FACTORI DE RISC SUICIDAR ÎN ADOLESCENŢĂ
Introducere: Suicidul în rândul adolescenţilor reprezintă a treia cauză de mortalitate a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Comportamentul suicidar la tineri este urmare e dezechilibrului dintre factorii protectivi şi cei de risc.
Obiective: Obiectivul principal al studiului a fost identificarea factorilor de risc bio-psiho-sociali implicaţi în comportamentul suicidar la adolescenţi şi modul în care aceştia se corelează cu vârsta, sexul, motivaţia şi modalitatea de suicid.
Material şi metodă: S-a realizat un studiu retrospectiv pe 93 de pacienţi internaţi pentru tentativă suicidară în Clinica III Pediatrie Timişoara în perioada 01.01.2010 – 31.12.2014. Fiecărui caz i s-a stabilit o fişă de cercetare în cadrul căreia s-a urmărit: sexul, vârsta, mediul de provenienţă (urban/rural), metoda suicidară, motivul şi comportamentul suicidar, tulburările psihopatologice.
Rezultate: Depresia a fost cea mai des întâlnită tulburare în relaţie cu tentativa suicidară (35,5 %) , urmată de tulburările de conduită (26,9 %) , tulburarea anxios depresivă şi tulburările adictive (15,1 %). În ceea ce priveşte mediul familial, 12,9 % din totalul persoanelor incluse în studiu au provenit dintr-o familie conflictuală, 37,6 % dintr-un mediu familial dezorganizat, 16,1 % au prezentat condiţii abnorme de viaţă.
Concluzii: Depresia, tulburările de comportament, tulburarea anxios depresivă şi tulburările adictive reprezintă principalele patologii psihiatrice asociate comportamentului suicidar în studiul efectuat. De asemenea, lipsa suportului familial sau conflicte numeroase în cadrul acesteia pot influenţa comportamen- tul adolescentului şi reacţia acestuia la stres, determinând chiar ideaţie sau tentative suicidare.
Adresa de corespondenta:
roxioana.adam@gmail.com