IMPORTANT!

Având în vedere situația epidemiologică cu care ne confruntăm, Cel de-Al XXI-lea Congres şi Cea de-a 43-a Conferinţă Naţională de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională, programate să se desfășurare în perioada 23-26 septembrie 2020, la Iași vor fi reprogramate pentru anul 2021 cu respectarea reglementările și recomandările autorităților competente cu privire la pandemie.


UNELE PARTICULARITĂŢI CLINICO ELECTROENCEFALOGRAFICE ÎN SINDROMUL WEST LA SUGARI

Autor: Svetlana Hadjiu

Rezumat:

Sindromul West este o boală a sugarului de diverse etiologii. La copiii cu cauze prenatale debutul patologiei este mai precoce, iar la cei cu cauze postnatale – mai tardiv. Există o corelaţie directă între cauzele care definesc SW şi vârsta de debut a bolii (3-6 luni de viaţă). Se notează o incidenţă crescută a SW la băieţi (59%). Precocitatea spasmelor infantile influenţează severitatea deficitului psihomotor al copilului. Majoritatea prim-simptomelor apar sub formă de spasme izolate nerecunoscute de părinţi (76%), organizate apoi în salve repetitive. Retardul mental şi regresiunea comportamentală anticipează spasmele. EEG este unicul test pentru un diagnostic pozitiv al Sindromul West. înregistrările EEG variază în funcţie de durata înregistrării, starea copilului, ciclul veghe-somn al acestuia şi substratul patologic subiacent. Diagnosticul diferenţial a fost efectuat luând în vedere toate mişcările asemănătoare spasmelor, prezente la vârsta de sugar. în urma analizei traseelor a 75 copii cu spasme infantile în stare de veghe, s-au delimitat următoarele tipuri de trasee în cadrul sindromului West: hipsaritmie tipică, hipsaritmie modificată (marcată prin modificări epileptiforme focale), lipsa modificărilor epileptiforme. Neurovizualizarea datelor clinico-electrofiziologice (atitudine clinico-electroanatomică) la etape precoce permite un diagnostic pozitiv timpuriu şi o atitudine terapeutică adecvată.

 


 

ACTUALITATEA STUDIULUI

 Epilepsia este cel mai dinamic domeniu al neurologiei în general şi al neurologiei copilului în special. Epilepsia copilului alături de alte manifestări critice cerebrale neepileptice reprezintă una din cele mai frecvente tulburări neurologice relaţionale cu vârsta. Heterogenitatea enormă a epilepsiilor copilului privitor la aspectul clinic, bioelectric, etiologie, tratament, evoluţie necesită o abordare foarte diferenţiată a fenomenului epileptic [2,9].
Sindromul West (SW) este o encefalopatie epileptică dependentă de vârstă. Este considerat a fi un răspuns nespecific al creierului imatur la o mare varietate de insulturi de natură multi-etiologică. Sindromul West face parte din grupul formelor de encefalopatii epileptice „catastrofale” şi este apreciat ca o formă de epilepsie netratabilă.

Este cea mai gravă formă de epilepsie la sugar cu un prognostic variabil, corelaţionat cu etiologia [2].
SW poartă denumirea şi de spasme infantile. Spasmele infantile, descrise de West (denumite Sindromul West – SW), sunt un tip de crize proprii sugarului, asociate cu retard mental şi anomalii EEG paroxistice, ce vor realiza la maximum un tablou caracteristic, numit „hipsaritmie” [7, 8]. Acestea reprezintă o problemă majoră nu numai pentru Republica Moldova, dar şi pentru întreaga comunitate medicală, prin realizarea retardului mental şi a invalidizării neurop-sihice. Incidenţa spasmelor infantile este estimată la 1-2 cazuri la 3.000 de naşteri, cu o preponderenţă masculină [2,7].

OBIECTIVELE LUCRĂRII

 Studiul manifestărilor clinice şi electroencefalogra-fice (EEG) interictale la bolnavii cu SW.

MATERIAL ŞI METODE DE CERCETARE

 Au fost supuşi studiului 75 copii (31 fete şi 44 băieţi), cu vârsta între 3 luni – 1,5 ani, care prezentau crize epileptice sub formă de spasme infantile. Studiul a fost realizat la IMSPICŞOSM şi C şi la SCM Nai, pe parcursul anilor 1997 – 2009. Prezenţa altor tipuri de crize a constituit criteriul de excludere din studiu. Au fost incluşi în lotul de studiu copii cu spasme infantile asimetrice, care aveau în anamneză alte tipuri de accese. Examenul EEG s-a efectuat la electroencefalograful „NEUROFAX” (Japonia), înscrierea fiind efectuată pe 21 canale. Analiza traseelor EEG s-a bazat pe clasificarea variantelor de hipsaritmii propusă de R. Hrachovy et al. [7].

REZULTATE OBŢINUTE

 S-a constatat că etiologia spasmelor infantile la copiii expuşi studiului a fost diversă. S-au înregistrat cauze prenatale, perinatale şi postnatale. Cauze prenatale: malformaţii congenitale ale creierului (13 copii), sindroame neuro-cutanate (4 copii), anomalii cromosomiale (3 copii), fetopatii infecţioase (3 copii), infecţii (7 copii), boli metabolice ereditare (6 copii). Cauze perinatale: encefalopatie hipoxico-ischemică perinatală (14 copii), prematuritate (12 copii), hipo-glicemie (1 copil), encefalită herpetică neonatală (2 copii). Cauze postnatale: infecţii (5 copii), traumatisme craniocerebrale cu hemoragii (2 copii), insult hipoxic-ischemic (2 copii), tumori cerebrale (1 copil).

Variabilitatea manifestărilor clinice la copiii din studiu cu SW a fost mare. Accesele epileptice sub formă de spasme infantile erau prezente la toţi copiii, la fel ca şi retardul mental şi modificările patologice pe traseul EEG sub formă de hipsaritmie tipică sau modificată. Unul din aceste trei elemente putea lipsi (SW atipic), cu obligativitatea, însă, a prezenţei hipsaritmiei.

La pacienţii expuşi studiului în majoritatea cazurilor patologia a debutat între vârsta de 3 şi 6 luni de viaţă, cu o incidenţă mai mare la băieţi (59%). Astfel, debutul bolii la 3 luni a fost la 18 copii (24%), la 4 luni – 15 copii (20%), la 5 luni – 16 copii (21,3%), la 6 luni – 15 copii (20%), între 6 şi 12 luni – 9 copii (12%), la 2 copii SW a debutat după vârsta de 1 an (2,7%). S-a constatat un debut mai precoce a SW la copiii cu cauze prenatale, şi mai tardiv – la cei cu cauze postnatale. S-a constatat, că există o corelaţie directă dintre cauzele care definesc SW şi vârsta de debut a bolii. Etiologia v-a influenţa vârsta de debut. S-a observat că cu cât mai precoce vor debuta spasmele infantile cu atât mai gravă va fi deteriorarea psihomotorie a copilui. La majoritatea pacienţilor primele simptome au apărut sub formă de spasme izolate, care nu au fost semnalate de părinţi (76%), apoi spasmele s-au organizat în salve. Motivul adresării părinţilor la medic a fost pierderea achiziţiilor neuropsihice şi a contactului vizual al copilului şi apariţia hipotoniei axiale. Părinţii nu au semnalat simptomele bolii ca fiind patologice şi s-au adresat la medic cu întârziere, motiv care a agravat prognosticul.

La majoritatea copiilor spasmele infantile s-au manifestat sub formă de contracţii musculare bruşte, axiale, cu durata de 0,2-2 sec, apărute în serii, în strânsă corelaţie cu somnul, mai ales la trezire şi au fost activate de stimulare. Varietatea clinică a spasmelor a fost mare. Contracţiile s-au prezentat masive şi globale, cu predominanţă axială, interesând musculatura gâtului, trunchiului şi membrelor, de durată scurtă, survenind izolat sau în salve cu durata de câteva minute. Fiecare salvă cuprindea în mediu 10 spasme, separate între ele prin perioade de linişte cu durata între 4 şi 10 secunde. Copilul avea un aspect de automat care se flectează succesiv, sau asemănător persoanei care se salută prin flexia capului şi membrelor cu încurbarea corpului. Nu s-a făcut impresia că ar semăna cu o tresărire simplă. In unele cazuri contracţiile musculare au interesat tot corpul cu flexia capului pe trunchi, flexia membrelor superioare şi inferioare cu un aspect de „copil strâns”, asemenea fătului din uter. Spasmele aveau un caracter repetitiv (până la 5-10 salve pe zi, la unii pacienţi au fost notate peste 80 de salve pe zi), sugestivitate pentru un diagnostic pozitiv al SW.

Aspectul spasmelor la copiii din lotul de studiu: spasme în jiexie, care s-au manifestat printr-un spasm rapid cu căderea capului pe trunchi şi al membrelor, urmat de o contracţie tonică de 2-10 sec., uneori cu abducţia membrelor superioare sau prin flexia pumnului, uneori doar cu ridicarea membrelor în flexie – 19 copii (25,4%), spasme în extensie, s-au manifestat prin-tr-o bruscă extensie a extremităţii cefalice cu îndreptarea membrelor superioare, sau extensia membrelor inferioare din şolduri însoţite de deplasarea globilor oculari în sus -10 copii (13,4%). Aproape la jumătate dintre toţi copiii supravegheaţi se asociau spasmele în flexie cu cele în extensie – 33 copii (44%). In ambele tipuri de spasme mişcările erau repetitive, simetrice şi scurte, care apăreau izolat sau în salve până la 10 sau ajungându-se până la sute pe zi, sugerând prezenţa la pacient a SW.

La 7 copii (9,3%) spasmele s-au manifestat prin flexia capului, sugerând o mişcare de salut, cu eleva-rea globilor oculari. La 2 copii (2,6%) spasmele s-au manifestat prin contracturi musculare în tot corpul „aspect de electrocutat”, urmate de un ţipăt puternic şi elevarea globilor oculari.

La 4 copii (5,3%) au fost observate spasme asimetrice, asociate cu devieri laterale a capului şi globilor oculari, urmate de fixarea privirii şi un ţipăt scurt, aparente la copiii cu leziuni structurale cerebrale focale.

Retardul în dezvoltarea psihomotorie a precedat spasmele în 82% din cazuri. Deteriorarea mentală s-a manifestat ca prim simptom prin re-gresie comportamentală, pierdere vizuală, pierderea achiziţiilor anterioare motorii şi sensoriale, lipsa interesului faţă de mediul înconjurător. Copilul era dezinteresat de orice eveniment, prezentându-se ca un orb sau surd (termenul de cecitate corticală). Diagnosticul SW a fost întârziat la mai mult de jumătate din copii, din motiv că regresul mental nu a impus părinţii sau medicul de familie să suspecte SW. De menţionat că, sesizarea pierderilor neurodevelopmen-tale este un factor important atât pentru părinţi cât şi pentru medici în precocitatea diagnosticului SW. La 27 copii (36%) s-au dezvolatat tulburări motorii sub formă de tetraplegie (9), diplegie spastică (7), ataxie (5), atetoză (6). 9 copii – microcefalie.

 

Tabelul 1. Traseele EEG în diverse forme ale SW

 

Analizând traseele primite pe înscrierile EEG la copiii în stare de veghe am constatat că în SW sunt întâlnite următoarele tipuri de trasee:

1. Traseul EEG marcat prin hipsaritmie tipică, s-a înregistrat la 33 copii (44%), în stare de veghe, constituit dintr-o succesiune haotică de unde lente şi de vârfuri, de foarte mare amplitudine intercalate cu vârfuri şi unde lente în pantă abruptă, multifocale, asincrone, care au apărut mai puţin frecvent în stare de veghe. Ritmul de bază era înlocuit prin unde lente cu aspect foarte variat, cu o frecvenţă theta şi delta (1,5-2 c/s), până la elemente polimorfe cu unde de „dinţi de ferestrău’şi„cu pereţi abrupţi”,vârfurile combinându-se cu unde lente şi realizând aspecte, mai mult sau mai puţin tipice, de vârfuri-undă de amplitudine foarte mare (între 300-600 |iV). Vârfurile variau de la un moment la altul, atât ca localizare cât şi ca durată. Se ştie că poziţia variată a vârfurilor în raport cu undele lente realizează toate varietăţile de vârfuri-undă şi de undă-vârfuri, mai mult sau mai puţin lente şi regulate. Amplitudinea foarte mare a undelor lente, a vârfurilor şi vârfurilor-undă constituie caracterul esenţial al hip-saritmiei [9] (Des. 1);

2. Traseul EEG caracterizat prin hipsaritmie modificată sau atipică s-a înregistrat la circa 30 copii (40%) şi descria o activitate de vârfuri de mare sin-cronicitate (Des. 2);

3. Prezenţa modificărilor epileptiforme focale, hipsaritmia unilaterală (dar nu sub formă de hipsaritmie modificată cu component focal) a fost constatată la 9 copii (12%) (sugerează etiologia simptomatică şi localizarea leziunii);

4. Lipsa modificărilor epileptiforme pe traseul EEG-la 3 copii (4%).
Modificările bioelectrice pe traseul EEG, atribuite diferitelor forme de hipsaritmii, au fost înregistrate la 72 copii (96%). In cadrul studiului nostru s-a conchis că raportul dintre hipsaritmiile tipice şi atipice pe traseul EEG este 44%:56%.

Au fost studiate EEG-urile cu aspect de hipsaritmii atipice, printre care s-au diagnosticat următoarele variante: hipsaritmie unilaterală la 5 copii (16,6%) – (indică, de obicei, la localizarea leziunii); hipsaritmie variantă lentă, caracterizată prin vârfuri focale în stare de veghe, iar la adormire, o abundenţă de unde lente la 6 copii (20%), realizând un aspect apropiat de acela al hipsaritmiei din starea de veghe; hipsaritmie varianta rapidă 19 copii (63,3%) caracterizată prin prevalenţa activităţii rapide, de mare amplitudine, anomalii multifocale, o hipsaritmie unilaterală, sau un traseu de tip „suppression-burst” (Des. 3), uni-sau bilateral, denumit hipsaritmie atipică. EEG cu descărcări de complex-uri vârf-undă lentă generalizate bilateral sincrone, cu apariţia ritmurilor sincronizate, au fost înregistrate la 3 copii cu hipsaritmie modificată, ce prezenta un risc crescut de trecere a SW în sindromul Lenox-Gastaut [6].

Figura 1. Hipsaritmie (M.C., 3,5 luni)

 

Figura 2. Hipsarirmie atipică (V.S., 1,2 ani)

 

Figura 3. Hipsaritmie cu patternul „suppression-burst”(V.G. 8 luni)

 

Hipsaritmia unilaterală asimetrică s-a diagnosticat la 4 copii, având etiologie şi manifestări clinice diverse (spasme infantile asimetrice, frecvent pe fundalul anomaliilor de dezvoltare a SNC şi retard neu-ropsihic sever), şi prognostic sever. Spasmele infantile simetrice de obicei îmbracă hipsaritmia regională, s-au diagnosticat la 2 copii şi s-au soldat cu un prognostic mai puţin sever.

Hipsaritmia cu „suppression-burst”, uni- sau bilateral, care face parte din hipsaritmiile atipice, este caracterizată prin prezenţa în structură a perioadelor de supresie a activităţii bioelectrice cu durata de 2-4 c, în succesiune cu izbucniri de unde lente şi complexe vârf-undă, s-a vizualizat la 8 copii (Des. 3). Este cunoscut că patternul „suppression-burst”, de regulă, dispare complet către vârsta de 1 an (în majoritate către 6 luni), dar uneori persistă timp îndelungat [10]. In epilepsiile simptomatice parţiale precoce acest pattern a fost înregistrat frecvent, în succesiune cu modificări esenţiale focale şi multifocale.

Hipsaritmia cu component parţial, cu aspect al traseului de tipul complexe vârf-undă lente, a fost diagnosticată la 9 copii. Observaţia în dinamică a pacienţilor cu component stabil focal sau multifocal pe EEG în cadrul SW a demonstrat că la ei a avut loc trecerea SW în alte forme de epilepsie parţială.

Este important de ştiut că aspectul EEG inter-critic în SW este foarte variabil şi depinde de mulţi factori: vârsta copilului, etiologia SW, substratul patologic subiacent, alţi factori precipitanţi, tratamentul administrat, stadiul de somn în care se face înregistrarea.

Diagnosticul SW este dificil şi deseori întârziat din motivul nerecunoaşterii semnificaţiei crizelor şi subdimensionării acestora. Atunci când crizele poartă caracter repetitiv, în salve şi sunt sesizate pierderile neu-rodevelopmentale cu trasee EEG hipsaritmice, acestea sunt clasice şi sunt uşor de recunoscut. EEG este unicul test pentru un diagnostic pozitiv al SW. Acesta va varia în funcţie de durata înregistrării, de starea copilului, ciclul veghe-somn al acestuia, substratul patologic subiacent. Diagnosticul diferenţial se va face cu toate mişcările asemănătoare spasmelor, prezente la vîrsta de sugar. EEG-ul în aceste cazuri are un rol incontestabil.

Alegerea terapiei se face după precizarea cauzelor SW. Pentru o încadrare diagnostică corectă sunt necesare investigaţiile neuroimagistice: TC sau RMN cerebrală. Anomaliile neuroimagistice au fost stabilite la 76% din copiii expuşi studiului. Aceste cazuri au fost atribuite formelor simptomatice ale SW. în toate aceste cazuri copiii prezentau tulburări neu-rodevelopmentale şi spasme infantile cu debut precoce. Prognosticul în aceste cazuri era rezervat, cu o evoluţie nefavorabilă. Numai 4 copii au avut o dezvoltare neurologică normală. Formele idiopatice ale SW s-au întâlnit foarte rar – 3 copii, care au avut o dezvoltare neurologică normală. La toţi aceşti copii pe traseele EEG s-a înregistrat hipsaritmie tipică, examenul neuroimagistic fiind normal. Copiii au răspuns favorabil la tratamentul cu Acid valproic. A fost atins un control total al crizelor. Doza indicată a fost 30-50 mg/kg/zi. Prognosticul era favorabil.

Spasmele infantile criptogenice au fost diagnosticate la 7 copii. La ei traseele EEG au semnalat prezenţa modificărilor specifice, datele neuroimagistice fiind normale. Evoluţia SW a fost defavorabilă, autentificată de degradare neurologică, pierdere vizuală, comportament autistic, tulburări cognitive. Tratamentul în aceste cazuri era foarte dificil. Răspunsul terapeutic la corticoterapie nefiind întotdeauna pozitiv, a conturat prezenţa SW la aceşti copii. Unii copii au răspuns la terapia cu doze mari de Vigabatrin. Formele criptogenice s-au soldat cu un prognostic nefavorabil şi realizarea altor forme de epilepsie la o vârstă mai mare. 10 copii din studiu (care nu erau diagnosticaţi imagistic cu defecte corticale) au răspuns pozitiv la administrarea unor doze mari de piridoxină (100-200 mg sub perfuzie). La aceşti copii spsmele infantile erau dependente de piridoxină.

Originea SW nu este întotdeauna confirmată. Sunt complicate cazurile când nu sunt suficiente tehnici de diagnostic ale problemelor metabolice. în ultimii ani, datorită relaţiilor de colaborare cu alte ţări, s-a lărgit spectrul de investigaţii al aminoacizilor, amoniului seric, acizilor organici, lactatului, piruvatului etc. Astfel, la 18 copii din lotul de studiu a fost confirmată originea metabolică a SW, ceea ce a permis o corectitudine în tratamentul administrat.

 

DISCUŢII

Diagnosticul de SW, conform propunerii lui R. Riikonen, poate fi considerat indispensabil atunci când unul din elementele triadei (jos numite) poate să lipsească, fapt care este discutabil. SW, conform Clasificării Internaţionale a epilepsiilor şi a sindroamelor epileptice, se atribue epilepsiilor generalizate [1,8].

Este cunoscut că tabloul clinic al SW se caracterizează prin următoarea triadă:

  1. Accese epileptice deosebite – crize cu aspect de spasme infantile, reprezentate de contracţii musculare bruşte, axiale, cu durata de 0,2 – 2 sec., apărute în serii, în strânsă corelaţie cu somnul, mai ales la trezire şi nu sunt activate de stimulare. Pot fi spasme de flexie, de extensie şi spasme mixte, şi sunt mult mai frecvente în perioada de veghe decât în somn;
  2. întârziere psihomotorie, deteriorare mentală sau retard mental;
  3. Modificări patologice pe traseul EEG sub formă de hipsaritmie tipică sau modificată (un traseu bio-electric specific care acompaniază crizele) [2].

 

Unul din aceste trei elemente poate lipsi (SW atipic), cu obligativitatea însă a prezenţei hipsaritmiei.

Aprecierea nozologică a SW variază şi se modifică cu trecerea timpului, mai ales în ultimii ani. Diagnosticul SW este uşor când sunt prezente spasmele infantile cu caracter repetitiv, în salve şi sunt sesizate fenomene clinice asociate [3, 5]. Cu toate acestea, în multe cazuri diagnosticul este tardiv, din cauza nere-cunoaşterii semnificaţiei spasmelor. Diagnosticul de spasme infantile este eronat, deoarece este cunoscut că spasmele pot fi întâlnite şi în cadrul altor encefalopatii epileptice dependente de vârstă: encefalopatia mioclonică precoce, sindromul Ohtahara, în epilepsiile simptomatice parţiale infantile [2].

Paternul electroencefalografic în SW este cel mai important, dar şi unicul test pentru diagnostic. Aspectul EEG variază mult în funcţie de durata înregistrării, ciclul veghe-somn în care se găseşte copilul, precum şi de substratul patologic afectat.

Pentru prima dată acest patern neurofiziologic a fost descris de către F.Gibbs şi E.Gibbs în anul 1952 ca „traseu de amplitudine mare şi unde lente”, care variază după amplitudine şi durată şi, într-un moment, poate deveni cu caracter focal sau multifocal. Continuitatea hipsaritmiei este, de asemenea, un caracter esenţial constatat la sugarul în stare de veghe. Caracterul bilateral, dar asincron al hipsaritmiei este, de asemenea, foarte important [5, 8, 9]. Trebuie de subliniat că 45% din cazurile cu spasme infantile nu au hipsaritmie pe traseul EEG, dar aproape toţi pacienţii au vârfuri sau unde ascuţite focale sau multifocale [2]. Expresia metaforică a lui R. Hrachovy susţine că „traseul EEG în hipsaritmie este un haos şi anarhie” [7]. Dar aspectul EEG poate fi şi atipic cu hipsaritmii modificate, termen introdus de H.Gastaut în a.1964 [6].Tabloul EEG de hipsaritmie tipică este înregistrat intercritic.

Hipsaritmia (hypsos – înălţime, rhythmus – ritm) este constituită, în stare de veghe, dintr-o succesiune neântreruptă de unde lente şi de vârfuri, de foarte mare amplitudine, asociate în diverse proporţii, fără relaţie precisă de fază şi distribuţie pe ansamblul scalpului, fără nici o sincronie. Ritmul de bază este înlocuit prin unde lente cu aspect foarte variat, de la unde sinusoidale nonritmice cu o frecvenţă theta şi mai ales delta (1,5-2 c/s), până la elemente polirit-mice, realizând aspectul de unde crenelate, în „dinţi de ferestrău”, „cu pereţi abrupţi”. Vârfurile se combină cu unde lente şi realizează aspecte, mai mult sau mai puţin tipice de vârf-undă. Poziţia variată a vârfurilor în raport cu undele lente realizează toate varietăţile de vârfuri-undă şi de undă-vârfuri, mai mult sau mai puţin lente şi regulate. Amplitudinea foarte mare a undelor lente, a vârfurilor şi vârfurilor-undă (între 300-600 |iV) constituie caracterul esenţial al hipsaritmiei, aşa cum, de altfel, lasă să se înţeleagă chiar denumirea însăşi [8].

În cursul somnului apar totdeauna modificări ale aspectului bioelectric tipic de hipsaritmie. Batini distinge 3 tipuri de modificări ale traseelor de hipsaritmie, în cursul somnului:

  • modificări morfologice vârfuri-undă lente şi difuze, caracteristice hipsaritmiei, îmbracă aspectul de polivârfuri-undă şi apar în paroxisme bisincrone pe traseul de fond constituit din anomalii lente;
  • fragmentarea hipsaritmiei: salvele de polivâr-furi-undă bilateral sincrone fragmentează traseul de fond caracterizat printr-un ritm hipnic, care prezintă aspectul fazei de somn în curs;
  • modificări ale ritmurilor hipnice în intervale dintre paroxismele unei hipsaritmii fragmentate.

Opus tabloului de hipsaritmie veritabilă/tipică, unii pacienţi prezintă un aspect EEG caracterizat prin vârfuri focale în stare de veghe, iar la adormire, o abundenţă de unde lente, realizând un aspect apropiat de acela al hipsaritmiei din starea de veghe [8,9].

Alte cazuri prezintă o activitate rapidă, de mare amplitudine, anomalii multifocale, o hipsaritmie unilaterală, chiar un traseu de tip „suppression-burst”, uni- sau bilateral. Aceste trasee sunt denumite „hipsaritmii atipice” sau „hipsaritmii modificate” [8].
H. Gastaut şi R. Broughton au propus următoarea clasificare a modificărilor EEG în cadrul sindromului West [6]:

— I. Hipsaritmia clasică (tipică).
— II. Hipsaritmia atipică (modificată):

  • Hipsaritmie clasică fragmentată în stare de veghe;
  • Hipsaritmie foarte lentă (aspect de disritmie lentă majoră, în care vârfurile sunt rare sau absente);
  • Hipsaritmia foarte rapidă (cu predominanţa vârfurilor pe traseul bio-electric);
  • Hipsaritmie asimetrică;
  • Hipsaritmie asociată cu focar iritativ.

In baza unui studiu EEG monitorizat a 290 pacienţi cu SW, R.Hrachovy et al. (1984) a propus o clasificare detaliată a variantelor de hipsaritmii modificate.

  1. Hipsaritmia sincronizată. Prezenţa pe traseul EEG a descărcărilor generalizate, complexe de vârf-undă lentă bilateral sincrone, apariţia ritmurilor sincronizate de spectru-0 şi a;
  2. Hipsaritmie asimetrică, cu amplitudine asimetrică, care apare regional sau unilateral;
  3. Hipsaritmie focală stabilă;
  4. Hipsaritmie cu episoade de supresie a activităţii bioelectrice, regionale sau generalizate;
  5. Hipsaritmie cu activitate asincronă lentă de amplitudine înaltă şi activitate epileptiformă comparativ joasă [7].

Un aspect nou în studiul paternului-EEG este varianta clasificării hipsaritmiilor în „funcţionale” (spasmele infantile criptogenice, care cu vârsta dispar) şi „structurale” (SW formele simptomatice, cu pronostic sever), care a fost propus de B. Dalla-Bernar-dina şi K.Watanabe [3,10].

Viziunea asupra datelor clinico-encefalografice din SW în ultimii ani se schimbă. Cu toate că cele două grupe de spasme (spasmele ce complică o encefalopatie difuză şi spasmele ce complică leziuni focale progresive sau non-progresive) sunt lezionale, evoluţia lor epileptogenă este foarte diferită [8]. SW de geneză criptogenică se caracterizează prin spasme simetrice, EEG evidenţiază prezenţa în salve de spasme dependente, traseul intercritic fiind hipsaritmie, frecvent si asimetric. Evoluţia este defavorabilă, are loc pierderea contactului ocular, copilul având chiar un comportament autist [6,10]. In SW idiopatic sugarii cu spasme infantile au o evoluţie mentală şi motorie favorabilă şi nu prezintă epilepsii reziduale. Spasmele debutează între 3 şi 8 luni, cu o medie de 5 luni, sunt simetrice şi survin în salve, EEG în stare de veghe este simetrică şi hipsaritmică. în SW descărcările sunt mai accentuate în zonele posterioate ale creierului [8].

Conform investigaţiilor contemporane, hipsaritmia tipică şi cea atipică apar în proporţii diferite. Printre spasmele infantile hipsaritmia tipică constituie 21,8%, cea atipică – 78,2% [6]. în lotul de studiu, conform datelor noastre, raportul dintre hipsaritmia tipică (ce confirmă predominarea formelor simptomatice ale SW) şi atipică constituie 44%:56%. Conform opiniilor altor autori, hipsaritmia tipică este un patern mai puţin întâlnit printre populaţia bolnavilor cu SW şi caracterizează SW; varianta criptogenă „veridică”, care conform datelor epileptologilor europeni, este o stare care are o frecvenţă mai mică în raport cu SW – forma simptomatică [7].

În antecedentele copiilor cu sindromul Otahara (conform datelor retrospective) şi la cei cu debut precoce al SW (până la vârsta 3-5 luni), înregistrările EEG erau trasate de hipsaritmaii atipice cu prezenţa chiar a traseului de tip „suppression-burst”. în alte cazuri acestea se prezentau printr-o activitate rapidă, de mare amplitudine, anomalii multifocale, o hipsaritmie unilaterală în alterare cu alte variante de hipsaritmii atipice. Pe traseele EEG paternul „undă-lente” se înregistra frecvent numai în stare de somn. Paternul „suppression-burst”, întâlnit în encefalopatiile epileptice precoce, nu se trasa ca semn specific şi s-a întâlnit la debutul epilepsiei. Aceste paternuri reflectau nivelul proceselor de maturaţie a scoarţei, structurilor subcorticale, trunchiului cerebral [2,5, 8,9]. Paternul vârfuri-undă lente şi difuze, caracteristice hipsaritmiei, frecvent îmbrăca aspectul de polivârfuri-undă şi apărea în paroxisme bisincrone pe traseul de fond constituit din anomalii lente [8].

Un criteriu de excludere din studiu era considerată prezenţa altor feluri de accese la copii, la momentul adresării. Rata anomaliilor parţiale pe traseul EEG la copiii supuşi studiului constituia 8,2%. Traseele EEG de tipul hipsaritmie modificată, ce sugerau prezenţa modificărilor focale, a constituit 14,3%. Spasmele asimetrice, prezente de la debutul bolii, se întâlneau la majoritatea copiilor cu astfel de EEG şi confirmau aspectul focal al acestora. SW, confirmat la aceşti copii, evalua în variate forme de epilepsie parţială.

Lipsa modificărilor epileptiforme pe traseul EEG, întâlnite la 5,71%, comparativ cu alte date din literatură (18,8%), lămureşte prevalenţa formelor rezistente ale SW. în lotul cu SW forme criptogenice, hipsaritmiile în stare de veghe se reduceau, pe fundal de terapie adecvată. Pe traseurile EEG a acestor bolnavi deseori alternau sectoarele de hipsaritmie de amplitudine joasă cu sectoare de activitate bioelectrică a creierului păstrată. Astfel de modificări se înregistrau în somn sau la trezire. In lotul de bolnavi cu SW forme simptomatice, se înregistrau hipsaritmii persistente sau activitate focală şi multifocală. Accesele persistau în ambele loturi de bolnavi, în unele cazuri se atingea o remisie clinică de scurtă durată.

In majoritatea cazurilor, la copilul cu spasme infantile se atrage atenţia asupra defectului cerebral, diagnosticat prin tehnici imagistice. Tulburările de mielinizare, displazia corticală vor fi diagnosticate la copilul mai mare, din motiv că au nevoie de o anumită perioadă de timp, pentru a fi identificate imagistic [2]. Multe din anomaliile cerebrale sunt microscopice, ceea ce în multe cazuri ridică probleme în confirmarea etiologiei simptomatice a SW. In aceste cazuri sunt importante tehnici mai moderne în identificare a cauzelor SW.

La copiii cu forme criptogenice ale SW este necesar de efectuat testul cu piridoxină, la fel şi examinările metabolice care includ: screeningul urinar şi plasmatic pentru aminoacizi, amoniul seric, acizii organici, lactatul, piruvatul şi teste funcţionale hepatice [2, 8,9].

Tratamentul SW ridică probleme majore. Administrarea medicaţiei fără cunoaşterea etiologiei SW este ineficientă uneori putând agrava simptomatologia. Există multe opinii referitor la tipul de medicament administrat, dozele medicamentului, variate combinaţii de medicamente, ordinea introducerii medicaţiei. Drogurile cu eficienţă majoră asupra spasmelor infantile sunt steroizii şi vigabatrinul [2]. Formele criptogene ale SW răspund bine la valproat, doze mari de piridoxină etc. In ultimii ani s-a lărgit arsenalul drogurilor antiepileptice de generaţie nouă, care nu întotdeauna sunt eficiente în SW.

CONCLUZII

a. SW se caracterizează prin: accese epileptice deosebite numite spasme infantile, reprezentate de contracţii musculare bruşte, axiale, cu durata de 0,2 – 2 secunde, apărute în serii, în strânsă corelaţie cu somnul, mai ales la trezire şi nu sunt activate de stimulare. Pot fi spasme de flexie, de extensie şi spasme mixte, şi sunt mult mai frecvente în perioada de veghe decât în somn;

b. schimbări la EEG sub formă de hipsaritmie tipică sau modificată (un traseu bioelectric specific care acompaniază crizele);

c. deteriorare mintală sau retard mintal

d. Aprecierea corectă a datelor clinice, electrofizio-logice şi neurovizualizarea datelor (atitudine clinico-electroanatomică) în cadrul SW va contribui la stabilirea unui diagnostic cert şi alegerea diferenţiată a preparatului antiepileptic.

e. Astfel de atitudine la etape precoce va permite prognozarea evoluţiei SW în alte forme de epilepsie, ceea ce constituie un fapt important.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Aicardi J et al., Disease of the nervous system in childhood. Oxford,Mackeithh Press,1992,V.l.
  2. Benga Ileana, Epilepsia şi crizele neepileptice. Cluj-Nap-oca, 2003, V.I,p. 181-190
  3. Dulac O. et al., Infantile spasms and West syndromes, Saunders, London, 1994.
  4. Dulac O. et al., Predicting favorable outcome in idiopathic West syndrome. Epilepsia, 1993,31,747-756.
  5. Dulac O. et al., Infantile spasms a pathophysiological hy-pothesis. Semin Pediat Neurot, 1994, Dec; 1:2; 83-89.
  6. Gastaut H. et al., L’encephalopathie myoclonique infantile avec hypsarrhythmie (syndrome de West), Mason et Cie, Paris, 1964.
  7. Hrachovy R.et al., Hypsarrhythmia: variations on the theme. Epilepsy, 1984,Jun: 25: 3: 317-325.
  8. Popescu V., Neurologie pediatrică. Bucureşti, 2001, V. I, p. 709 – 720.
  9. Popescu V. et al., Spasmele infantile (encefalopatia mioclonică infantilă cu hipsaritmie). Pediatria, 1991, XL, 1 şi 2,1-36.
  10. Watanabe K., West syndrome: etiological and prognostic aspects. Brain Dev.1998, jan; 20; 1:1-8.

 

Adresa de corespondenta:
Svetlana Hadjiu, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu, Chişinău, Republica Moldova