la cele 10 strategii de coping), “sexul părintelui bolnav”(60%), “sexul copiilor”(40%), “copil unic/cu fraţi”(40%), consiliere psihologică”(30%). Dintre ele sunt 32% procese de pergenţă şi 12% de convergenţă. Dintre strategiile de coping variaţiile cele mai intense sunt la: “gândirea dezirabilă”(3 pergenţe, 1 convergenţă şi o diferenţă continuă), “distragere” (2 pergenţe, 1 convergenţă), “reglare emoţională” (3 pergenţe), “rezolvarea problemelor” (1 convergenţă, 1 pergenţă, 1 diferenţă continuă), “restructurare cognitivă” (2 pergenţe). Putem sintetiza este vorba de un proces ce se derulează în timp, că există o inerţie a desfăşurării proceselor psihice generate de traumă care necesită monitorizare pe timp îndelungat, nu doar punctuală în zona de expunere la traumă.
  9. Aceste familii se străduiesc să facă faţă situaţiei de viaţă prin care trec şi au nevoie de un sprijin din exterior: persoane din anturajul apropiat cu care să poată simţi că “împart” suferinţa, precum şi intervenţie specializată care să se adreseze fenomenelor psihice ce apar în această situaţie traumatică, descrise pe larg până acum.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Akister J., Stevenson-Hinde J. (1991). Identifying families at risk: exploring the potential of the McMaster Family Assessment Device, Journal of Family Therapy, 13: 411-421
  2. Armsden G. & Lewis F.M. (1993). The child’s adaptation to parental medical illness: Theory and clinical aplications. Patient Education and Counseling, 22 (3): 153-165.
  3. Babbie E., (2010). Practica cercetării sociale. Iaşi: Editura Polirom.
  4. Briere, J.N.(1992). Child abuse trauma: Theory and treatement of the lasting effects. Newbury Park, CA: Sage Publications.
  5. Helping your children coping with trauma. (n.d.). Accesat din www.redcross.org
  6. Herman J.L. (1992). Trauma and recovery. New York: Basic.
  7. Horowitz M.J. (2003). Treatment of Stress Response Syndroms. American Psychiatric Publishing, Washington.
  8. Kleber, R. J. and Brom, D. (1992). Coping With Trauma: Theory, prevention and treatment. Amsterdam/Lisse: Swets and Zeitlinger.
  9. Malchiodi, C. (2008). Creative Interventions with Traumatized Children. New York: The Guilford Press.
  10. Masten, A (2001). Ordinary magic: Resilience processes in development, American Psychologist, 56 (3): 227-238.
  11. McCubbin Hi., Joy CB, Cauble si altii (1980). Family stress and coping: a decade review. Journal of family 42: 855-871.
  12. Milea, Ş.(2006). Profilaxia primară a tulburărilor psihice la copil și adolescent, vol. I, Bucureşti: Editura Ştiinţelor medicale.
  13. Milea, Ş.(2009). Profilaxia primară a tulburărilor psihice la copil și adolescent- Categorii de copii cu risc crescut, vol. II, Editura Ama Best Art, Bucureşti.
  14. Satir V. (1991). Satir model: Family therapy and beyond. New York: Science and Behavior Books.
  15. Terr, L. C. (1991). Childhood traumas: An outline and overview.American Journal of Psychiatry, 148, 10–20.
  16. Van Eijk, J.T. (1987). Life events and family dynamics. International Journal of Family Psychiatry, 8(3): 243-257.

 

Adresa de corespondenta:
Bd. Camil Ressu nr. 26, bl. A7, Ap. 40, Sector 3, București flo.palada@yahoo.com