Stimați colegi,

Vă invităm să participați la Cel de-al XXIV-lea Congres SNPCAR şi a 46-a Conferinţă Naţională de Neurologie-Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului şi Profesiuni Asociate din România cu participare internaţională

25-28 septembrie 2024 – CRAIOVA, Hotel Ramada

Vă așteptăm cu drag!

Asist. Univ. Dr. Cojocaru Adriana – Președinte SNPCAR

Informații şi înregistrări: vezi primul anunț 


IN MEMORIAM

Autor: Laura Nussbaum Victoria Gulyas Axinia Corcheş Liliana Nussbaum
Distribuie pe:

Este greu să punctezi în câteva rânduri şi să oglindeşti fapte de viaţă semnificative care să evoce memoria celui care a fost Prof. Dr. Tiberiu Mircea, de care cu durere ne-am despărţit în 20.05.2015.
Este o onoare, dar şi o obligaţie profesională să cunoaştem meritele sale care îl plasează în Pantheonul Memorial al înaintaşilor în domeniul specialităţii noastre, fiind primul profesor de psihiatrie pediatrică al UMF Timişoara.
Desigur, aceste fapte de viaţă, cu o profundă încărcătură subiectivă şi emoţională se petrec de-a lungul unui drum, unui timp, împreună cu o echipă pe care a format-o şi căreia a reuşit să-i amprenteze dragostea faţă de această nobilă menire a noastră şi dorinţa de a continua drumul pe care ni l-a deschis.
O comemorare este în esenţa ei un lucru dureros, dar în acelaşi timp un prilej de a rememora, de a aduce în conştiinţa noastră momente cheie care ne-au marcat existenţa.
Drumul parcurs istoriceşte începe în 28 Aprilie 1946 când se naşte în Timişoara, fiind al doilea fiu al doctorului Lazăr Mircea, Şef de secţie la Ftiziopediatrie, în cadrul Spitalului de Copii nr. 3 Timişoara. Îi făcea plăcere domnului Profesor să povestească faptul că adeseori, copil fiind, îşi vizita tatăl la spitalul unde va lucra şi dumnealui peste ani.
Ne amintim cu drag zâmbetul cald şi ochii blânzi cu care ne povestea fragmente din istoricul spitalului de copii: „Probabil că aceste amintiri m-au determinat în alegerea carierei”.
A urmat tradiţia familiei absolvind Facultatea de Medicină şi Farmacie Timişoara în 1969, apoi rezidenţ#355;iatul în specialitatea psihiatrie adulţi, fiind confirmat ca medic specialist psihiatru în 1974. Din 1981 este asistent universitar la disciplina de Psihiatrie a UMF Timişoara şi din 1995 pune bazele disciplinei de Pedopsihiatrie şi Psihologie a UMF Timişoara, disciplina reprezentând una din puternicele centre de formare a rezidenţilor în cele două specialităţi, alături de Bucureşti şi Cluj.
Viziunea în domeniul specialităţii, calitatea sa didactică şi formativă sunt bine redate în cursurile şi volumele de carte editate.
Colaboratorii săi l-au îndrăgit ca om cu o largă deschidere, l-au apreciat ca medic şi şef de secţie pentru competenţa şi dăruirea profesională, spiritul profund democratic al deciziilor sale şi mai ales că dascăl, fiind primul profesor de psihiatrie pediatrică şi iniţiator de şcoală în învăţământul universitar timişorean, unde a pus bazele disciplinei de pedopsihiatrie.
La fundamentul stimei de care se bucura se aflau eleganţa, distincţia, calităţile sale profund umane, colegialitatea şi solicitudinea de care dădea dovadă, îmbinate armonios cu o largă probitate profesională, dovedind &##238;n acelaşi timp flexibilitate şi libertate de opinii şi o profundă înţelegere a valorilor.
În paralel cu activitatea de medic şef de secţie şi profesor al disciplinei de psihiatrie pediatrică, a înţeles necesitatea legării ei de domeniul cercetării ştiinţifice, colaborând în colective interdisciplinare cu cadre universitare de valoare şi rigoare ştiinţifică din ţară şi străinătate.
Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat prin multiple lucrări şi volume publicate şi prin înfiinţarea Centrului de Cercetare acreditat de CNCSIS şi recunoscut internaţional în 2004: „Centrul pentru familie şi copil – psihiatrie şi neurologie a copilului şi adolescentului”, fiind numit director de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
A avut multiple funcţii de recunoaştere profesională, naţionale şi internaţionale, precum: Vicepreşedinte al Societăţii Europene de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului (ESCAP) 1999-2004, membru extraordinar al Societăţii de Logoterapie şi Analiză Existenţială (GLE)-Viena, membru al comitetului ştiinţific al revistei „Santé Mentale au Quebec”(Canada), membru al Asociaţiei Internaţionale de Psihoterapie Familială (IFTA).
A fost membru fondator al Societății de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România (SNPCAR), Președinte al acestei societăți în perioada 1997-2001 şi 2005-2008, membru de onoare și redactor al Revistei de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din România.
De la înființarea SNPCAR și până în ultimele clipe ale vieții sale, a militat pentru prestigiul și renumele SNPCAR pe plan național și internațional, susținând permanent necesitatea existenței unei societăți care să mențină împreună specialitățile
neurologie și psihiatrie de copii și adolescenți și profesiunile asociate în marea familie a neuropsihiatrilor din România.
A înfiinţat şi condus disciplina de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din 1981 până în 2012, fiind primul profesor de psihiatrie pediatrică al UMF Timişoara.
După 1996 a introdus noţiunile de psihopatologie developmentală şi de abordare sistemică familială în curricula de instruire a studenţilor, rezidenţilor şi tinerilor specialişti.
Această abordare proprie a psihiatriei copilului şi adolescentului s-a materializat în cele trei volume apărute în 2004, 2006 şi 2008 sub coordonarea Prof. Dr. Tibneriu Mircea, „Tratat de Psihiatrie Developmentalăa Copilului şi Adolescentului”. În aceste trei tratate tulburările psihopatologice înregistrate ca diagnostice de tulburare conform clasificărilor DSM sau ICD sunt descrise stadializat, pe fiecare etapă de vârstă, subliniind faptul că există modificări de intensităţi diferite ale expresiei simptomatice de-a lungul dezvoltării. Abordarea în această manieră încearcă să dea sens sintagmei „psihopatologie developmentală” în limba română.
Tot ceea ce a realizat pe parcursul vieţii sale profesionale, ceea ce a lăsat în memoria şi sufletul nostru, este expresia unei personalităţi complexe ce reprezintă un model pentru tinerii noştrii colegi.

  • Ș.L. Nussbaum Laura
  • Psih. Gulyas Victoria
  • Dr. Corcheș Axinia
  • Dr. Nussbaum Liliana
  • Consiliul director SNPCAR
  • Colectivul Clinicii de Psihiatrie și Neurologie a Copilului și Adolescentului din Timișoara